Modificări

Sfânta Mănăstire Tismana este cel mai vechi aşezământ monahal din Ţara Românească – un important monument de reculegere şi [[Închinare|închinăciune]], de cinstire a credinţei noastre ortodoxe. Construită prin râvna [[cuvios]]ului Nicodim, ca și „sora” ei, [[Mănăstirea Vodiţa]], a fost distrusă la puţin timp după construire, singura citadelă a ortodoxiei noastre cu o nepreţuită şi neobosită activitate rămânând, timp de peste şase veacuri, Mănăstirea Tismana. Deoarece cu [[Vladislav (Vlaicu) Vodă]] (1364-1377) începe pomelnicul mănăstirii, fratele lui Vlaicu, [[Radu I Vodă]] asociat la domnie din 1372, fiind al doilea în pomelnic, istoricul Alexandru Ştefulescu susţinea că la începutul domniei lui [[Vlaicu Vodă]] între anii 1364-1366 s-au construit mai întâi biserici din lemn şi s-au făcut danii prin [[hrisov]].

Ctitorul mănăstirii este Cuviosul Nicodim cel Sfinţit de la Tismana (1310-1406) – lui îi aparţine alegerea a arhitecturii şi a decoraţiunilor acesteia. Construcţia din zid a fost realizată cu sprijinul material al domnitorilor Basarabi: [[Radu Negru Voievod]] (1377-1383) şi fiii acestuia [[Dan I]] (1384- 1386) şi [[Mircea cel Bătrân]] (1386-1418).

De-a lungul timpurilor, datorită deselor prigoane ale păgânilor asupra ţării noastre, Mănăstirea Tismana a suferit mai multe distrugeri şi transformări, multe refaceri şi donaţii din partea voievozilor Basarabi şi a unor boieri înstăriţi, mănăstirea fiind [[ctitorie]] voievodală şi un puternic loc strategic. În 1520 voievodul [[Neagoe Basarab]] a acoperit biserica cu [[plumb]]; în 1541 domnitorul [[Radu Paisie]] a făcut chenarele şi uşile bisericii mari; [[Matei Basarab]] a făcut biserica mică a spitalului mănăstiresc (1650), [[clopotniţa]] şi a dăruit un [[clopot]] mare; marele ban al Craiovei Cornea Brăiloiu a refăcut [[Chilie|chiliile]] şi casele [[egumen]]eşti, de asemenea a făcut mari donaţii mănăstirii; Jupâneasa Stanca Glogoveanu a refăcut pictura (1733 şi 1766) şi uşile bisericii (1782). Importante danii şi [[Obiecte liturgice|obiecte de cult]] a făcut [[Constantin Brâncoveanu]].

La început biserica a fost zugrăvită într-o singură culoare, în ocru, cu figuri geometrice şi florale. Prima pictură iconografică a fost executată abia în secolul XVI (1564) de pictorul Dobromir din Târgovişte. Această pictură în culori vegetale se află şi astăzi pe pereţii din pronaos fiind cea mai veche pictură bizantină ce se păstrează în Ţara Românească. În anul 1732 se reface pictura din Naos şi Sfântul Altar cu ajutorul material al Doamnei Stanca Glogoveanu, în Pronaos fresca din 1564 nu a fost distrusă, ci peste ea a fost aplicată o nouă frescă datată 1766 [[pictor]] fiind Dimitrie Diaconu. În 1955, în cadrul lucrărilor de restaurare a Mănăstirii conduse de G. Russu s-a trecut la extracţia frescei din 1766 din [[Pronaos]] – caz unic în Europa. Fresca extrasă a fost încorporată în pereţii muzeului mănăstirii şi pe coridoarele chiliilor. Totodată s-a restaurat şi conservat prima pictură, din 1564, care a fost lucrată după toate canoanele artei bisericeşti, cu deosebit talent şi evlavie. La realizarea celor nouă registre ale [[Sinaxar]]ului s-a folosit un roşu oriental – culoare specifică doar Mănăstirii Tismana. O ultimă pictură a bisericii s-a făcut în pridvor care a fost reconstruit în 1983, după planul Sfântului Nicodim şi pictat în [[1994]] de pictorul Grigore Popescu din Câmpulung Muscel. Este pictură bizantină, cu desen corect şi armonie discretă a tonurilor cromatice, cu prezentare iconografică unică. Aici, pentru prima dată sunt pictaţi toţi [[sfinţi]]i daco-români descoperiţi şi canonizaţi în ultimii ani ai secolului al XX-lea, alături de toţi sfinţii români ce se [[Praznic|prăznuiau]].

[[Tezaur]]ul Tezaurul Mănăstirii Tismana a fost deosebit de mare, dar stricăciunile aduse mănăstirii de veacuri a făcut să se piardă. O parte din obiectele de valoare păstrate se găsesc la Muzeul de Artă a României. Muzeul Mănăstirii are o bogată colecţie de picturi murale (provenite din pronaos, pictura din 1766), ''icoane'' vechi pe lemn, obiecte de cult, cărţi vechi, [[veşminte]], uşile vechi ale bisericii (1782) şi altele. În biserică se găseşte o raclă de argint, executată de artistul plastic Gheorghe Stoica din Bucureşti în 1980, care conţine trei părticele de Sfinte Moaşte: de la Sfântul Nicodim degetul arătător de la mâna dreaptă şi crucea de plumb ce o purta la gât, de la Sfântul [[Ignatie Teoforul]] şi Sfântul [[Ioan Gură de Aur]].

Poetul George Coşbuc a dăruit pentru [[Paraclis]]ul ctitorit de [[Matei Basarab]] două vitralii din 1916, deosebit de frumoase, în memoria fiului său Alexandru, iar G. Sfetea, un alt vitraliu pentru mama lui Maria, aflate acum în Muzeul Mănăstirii.

Mănăstirea Tismana a fost transformată în [[chinovie]] de maici în anul 1949, care duc viaţă de obşte, împletind munca cu rugăciunea. [[Slujbe]]le se săvârşesc după tipicul tradiţional. [[Sfânta Liturghie]] în fiecare zi, [[Vecernia]] seara şi [[Miezonoptica]] şi [[Utrenia]] la miezul nopţii; Cântările se fac pe muzică psaltică conform tipicului monahal. În prezent, Mănăstirea are 60 de vieţuitoare, dintre care cinci stau în [[schit]]urile mănăstirii, stareţă de peste 40 de ani fiind Stavrofora Ierusalima Gligor sub a cărei păstorire Mănăstirea Tismana a cunoscut multe şi importante înnoiri, iar astăzi Stavrofora Antonia. Pe muntele Cioclovina, la N-V de Mănăstirea Tismana se află două schituri: [[Schitul Cioclovina de Jos]], amintit documentar în anul 1660, iar în anul 1715 conform [[pisanie]]i a fost refăcut de egumenul Nicodim, având [[hram]]ul „Sfinţii Voievozi”, şi [[Schitul Cioclovina de Sus]], ridicat de acelaşi [[egumen]] în anul 1714, pe vârful [[munte]]lui muntelui având hramul „Schimbarea la Faţă”. Bisericuţa Schitului Cioclovina de Sus a fost pictată în anul 1999 de pictorul Grigore Popescu. A fost sfinţită de IPS [[Teofan (Savu) al Moldovei şi Bucovinei|Teofan (Savu)]], [[Arhiepiscop]] al Craiovei şi [[Mitropolit]]ul Olteniei în vara anului 2005. Mănăstirea Tismana a fost şi rămâne cea mai veche vatră de cultură, un uriaş muzeu al trecutului, un sanctuar pentru marile arderi umane ale prezentului şi o fereastră deschisă spre aspiraţiile viitorului.