2.361 de modificări
Modificări
m
Împărțire Împărțirea definitivă a Imperiului Roman a avut loc în anul 395, când, la moartea lui [[Teodosie cel Mare (împărat)|Teodosie cel Mare]] imperiul a fost divizat între fiii acestuia: [[Arcadie]] a luat Imperiul Roman de Răsărit, iar Honorius Imperiul Roman de Apus.
Adăugare legătură
Deși la moartea lui Constantin cel Mare imperiul a fost din nou împărțit între fiii lui, [[Constanțiu al II-lea]] (cel mai capabil dintre aceștia) devine în 353 împărat al întregului Imperiu Roman.
Mai târziu, în 476, împăratul apusean, Romulus Augustulus, a fost forțat să abdice, lăsându-l pe împăratul din răsărit [[Zenon]] ca singur împărat roman. Are loc astfel sfârșitul Imperiului Roman de Apus, insemnele imperiale fiind trimise de la Roma la Constantinopol. Odoacru, căpetenia tribului germanic al herulilor, cel care îl silise pe Romulus Augustulus să abdice, se autoproclamă ''magister militum'' și înființează un stat independent în Italia.<ref name="World History">Peter N. Stearns (ed.), ''The Encyclopedia of World History'', 6th Edition, Boston: Houghton Mifflin Company, 2001. ISBN 0-39565-237-5</ref>
Sub urmașii săi din dinastia ''Comnen'', imperiul a intrat însă din nou în declin. Regatul maghiar a ocupat Croația și Dalmația, Serbia s-a declarat independentă, iar în 1186 frații Petru și Asan au declanșat o răscoală în Balcani, creând Ţaratul vlaho-bulgar.
Dar lovitura cea mai grea pentru Imperiul Bizantin a venit din partea foștilor aliați apuseni. La [[12 aprilie]] 1204 [[Constantinopol]]ul a fost cucerit de către cruciați. [[Cruciada a IV-a|Cruciada a patra ]] (1202–1204), convocată inițial pentru recucerirea Ierusalimului, a sfârșit în 1204 prin invadarea, cucerirea și jefuirea capitalei ortodoxiei și a Imperiului Bizantin, Constantinopol. Între 1204 și 1261, aici și-a avut capitala ''Imperiul Latin de Constantinopol''. Unele familii dinastice bizantine au reușit să se refugieze în diferite părți ale imperiului: familia ''Comnen'', care încă pretindea tronul, s-a refugiat în Trapezunt, unde, cu ajutorul Georgiei, a cucerit aproape toată coasta Mării Negre din Anatolia, familia ''Duca'' a ajuns în Epir, unde a creat Despotatul Epirului, iar familia ''Lascaris'' a ajuns la [[Niceea]], recucerind o parte din Asia Mică. Dintre aceste formațiuni statale, cea de la Niceea este considerată adevărata succesoare a Imperiului Bizantin, după 57 de ani Lascarizii reușind să elibereze Constantinopolul și să restaureze Imperiul Roman de Răsărit.<ref name="Gibbon">Edward Gibbon, ''Istoria declinului și a prăbușirii imperiului roman'', București: Editura Minerva, 1976</ref>
La [[25 iulie]] 1261 oștile bizantine au reușit să elibereze Constantinopolul, punându-l pe fugă pe Balduin al II-lea, ultimul împărat al ''Imperiului Latin de Constantinopol'', iar la [[15 august]] 1261 Mihail al VIII-lea Paleologul a fost încoronat în [[Sfânta Sofia (Constantinopol)|catedrala Sfânta Sofia]], restaurând astfel Imperiul Roman de Răsărit (Bizantin)<ref name="Runciman"/>. Urmașii săi au mai rezistat încă aproape două secole în fața valului de cuceriri ale turcilor otomani, dar din falnicul imperiu de altădată mai rămăsese doar capitala Constantinopol, cu periferiile sale, și câteva insule din Marea Egee.
Astfel, împăratul [[Teodosie al II-lea]], sprijinindu-l pe [[Nestorie]], care era patriarhul Constantinopolului în timpul domniei sale, a ajutat la răspândirea învățăturilor [[eretic]]e ale acestuia, ceea ce a dus la aprigele controverse din secolul al IV-lea dintre ortodocși și adepții [[nestorianism]]ului. Sprijinul ortodocșilor a venit din partea sfintei și drept-credincioasei [[Pulcheria Împărăteasa|Pulcheria]], sora împăratului, o apărătoare ferventă a ortodoxismului și care îl sprijinea pe Sf. [[Chiril al Alexandriei]]. Sub influența sa, Teodosie al II-lea s-a văzut nevoit să convoace [[Sinodul III Ecumenic]], care s-a ținut la [[Efes]], în Asia Mică, în anul 431. Sinodul a condamnat nestorianismul și a stabilit că [[Hristos]] este o singură Persoană (și nu două persoane): Dumnezeu adevărat și Om adevărat, având un singur trup și un suflet rațional. Astfel, [[Maica Domnului]] trebuie considerată „Născătoare de Dumnezeu” (''Theotokos''), pentru că a dat naștere nu doar unui om, ci lui Dumnezeu întrupat. De asemenea, Sinodul a declarat că textul [[Crezul|Crezului niceo-constantinopolitan]] era complet și a interzis orice modificare ulterioară a acesteia.
Tot influența Pulcheriei s-a făcut simțită și la convocarea [[Sinodul IV Ecumenic|Sinodului IV Ecumenic]] de către soțul ei, împăratul [[Marcian (împărat)|împăratul Marcian]], în 451. Sinodul a avut loc la Calcedon și a tranșat problemele ce se iviseră între timp în cadrul [[Biserica Ortodoxă|Bisericii]], probleme ce se pot grupa în două categorii: aspecte privind Firea (Natura) și Ipostasul (Persoana) lui [[Hristos]], și organizarea văzută a Bisericii. Sinodul a respins atât [[monofizitism]]ul cât și [[Eutihie|eutihianismul]], stabilind delimitarea între cele două naturi (firi) ale lui Hristos. În ce privește organizarea Bisericii, Sinodul de la Calcedon a creat ceea ce ortodocșii cunosc sub numele de [[Pentarhie]], stabilind ordinea cinstirii celor cinci [[scaun]]e ce se considerau ca fiind de origine [[apostoli]]că: [[Biserica Romei|Roma]], [[Biserica Ortodoxă a Constantinopolului|Constantinopol]], [[Biserica Ortodoxă a Alexandriei|Alexandria]], [[Biserica Ortodoxă a Antiohiei|Antiohia]] și [[Biserica Ortodoxă a Ierusalimului|Ierusalim]]. Acest Sinod, precum și toate cele următoare, nu au fost recunoscute de către unele comunități orientale ortodoxe (numite din acest motiv și ''necalcedoniene'').
Un mare susținător și apărător al Ortodoxiei a fost și împăratul [[Iustinian cel Mare]]. El a luptat împotriva mai multor [[erezie|erezii]]. La începutul domniei sale a promulgat prin lege credința în [[Sfânta Treime]] și în [[Întrupare]], și a declarat ulterior că va pedepsi prin lege pe toți cei care perturbă ortodoxia. El a făcut din Crezul Niceo-Constantinopolitan un simbol al bisericii și a acordat forță juridică canoanelor primelor patru [[Sinoade Ecumenice]]. La porunca sa, în anul 553 s-a întrunit [[Sinodul IV Ecumenic|al cincilea Sinod Ecumenic]], care a condamnat învățăturile eretice ale lui [[Origen]] și a afirmat definițiile stabilite în al patrulea Sinod Ecumenic de la Calcedon.
[[Categorie:Istoria Bisericii]]
[[Categorie:Locuri]]
[[Categorie:Împărați romani|*]]
[[el:Βυζαντινή Αυτοκρατορία]]
[[en:Byzantine Empire]]
