Modificări

Salt la: navigare, căutare

Mitropolia Vicinei

669 de octeți adăugați, 30 iunie
Primele atestări ale Vicinei: Adăugare completare despre perioada fără informații
== Primele atestări ale Vicinei==
Cea mai veche știre despre [[Arhiepiscopie|Arhiepiscopia]] (Mitropolia) Vicinei o avem în Alexiada Anei Comnena, care relata că la sfârșitul secolului al XI-lea Tatos (Tatul) stăpânea Dristra (azi Silistra), iar Sestlav (Sestav) și Satzas stăpâneau «Vicina și celelalte» (τήν Βιτζιναν και ταλλα). Este Legăturile dintre Dobrogea și Constantinopol se vor rupe odată cu [[Dinastia Asăneștilor|răscoala Asăneștilor]] din 1185, care a cuprins și Dobrogea. Eparhia Vicinei este menționată apoi abia de la mijlocul secolului al XIII-lea, fie în listele episcopale, fie în portulanele vremii, fie în alte documente.
== Centrul comercial Vicina ==
Deci, până în prezent nu s-a ajuns la o concluzie acceptată de toți istoricii. De aceea, una din sarcinile importante ale arheologiei românești este identificarea Vicinei de altădată. Până atunci, ne însușim ipoteza acceptată de cei mai mulți istorici, că Vicina se afla pe locul Isaccei de astăzi, vechiul Noviodunum, sau mai degrabă în ostrovul dunărean din fața ei. Vicina ar fi un nume românesc, Vecina, deci așezat în apropiere de ceva, în speță de un alt oraș.
 
== Urmașii Vicinei ==
 
După ce Dobrogea a fost ocupată de otomani, regiunea a intrat mai întâi sub [[Mitropolia Dristrei]] (sec. XV-1829), apoi sub [[Mitropolia_Dristrei#Mitropolia_de_la_Tulcea|Mitropolia Tulcii]] (1839-1878), iar apoi în componența [[Arhiepiscopia Dunării de Jos|Arhiepiscopiei Dunării de Jos]]. În 1990 a intrat în componența Arhiepiscopei Tomisului.
== Ierarhi cunoscuți ==
* [[Listă a episcopilor Tomisului]]
* [[Iachint de Vicina]]
* [[Mitropolia Dristrei]]
* [[Arhiepiscopia Dunării de Jos]]
* [[Listă a eparhiilor românești dispărute]]
==Surse==
2.613 modificări

Meniu de navigare