Modificări

În '''Palestina'''și [[Țara Sfântă]], [[monahism]]ul de tip lavriot a apărut la începutul secolului al IV-lea d. Hr. cu Sf. [[Hariton Mărturisitorul]], care poate fi considerat unul din principalii lui întemeietori. Între anii 330 și 350, sfântul Hariton a înființat mai multe lavre, mai întâi la Faran (330), iar mai apoi la Duka (340) și Tekoa / Suka („Vechea Lavră”, fondată în jurul anilor 335).

Tot în Palestina, în În secolul al V-lea, Sf. [[Eftimie cel Mare]] (377-473) mai multe lavre, însă, potrivit sfântului [[Chiril de Schitopol]], Eftimie însuşi folosea ca model lavrele întemeiate mai devreme în regiunea deșertului Faran de Sf. sfântul Hariton Mărturisitorul<ref>Chiril de Schitopol, ''Viața sfântului Eftimie cel Mare''</ref>.

Un sistem asemănător a fost introdus de Sf. [[Gherasim de la Iordan|Gherasimde la Iordan]] către anul 460, cu şaptezeci de chilii ridicate în jurul unei [[chinovie|chinovii]] (o mănăstire cu viaţă comună, de obşte). După o vreme petrecută în viaţa de obşte, [[Călugăr|călugării]] se îndreptau apoi spre viaţa eremitică. Zilele obişnuite ale săptămânii le petreceau în chilie, unde aveau doar câte o rogojină, puţină mâncare şi smicele de palmier din care [[Rucodelie|împleteau]] coşuri şi frânghii. Sâmbăta, aduceau rodul muncii lor la chinovie. Luau parte la [[Sfânta Liturghie]] şi se împărtăşeau cu [[Euharistie|Sfintele Taine]], iar [[duminică]] seara se întorceau la chiliile lor. Chiliile rămâneau descuiate, iar cei nevoiaşi puteau lua ce voiau din chilii, dacă le găseau goale. Lavra avea un [[preot]] al ei, care ţinea şi legătura cu lumea din afara mănăstirii şi cel puţin doi [[diacon]]i.

[[Lavra Sf. Sava cel Sfinţit|Marea Lavră]] a Sf. [[Sava cel Sfinţit]] (†532), întemeiată la anul 478, este una din cele mai vechi mănăstiri (inițial de tip lavriot) din lume , încă în funcţiune.