5.288 de modificări
Modificări
→Canonul Sfintei Scripturi
Canonul [[Vechiul Testament|Vechiului Testament]] din Scriptură urmat de Biserica Ortodoxă este cel al [[Septuaginta|Septuagintei]], care era Biblia cunoscută de [[Apostoli]]. De-a lungul anilor, alte comunități creștine s-au abătut întrucâtva de la acest canon al Scripturii. Canonul [[Noul Testament|Noului Testament]] s-a structurat în primele secole ale Bisericii. Prima listă definitivă a cărților Noului Testament o găsim în ''Scrisoarea pascală'' a Sf. [[Atanasie cel Mare|Atanasie al Alexandriei]] în anul 367.
Canonul Sfintei Scripturi, adică lista cărţilor sfinte acceptate de Biserică ca fiind scrise sub inspiraţia Duhului Sfânt şi cuprinzând revelaţia dumnezeiască. Dacă inspiraţia cărţilor canonice este o învăţătură descoperită chiar în Sfânta Scriptură (II Tim. 3, 16), introducerea şi menţinerea acestor cărţi în canon, precum şi numărul lor, au fost stabilite de Biserică prin Tradiţie (v. BIBLIE). Canonul Vechiului Testament s-a format definitiv la sfârşitul secolului I, în cadrul sinagogii iudaice, de unde l-a preluat Biserica Creştină. Biserica primară a ales canonul alexandrin sau Septuaginta, care cuprinde 39 de cărţi împărţite, după cuprinsul lor. Cărţile istorice : Facerea, Ieşirea, Leviticul, Numerii, Deuteronomul, Iosua Navi, Judecători, Rut, [[I Regi]], II Regi, III Regi, IV Regi, I Cronici, II Cronici, Ezdra I, Neemia i(Ezdra II), Estera ; cărţile didactice : Psalmii, Iov, Proverbele lui Solomon, Ecleziastul, Cîntarea Cîntărilor; cărţile profetice : Isaia, Ieremia, Iezechiel, Daniel, Plângerile lui Ieremia (profeţii mari) ; şi Avdie, Ioil, Iona, Amos, Osea, Miheea, Naum, Sofonie, Avacum, Agheu, Zaharia şi Maleahi (profeţii mici). In afară de aceste cărţi inspirate şi canonice, Biserica Ortodoxă consideră ca bune de citit şi folositoare de suflet pentru credincioşi alte zece cărţi care s-au păstrat în Sfânta Scriptură împreună cu cele canonice şi care sunt folosite în cult : Iudita, Ezdra III, I Macabei, II Macabei, III Macabei, Tobit, înţelepciunea lui Isus Sirah, înţelepciunea lui Solomon, Epistola lui Ieremia, Baruh.
La un moment dat, către anul 150, Biserica a fixat, pe baza Tradiţiei, un canon al scrierilor care cuprind descoperirea dumnezeiască a lui Iisus Hristos, propovăduită de apostoli, şi care formează Noul Testament. într-o scrisoare de Paşti, din "anul 367, a sfântului Atanasie, apare pentru prima oară şi lista cu cele 27 de cărţi pe care Biserica creştină le acceptă şi le recunoaşte ca inspirate şi canonice : cele patru Evanghelii : după Matei, după Marcu, după Luca şi după Ioan ; epistolele pauline : Romani, I şi II Corinteni, Galateni, Efeseni, Filipeni, Coloseni, I şi II Tesaloniceni, I şi II Timotei, Tit, Filimon, Epistola către Evrei; epistolele soborniceşti : Iacov, I şi II Petru I, II şi III Ioan ; Iuda ; Apocalipsa.
