2.191 de modificări
Modificări
m
Adăugare legătură
== Structura articolului ==
După o menționare a perioadei antice și o scurtă prezentare a contextului istoric din secolul XVIII, restul articolului se va concentra îndeosebi pe secolul XIX și pe alocuri pe începutul secolului XX, înainte de [[Preoții ortodocși români și Marea Unire|Marea Unire]].
Astfel, acest articol prezintă mai întâi situația în principatele extracarpatice: seminarul lui [[Veniamin Costachi]] în Moldova și seminarele din Țara Românească (București, Buzău, Argeș, Râmnic). După [[Preoții ortodocși români și unirea din 1859|Unirea Principatelor]], se va putea discuta de facultățile de teologie din Iași și din București din noua Românie. Bucovina, fiind ocupată de imperiul austro-ungar, este discutată într-o secțiune separată: acolo se discută măreața universitate din Cernăuți, un institut de importanță internațională.
După discuția teritoriilor extracarpatice, se discută Transilvania propriu-zisă (institutul de la Sibiu), Arad (important atât pentru Arad cât și pentru Bihor și Banat), și Caransebeș, unde s-a înființat un institut desprins din seminarul de la Vârșeț (Serbia).
Episcopul [[Chesarie al Buzăului|Chesarie]] n-a putut lua parte la festivitatea deschiderii cursurilor, ci a trimis o scrisoare plină de povățuiri tinerilor seminariști, citită de arhimandritul Eufrosin Poteca. La scurt timp, prin strădaniile episcopului Chesarie, s-a ridicat o clădire nouă pentru seminar, terminată în 1838, folosită până azi cu adaptările și renovările necesare.
Primul director și profesor a fost transilvăneanul Gavriil Munteanu (1812—1869), căruia i se datorează întreaga organizare a școlii. În timp ce era profesor aici, a editat — împreună cu ierodiaconul Dionisie Romano — [[Începuturile presei bisericești românești|ziarul „Vestitorul bisericesc” ]] (1839—1840). În 1845 a ajuns director și profesor la Seminarul din Râmnic, iar în 1850 episcopul [[Andrei Șaguna]] de la Sibiu l-a numit profesor — apoi director — la noul Gimnaziu ortodox român din Brașov.
Locul său la Buzău a fost ocupat tot de un ardelean, Petru Suciu, mai târziu profesor la Facultatea de drept și rector al Universității din Iași. În anii următori au mai fost angajați ca profesori Dimitrie Racoviță, cu studii la Atena, și Dumitru Pîrîianu, cu studii la Kiev și Moscova.
La Seminarul din Roman s-a remarcat preotul Dimitrie Matcaș, unul din luptătorii pentru unirea Principatelor, la Huși Policarp Popescu (arhiereu cu titlul de Bârlădeanu), mort de tânăr, Inochentie Moisiu, viitorul episcop și arhiereul Narcis Crețulescu Botoșăneanu, care au fost și directori, iar la Galați Morse Pacu, autorul unor manuale didactice.
=== Facultatea de Teologie teologie din Iași ===
==== Înființarea ====
„Așezământul pentru reorganizarea învățăturilor publice din Principatul Moldovei”, din 1850, prevedea înființarea unei Academii la Iași cu patru facultăți, între care și una de teologie. În 1855, entuziastul și harnicul arhimandrit [[Dionisie Romano]], încurajat de domnitorul Grigorie Ghica, intenționa să înființeze o facultate de teologie, cu 4 ani de studii, la [[mănăstirea Neamț]]. Gândurile sale au prins viață câțiva ani mai târziu.
=== Universitatea din Cernăuți ===
:''A se vedea și secțiunea „[[Literatura_teologică_românească_în_secolul_XIX#Facultatea_de_Teologie_din_Cernăuți|Facultatea de Teologie din Cernăuți]]” din articolul [[Literatura teologică românească în secolul XIX]]''
În acel an (1875) s-a inaugurat noua Universitate din Cernăuți, care avea și o Facultate de teologie. Cursurile noii Facultăți se făceau în limbile germană și română.
An de an, cel mai bun absolvent de teologie era trimis, cu bursă dată de Arhiepiscopia Sibiului, să facă studii de specializare la una dintre Universitățile din Austro-Ungaria sau Germania. Reîntors, era folosit în diferite posturi de răspundere: consilier arhiepiscopesc, profesor la Institutul teologic sau la liceele confesionale din Brașov și Brad, protopop.
Așa se face că Institutul teologic-pedagogic din Sibiu a avut în tot timpul profesori de mare valoare, care au îndeplinit un rol însemnat nu numai în viața noastră bisericească, ci și în viața politică și culturală a Transilvaniei de atunci, între profesorii numiți în timpul arhipăstoririi lui Șaguna pot fi amintiți: Ioan Hania (1848—1895), care a slujit Institutul aproape o jumătate de veac, ca profesor și director, Nicolae Popea (1856—1870), mai târziu vicar al Arhiepiscopiei și episcop al Caransebeșului, pedagogul Ioan Popescu (1857—1859 și 1861—1892), autorul a numeroase manuale didactice și lucrări de pedagogie, prin care a făcut cunoscute principiile herbart-zilleriene la noi, cunoscutul predicator Zaharia Boiu (1857—1859 și 1861—1870), Nicolae Cristea (1859—1860, 1863—1865 și 1870—1873), redactor la „Telegraful Român” timp de 18 ani, luptător pentru drepturile românilor transilvăneni, [[Preoții ortodocși români și mișcarea memorandistă|memorandist]], Dr. Ilaiion Pușcariu (1870—1878), către sfârșitul vieții arhiereu-vicar al Arhiepiscopiei, autorul a numeroase lucrări istorice, profesorul de cîntări bisericești Dimitrie Cunțan (1864—1910) și alții.
=== Sub Miron Romanul ===
În ultimele patru decenii de stăpânire străină, școlile confesionale românești au fost puse adeseori în situația de a fi desființate sau înstrăinate de către guvernul din Budapesta. Astfel, în 1879 ministrul Cultelor și Instrucțiunii Aug. Trefort a elaborat un proiect de lege pentru introducerea obligatorie a limbii maghiare în școlile primare românești, dar și cu obligația ca toți învățătorii acestora să învețe limba respectivă.
În fața acestei situații, mitropolitul Miron Romanul, în fruntea unei delegații formate din sufraganii săi, vicarul [[Nicolae Popea]] și doi mireni, s-a prezentat la împăratul Francisc Iosif I, prezentându-i un memoriu-protest în acest sens (semnat de cei trei vlădici și nouă reprezentanți ai Congresului național bisericesc), prin care cereau înlăturarea proiectului menționat. S-au prezentat apoi în altă audiență mitropolitul Ioan Vancea de la Blaj și episcopul Victor Mihali de la Lugoj. Împotriva proiectului au luat atitudine hotărâtă principalele [[Începuturile presei bisericești românești|ziare românești]], între care și „Telegraful Român”. Au luat cuvântul împotriva proiectului de lege numeroși deputați români, slovaci, sași, din parlamentul din Budapesta (discuțiile au durat 7 zile).
În cadrul discuțiilor, s-a constatat că existau 2.773 de școli românești (!). În ciuda protestelor deputaților nemaghiari din Parlament, proiectul de lege a fost votat. De aici a fost trimis în Casa magnaților, unde, în numele poporului român, au protestat mitropoliții Ioan Vancea de la Blaj, Miron Romanul de la Sibiu și episcopii Ioan Mețianu de la Arad și Victor Mihali de la Lugoj. Glasurile vlădicilor români au răsunat însă în pustiu, căci legea a fost votată și de Casa magnaților.
