Modificări

Salt la: navigare, căutare

Mănăstirea Văratec

1.695 de octeți adăugați, 18 decembrie 2014 16:16
Arhitectura: completări și referințe
Actuala biserică „Adormirea Maicii Domnului” a fost ridicată între anii 1808-1812, fiind sfințită în anul 1812. A fost pictată în 1841, după care a fost resfințită de [[mitropolit]]ul [[Veniamin Costachi]].<ref>Pr. Ilie Gheorghiță, ''Mănăstirea Văratec'', în vol. ''Monumente istorice bisericești din Mitropolia Moldovei și Sucevei'', Editura Mitropoliei Moldovei și Sucevei, Iași, 1974, p. 346.</ref> Cu această ocazie s-a pictat o [[pisanie]] deasupra ușii de intrare în [[pronaos]]. Pisania este scrisă în limba română, cu alfabetul latin, ea conținând următorul text:
:''La anul 1808 sau zidit aç(e)astă sf(â)ntă biserica, çe sa praznuește hramul Adormirea Maicei Domnului prin ostinelile sfin. sale a pre cuvi. părintelui Iosif dohovnicul și a starițăi Olimbiedii, iar cei întăi ctitori au fost maicile din acest locașu. Al doilea mari ctitori au fost Doamna Elencu Paladi, cari au danuit 4 moșâi și maica Elisaveta Balș au dănuit moșia Vulturești, maica Safta Brancovenu au hârăzit moșeile Osica și Vlâdulenii cu mai multe îndatori în testamentu sâu. Iarâ celelalte moșii, vii și acarete ce au danuit și alți ctetori sunt scrisâ în cartea vieții spre veçnica lor pomenire. 1841 otomvrii 20.''
 
Construcţia bisericii îmbină elementele stilului vechi moldovenesc cu unele influenţe arhitectonice pătrunse în Moldova la sfârșitul secolului al XVIII-lea şi începutul secolului al XIX-lea. Biserica este zidită în mijlocul incintei, din piatră de râu şi cărămidă, cu ziduri foarte groase (de circa 1 m). Este o clădire mare, în formă de cruce, cu spaţiul interior împărţit în [[altar]], [[naos]], [[pronaos]] şi [[pridvor]] închis. Inițial, biserica avea patru turle, dar două dintre ele, din lemn, au ars în incendiul din anul 1900 și nu au mai fost reconstruite.
 
Clopotniţa mănăstirii, amplasată la 80 m est de biserică, este o construcţie din zid masivă, cu gang de intrare şi două etaje de formă pătrată în secțiune. Are acoperişul în formă de mitră arhierescă. La primul etaj se află [[paraclis]]ul „Sfântul Ierarh Nicolae”. Clopotniţa este integrată în corpul de chilii, care se continuă în dreapta şi stânga ei, fiind cea mai lungă clădire a mănăstirii.<ref name="manastiriortodoxe"/>
 
'''Pictura''' bisericii a fost realizată în 1841 şi refăcută în 1882 de pictorii T. Ioan şi D. Iliescu. În anii 1968-1969 pictura interioară a fost restaurată de pictorul Arintiu Avachian şi ajutoarele sale D. Guriţă, G. Popescu, G. Salagian, cu binecuvântarea [[Mitropolit]]ului de atunci al [[Mitropolia Moldovei și Bucovinei|Moldovei]], [[Teoctist (Arăpașu) al României|Teoctist]] (viitorul [[Patriarh]] al [[Biserica Ortodoxă Română|Bisericii Ortodoxe Române]] între 1986-2007), prin stăruinţa și osârdia maicii Pelaghia Amilcar, [[stareţ]]ă a Mănăstirii Văratec.<ref name="manastiriortodoxe"/>
==Mănăstirea Văratec în prezent==
14.992 de modificări

Meniu de navigare