Modificări

În secolul al XIII-lea, în Occidentul catolic, au loc o serie de evenimente care vor da un puternic avânt cultului Epistoliei. O serie de calamităţi şi flageluri cosmice, precum epidemii ucigătoare de molime, culminând cu groaznica Moarte Neagră (Ciuma bubonică) din anul 1347, eclipse, secetă prelungită, invazie de lăcuste, grindină, au creat o atmosferă de disperare colectivă. Ca sa ispăşească păcatele lumii, grupuri de laici parcurg satele şi oraşele, biciuindu-se cu asemenea violenţă că trupul lor devenea o masă umflată de carne vânată. Aceştia au fost numiţi biciuitorii ([[flagelanţi]]i). Ei îşi fac apariţia pe la anul 1260, anul când, după profeţia lui Gioacchino Fiore, trebuia să înceapă a şaptea epocă a Bisericii, şi se prezentau ca o mişcare reformatoare, care a îmbrăcat haina căinţei. Primii flagelanţi pornesc din Perugia şi se răspândesc apoi în Polonia şi Ungaria. Flagelanţii au fost cei care au pus în circulaţie teoria conform căreia Dumnezeu îi pedepseşte pe oameni cu Moartea Neagră din cauza nerespectării Duminicii ca zi de odihnă şi pledau pentru repaus absolut în această zi.

După unii cercetători, "Legenda Duminicii", este cel mai vechi text scris în limba româna.Acesta a fost tradus în anul 1391 de către călugării copişti de la [[Mănăstirea Săpânţa-Peri]] din Maramureş.