14.992 de modificări
Modificări
→Viața: leg. interne
==Viața==
Viața Sf. Calinic de la Cernica, unul din marii [[Părinte duhovnicesc|părinţi duhovniceşti]] ai secolului al XIX-lea, a fost descrisă pe larg de unul din numeroșii lui [[ucenic]]i, [[arhimandrit]]ul Anastasie Baldovin.<refname=pacurariu>Păcurariu, ''Sfinți daco-romani și români'', 1994, p. 55.</ref>
Sfântul Calinic s-a născut pe data de [[7 octombrie]] 1787, în București, (suburbia Sântul Visarion, ulița Lefterescu). Părinții săi, Antonie și Floarea Antonescu, erau oameni de condiție mijlocie. La [[botez]] a primit numele de '''Constantin''', nașă fiindu-i Luxandra Văcărescu, soția Marelui Ban Barbu Văcărescu și mama primului poet român, Ienăchiță Văcărescu. Mai târziu, mama sfântului s-a [[călugăr]]it la [[Mănăstirea Pasărea]], devenind monahia Filofteia și mutându-se la Domnul în data de [[8 noiembrie]] 1833. Constantin a fost astfel de mic copil crescut într-un mediu creștin, sub ochii atenți ai unei mame evlavioase și iubitoare de copii, în cinstirea și dragostea de [[Dumnezeu]] și de oameni. Fratele cel mai mare al lui Constantin a fost mai întâi [[preot]] de [[mir]], apoi a intrat și el în viața monahală, călugărindu-se cu numele de Acachie.
Constantin Antonescu a urmat cursurile unei școli românești de pe lângă o biserică (probabil [[Biserica Colțea|Colțea]], sau poate [[Biserica „Sfântul Gheorghe Nou” (București)|„Sfântul Gheorghe Nou”]]), aici învățând și limba greacă. În 1807, mai înainte să fi împlinit 20 de ani, tânărul Constantin și-a urmat chemarea lăuntrică și a intrat ca frate la Mănăstirea Cernica. Pe [[12 noiembrie]] 1808, el este [[Tundere|tuns ]] [[călugăr]] sub numele de '''Calinic''', iar după o lună este [[Hirotonie|hirotonit ]] [[ierodiacon]] la [[Biserica]] Sfântul Nicolae de la Cernica, de către mitropolitul bulgar Sofronie al Vraței, refugiat la București din cauza turcilor (scaunul mitropolitan al Țării Românești fiind vacant în acel moment). Îndrumat de duhovnicul săuPimen, Calinic a început o viață de aspre nevoințe călugărești, cu post, rugăciune, muncă, citiri din Sfânta Scriptură sau din lucrările Sfinților Părinți. În anul 1812 a fost trimis, împreună cu părintele său duhovnicesc, la [[Mănăstirea Neamț]] din Moldova pentru a strânge ajutoare necesare refacerii bisericii Sfântul Nicolae de la Cernica distrusă de cutremurul din acel an. Cu acest prilej a cunoscut străvechea vechea ctitorie domnească de la Neamț, cu aleasă viață duhovnicească, precum și alte mănăstiri moldovenești.<ref name=pacurariu/>
În anul 1813, după ce epidemia de ciumă („ciuma lui Vodă Caragea”) ucisese și mulți preoți, Calinic a fost hirotonit [[ieromonah]] de către [[arhiereu]]l Dionisie Lupu, viitorul mitropolit al Țării Românești, iar după doi ani a fost hirotonit [[Hirotesie|hirotesit]] [[duhovnic ]] și rânduit mare [[eclesiarh ]] al mănăstirii [[Mănăstirea Cernica|Mănăstirii Cernica]]. A servit ca duhovnic nu numai a călugărilor, dar și a celor din afara mânăstirii, chiar și mitropolitului de la acea dată, [[Nectarie]]. În acel moment, Sf. Calinic ajunsese cârmuitorul de facto al mânăstirii, deoarece bătrânul [[stareț ]] Dorotei îi încredințase conducerea tuturor treburilor mânăstirii.
În cursul anului 1817 a plecat la [[Muntele Athos]], stând acolo aproape un an și reușind să cunoască îndeaproape viața călugărilor de acolo la [[Sfântul Munte]] și asprele lor rânduieli. A cules astfel o învățătură care îi va fi i-a fost de folos în ostenelile sale de mai târziu.<ref name=pacurariu/>
Pe [[14 decembrie]] 1818, după moartea starețului Dorotei, întreaga obște de la Cernica l-a ales ca stareț pe ieromonahul Calinic. Deși avea doar 31 de ani (din care 11 petrecuți în mânăstire), noul stareț a încercat să impună ordine și disciplină duhovnicească, alcătuind regulamente scrise cuprinzătoare. S-a îngrijit de înființarea unei biblioteci care să cuprindă cele mai importante cărți de cultură teologică. Doi ani mai târziu a fost hirotonit ca [[arhimandrit]], de către mitropolitul Țării Românești, Dionisie Lupu (pe [[9 aprilie]] 1820).
