Modificări

Tatăl său a murit de timpuriu, iar când băiatul avea 12 ani, mama sa l-a trimis la școală în orașul Ohrida. La 15 ani intră în [[Monahism|viața monahală]], fiind închinoviat la [[Mănăstirea din Ohrida]], unde rămâne timp de 5 ani, după care merge apoi la [[Muntele Athos]], la [[Mănăstirea Pantocrator (Muntele Athos)|mânăstirea Pantocrator]], unde devine [[schimonah]], cu numele ''Iosif''. Aici este foarte prețuit pentru viața sa aleasă, pentru darurile cu care fusese înzestrat (era vestit pentru darul vindecării), astfel că a fost hirotonit [[preot]] și pus [[duhovnic]], apoi egumen în [[Mânăstirea Sfântul Ştefan din Adrianopol]]. Apoi este ales [[egumen]] al [[Mănăstirea Cutlumuș (Muntele Athos)|mânăstirii Cutlumuș]] din Athos, din a cărei obște făceau parte mulți [[călugăr]]i români. După moartea mitropolitului Timișoarei, românii bănățeni s-au gândit la ''Cuviosul Iosif'', stabilit între timp în preajma [[Mănăstirea Vatopedi (Muntele Athos)|mânăstirii Vatopedi]], ca cel mai potrivit păstor al Bisericii locale. Astfel, în anul 1650, în luna iulie, deși era în vârstă de 82 de ani, Cuviosul Iosif este [[Hirotonie|hirotonit]] [[arhiereu]] și instalat Mitropolit al Timișoarei. Se spune că în ziua în care a sosit în Timișoara, credincioșii i-au adus un olog bolnav de mulți ani, pe care Sfântul l-a vindecat cu [[rugăciune]]a. Rămâne în [[scaun]]ul mitropolitan timp de trei ani, după care datorită vârstei înaintate, după ce a pus totul în bună rânduială prin înnoirea vieții duhovnicești și prin înțeleapta chivernisire a treburilor bisericești, se retrage la mânăstirea Partoș. Locul cârmuirii sale vlădicești, precum și al activității sale [[monah]]ale de început s-au legat de numele său pentru totdeauna, fiind numit „de la Partoș” și „Mitropolitul Timișoarei”, într-un cuvânt, patronul sau ocrotitorul [[Mitropolia Banatului|Mitropoliei Banatului]].