Acatistul Mântuitorului nostru Iisus Hristos: Diferență între versiuni
(Pagină nouă: ACATISTUL DE MULŢUMIRE SLAVĂ LUI DUMNEZEU PENTRU TOATE Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie! Împărate Ceresc, ... . Sfinte Dumnezeule, ... (de trei ori) Mărire ... Şi acu...) |
|||
Linia 174: | Linia 174: | ||
O, Preabună şi De-Viaţă-Făcătoare Treime, primeşte mulţumire pentru toate milele Tale şi ne arată vrednici de binefacerile Tale ca, înmulţind talanţii care ne-au fost încredinţaţi, să intrăm în veşnica bucurie a Domnului nostru cântând cântare de biruinţă: Aliluia! (de trei ori) | O, Preabună şi De-Viaţă-Făcătoare Treime, primeşte mulţumire pentru toate milele Tale şi ne arată vrednici de binefacerile Tale ca, înmulţind talanţii care ne-au fost încredinţaţi, să intrăm în veşnica bucurie a Domnului nostru cântând cântare de biruinţă: Aliluia! (de trei ori) | ||
Apoi se zice Icosul 1 şi Condacul 1. | Apoi se zice Icosul 1 şi Condacul 1. | ||
+ | |||
+ | [[Categorie:Acatiste]] |
Versiunea de la data 24 februarie 2010 09:42
ACATISTUL DE MULŢUMIRE SLAVĂ LUI DUMNEZEU PENTRU TOATE
Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie! Împărate Ceresc, ... . Sfinte Dumnezeule, ... (de trei ori) Mărire ... Şi acum ... . Amin. Preasfântă Treime ... . Doamne miluieşte (de trei ori), Mărire ... Şi acum ... . Amin. Tatăl nostru ... Amin. Pentru rugăciunile Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, ale Sfinţilor Părinţilor noştri şi ale tuturor Sfintilor, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Amin.
Condacul 1: Împărate al veacurilor, Cel ce nu suferi stricăciune, Tu ţii în dreapta Ta toate cărările vieţii omeneşti cu puterea proniei Tale celei mântuitoare. Îţi mulţumim pentru binefacerile Tale cele arătate şi cele ascunse, pentru viaţa pământească şi pentru cereştile bucurii ale Împărăţiei Tale. Arată-ne şi de acum mila Ta, celor ce cântăm: Slavă Ţie, Dumnezeule în veci!
Icosul 1: Venit-am pe lume prunc slab şi neajutorat, dar Îngerul păzitor a întins aripi luminoase, ocrotind leagănul copilăriei mele. Dragostea Ta străluceşte de atunci peste toate cărările mele, în chip minunat călăuzindu-mă către lumina veşniciei. Cu slavă s-a arătat, din prima zi şi până acum, darurile Proniei Tale celei îmbelşugate. Îţi mulţumesc şi îţi strig cu toţi cei care te cunosc pe Tine: Slavă Ţie, Celui ce m-ai chemat la viaţă; Slavă Ţie, Celui ce mi-ai arătat frumuseţea lumii: Slavă Ţie, Celui ce ai deschis înaintea mea cerul şi pământul ca pe o carte a veşnicei înţelepciuni; Slavă Ţie, pentru veşnicia ce se arată în lumea cea vremelnică; Slavă Ţie, pentru milele Tale cele arătate şi cele ascunse; Slavă Ţie, pentru fiecare suspinare în încercările mele; Slavă Ţie, pentru fiecare pas al vieţii, pentru fiecare clipă de bucurie; Slavă Ţie, Dumnezeule în veci!
Condacul al 2-lea: Doamne, ce bine e să fii oaspetele zidirii Tale: vântul bine înmiresmat, munţii care tind spre cer, apele ca nişte oglinzi nemărginite în care se răsfrâng aurul razelor şi curgerea lină a norilor. Întreaga fire şopteşte tainic, toată e plină de mângâiere, păsările şi dobitoacele poartă pecetea iubirii Tale. Binecuvântat este pământul cu frumuseţea cea degrab trecătoare care deşteaptă dorul de veşnicul locaş unde întru nestricăcioasa frumuseţe se aude cântarea: Aliluia!
Icosul al 2-lea: M-ai adus în viaţa aceasta ca într-un rai preasfânt. Am văzut cerul ca un potir albastru şi adânc, în azurul căruia cântă păsările, am ascultat foşnetul liniştitor al pădurii şi susurul dulce - glăsuitor al apelor, m-am înfruptat din roadele bine înmiresmate şi dulci, ca şi din mierea cea parfumată. Ce bine e la Tine pe pământ şi câtă bucurie să fiu oaspetele Tău! Slavă Ţie, pentru praznicul vieţii; Slavă Ţie, pentru buna mireasmă a lăcrămioarelor şi a trandafirilor; Slavă Ţie, pentru felurimea cea desfătată a roadelor şi a seminţelor; Slavă Ţie, pentru strălucirea de giuvaer din roua dimineţii; Slavă Ţie, pentru surâsul deşteptării scăldate în lumină; Slavă Ţie, pentru frumuseţea zidirii mâinilor Tale; Slavă Ţie, pentru viaţa veacului acesta, prevestitoare a celei cereşti; Slavă Ţie, Dumnezeule, în veci!
Condacul al 3-lea: Prin puterea Sfântului Duh împrăştie mireasma orice floare, tainică adiere de parfum, gingaşă alcătuire de culori, frumuseţea Celui Mare întru cele smerite. Laudă şi cinste Făcătorului de viaţă Dumnezeu, Cel Care a încununat ţarina cu aurul spicelor şi cu azurul albăstrelelor, iar sufletul cu bucuria vederii celor tainice. Veseliţi-vă şi-I cântaţi Lui: Aliluia!
Icosul al 3-lea: Cât de minunat eşti în sărbătoarea primăverii, când se trezeşte la viaţă toată făptura şi noi strigăm cu bucurie către Tine: Tu eşti Izvorul vieţii, Tu eşti Biruitorul morţii! Mângâiate de lumina lunii şi de cântecele privighetorilor stau văile şi codrii în veşminte de nuntă. Întreaga lume e mireasa Ta şi ca pe Mirele ei veşnic te aşteaptă. Dacă iarba câmpului astfel o îmbraci, pe noi, oare cum ne vei preschimba în veacul Învierii ce va să fie? Cum vor lumina trupurile noastre, iar sufletele cum vor străluci? Slavă Ţie, Celui ce ai scos dintru întunecimile pământului felurite culori şi gusturi şi miresme; Slavă Ţie, pentru zidirea cea primitoare şi bogată în mângâiere; Slavă Ţie, că ne-ai înconjurat cu mii şi mii de făpturi; Slavă Ţie, pentru adâncul înţelepciunii Tale, care şi-a pus pecetea peste întreaga lume; Slavă Ţie, cu evlavie sărutăm urmele paşilor Tăi nevăzuţi; Slavă Ţie, Celui ce ai aprins înaintea noastră lumina cea strălucitoare a vieţii veşnice; Slavă Ţie, pentru nădejdea vieţii nestricăcioase, nepieritoare, desăvârşite; Slavă Ţie, Dumnezeule, în veci!
Condacul al 4-lea: Cu câtă dulceaţă îi îndestulezi pe cei ce se gândesc la Tine, ce Făcător de viaţă este Cuvântul Tău cel Sfânt! Mai plăcută decât untdelemnul şi mai dulce decât fagurii este împreună - grăirea cu Tine. Rugăciunea adusă Ţie prinde viaţă şi se înaripează: cu ce cutremur se umple sufletul şi cât de măreţe şi pline de tâlc par atunci viaţa şi făptura toată! Unde nu eşti Tu - acolo este pustiu. Unde eşti Tu - acolo e bogăţia sufletului, acolo se revarsă, ca un şuvoi de apă vie, cântarea: Aliluia!
Icosul al 4-lea: Când se lasa înserarea pe pământ şi se aşterne liniştea aducând vremea odihnei şi a somnului obştesc, paletele strălucitoare închipuite de norii poleiţi cu aurul amurgului îmi par a fi cămara Ta. Foc şi porfiră, aur şi azur grăiesc proorocind despre frumuseţea negrăită a cereştilor Tale sălaşuri şi cu glas de prăznuire strigă: Slavă Ţie, în ceasul tihnit al înserării; Slavă Ţie, Celui ce ai revărsat asupra lumii adâncă pace; Slavă Ţie, pentru raza de rămas bun a soarelui care apune; Slavă Ţie, pentru darul somnului odihnitor; Slavă Ţie, pentru bunătatea vădită în întuneric, prin lumina pe care o ţeşi în inimile noastre; Slavă Ţie, pentru rugăciunile smerite ale sufletului păzit de înger; Slavă Ţie, pentru deşteptarea făgăduită în bucuria veşnicei zile neînserate; Slavă Ţie, Dumnezeule, în veci!
Condacul al 5-lea: Nu sunt cumplite viforele vieţii pentru acela în al cărui suflet străluceşte făclia focului Tău. Împrejur - vreme rea şi întuneric, groază şi urlet de vijelie; iar sufletul lui e PACE şi LUMINĂ: acolo e HRISTOS! Şi inima cântă: Aliluia!
Icosul al 5-lea: Văd cerul Tău strălucitor de stele. O, cât eşti de bogat şi câte lumini ai! Prin razele îndepărtaţilor luminători mă priveşte veşnicia; Sunt aşa mic şi neînsemnat, dar cu mine este Domnul şi pretutindeni sunt păzit de dreapta Lui cea iubitoare. Slavă Ţie, pentru necontenita Ta purtare de grijă; Slavă Ţie, pentru oamenii pe care pronia Ta mi i-a adus în cale; Slavă Ţie, pentru dragostea rudelor, pentru dăruirea prietenilor; Slavă Ţie, pentru blândeţea dobitoacelor care-mi slujesc; Slavă Ţie, pentru clipele luminoase ale vieţii mele; Slavă Ţie, pentru bucuriile limpezi ale inimii; Slavă Ţie, pentru fericirea de-a trăi, de-a mă nevoi şi de-a contempla; Slavă Ţie, Dumnezeule, în veci!
Condacul al 6-lea: Cât eşti de măreţ şi de apropiat întru cumplita suflare a furtunii, cum se vădeşte atotputernicia mâinilor Tale în şerpuirea fulgerelor orbitoare: minunată este măreţia Ta. Glasul Domnului peste câmpii şi în foşnetul codrilor, glasul Domnului în purcederea tunetelor şi ploii, glasul Domnului peste ape multe. Lăudat fii în vuietul munţilor care scuipă foc. Tu scuturi pământul ca pe un veşmânt; Tu înalţi până la cer valurile mării. Laudă Ţie, Celui ce ai smerit trufia omenească, făcând să se înalţe strigăt de pocăinţă: Aliluia!
Icosul al 6-lea: Ca fulgerul când luminează cămările ospăţului şi după el par jalnice toate făcliile, aşa ai strălucit şi tu în sufletul meu, fără de veste, la vremea celor mai mari bucurii ale mele; iar după lumina ta de fulger, ce palide, întunecate şi firave păreau aceste bucurii... Sufletul meu năzuieşte spre Tine! Slavă Ţie, culme a celor mai înalte visuri omeneşti; Slavă Ţie, pentru setea noastră nepotolită după împărtăşirea cu Dumenezeu; Slavă Ţie, Celui ce ai aprins în noi un dor mai mare de cele cereşti decât de cele pământeşti; Slavă Ţie, Celui ce faci din noi fii ai luminii înveşmântându-ne cu cele mai gingaşe raze ale Tale; Slavă Ţie, Celui ce ai zdrobit puterea duhurilor întunericului şi ai sortit tot răul nimicirii; Slavă Ţie, pentru descoperirile Tale; Slavă Ţie, pentru fericirea de a Te simţi şi a vieţui cu Tine; Slavă Ţie, Dumnezeule, în veci!
Condacul al 7-lea: În sânul minunatei simfonii care ne înfăşoară cu bogatele ei armonii se face auzită chemarea Ta. Tu ne descoperi pridvorul Împărăţiei ce va să fie în dulceaţa cântărilor, în minunatele acorduri ale suntetelor, în simţirea înaltă din glăsuirea lor, în strălucirea lucrării artistului. Orice adevărată frumuseţe ne poartă sufletul spre Tine, ca o puternică chemare, făcându-ne să înălţăm cu glas de sărbătoare cântarea: Aliluia!
Icosul al 7-lea: Cu pogorârea Sfântului Duh, Tu luminezi şi faci să rodească arta pictorilor, inspiraţia poeţilor, gândirea savanţilor. Cu puterea cunoaşterii de sus pătrund ei legile Tale, luminându-le adâncul înţelepciunii Tale de Ziditor. Lucrările lor şi fără de voie Te mărturisesc: O, cât de mare eşti în operele lor, cât eşti de mare în omul pe care Tu l-ai făcut! Slavă Ţie, Celui ce Ţi-ai arătat puterea în legile ce cârmuiesc zidirea; Slavă Ţie, că toată făptura e plină de legile pe care i le-ai rânduit; Slavă Ţie, pentru tot ce ni s-a descoperit prin harul Tau; Slavă Ţie, pentru ceea ce cu înţelepciune ne-ai ascuns; Slavă Ţie, pentru geniul minţii omeneşti; Slavă Ţie, pentru puterea de-a lucra cele de folos; Slavă Ţie, pentru limbile de foc ale inspiraţiei; Slavă Ţie, Dumnezeule, în veci!
Condacul al 8-lea: Cât de apropiat eşti de noi în ziua bolii! Tu Însuţi cercetezi pe cei bolnavi, Tu Însuţi te apleci spre patul celui suferind. Şi inima lui stă de vorbă cu Tine. Tu luminezi sufletul cu pace în vremuri grele, de pătimiri şi scârbe, Tu trimiţi ajutor neaşteptat. Tu mângâi, Tu cercetezi cu dragoste şi mântui, Ţie îţi înălţăm cântare: Aliluia!
Icosul al-8 lea: Când, prunc fiind, Te-am chemat cu înţelegere pentru prima oară, mi-ai împlinit rugăciunea şi mi-ai adumbrit sufletul cu pacea harului Tău. Atunci am înţeles că Tu eşti bun şi fericiţi sunt cei care aleargă la Tine. Am început a Te chema din ce în ce mai des, iar acum strig: Slavă Ţie, Celui ce plineşti cererea pentru cele bune; Slavă Ţie, Celui ce veghezi necontenit asupra mea: Slavă Ţie, Celui ce tămăduieşti neputinţele şi scârbele pentru trecerea vindecătoare a timpului; Slavă Ţie, Celui ce sigur ştii să îngădui să fim prigoniţi pe nedrept; Slavă Ţie, Celui prin Care nici o pierdere nu e de neînlocuit şi tuturor le dăruieşti viaţa de veci; Slavă Ţie, Celui ce faci nepieritor tot lucurul cel înalt şi bun; Slavă Ţie, Celui ce ne-ai făgăduit reîntâlnirea cea dorită cu cei de aproape ai noştri adormiţi întru nădejdea Învierii; Slavă Ţie, Dumnezeule, în veci!
Condacul al 9-lea: De ce zâmbeşte tainic toată făptura în zilele de praznic? De ce atunci se revarsă în inimă o minunată uşurare, fără asemănare cu cele şi însuşi văzduhul devine altar şi biserică purtătoare de lumină? E adierea harului Tău, e strălucirea Taborului, cerul şi pământul cântă atunci laudă: Aliluia!
Icosul al 9-lea: Când m-ai insuflat spre a sluji aproapelui, luminându-mi sufletul cu umilinţă, atunci una din razele Tale nenumărate a căzut asupra inimii mele si ea s-a făcut purtătoare de lumină, fier în văpaie: am privit chipul Tău tainic şi neapropiat. Slavă Ţie, Celui ce ai preschimbat viaţa noastra cu faptele bunătăţii; Slavă Ţie, Celui ce ai pecetluit cu negrăita dulceaţă fiecare din poruncile Tale; Slavă Ţie, Celui ce Te sălăşluieşti în chip nevăzut acolo unde adie buna mireasmă a milostivirii; Slavă Ţie, Celui ce ne-ai trimis nereuşite şi scârbe ca să ne întoarcem ochii spre suferinţa celorlalţi; Slavă Ţie, Celui ce ai pus mare răsplată în însăşi fapta bună; Slavă Ţie, Celui ce primeşti avântul spre cele înalte; Slavă Ţie, Celui ce învălui cu iubirea mai presus de toate; Slavă Ţie, Dumnezeule, în veci!
Condacul al 10-lea: Un lucru prefăcut în pulbere nu se alcătuieşte iarî din aceasta, dar Tu învii pe cei a căror conştiinţă s-a stins şi întorci la frumuseţea cea dintâi sufletele ce o pierduseră fără nădejdea de a o mai dobândi. Cu TINE nimic nu e cu neputinţă de îndreptat. Tu eşti cu totul DRAGOSTE. Tu eşti Cel ce pe toate le zideşti şi Cel ce iarpşi dai VIAŢĂ. Pe Tine te lăudăm cântând: Aliluia!
Icosul al 10-lea: Dumnezeul meu, Cel ce cunoşti căderea îngerului trufaş al zorilor, mântuieşte-mă cu harul Tău, nu mă lăsa să mă îndepărtez şi să mă îndoiesc de Tine. Ascute auzul meu, ca să aud în toate clipele vieţii mele glasul Tău tainic şi să-ţi strig, iubitorule de oameni: Slavă Ţie, pentru minunatele potriviri de întâmplări pe care le-a rânduit pronia Ta; Slavă Ţie, pentru presimţirile dăruite de har; Slavă Ţie, pentru poveţele glasului tainic; Slavă Ţie, pentru descoperirile din vis şi din trezie ale cuvioşilor Tăi; Slavă Ţie, Celui ce zădărniceşti planurile nefolositoare; Slavă Ţie, Celui ce ne trezeşti prin suferinţe din beţia patimilor; Slavă Ţie, Celui ce smereşti spre mântuire trufia inimii; Slavă Ţie, Dumnezeule, în veci!
Condacul al 11-lea: Prin lanţul de gheaţă al veacurilor simt suflul fierbinte al dumnezeirii Tale şi dragostea Ta de oameni. Tu eşti aproape, sorocul vremurilor se apropie. Văd Crucea Ta: ai îndurat-o pentru mine. În pulbere se aşterne duhul meu înaintea Sfintei Cruci: aici e biruinţa iubirii şi a mântuirii, aici nu încetează în veci lăuda: Aliluia!
Icosul al 11-lea: Fericit cel care va cina în Împărăţia ta, însă Tu m-ai împărtăşit încă de pe pământ cu această fericire, de fiecare dată când mi-ai întins cu dreapta Ta dumnezeiască Trupul şi Sângele Tau, iar eu, mult păcătosul, am primit Sfintele Taine şi am simţit iubirea Ta cea negrăită şi mai presus de fire. Slavă Ţie, pentru puterea harului Tău cel necuprins şi de viaţă făcător; Slavă Ţie, Celui ce ai înălţat Biserica Ta ca adăpost lumii ostenite; Slavă Ţie, Celui ce ne-ai născut a doua oară prin apele cele de viaţă făcătoare ale Botezului; Slavă Ţie, căci Tu întorci celor ce se pocăiesc neprihănirea crinilor; Slavă Ţie, adânc nesecat al iertării; Slavă Ţie, pentru paharul vieţii şi pentru pâinea bucuriei veşnice; Slavă Ţie, Celui ce ne-ai ridicat spre cer; Slavă Ţie, Dumnezeule, în veci!
Condacul al 12-lea: De multe ori am privit cum se răsfrângea Slava Ta pe chipurile celor răposaţi. Cum străluceau de nepământeasca frumuseţe şi bucurie, cât de nematerialnice păreau trăsăturile lor: cu adevărat era praznicul fericirii şi al odihnei în sfârşit atinse; tăcerea lor striga spre Tine. În ceasul sfârşitului luminează şi sufletul meu, cel care strigă: Aliluia!
Icosul al 12-lea: Ce înseamnă laudele mele înaintea Ta ! Eu nu am auzit cântarea heruvimilor - aceasta este partea sufletelor înalte - dar ştiu cum te slăveşte firea. Am privit iarna cum, sub tăcerea lunii, întreg pământul Îţi aduce tihnita rugăciune, înveşmântat în haină albă, strălucind de nestematele zăpezii. Am văzut cum se bucură de Tine soarele care răsare şi-am auzit corurile păsărilor slavoslovind. Am auzit cum foşnesc codrii, cântă vânturile şi apele susură cu taină despre Tine, am auzit cum Te propovăduiesc cetele luminătorilor prin mişcarea pe care le-ai rânduit-o, cu înţelepciune pe nesfârşitele întinderi. Ce e lauda mea? Firea este ascultătoare, iar eu nu sunt. Atâta cât trăiesc şi văd dragostea Ta, râvnesc să-Ţi mulţumesc, să mă rog Ţie şi să strig: Slavă Ţie, Celui ce ne-ai arătat lumina; Slavă Ţie, Celui ce ne-ai iubit cu dragoste adâncă, nemăsurată şi dumnezeiască; Slavă Ţie, Celui ce ne umbreşti cu lumina, cu cetele sfinţilor şi îngerilor Tăi; Slavă Ţie, Preasfântule Părinte, Care ne-ai chemat să dobândim Împărăţia Ta; Slavă Ţie, Duhule Sfinte, Soare De-Viaţă-Făcător al veacului ce va să vină; Slavă Ţie, Fiule al lui Dumnezeu, începătură a mântuirii noastre; Slavă Ţie, pentru toate, Treime Dumnezeiască şi Preabună; Slavă Ţie, Dumnezeule, în veci!
Condacul al 13-lea: O, Preabună şi De-Viaţă-Făcătoare Treime, primeşte mulţumire pentru toate milele Tale şi ne arată vrednici de binefacerile Tale ca, înmulţind talanţii care ne-au fost încredinţaţi, să intrăm în veşnica bucurie a Domnului nostru cântând cântare de biruinţă: Aliluia! (de trei ori) Apoi se zice Icosul 1 şi Condacul 1.