Modificări

Acest sfânt, unul dintre cei mai noi [[sfinţi]] canonizaţi de [[Biserica Ortodoxă a Greciei]] în acest secol, s-a născut la [[1 octombrie]] 1846, în Silivria, un orăşel situat în provincia Tracia din nordul Greciei, pe malul mării Marmara. Părinţii săi au fost oameni săraci, dar foarte [[Evlavie|evlavioşi]]. Din [[botez]] a primit numele de Anastasie, bucurându-se din pruncie de o aleasă educaţie creştinească. După primii ani de şcoală, Anastasie este trimis să înveţe carte la [[Constantinopol]], unde studiază [[teologie|teologia]] şi scrierile [[Sfinţii Părinţi|Sfinţilor Părinţi]]. Aici, sufletul său incepe să-L descopere pe Hristos prin rugăciune, prin citirea cărţilor sfinte şi prin cugetarea la cele dumnezeieşti.

După ce-şi termină studiile teologice, în anul 1886, părintele Nectarie se întoarce la Alexandria, unde este hirotonit [[preot]], iar după câteva luni este ridicat la treapta de [[arhimandrit]] şi trimis la Cairo, în calitate de consilier patriarhal. La [[15 ianuarie]] 1889, patriarhul Sofronie îl hirotoneşte mitropolit onorific de Pentapole, o veche [[eparhie]] ortodoxă din Libia Superioară. Mai mulţi ani, evlaviosul mitropolit a slujit ca responsabil cu problemele patriarhiei pentru oraşul Cairo şi [[predicator]] la biserica [[Sfântul Nicolae]] din capitala Egiptului, devenind un iscusit slujitor şi povăţuitor de suflete, fiind dăruit de Dumnezeu cu multă [[răbdarea|răbdare]], [[smerenia|smerenie]] şi [[blândeţea|blândeţe]]. De aceea, era mult căutat de credincioşi şi iubit de toţi.

Văzând diavolul că nu-l poate birui cu mândria şi iubirea de sine, a încercat să-l lovească pe fericitul [[ierarh]] Nectarie cu o altă armă, tot aşa de periculoasă, adică cu invidia celorlalţi ierarhi şi slujitori ai [[Patriarhia Alexandriei|Patriarhiei Alexandriei]], aceştia vorbindu-l de rău către patriarh, cum că doreşte să-i ia locul. Acest lucru a făcut ca, la 3 mai 1890, în urma unei ordonanţe date de patriarhul Sofronie, să fie eliberat din cinstea arhierească în care se afla, permiţându-i-se să slujească mai departe în biserica Sfântul Nicolae. După mai puţin de două luni însă, la 11 iunie 1890, părintele Nectarie primeşte de la patriarh o scrisoare prin care i se cere să părăsească Egiptul. Cerându-şi iertare de la toţi, cu toate că nu greşise nimănui cu nimic, dovedind o adâncă [[smerenia|smerenie]], sfântul se supuse, dând slavă lui Dumnezeu, căci şi cu dânsul s-a împlinit cuvântul lui [[Iisus Hristos|Iisus Hristos, Mântuitorul]] nostru, Care zice: „Fericiţi veţi fi, când vă vor ocărî şi vă vor prigoni, şi vor zice tot cuvântul rău împotriva voastră, minţind din pricina Mea” (Matei 5,11). S-a retras la Atena, în luna august a anului 1890, sărac, defăimat de ai săi şi nebăgat în seamă, având toată nădejdea numai în Dumnezeu şi în rugăciunile [[Maica Domnului|Maicii Domnului]].