6.119 modificări
Modificări
m
→Primul patriarhat
Disensiunile între Patriarhul Ignatie al Constantinopolului şi Cezar Bardas, unchiul tânărului împărat Mihail al II-lea, provocate de relaţia ilicită a lui Bardas cu fina lui şi de alte practici morale problematice ale acestuia au dus la promovarea lui Fotie la rangul patriarhal. Ignatie a fost arestat şi exilat în insula Terebynthia în 858, demisionând. Fotie, un [[laicat|mirean]], a fost hirotonit [[preot]] şi mai apoi [[episcop]] în doar şase zile, apoi întronizat ca patriarh. A încercat să se împotrivească acestei numiri, dorindu-şi o viaţă mai liniştită. Era poate cel mai mare erudit al vremii sale şi era văzut ca fiind dincolo de orice suspiciune întrucât se opunea ferm partidei iconoclaste care provocase moartea părinţilor săi.
La câteva luni după exilarea acestuia, câţiva dintre susţinătorii lui Ignatie s-au reunit în Biserica Sfânta Irina din Constantinopol, plănuind restabilirea acestuia pe tronul patriarhal. Au făcut apel la papa [[Nicolae I al Romei|Nicolae I]], încercând să discrediteze numirea rivalului său Fotie. Scrisoarea a fost semnată de şase mitropoliţi şi cincisprezece episcopi; câţiva [[monah]]i erau de asemenea de partea lui Ignatie şi au făcut parte din delegaţia care a călătorit până la Roma, deşi Ignatie demisionase de bunăvoie. Susţinătorii lui Ignatie au fost primiţi de Papa Nicolae I care dorea să-şi reafirme autoritatea asupra Bisericii din Răsărit. El reuşise deja să-şi subordoneze cu succes întreaga Biserică din Occident şi dorea să obţină aceeaşi autoritate şi în Răsărit.
Fotie a întrunit un sinod în [[Biserica Sfinţilor Apostoli (Constantinopol) |Biserica Sfinţilor Apostoli]] în 8659859, pentru a pune capăt controverselor din jurul numirii sale. Acest sinod a ajuns la concluzia că Ignatie nu ajunsese pe tronul patriarhal în mod legal, nefiind ales de un [[sinod]], ci fusese numit de împărăteasa Teodora. Din nefericire, Cezar Bardas, dorind să se răzbune pe opozanţii lui, l-a trimis pe Ignatie în exil obligatoriu pe insula [[Mitropolia de Mytilene|Mytilene]] şi i-a persecutat pe unii dintre susţinătorii acestuia, în ciuda protestelor ferme ale lui Fotie.
Papa Nicolae I considera că numirea avea nevoie de consimţământul Romei şi a obiectat la faptul că Fotie, un mirean, ajunsese pe tronul patriarhal, deşi existau precedente în acest sens atât în Biserica occidentală cât şi în cea răsăriteană. El a cerut totodată ca bizantinii să restituie Romei teritoriile Calabriei şi Siciliei.
În anul 861, cu acordul lui Fotie, împăratul Mihail convoacă un sinod general în Biserica Sfinţilor Apostoli, sinod care avea să fie cunoscut ca Sinodul I-II. Papa a fost invitat şi şi-a trimis delegaţii la sinod, cu instrucţiuni să investigheze alegerea lui Fotie în raport cu [[drept canonic|canoanele]] şi să ceară ca sudul Italiei şi provincia Illyricum să fie atribuite Romei. Sinodul a ratificat hotărârile [[Sinodul VII Ecumenic|Sinodului al VII-lea Ecumenic]] care condamnau iconoclasmul. Fotie era recunoscut ca patriarh canonic şi legal. Delegaţia occidentală a acceptat legalitatea numirii lui Fotie. Ignatie s-a prezentat înaintea sinodului şi a fost depus.
Conflictul între Roma şi Constantinopol a ajuns la apogeu. Fotie nu apăra doar autonomia Bisericii răsăritene, ci şi interese vitale ale Imperiului. Cu susţinerea integrală a împăratului Mihail al III-lea, el îi trimite papei o scrisoare cerându-i să-şi retragă hotărârea cu privire la Fotie. În anul 867 s-a ţinut un sinod la care au participat peste o mie de clerici. Sinodul l-a excomunicat pe Nicolae I, a condamnat pretenţiile papei la primat în Biserică, intervenţiile sale în Bulgaria, precum şi inovaţia adaosului [[Filioque]] la [[Crezul niceo-constantinopolitan|Crez]]. Atât scrisorile lui Nicolae cât şi cele ale lui Fotie au fost citite în sinod. Situaţia a fost complicată o dată în plus de pretenţia papei de a avea autoritate asupra întregii Biserici, precum şi de disputa înconjurând jurisdicţia asupra Bulgariei de curând convertite la creştinism. Sinodul declară ilegală interferenţa latinilor în problemele Bisericii răsăritene. Împăratul german Ludovic al II-lea a fost chemat să intervină pentru a-l depune pe papa Nicolae, însă moare în acelaşi an.
În vremea aceea, în Răsărit erau doi împăraţi, Mihail al II-lea şi Vasile I. Mihail încearcă să îl omoare pe Vasile, dar acesta, aflând despre complot, îl ucide pe Mihail. Fotie refuză să accepte uciderea lui Mihail şi nu îl lasă pe Vasile să ia [[Sfânta Împărtăşanie]] într-o zi de praznic. Furios, Vasile îl închide pe Fotie într-o mănăstire.
Această stare de fapt se schimbă odată cu asasinarea lui Cezar Bardas, protectorul lui Fotie şi a împăratului Mihail în 867 de către coîmpăratul Vasile I Macedoneanul, care uzurpă tronul. Fotie este depus din treapta de patriarh, mai degrabă pentru că Vasile Macedoneanul dorea să se alieze cu papa şi cu împăratul roman decât pentru că Fotie fusese protejatul lui Mihail şi al lui Bardas. Fotie a fost înlăturat din tronul patriarhal şi exilat (aproximativ în septembrie 867), iar Ignatie e reinstalat pe [[23 noiembrie]]. În timpul celui de-al doilea patriarhat al său, Ignatie a continuat în mare direcţiile de acţiune urmate de Fotie. Acest lucru pare să fi îmbunătăţit relaţiile dintre cei doi, iar în preajma anului 876 Fotie a fost rechemat la Constantinopol, fiindu-i încredinţată educaţia fiilor împăratului; el devine totodată sfetnic (consilier) al lui Ignatie, care avea să-l recomande drept succesor al său. La moartea acestuia în 877, Fotie, după împotrivirea de cuviinţă în asemenea situaţii, este reaşezat pe tronul patriarhal.
==Al doilea patriarhat==
Fotie obţine de această dată recunoaşterea formală a întregii lumi creştine la un sinod întrunit la Constantinopol în noiembrie 879. Legaţii papei [[Ioan VIII al Romei|Ioan al VIII-lea]] participă la sinod, recunoscându-l pe Fotie drept patriarh, o concesie pentru care papa a fost foarte aspru criticat în Occident. Patriarhul a rămas ferm pe poziţii cu privire la principalele puncte de dispută între răsăriteni şi occidentali, anume asupra necesităţii de acere iertare papei, de a ceda acestuia jurisdicţia asupra Bulgariei, precum şi în problema introducerii lui „Filioque” în Crez. În cele din urmă, Fotie refuză să ceară iertare sau să accepte „Filioque”, legaţii papali mulţumindu-se doar cu cedarea în favoarea Romei a jurisdicţiei asupra Bulgariei. Dar şi această din urmă concesie a rămas doar nominală, întrucât revenirea Bulgariei la [[ritul bizantin]] în 870 o transformă într-o Biserică [[autonomie|autonomă]]. Fără acordul ţarului Boris I al Bulgariei, papalitatea nu avea să-şi poată pune în aplicare pretenţiile jurisdicţionale asupra acestui teritoriu.
