Modificări

După ce s-a urcat pe tronul Ţării Româneşti, Brâncoveanu a mai ctitorit tot în Bucureşti încă trei biserici, pe locul unora mai vechi: biserica Sfântul Ioan cel Mare sau „Grecesc”, demolată în secolul trecut, biserica mănăstirii Sfântul Sava, demolată în secolul trecut şi biserica mănăstirii Sfântul Gheorghe Nou, existentă şi azi, în centrul capitalei, fiind recent restaurată. În această din urmă biserică au fost depuse şi osemintele ctitorului, în anul 1720, aduse în ascuns de la Constantinopol, de către soţia sa, doamna Marica.

Împreună cu unchiul său, spătarul Mihai Cantacuzino, a ridicat mănăstirea din Râmnicu Sărat, cu hramul [[Adormirea Maicii Domnului]], închinată mănăstirii [[Mănăstirea Sfânta Ecaterina din (Sinai, Egipt)|Sfânta Ecaterina de la Muntele Sinai]].

În vara anului 1690, Constantin Brâncoveanu a pus piatra de temelie a celei mai de seamă din ctitoriile sale: [[Mănăstirea Horezu]] (sau „''Hurezi''”), cu hramul Sfinţii împăraţi [[Constantin cel Mare| Constantin]] şi [[Elena]].

Printre alte biserici şi mănăstiri ctitorite sau refăcute de binecredinciosul voievod, trebuie amintite: [[Mănăstirea Sâmbăta de Sus]], [[Mănăstirea Surpatele]], [[Mănăstirea Adormirea Maicii Domnului (Polovragi, România)|Mănăstirea Polovragi]], şi Mănăstirea Turnu din Târgşoru Vechi (judeţul Prahova) şi Biserica Sfântul Gheorghe „Nou” (Bucureşti).<ref>Popescu, F., ''Ctitorii Brâncoveneşti'', Editura Bibliotheca, Târgovişte, 2004. ISBN 978-973-712-029-8</ref>