2.272 de modificări
Modificări
Adăugare secolul XIX
'''Arhitectura bisericească românească''' dezvoltă stilul arhitectonic ortodox, îmbinând atât elemente arhitecturale occidentale, cât și mai ales înfluențele artei populare locale într-un [[Specificul spiritual românesc|spirit autohton]] pentru a exprima geniul artistic românesc.
== Secolul XIX ==
=== Introducere ===
Către sfârșitul secolului al XVIII-lea și prima jumătate a celui de al XIX-lea, apare și se dezvoltă neoclasicismul, stil care a marcat, aproape în toate țările Europei, perioada de trecere de la feudalism la capitalism. În Țara Românească și Moldova, neoclasicismul a fost preluat mai întâi ca stil în construcția de biserici și locuințe, de către elementele înaintate ale boierimii și de o parte din înaltul cler. Cu toate că în arhitectura românească este un fenomen specific secolului al XIX-lea, totuși se întâlnesc și în secolele anterioare anumite orientări clasicizante (de pildă, în arhitectura Goliei din sec. XVII).
=== Moldova ===
==== Primele exemple ====
Printre primele exemple ale arhitecturii neoclasice la români se situează biserica din Lețcani, de lângă Iași, ctitoria lui Constantin Balș (1795). Are o formă complet circulară (unica în țară în acest gen), cu intrarea pe la vest, străjuită de patru coloane cu capiteluri ionice, iar deasupra acestei intrări se ridică o mică clopotniță. Spre răsărit, altarul apare ca un semicerc, alipit de cercul cel mare al bisericii, dar mai jos. Astfel de biserici se construiau în acel timp în Rusia de arhitecți italieni (sub numele de clasicul Ecaterina II și Alexandru I).
Biserica Sf. Haralambie din Iași (1797—1804) a fost influențată, ca plan, de cea din Lețcani. Cercul naosului e puțin deformat, intrarea și altarul ceva mai prelungite, cu trei turle pe intrare, naos și altar, astfel că în exterior biserica pierde din aparența circulară.
Aceleiași direcții clasice moderne îi aparțin bisericile Sf. Spiridon și Banu din Iași, precum și biserica Sf. Gheorghe din mănăstirea Neamț din 1826 (reclădită în 1960—1961, în rândul chiliilor din latura de est a incintei). Cea din urmă avea — la intrare și părțile laterale — frontoane cu câte patru coloane și capiteluri. Noul stil clasic a fost continuat de biserica Frumoasa din Iași, refăcută în forma de azi în anii 1836—1839. Fațadele sunt clasice, cu frontoane și patru coloane la intrare, cu panouri cu pilaștri și arcaturi decorative în părțile laterale. Cele patru cupole — în rând — au forme rusești-ucrainiene (fațade clasizante au și bisericile din Trifești—Roman și Roset din Botoșani)
Un stil aparte prezintă biserica Bărboi din Iași, refăcută din temelie, în 1841—1844, după planurile arhitectului grec Andrei Karidis (interiorul cu trei nave, la intrare un pridvor deschis cu cinci arcade, sprijinite pe patru coloane cu capiteluri dorice, o turlă centrală și patru mai mici, toate poligonale).
==== Catedrala mitropolitană din Iași ====
Potrivit tradiției, planul pentru zidirea actualei catedrale mitropolitane din Iași a fost întocmit de Gheorghe Asachi, deși în acte apare și arhitectul străin Gustav Freiwald. Piatra fundamentală a fost pusă în 1833 de mitropolitul [[Veniamin Costachi]], cel care a inițiat și primele colecte pentru zidirea ei. Lucrările de construcție au fost conduse până în 1838 de Freiwald, iar de atunci de colonelul și arhitectul rus Nicolae Singurov. Deși lucrările erau aproape terminate, în 1841 au fost întrerupte, pe de o parte datorită retragerii mitropolitului Veniamin din scaun, pe de alta, pentru că apăruseră crăpături în ziduri. Au fost reluate abia în 1880, sub conducerea arhitectului Alexandru Orăscu (1817—1894), ultimul reprezentant al clasicismului pe tărâmurile române.
Catedrala are forma unei mari bazilici, cu patru turle, înconjurate la bazele lor de coloane înalte și elemente antice. Fațada dinspre apus are câte două ansambluri de coloane înalte cu capiteluri, susținând frontoane, în stilul construcțiilor Empire rusesc. Pe latura de răsărit sunt șase coloane cu capiteluri, susținând un fronton.
==== Influența rusească ====
La multe biserici moldovene se observă o influență a arhitecturii rusești, mai ales turlele în formă de bulb de ceapă. Între anii 1884—4892, colonelul Gheorghe Roznovanu, care studiase în Rusia, a ridicat în Roznov (jud. Neamț) o biserică în stil specific rusesc, după planurile arhitectului Nicolae V. Sultanov din Moscova. Influente ale stilului rusesc se observă și la unele biserici de țară din Moldova.
=== Țara Românească ===
==== Prima jumătate a secolului ====
În Țara Românească, aparține stilului neoclasic biserica „Tei” (sau Ghica-Tei din București), zidită în 1833 de Grigorie IV Ghica (la început era pe locul unei bisericuțe mai vechi, a lui Barbu Văcărescu, capelă a reședinței domnești). Planul este în formă ușor eliptică, încadrat simetric de patru nișe semicirculare, dintre care, cele dinspre răsărit sunt folosite ca proscomidier și diaconicon, iar în cele de apus sunt construite scările care duc la cafas. Are o singură cupolă, pe care se înalță turla. La intrare, se găsește un fronton triunghiular, susținut de două perechi de coloane în stil doric.
În forme clasice a fost refăcută și biserica Sf. Dumitru din București — metocul [[Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei|Episcopiei din Buzău]] — în 1819, la dorința episcopului Costandie Filitti (după planurile arhitectului Iosif Weltz). Tot așa a fost refăcută și biserica Sf. Gheorghe Nou, în urma incendiului din 1847, care a mistuit o mare parte din București.
==== A doua jumătate a secolului ====
În a doua jumătate a secolului s-au ridicat ori s-au refăcut alte biserici în același stil neoclasic, fie în București, fie în alte localități din țară. În 1867, [[egumen]]ul Ermoghen Buhuș a ridicat biserica mănăstirii Eloraița, de mari proporții, în plan dreptunghiular, cu 8 turle, unele de lemn, altele de zid.
Către sfârșitul secolului, se observă o revenire la stilul românesc tradițional. Așa au fost bisericile Sf. Apostoli Petru și Pavel din Constanța (1883—1886, arhitect I. Mincu), Domnița Bălașa din București (1881—1885, arhitect Al. Orăscu), Sf. Voievozi din București, catedrala episcopală din Galați (1906-—1917, arhitect Petre Antonescu), bisericile din Hârșova (1908), Turnu Măgurele, Bușteni și altele.
=== Bisericile din mediul rural ===
Cele mai multe biserici din mediul rural erau construite în stilul tradițional românesc, cu reminiscențe ale stilului lui [[Ștefan cel Mare]] în Moldova (turle, contraforți) sau ale stilului brâncovenesc în Țara Românească (pridvorul deschis la intrare).
=== Transilvania ===
În Transilvania, bisericile ridicate în această perioadă, din jertfa clerului și a credincioșilor — fie în mediul urban, fie în cel rural — erau, de regulă, influențate de stilul lăcașurilor de cult catolice și protestante. Planul era în formă de biserică-sală, cu latura de est semicirculară, iar deasupra pridvorului de la intrare se ridica întotdeauna un turn-clopotniță. Natural, în parohiile sătești mai sărace, îndeosebi în Hunedoara, Bihor, Maramureș, au continuat să se construiască tot biserici din lemn sau din zid, ridicate de meșteri locali, în forma tradițională de biserică-sală, cu un turn-clopotniță pe fațada de apus.
Stilul bizantin — necunoscut în Transilvania până în pragul secolului XX — se face cunoscut prin catedrala mitropolitană din Sibiu, ridicată între anii 1902—1906, din ofrandele clerului și ale credincioșilor ortodocși din Arhiepiscopie și din alte părți. Planul a fost conceput de doi arhitecți străini, fiind luat — la scară mai redusă — după al bisericii Sf. Sofia din Constantinopol. Dar, la dorința mitropolitului Ioan Mețianu, s-au adăugat două turnuri mari la intrare, încât s-a făcut o îmbinare — nu prea fericită — a stilului bizantin cu cel gotic.
Câteva biserici din Transilvania și Banat au fost construite în stil baroc: catedralele episcopale din Oradea (unită) și Arad, biserica Pogorârea Duhului Sfânt din Lugoj (1845—1854), biserica din Oravița (1871) și altele.
=== Restaurarea monumentelor istorice ===
==== Problemele restaurărilor ====
Restaurarea monumentelor istorice în această perioadă s-au făcut și câteva restaurări de monumente istorice. Din nefericire, lucrările au fost încredințate unor arhitecți străini, necunoscători ai vechii arte românești, care au denaturat — total sau parțial — aspectul inițial al ctitorilor voievodale de odinioară.
De pildă, în Țara Românească, în timpul domnitorilor Gh. Bibescu (1842—1848) și Barbu Știrbei (1849—1856), s-a schimbat cu desăvârșire vechiul caracter al unor mănăstiri atât în ceea ce privește monumentul însuși, cât și în ceea ce privește fresca, înlocuită cu tot felul de zugrăveli apusene. Așa s-a întâmplat cu mănăstirile Tismana, Dealu și Bistrița din Oltenia, refăcute pe la mijlocul secolului trecut după planurile arhitectului Ioan Schlatter.
Dar și până atunci, monumentele noastre istorice și-au pierdut treptat înfățișarea inițială, căci s-au adăugat clădiri noi ori s-au zidit altele deasupra lor, s-au înlocuit portale, pridvoare, cupole, s-au zugrăvit ori s-au înlocuit pereții, acoperindu-se minunatele fresce de altădată. În mănăstirile închinate, din nepăsarea călugărilor greci, s-au dărâmat ori chiar s-au nimicit biserici întregi și clădirile înconjurătoare — fără să mai vorbim de numeroasele odoare de preț, care au fost duse peste hotarele țării. Acest proces a continuat și după secularizare, când numeroase mănăstiri și schituri au fost prefăcute în biserici de mir.
Cârmuitorii de atunci ai țării, preocupați numai de interesele lor proprii, au nesocotit cu totul vechile așezăminte bisericești, iar când și-au adus aminte de ele, — către sfârșitul secolului al XIX-lea, — le-au restaurat după modă apuseană, prin oameni nepregătiți pentru aceasta. Astfel, în ultimul sfert al secolului al XIX-lea și în primul deceniu al celui de-al XX-lea s-au restaurat mănăstirea Argeș, bisericile Sf. Trei Ierarhi și Sf. Nicolae Domnesc din Iași, Sf. Dumitru din Craiova și „Mitropolia” din Târgoviște. Restaurarea acestora a fost încredințată arhitectului francez Andre Lecomte du Nouy (1844—1914, îngropat la Curtea de Argeș).
Metoda sa de restaurare consta în dărâmarea monumentului — totală sau parțială — și construirea unuia nou, după planurile sale, păstrând însă fundațiile și zidurile principale și inspirându-se din formele vechi arhitectonice și din motivele decorative. În felul acesta, se întâmpla ca noul monument să semene prea puțin cu cel vechi. Este semnificativ, în acest sens, cazul Mitropoliei din Târgoviște, refăcută de Neagoe Basarab, biserică monumentală, cu opt turle, care a fost dărâmată, iar pe locul ei s-a zidit o biserică nouă, cu o singură turlă (1890—1933).
Mănăstirea lui Neagoe de la Argeș, distrusă de un incendiu în 1867, a fost restaurată între anii 1875—1876. Conducătorul lucrărilor de restaurare a fost arhitectul Nicolae Gabrielescu. Cu acest prilej, s-a refăcut, în parte, sistemul de boltire, s-a modificat acoperișul, s-au adăugat elemente noi în decorația exterioară. Pictura a fost făcută de fratele lui Lecomte du Nouy.
Biserica Sf. Dumitru din Craiova, ruinată, a fost dărâmată și reconstruită între anii 1889—1933 (pictată de francezii Menpiot și Bories). În același sistem a fost refăcută biserica Sf. Nicolae Domnesc din Iași, dărâmată și refăcută între anii 1888—1904. La biserica Sf. Trei Ierarhi din Iași, restaurată în 1882—1904, s-a păstrat caracterul inițial în măsură apreciabilă, nefiind dărâmată. Peste tot, au fost înlăturate zidurile înconjurătoare, precum și clopotnițele, acolo unde au existat (de pildă, clopotnița de la Sf. Trei Ierarhi).
==== Părțile pozitive ====
În schimb, trebuie recunoscut că în forma în care s-au restaurat bisericile respective, ele vor mai rezista câteva secole, în același mod s-a făcut și restaurarea unor monumente bisericești din Bucovina, de către arhitectul vienez Karl Romstorfer (Putna, Mănăstirea Mira, Sf. Ioan din Suceava și altele), modificând mult forma lor inițială.
În a doua jumătate a secolului trecut, marile valori artistice create de înaintași au început să preocupe tot mai mult pe cărturarii de atunci (pr. Grigorie Musceleanu din București, episcopul Melchisedec, Al. Odobescu, B. P. Hașdeu, Gr. Tocilescu, Al. Xenopol, V. A. Urechia, mai târziu Nicolae Iorga). Astfel, în 1880 a luat ființă ''Comisia arheologică'', sub conducerea lui Alexandru Odobescu. În 1892, s-a votat Legea pentru descoperirea monumentelor și obiectelor antice, căreia i-a urmat, tot atunci, un Regulament pentru conservarea și restaurarea monumentelor publice. Legea prevedea și instituirea unei „Comisii a monumentelor publice”. Dar în condițiile de atunci, nici Legea, nici Comisia nu au putut lucra prea mult pentru păstrarea și refacerea vechilor monumente istorice. Atunci s-au refăcut biserica Stavropoleos din București, în bune condiții, în forma în care este și azi, de către arhitectul Ion Mincu, biserica mănăstirii Sinaia (1897—1903), sub conducerea arhitectului George Mandrea, mai târziu bisericile Sf. Nicolae Popăuți, Sf. Gheorghe sau domnească din Botoșani, mânăstirea Cetățuia și altele, cu oarecari abateri de la planurile inițiale.
În anul 1908, a început să apară ''Buletinul Comisiunii Monumentelor Istorice'', în paginile căruia s-au publicat, aproape patru decenii, felurite studii de specialitate, rapoarte asupra unor săpături arheologice, asupra unor restaurări de monumente istorice etc. În 1913, s-a abrogat Legea din 1892 și s-a promulgat alta, prin care se instituia ''Comisiunea Monumentelor Istorice''. Aceasta avea menirea
:''să îngrijească de conservarea și restaurarea lor, să supravegheze toate descoperirile de monumente vechi, să inventarieze odoarele vechi de la mânăstirile și bisericile din țară, să culeagă material pentru un Corpus inscriptionum slavo-romanicarum și, în sfârșit, să deștepte și să răspândească în public simțul și priceperea pentru valoarea istorică și artistică a vechilor noastre monumente.''
Dar în 1919, a intrat în vigoare o nouă Lege, prin care se hotăra că „până la publicarea inventarului monumentelor, toate bisericile și mănăstirile zidite înainte de anul 1834, se clasează provizoriu monumente istorice, împreună cu toate odoarele lor”.
==Surse==
*[[Mircea Păcurariu]], ''Istoria Bisericii Ortodoxe Române'' Volumul 1, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1991. ISBN 973-9130-08-9
*[[Mircea Păcurariu]], ''Istoria Bisericii Ortodoxe Române'' Volumul 2 Ediția II, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1994. ISBN 973-9130-18-6.
* [[Mircea Păcurariu]], ''Istoria Bisericii Ortodoxe Române'' Volumul 3, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1981.
[[Categorie:Istoria Bisericii]]
