Modificări

[[Image:AbbaMacariusTheGreat.jpg|thumb|right|Icoană coptă a Sfântului Macarie cel Mare]]

Sfântul [[Macarie cel Mare]] (295-392 d. Hr.), cunoscut și ca '''Macarie Egipteanul''', a fost unul dintre [[Părinţii pustiei]] egiptene cu cea mai mare autoritate, fiind ucenic al sfântului [[Antonie cel Mare]]. Biserica Ortodoxă îl [[prăznuire|pomeneşte]] pe [[19 ianuarie]]. [[Biserici Orientale Ortodoxe|Biserica Coptă]] îl pomeneşte pe [[5 aprilie]] (Baramhat 27 după calendarul copt) şi pe [[25 august]] (19 Mesra), data întoarcerii [[moaşte]]lor sale la mănăstirea sa din [[Schetia|pustia schetică]]. Biserica Romano-Catolică îl pomeneşte pe [[15 ianuarie]].

Când a venit vremea ca tânăra femeie să nască, a fost cuprinsă de dureri îngrozitoare. A strigat atunci că nu Macarie, ci un alt bărbat era tatăl copilului ei. Auzind acestea, sătenii s-au ruşinat de felul în care se purtaseră cu sfântul şi au alergat să îi ceară iertare, însă când au ajuns la coliba Sfântului, au găsit-o goală. Sfântul Macarie, prinzând de veste că i se vădise nevinovăţia, fugise de laudele lor.

Sfântul Macarie Egipteanul s-a născut şi a crescut pentru viaţa pustnicească. Din fragedă copilărie îndeletnicindu-se cu fapta bună şi iubind viaţa virtuoasă şi împodobindu-se cu ea, a ajuns locaş dumnezeiesc al Duhului. A dobândit atâta răbdare în ostenelile lui pentru fapta bună, încât a primit puterea să gonească duhurile necurate. El avea deopotrivă şi darul înţelegerii; spunea mai dinainte ce avea să se întâmple şi era făcător de minuni. Pentru toate acestea după rugămintea îndelungată a arhiereului de atunci, a primit preoţia, căci arhiereul a hotărât să nu stea ascunsă făclia sub obroc, ci a căutat să-şi sfinţească mâna, prin atingerea de el. După sfinţire Macarie s-a dedat la nevoinţe şi mai grele: a făcut o hrubă pe sub pământ, care începând de la chilia lui, se întindea pe o lungime de o jumătate de stadiu, şi la capătul hrubei şi-a săpat cu mâinile lui o peşteră. Când veneau mulţi oameni să-l cerceteze, el intra în hrubă şi se ascundea în peşteră şi nimeni nu-l afla. Cât despre mâncare şi băutură, este de prisos să mai vorbim, de vreme ce trupul prin înfrânarea cea desăvârşită şi dumnezeiască mărturisea aceasta. Odată, venind la el un eretic, stăpânit de demonul îngâmfării şi zicând că nu există învierea morţilor, ca să-l înfrunte pe acest eretic, cuviosul a înviat pe un mort.

Sf. Macarie era acum (cca. 330 d.Hr.) în drum spre Schetia, unde avea să-şi petreacă aproape toţi cei şaizeci de ani din viaţă rămaşi. A rămas undeva în adâncul pustiei, în locul unde se afla Mănăstirea Sfinţilor Maxim şi Domadiu (astăzi Mănăstirea Coptă Ortodoxă de la El-Baramous). S-a dus să îl viziteze pe Sfântul [[Antonie cel Mare]]. Văzându-l, Sfântul Antonie a zis despre el: "Iată israelitean în care nu este vicleşug." Sfântul Antonie l-a îmbrăcat cu [[Marea Schimă]], apoi Macarie s-a întors la locul lui de vieţuire.