Modificări

Salt la: navigare, căutare

Episcop

14 octeți adăugați, 17 octombrie 2010 05:30
m
Înţelegerea episcopatului: leg. la Hirotonia
==Înţelegerea episcopatului==
Din punct de vedere liturgic, toţi arhiereii sunt absolut egali ca putere harismatică sau sacramentală, indiferent de funcţiunile administrative sau onorifice pe care le pot avea, adică fie că sunt simpli arhierei (vicari sau locotenenţi), episcopi în funcţiune, [[arhiepiscop]]i sau [[Mitropolit|mitropoliţi]], [[patriarh]]i etc. Ei au moştenit drepturile şi puterile prin succesiunea neîntreruptă a [[Hirotonia|hirotoniei ]] de la Sfinţii [[Apostol]]i, ai căror urmaşi direcţi sunt. Episcopii au dreptul şi puterea de a săvârşi toate sfintele slujbe şi toate lucrările sfinte ale cultului, fără nici o excepţie, precum şi dreptul de a transmite, prin hirotonie, această putere, fie întreagă – ca la arhierei -, fie parţială, celorlalte două trepte subordonate lor, adică [[Preot|preoţilor]] şi [[diacon]]ilor. Cele mai multe dintre funcţiunile liturgice ale episcopilor pot fi trecute, prin hirotonie, preoţilor; pe altele, care sunt fundamentale pentru viaţa liturgică a Bisericii, episcopii le-au păstrat exclusiv pentru ei înşişi, şi anume: sfinţirea Sfântului şi Marelui Mir, hirotonia clericilor şi sfinţirea bisericilor şi a [[antimis]]elor (sfinţirea bisericilor o pot face în vremurile mai noi şi anumiţi preoţi sau arhimandriţi, cu delegaţia expresă a episcopului, de la caz la caz).
Ca şi în trecut, arhiereul este şi astăzi, de drept, înainte-stătător sau protosul (cel dintâi în slujire) oricărei adunări de cult la care ia parte, indiferent dacă slujeşte sau nu. În această calitate îi sunt rezervate anumite acte şi formule liturgice, îndeosebi cele pentru binecuvântare (ca de exemplu: urarea "Pace tuturor"), pe care le rosteşte chiar atunci când nu slujeşte, ci doar asistă la serviciul divin.
14.992 de modificări

Meniu de navigare