Modificări

|nume= Sfântul Cuvios Cuviosul Paisie de la Neamț|Imagine=[[Imagine:Paisius.jpg|250 290 px|Sfântul Cuvios Paisie de la Neamț - Portret din secolul al XVII-lea al sfântului Paisie de la Neamț]] |nastere= [[21 decembrie, ]] 1722, Poltava, Ucraina|adormire= [[15 noiembrie, ]] 1794, [[Mănăstirea Neamț]]|localizare= Rusia țaristă, Imperiul Rus<br/>Principatele Române|recunoastere=[[Biserica Ortodoxă Rusă]], <br/>[[Biserica Ortodoxă Română|BOR]]

|tip= [[cuvios]], [[isihast]]|canonizare= 1988 ([[Biserica Ortodoxă Rusă]]), <br/>1992 ([[Biserica Ortodoxă Română|BOR]])

|}}Sfântul [[Cuvios]] '''Paisie (Velicicovschi)''' a fost, în secolul al XVIII-lea, îndrumător al vieții monahale din Moldova și înnoitor al [[monahism]]ului ortodox prin redescoperirea scrierilor patristice și publicarea [[Filocalia|Filocaliei]]. Este [[Praznic|prăznuit ]] la [[15 noiembrie]].{{OrtodoxiaînRomânia}}== Viața ==

== Viața ==Cuviosul și de Dumnezeu purtătorul Părintele nostru Paisie de la Neamț s-a născut în orașul Poltava din Ucraina în anul 1722, la [[21 decembrie]], într-o binecuvântată familie preoțească, fiind al unsprezecelea copil din cei doisprezece frați. Tatăl său se numea Ioan și era [[protopop|protoiereu]] al Poltavei, iar mama sa se chema Irina. Din botez s-a numit Petru. Conform Pr. [[Ene Braniște]], Paisie ar putea fi înrudit cu familia Cantemir.

Tatăl său murind de tânăr, în anul 1735 copilul a fost dat de mama sa să învețe carte la [[Petru_Movilă#Academia_din_Kiev|Academia Teologică din Kiev]], întemeiată de [[mitropolit]]ul moldovean [[Petru Movilă]]. După patru ani, părăsind școala, intră în viața monahală la Mănăstirea Medvedeski, având vârsta de 19 ani. Aici este făcut rasofor, primind numele de Platon. După puțină ședere în [[Lavra Pecerska|Mănăstirea Pecerska]] (Ucraina), vine în Moldova, în anul 1745, și se stabilește la schitul Trăisteni - Râmnicu Sărat și apoi la [[Mănăstirea Dălhăuți]].

Cum turcii pretindeau obștii lui Paisie dări pe care aceasta nu le putea plăti, în vara aceluiași an, cuviosul Paisie se reîntoarce în Moldova împreună cu toți ucenicii săi și se stabilește la [[Mănăstirea Dragomirna]]([[ctitorie|ctitoria]] mitropolitului [[Anastasie Crimca]]), unde se nevoiește doisprezece ani, până în 1775. Aici, Cuviosul Paisie formează o obște mare de 350 de călugări și traduce, împreună cu ucenicii săi români, care erau buni cunoscători ai limbii eline vechi, o parte din scrierile filocalice ale [[Sfinții Părinți|Sfinților Părinți]], devenind, astfel, ctitorul Filocaliei în limbile [[limba română|română ]] și [[limba slavonă|slavonă]]. Filocalia de la Dragomirna din 1769 este prima colecție majoră de traduceri românești filocalice (626 pagini), adunate de [[Călugăr|monahul]] Rafail. În anul 1775, Moldova de Nord (Bucovina) căzând sub ocupație austriacă, Cuviosul Paisie a fost nevoit să se stabilească la [[Mănăstirea Secu (Neamț, România)|Mănăstirea Secu]], cu încuviințarea Mitropolitului [[Gavriil Callimachi]] și a domnitorului Grigorie Ghica, în data de [[14 octombrie]], împreună cu 200 de monahi, lăsând la Dragomirna o obște de 150 de monahi. Aici se nevoiește patru ani, continuând aceeași rânduială de viață duhovnicească atonită, ca și la Dragomirna. Cuviosul Paisie Velicicovski a fost stareț la Secu de la 14 octombrie 1775 până la [[15 august]] 1779.  Așezarea pitorească și liniștea de aici au produs asupra cuviosului și a ucenicilor săi o impresie atât de puternică, încât în august 1779, când primește scrisoare din partea domnitorului Moldovei, Alexandru Moruzi, și a boierilor țării, prin care i se cerea să fie [[stareț]] al [[Mănăstirea Neamț|Mănăstirii Neamț]], el refuză. În cele din urmă însă acceptă și, cu o parte din călugării de la Secu, se mută la Neamț, unificând astfel cele două mănăstiri sub povățuirea unui singur stareț. Timp de cincisprezece ani, Paisie orânduiește cele două mănăstiri unificate Neamț-Secu, făcând din acest loc monahal o adevărată academie patristică, unică la acea vreme. În 1790, mitropolitul Ambrozie, trecând prin Moldova, l-a făcut [[arhimandrit]] pe Paisie a cărui faimă se răspândise în întreaga lume ortodoxă. În toamna anului 1794, îmbolnăvindu-se, și-a dat sufletul său curat în mâinile Domnului nostru [[Iisus Hristos]] în seara zilei de joi, 15 noiembrie, la vârsta de 72 de ani. A fost plâns de toată obștea celor două mănăstiri, cu schiturile lor, care numărau peste 1000 de călugări români, ruși, ucraineni, greci, bulgari. Sâmbătă, 17 noiembrie, a fost înmormântat în gropnița bisericii mari, zidită de Binecredinciosul Voievod [[Ștefan cel Mare și Sfânt]]. Fiind cinstit ca sfânt, încă din viață, ucenicii săi i-au săvârșit slujba de pomenire, rânduindu-i ca zi anuală de prăznuire 15 noiembrie. În ultimele decenii ale secolului al XVIII-lea, precum și în secolul al XIX-lea, ucenicii lui români au răspândit [[isihasm]]ul în Țările Române, iar cei slavi în peste 100 de mănăstiri din Rusia și Ucraina. În 1988, Sfântul Sinod al [[Biserica Ortodoxă Rusă|Bisericii Ortodoxe Ruse]] l-a canonizat pe Cuviosul Paisie Velicicovschi. În 1992, Sfântul Sinod al [[Biserica Ortodoxă Română|Bisericii Ortodoxe Române]] i-a rânduit pomenirea ca sfânt sub numele de Cuviosul Paisie de la Neamț, fiind trecut în calendar la data de 15 noiembrie. La mormântul lui de la Mănăstirea Neamț vin să se închine și să-i ceară ajutor nu numai credincioși din România, ci și din alte țări. == Paisianism ==Paisianismul este un curent monahal înnoitor, inițiat de Paisie în Moldova, în a doua jumătate a sec. XVIII.===Dragomirna===Întors din Sfântul Munte și stabilit la mănăstirea Dragomirna care era aproape pustie, Paisie începe organizarea ei într-un spirit cu totul nou. În acest scop întocmește un regulament („îndreptar“) din 28 de puncte, cu rânduieli pentru viețuitorii mănăstirii, deveniți și mai numeroși, fiind nu numai români, ci și slavi (ruși, ucrainieni) pentru care va și rândui ca slujbele să se săvârșească și în limba română și în lb. slavonă. Regulamentul prevedea: viața de obște, ascultare, smerenie, muncă, sărăcie, respectarea „pravilei călugărești“, săvârșirea slujbelor conform Tipicului ș.a. Un accent deosebit se va pune pe viața culturală, prin lecturi și traduceri din scrierile marilor asceți greci și slavi, ca: [[Antonie cel Mare]], [[Isaia Pustnicul]], [[Petru Damaschin]], [[Marcu Ascetul]], [[Teodor Studitul]], [[Macarie cel Mare]], etc. Paisie întocmește o lucrare despre „Rugăciunea minții“, combătând pe cei care negau valoarea acestei rugăciuni de bază a vieții călugărești.

În anul 1775, Moldova de Nord (Bucovina) căzând sub ocupație austriacă, Cuviosul Paisie a fost nevoit să se stabilească ===Paisianismul la [[Mănăstirea Secu (Neamț, România)|Mănăstirea - Secu]], cu încuviințarea Mitropolitului [[Gavriil Calimachi]] și a domnitorului [[Grigorie Ghica]], în data de [[14 octombrie]], împreună cu 200 de monahi, lăsând la Dragomirna o obște de 150 de monahi. Aici se nevoiește patru ani, continuând aceeași rânduială de viață duhovnicească atonită, ca și la Dragomirna. Cuviosul Paisie Velicicovski a fost stareț la Secu de la 14 octombrie 1775 până la [[15 august]] 1779. Așezarea pitorească și liniștea de aici au produs asupra cuviosului și a ucenicilor săi o impresie atât de puternică, încât în august 1779, când primește scrisoare din partea domnitorului Moldovei, [[Alexandru Moruzi]], și a boierilor țării, prin care i se cerea să fie [[stareț]] al [[Mănăstirea Neamț|Mănăstirii Neamț]], el refuză. În cele din urmă însă acceptă și, cu o parte din călugării de la Secu, se mută la Neamț, unificând astfel cele două mănăstiri sub povățuirea unui singur stareț.===

Timp După ce este forțat să plece de la Dragomirna în 1775, Paisie își va petrece următorii ani la Secu și Neamt. Așadar, timp de cincisprezece ani, cât a fost stareț al celor două mănăstiri unificate, Neamț - Secu, Cuviosul Paisie păstrează cu sfințenie același regulament de viață monahală din Sfântul Munte Athos, atât în ceea ce privește rânduiala sfintelor slujbe, cât și nevoința monahilor la [[chilie]]. La biserică erau datori să ia parte toți părinții și frații, afară de cei bolnavi sau cei trimiși la ascultări. Marele stareț venea cel dintâi la sfintele slujbe și neîncetat se ruga cu [[Rugăciunea lui Iisus|Rugăciunea inimii]], vărsând în taină multe lacrimi. În obștea Cuviosului Paisie de la Neamț se aflau mai mulți călugări, sporiți duhovnicește, care aveau darul lacrimilor și al neîncetatei rugăciuni, căutând să-i urmeze întru toate părintelui lor sufletesc.

Cuviosul Pentru sfințenia vieții sale, numele Cuviosului Paisie de la Neamț era și un bun organizator și înnoitor al vieții monahalecunoscut în toate țările ortodoxe, întemeind începând din Muntele Athos până în jurul Muntelui Ceahlău câteva sihăstrii [[Lavra Peșterilor din Kiev]] și de călugărițela [[Mănăstirea Optina (Rusia)|Mănăstirea Optina]] până în sihăstriile din nordul Rusiei. În vremea aceea, pe care le îndruma duhovniceștemulți dregători, rânduindu-le duhovnic pe Cuviosul boieri și chiar [[Iosif Pustniculierarh]] (+1828), unul dintre ucenicii săi de i sau domnitori poposeau la Mănăstirea Neamț. Alt ucenic al său , dorind să vadă pe acest mare stareț cu viață sfântă era Cuviosul [[Irinarh Rosetti]] (+1859), . Influența lui a fost mare lucrător al rugăciunii inimii, fondatorul Mănăstirii Horaița asupra multor mănăstiri și al altor așezăminte monahale schituri din Moldova: Dragomirna, Secu, Neamț, Agapia, Văratec, Bisericani, Râșca, Vovidenia, din AthosPocrov, Tarcău, precum și al bisericii de pe [[Muntele Tabor]]Cernica, Robaia, Căldărușani etc., din [[Ţara Sfântă|Țara Sfântă]]Românească.

Pentru sfințenia vieții sale, numele Cuviosului ===Moștenirea paisianismului======= Printre români ====Paisie de formase la Neamț era cunoscut în toate țările ortodoxe, începând din Muntele Athos până în Lavra Peșterilor din Kiev și o adevărată școală de la [[Mănăstirea Optina (Rusia)|Mănăstirea Optina]] până în sihăstriile din nordul Rusieitraducători. De aceea, în 1790, mitropolitul Ambrozie, trecând prin Moldova, lAici s-a făcut [[arhimandrit]]tradus, din lb. În vremea aceea, mulți dregătorigreacă în slavonă, boieri și chiar [[ierarh]]i sau domnitori poposeau la Mănăstirea NeamțFilocalia, dorind să vadă pe acest mare stareț cu viață sfântăcare mitropolitul rus Gavriil a tipărit-o la Petersburg. Influența Din scrierile lui a fost mare asupra multor mănăstiri Paisie s-au păstrat sute de manuscrise și schituri din Moldova: Dragomirna, Secu, Neamț, Agapia, Văratec, Bisericani, Râșca, Vovidenia, Pocrov, Tarcăurânduielile vieții monahale stabilite de el s-au răspândit nu numai în mănăstirile de pe teritoriul românesc, precum ci și Cernicade peste hotare (îndeosebi în Rusia, Robaia, Căldărușani etc., din Țara Româneascăîn peste o sută de mănăstiri).

În toamna anului 1794Cuviosul Paisie era și un bun organizator și înnoitor al vieții monahale, întemeind în jurul Muntelui Ceahlău câteva sihăstrii de călugărițe, pe care le îndruma duhovnicește, îmbolnăvindurânduindu-sele duhovnic pe Cuviosul [[Iosif Pustnicul]] (†1828), și-a dat sufletul unul dintre ucenicii săi de la Neamț. Alt ucenic al său curat în mâinile Domnului nostru cu viață sfântă era Cuviosul [[Iisus HristosIrinarh Roseti]] în seara zilei (†1859), mare lucrător al rugăciunii inimii, fondatorul Mănăstirii Horaița și al altor așezăminte monahale din Moldova, din Athos, precum și al bisericii de joipe [[Muntele Tabor]], din [[Ţara Sfântă|Țara Sfântă]]. Unul dintre ucenicii săi, 15 noiembriecălugărul Platon, la vârsta de 72 de ania scris „Viața lui Paisie“. A Un discipol indirect al lui Paisie a fost plâns de toată obștea celor două mănăstiri, cu schiturile lormarele mitropolit Veniamin Costache al Moldovei, cel care numărau peste 1000 a întemeiat Seminarul de călugări românila Socola, Iași.  ==== În Ucraina și Rusia ===={{Citat|Publicarea ediției slavo-ruse a Filocaliei a constituit un eveniment major nu doar în istoria monahismului rus, rușici și, ucraineniîn general, greciîn istoria culturii ruse. A fost atât o realizare, bulgaricât și un catalizator. Sâmbătă(...) Paisie a trăit în trecut, 17 noiembrieîn tradiții și în Tradiție. Totuși, s-a dovedit a fost înmormântat în gropnița bisericii marifi profetul și vestitorul lucrurilor ce aveau să vină. Întoarcerea la surse a revelat drumuri noi și a însemnat dobândirea unor noi orizonturi.|Pr. [[Georges Florovsky]]<ref>[[Georges Florovsky]], ''Căile Teologiei Ruse'', Nordland Publishing Company, zidită 1979. ISBN 0-913124-23-0</ref>}} Rânduielile urmate de Binecredinciosul Voievod starețul Paisie în schitul Sfântul Ilie ([[Ștefan cel Mare și SfântMănăstirea Pantocrator (Muntele Athos)|Mănăstirea Pantocrator]]. Fiind cinstit ca sfânt) și mai ales în cele trei mănăstiri moldovene pe care le-a cârmuit, au avut o influență binefăcătoare asupra altor mănăstiri și schituri, încă nu numai din viațățările române, ucenicii ci și din Rusia. Ucenici de-ai săi i- ruși, bieloruși și ucrainieni - pregătiți de el pentru îndrumarea vieții duhovnicești, s-au săvârșit slujba răspândit în peste o sută de pomeniremănăstiri rusești și ucrainene, rânduindu-i ca zi anuală ducând pretutindeni același duh nou de prăznuire 15 noiembrieviață călugărească. În ultimele decenii părțile de nord ale secolului al XVIIIRusiei, tradițiile paisiene s-au răspândit în mănăstirile [[Mănăstirea Valaam (Rusia)|Valaam]], Solovăț, Alexandru Sfirski și lavra Alexandru Nevski din Petersburg; în centrul Rusiei, la sihăstria Optina, în mănăstirile Briansk, Pesnosa, Simonov și Troița-leaSerghieva; în sudul Rusiei, în mănăstirile [[Mănăstirea Optina (Rusia)|Optina]], Pesnosa, precum Simonov și [[Mănăstirea Sfânta Treime-Sfântul Serghie|Troița-Serghieva]] și Novospask, ultimele două în Moscova, iar în sud, la mănăstirile Ploșteansk, [[Lavra Pecerska]] din Kiev, Noul Athos din Caucaz și multe altele (la acestea se adaugă numeroase mănăstiri de maici). Mișcarea spirituală „paisiană” din Rusia a influențat și pe unii din marii gânditori ruși din secolul al XIX-lea(F. Dostoievski, A. Homiakov ș.a.m.d.) ==Ucenici==:''Pentru arborele de ucenicie, a se vedea [[Lista relațiilor de ucenicie]]''.Cuviosul Paisie, el însuși ucenicul Sfântul Cuvios [[Vasile de la Poiana Mărului]], este cunoscut și pentru ucenicii lui români au răspândit săi faimoși, printre care se numără atât ucenici direcți cât și ucenici indirecți. '''Ucenici direcți''':* Sfântul Cuvios [[Onufrie de la Vorona|Onufrie de la Vorona]]* Sfântul Cuvios [[Gheorghe de la Cernica]]* Sfântul Cuvios [[Iosif de la Văratec]]* Sfântul Ierarh [[Grigorie Dascălul]]* Mitropolitul [[Veniamin Costachi]]* Ieroschimonahul [[Atanasie Zaharov]]* Ieroschimonahul [[Ioasaf Apostoliu]] '''Ucenici indirecți''' (prin intermediul altor ucenici ai Cuviosului Paisie):* Mitropolitul [[Iacob Stamati]]* Arhimandritul [[Irinarh Roseti]]* Sfântul Ierarh [[Calinic de la Cernica]]* Sfântul Cuvios [[Macarie de la Optina]]* Ieroschimonahul [[Nifon Ionescu]]* Sfântul Cuvios [[Antipa de la Calapodești]]* Sfântul Ierarh [[Iosif Naniescu]]* Schimonahul [[Nectarie Protopsaltul]]* Episcopul [[Gherasim Safirin]] De asemenea, Sfântul Cuvios [[Nicodim Aghioritul]] a vrut să părăseasă [[isihasmMuntele Athos|Sfântul Munte]]ul pentru a se alătura ucenicilor Cuviosului Paisie în Țările RomâneMoldova dar a fost împiedicat de o furtună. Conform unui călugăr călător pe nume Teofan, „În obștea Cuviosului Paisie trăiau ''peste șapte sute de călugări'' și când se adunau la ascultare, câte o sută sau câte o sută cincizeci de frați, atunci unul din ei citea cuvânt de folos din vreo carte sau vorbea cuvânt ziditor de suflet.” <ref name="vietile">Viețile Sfinților pe luna noiembrie, Editura Episcopiei Romanului şi Hușilor, iar cei slavi 1991-1998</ref> == Traduceri din școala paisiană ==:''A se vedea și [[Literatura teologică în epoca fanariotă]]''Conform Viețile Sfinților<ref name="vietile" />: :Spuneau ucenicii Cuviosului Paisie că el a tradus din slavonă în peste 100 românește puține cărți precum "Cuvintele Sfântului Nil de mănăstiri la Sorsca", întrucât erau mai mulți călugări moldoveni care traduceau din Rusia limba greacă decât slavoni. Din limba slavă traduceau numai Cuviosul Paisie împreună cu ieromonahul Dorotei, ucenicul său. :În limba română traduceau cei mai renumiți eleniști moldoveni, precum: Arhimandritul Macarie, mare protopsalt, a tradus Omiliile Sfântului Macarie, Cuvintele Sfântului Isaac Sirulși altele; Ieromonahul Ilaron a tradus Cuvintele Sfântului Calist Catafigiotul, Exaimeronul Sfântului Vasile cel Mare și altele; Cuviosul monah Gherontie, mare elenist, a tradus cinci cărți: Prăvălioara cea mică, Chiriacodromionul, Cazania la toate Duminicile, tipărită în București; Tâlcuire la Evanghelii a Fericitului Teofilact, tipărită la Iași; Teologhiconul (Dogmatica) Sfântului Ioan Damaschin, tipărit la Iași, Chegagrarion al Fericitului Augustin, tipărit la Mânăstirea Neamț și Ucrainaaltele.

În 1988:Cuviosul Ieradiacon Ștefan a tălmăcit Viețile Sfinților pe tot anul, din limba slavonă, Sfântul Sinod al [[Biserica Ortodoxă Rusă|Bisericii Ortodoxe Ruse]] ltipărite la Mânăstirea Neamț între anii 1807-1815. Cuviosul schimonah Isaac Dascălul a canonizat pe Cuviosul Paisie Velicicovschitradus din limba greacă Scara Sfântului Ioan Scărarul și Bogorodicina (Octoihul) Maicii Domnului, care s-au tipărit la Mânăstirea Neamț. În 1992Iar din limba slavonă a tălmăcit Tipiconul (Tipicul Sfântului Sava), Sfântul Sinod al [[Biserica Ortodoxă Română|Bisericii Ortodoxe Române]] icare s-a rânduit pomenirea ca sfânt sub numele de Cuviosul Paisie de tipărit la Neamț, fiind trecut Iași în calendar la data de 15 noiembrieanul 1816. La mormântul lui Mitropolitul Grigorie Dascălul, alt ucenic al Cuviosului Paisie de la Mănăstirea Neamț vin să se închine , a tălmăcit și să-i ceară ajutor nu numai credincioși el numeroase cărți din Românialimba greacă, ci precum Patericul, Viețile Sfinților și din alte țărialtele pe care le tipărește la București, după ce ajunge mitropolit al Țării Românești (1823-1834).

: Ales râvnitor al vieții călugărești, ca o albină truditoare, cu scrierile Sfinților Părinți ai îndestulat sufletele noastre, pe fiecare povățuindu-l pe calea mântuirii. Pentru aceasta îți strigăm: Bucură-te, Paisie, preaînțelept înnoitor al stăreției duhovnicești în patria noastră. == Note ==<references /> == Surse ==* [[Ene Braniște]] și [[Ecaterina Braniște]], Dicționar enciclopedic de cunoștințe religioase, Editura Diecezană Caransebeș, 2001, ISBN 973-97569-7-2* [[Mircea Păcurariu]], ''Istoria Bisericii Ortodoxe Române'' Volumul 2 Ediția II, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1994. ISBN 973-9130-18-6.