Modificări

Salt la: navigare, căutare

Sfânta Tradiție

294 de octeți adăugați, 28 ianuarie 2008 16:25
fără descrierea modificării
{{CreştinismOrtodox}}
'''Sfânta Tradiţie''' sau '''Sfânta Predanie''' este învăţătura dată (lăsată şi transmisă) de Dumnezeu prin viu grai Bisericii, din care o parte s-a fixat în scris, mai târziu. Ca şi [[Sfânta Scriptură]], Sfânta Tradiţie cuprinde descoperirea dumnezeiască trebuitoare mântuirii noastre. Ea este viaţa Bisericii în [[Duhul Sfânt]] (sau "viaţa Duhului Sfânt în Biserică" - [[Vladimir Lossky]]) şi curentul, fluviul viu al vieţii Bisericii.
 
Altfel definită, Tradiţia sfântă este "învăţătura dată de apostoli primilor episcopi, iar aceştia celor de după ei până astăzi, prezentă în definiţiile sinoadelor ecumenice, ăn scrierile Sfinţilor Părinţi şi în cărţile de slujbă ale Bisericii" (Dicţionar religios).
==Tradiţie şi tradiţii==
Birocrați, interwiki, renameuser, Administratori
18.310 modificări

Meniu de navigare