Modificări

'''Soborul Maicii Domnului''' sau [[Sobor]]ul / '''Adunarea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu''' (grgrec. ''Synaxis tis hyperaghias Theotokou''; sl. [[Limba slavonă|slavonă]] ''Sobor Presviatîi BogorodiţîiBogorodițîi''), adică adunarea (de slujbă) a credincioşilor credincioșilor în cinstea [[Maica Domnului|Preasfintei Fecioare]], este una din cele mai vechi sărbători în cinstea Maicii Domnului, care are loc a doua zi de [[Crăciun]], [[26 decembrie]], potrivit regulii după care a doua zi după marile [[praznic]]e se face pomenirea acelor [[SfinţiSfinți|persoane sfinte]] care au fost organe ale evenimentului sărbătorit ori au luat parte la el.

Este o sărbătoare pe care o aflăm şi se află și în ritul sirienilor monofiziţi [[Monofizitism|monofiziți]] (iacobiţiiacobiți), ceea ce înseamnă că ea datează cel puţin puțin din secolul al V-lea (epoca despărţirii despărțirii acestora de ortodocşiortodocși), originea ei fiind pusă de unii liturgişti liturgiști în legătură cu [[Sinodul III Ecumenic]] din [[Efes ]] (431) şi și fiind privită ca un pandantiv al sărbătorii similare (soborului) a Sfântului [[Ioan Botezătorul]], de la [[7 ianuarie]]. În secolul al VII-lea se face aluzie la ea în [[Canon]]ul 79 al [[Sinodul Quinisext|Sinodului trulanTrulan]], care condamnă obiceiul unora de a cinsti în această zi lăuzia Maicii Domnului, prin împărţirea împărțirea de ''semidale'' (nişte pâinişoare niște pâinișoare făcute din făină făină de grâu).

Fiind legată de praznicul Naşterii Nașterii Domnului, ea este o sărbătoare cu ţinere ținere (cu serbare), ca o continuare a Crăciunului.

* Ene Braniște, ''Liturgica generală'', EIBM al BOR, București, 1993, p.193