Modificări

{{Îmbunătăţire}}

:"Şi venind Iisus în părţile Cezareii lui Filip, i-a întrebat pe ucenicii Săi, zicând:

:Iar Iisus, răspunzând, i-a zis: «Fericit eşti, Simone, fiul lui Iona, că nu trup şi sânge ţi-au descoperit aceasta, ci Tatăl Meu din Ceruri. Și eu îţi spun că tu eşti Petru şi pe această piatră voi zidi Biserica Mea şi porţile iadului nu o vor birui»."

:<b>a)</b> Sfântul Petru s-a bucurat dintotdeauna de o cinste deosebită din partea Mântuitorului, cât şi din partea celorlalţi Apostoli pentru vârsta sa înaintată. În acelaşi timp, avea un temperament aprins, care-l făcea să se afirme înaintea celorlalţi. În cazul de faţă, însă, el răspunde în numele tuturor Apostolilor; dacă vreunul din Apostoli n-ar fi fost de acord cu răspunsul său, de bună seamă că ar fi intervenit şi l-ar fi corectat.

Sfântul [[Irineu de Lyon|Irineu]], ucenicul Sfântului [[Policarp, episcop de Smirna|Policarp]], ulterior episcop de Smirna, de asemenea confirmă numirea lui Linus. Acesta scrie: "După ce au întemeiat şi pus în rânduială Biserica Romei, au numit episcop pe Linus. Acelaşi Linus este amintit şi de Sfântul Apostol Pavel în Epistola către Timotei ([http://bibliaortodoxa.ro/carte.php?id=79&cap=4 II Timotei 4, 21]). Succesorul lui a fost [[Anaclet]] [''Adv. haereses'', III, iii, 3; Irenai Opera Lib. III. C.I.]."

În legatură cu doctrina primatului papal, nu putem să nu menționăm faptul că apusenii nu s-au ferit să falsifice chiar documente prin care să-şi revendice autoritatea. Aşa este spre exemplu cazul cu "Donariul lui Constantin" şi "Decretele Pseudo-Isidoriene".

<b>"DONARIUL LUI CONSTANTIN"</b> - [[Donatio Constantini]] - este un document formulat ca un edict roman imperial, redactat în realitate probabil între anii 750-850. Nu reiese clar scopul inițial al alcătuirii sale, dar este cert că apăra interesele Papei - probabil împotriva pretenţiilor bizantinilor sau ale francilor lui Charlemagne care şi-au asumat continuitatea imperială în Apus. Unii spun că a fost scris pe vremea Papei Ştefan al II-lea, în jurul anului 752.

Donariul a fost folosit de către papii medievali pentru a-şi susţine pretenţiile teritoriale şi puterea seculară în Italia. A fost acceptat mai peste tot, deşi împăratul romano-german Otto al III-lea a denunţat documentul ca fiind fals. Totuşi, pe la mijlocul secolului al XV-lea, Biserica şi-a dat seama că documentul este o făcătură. Umanistul italian Lorenzo Valla a dovedit încă din 1440 că Donariul este un fals, analizând limba în care acesta fusese redactat, arătând că în document apăreau anumite formulări și titluri imperiale care nu existau pe vremea împăratului Constantin. Ulterior s-a demonstrat şi faptul că vindecarea lui Constantin de lepră de către papa Silvestru este o legendă.

<b>"DECRETELE PSEUDO-ISIDORIENE"</b> reprezintă o colecţie alcatuită cu mare măiestrie în Franţa, probabil de Isidor Mercator. Colecţia însumează peste 700 de pagini cu scris mic şi cuprinde diverse decrete adunate şi "completate", prin care Papa câştiga o putere mai mare, mai ales în privinţa problemelor religioase. Deşi, spre deosebire de "Donariul lui Constantin", aceste decrete se adreseaza mai mult lumii occidentale, totuşi ele cuprind şi referiri la credinţa ortodoxă, mai ales la persoanele [[Sfânta Treime|Sfintei Treimi]] şi aspecte litugice. Astăzi, nimeni nu se mai îndoieşte de falsitatea acestor decrete.

==A se vedea şi==

*[[Donatio Constantini]]

[[Categorie:Teologie]]