Modificări

{{Mănăstire|nume=Mănăstirea Bârsana|jurisdicţie=Episcopia Maramureșului și Sătmarului|Imagine=[[Imagine:Barsana_church.jpg|250px|Biserica Mănăstirii Bârsana]]|tip=[[călugăr]]ițe|înfiinţată=secolul al XIV-lea|ctitor=Voievozii Maramureșului<br/>Balc și Drag|stareţ=Monahia Filofteia Oltean|mărime aprox=12 monahii|localizare=comuna Bârsana,<br/>județul Maramureș|limba liturgică=[[limba română|română]]|cântarea=[[Cântarea bizantină|bizantină]]|schituri=|hramuri=Soborul Sfinților 12 Apostoli ([[30 iunie]])|site=[http://manastireabarsana.ro/joomla/ www.manastireabarsana.ro]|}}Mănăstire ortodoxă de maici din judeţul Maramureşjudețul Maramureș, '''Mănăstirea Bârsana ''' este una dintre cele mai vechi şi și mai însemnate din regiune. Încă de la întemeiere, a avut un prestigiu în zonă, fiind ctitorită de doi voievozi maramureşenimaramureșeni, în secolul al XIV-lea. Distrusă de tătari şi și persecutată de regimurile ungureşti şi ungurești și austriece, a fost apoi predată greco-catolicilor, iar mai târziu, a fost prigonită şi și de regimul comunist. Chiar şi și în condiţii condiții vitrege, Mănăstirea Bârsana a reuşit reușit să aibă un rol important în lupta pentru apărarea credinţei creştincredinței creștin-ortodoxe în satele româneşti românești din MaramureşMaramureș. Desfiinţată Desființată timp de 200 de ani, a renăscut în anii `'90, când a fost reconstruită pe acelaşi același amplasament. Din vechiul aşezământ așezământ monahal s-a păstrat până în prezent biserica din lemn, construită în secolul al XVIII-lea, care este înscrisă în patrimoniul UNESCO.

==Ctitorită Mănăstirea Bârsana se află la 20 km de voievozi ai Maramureşului==orașul Sighetu Marmației, într-unul din vechile sate de pe Valea Izei, atestat documentar în prima jumătate a secolului al XIV-lea. Cercetările arheologice au arătat însă că aici au existat așezări omenești încă din epoca hallstattiană (prima perioadă a epocii fierului), cuprinsă între anii 1200 - 500 î.Hr.

Mănăstirea În secolul al XIV-lea, localitatea Bârsana se află era moșia voievozilor Balcu și Drag, după cum arată o diplomă emisă de regele Sigismund de Luxemburg în 1390. Aceștia erau fiii lui Sas Vodă, care la 20 km de oraşul Sighetu Marmaţieirândul lui era fiul lui Dragoș, într-unul voievodul Maramureșului și descălecătorul Moldovei. Istoricii menționează că cei din vechile sate familia Drăgoșeștilor erau mari apărători și susținători ai Bisericii Ortodoxe Române, dar și ctitori de așezăminte sfinte, printre care renumita Mănăstire Peri, pe Valea Izei, atestat documentar în prima jumătate a secolului al XIVcare au înzestrat-lea. Cercetările arheologice o cu moșii întinse și au arătat însă că aici au existat aşezări omeneşti încă închinat-o Patriarhiei din epoca hallstattiană (prima perioadă a epocii fierului), cuprinsă între anii 1200 - 500 î.HrConstantinopol.

În acea vreme, la Bârsana existau două vetre monahale: una se afla pe dealul Humâna, atestată documentar în 1390, care a fost distrusă de greco-catolici în secolul al XIVXVIII-lea; cealaltă era situată pe Valea Slatinei, într-un loc izolat numit Părul Călugărului, localitatea și a devenit apoi Mănăstirea Bârsana . Tradiția ne spune că aceasta era moşia voievozilor Balcu şi Dragdoar o modestă sihăstrie, după cum arată dar mai mare și mai veche decât cea din Humâna. Exista încă din secolul al XIII-lea și se afla într-o diplomă emisă pădure, pe un deal situat la mare depărtare de regele Sigismund localitate, accesul fiind îngreunat de Luxemburg în 1390. Aceştia erau fiii lui Sas Vodărâul Iza, peste care la rândul lui era fiul lui Dragoş, voievodul Maramureşului şi descălecătorul Moldoveinu exista nicio punte de trecere în apropiere. Istoricii menţionează Probabil că cei din familia Drăgoşeştilor erau mari apărători și susținători ai Bisericii Ortodoxe Româneaceste motive, dar şi ctitori de aşezăminte sfinteîn a doua jumătate a secolului al XIV-lea, printre care renumita Mănăstire Peri, pe care voievozii Balcu și Drag au înzestratmutat-o cu moşii întinse şi au închinatîn dreapta râului Iza, într-o Patriarhiei un loc numit din Constantinopolacea vreme Podurile Mănăstirii. Se pare că în acel moment voievozii Balc și Drag au transformat sihăstria în mănăstire, care a luat numele satului Bârsana. Acesta este începutul unei etape importante în viața așezământului monahal.

În acea vreme, la Bârsana existau două vetre monahale: una se afla pe dealul Humâna, atestată documentar în 1390, care noul său amplasament a fost distrusă construită o altă biserică din lemn de greco-catolici în secolul al XVIII-lea; cealaltă era situată stejar, pe Valea Slatineio fundație solidă de piatră, într-un loc izolat numit Părul Călugăruluiși au fost ridicate chiliile pentru călugări, şi a devenit apoi Mănăstirea Bârsanastăreția și gospodăriile anexe. Tradiţia ne spune că aceasta era doar o modestă sihăstrieTot atunci, ansamblul monahal deținea terenuri arabile, dar mai mare şi mai veche decât cea din Humâna. Exista încă din secolul al XIII-lea şi se afla într-o pădurefânețe, pe un deal situat la mare depărtare de localitatepăduri, accesul fiind îngreunat precum și cirezi de râul Izavite, peste care nu exista nicio punte turme de trecere în apropiere. Probabil că din aceste motiveoi, în a doua jumătate a secolului al XIV-lea, voievozii Balcu şi Drag au mutat-o în dreapta râului Izamulțime de stupi și altele, într-un loc numit toate acestea fiind dăruite de cei doi voievozi români și de boierii din acea vreme Podurile Mănăstiriisat. Se pare că în acel moment voievozii Balc şi Drag au transformat sihăstria în mănăstirePe măsură ce averea se mărea, sporea și prestigiul ei ca vatră de spiritualitate românească, aici fiind pregătiți preoți, care a luat numele satului Bârsana. Acesta este începutul unei etape importante în viaţa aşezământului monahalcantori și zugravi de biserici.

În noul său amplasament Mai bine de 300 de ani după ce a fost construită o altă biserică din lemn ctitorită de stejarvoievozii maramureșeni, pe Mănăstirea Bârsana a fost distrusă într-un atac al tătarilor de o fundaţie solidă de piatrăviolență fără precedent, şi în care au fost ridicate chiliile pentru călugări, stăreţia şi gospodăriile anexearse numeroase biserici și au fost uciși mii de oameni din această regiune. Tot atunci, ansamblul monahal deţinea terenuri arabile, fâneţe, păduri, precum şi cirezi de vite, turme de oi, Însă nu au trecut decât trei ani că o mulţime de stupi şi altelenouă biserică din lemn a fost ridicată pe aceeași fundație, toate acestea fiind dăruite de cei doi voievozi români şi de boierii din satcu hramul „Intrarea în Biserică a Maicii Domnului”. Pe măsură ce averea se mărea, sporea şi prestigiul ei ca vatră de spiritualitate românească, aici fiind pregătiţi preoţi, cantori şi zugravi de bisericiAcest sfânt lăcaș construit în 1720 s-a păstrat până în prezent monument UNESCO.

Mai bine ==Un puternic centru de 300 de ani după ce a fost ctitorită de voievozii maramureşeni, Mănăstirea Bârsana a fost distrusă într-un atac al tătarilor de o violenţă fără precedent, în care au fost arse numeroase biserici şi au fost ucişi mii de oameni din această regiune. Însă nu au trecut decât trei ani că o nouă biserică din lemn a fost ridicată pe aceeaşi fundaţie, cu hramul „Intrarea în Biserică a Maicii Domnului”. Acest sfânt lăcaş construit în 1720 s-a păstrat până în prezent monument UNESCO.rezistență ortodoxă==

==Un puternic centru Încă de rezistenţă ortodoxă==la întemeiere, Mănăstirea Bârsana a avut un rol important în apărarea credinței ortodoxe în satele românești din regiune. O perioadă de grele încercări a fost secolul al XVIII-lea, când Ardealul era sub stăpânirea Imperiului Habsburgic și se exercitau presiuni enorme pentru unirea religioasă a românilor cu Biserica Romei. În 1701, Mitropolia Ortodoxă Română a Transilvaniei a fost desființată, iar românii au fost declarați uniți (greco-catolici) în masă, fără să fie consultați. După patru ani, episcopul Iosif Mărturisitorul (canonizat în 1992) a fost aruncat în închisoare, dar Episcopia Ortodoxă Română a Maramureșului a continuat să reziste încă 35 de ani, deși nu mai avea un sediu anume, cel mai adesea acesta fiind într-o mănăstire. A fost o perioadă în care încercările de atragere a maramureșenilor la uniație se înăspreau, persecuțiile având ca scop desființarea Bisericii Ortodoxe din Maramureș.

Încă de Între anii 1735 și 1740, sediul Episcopiei a fost la întemeiere, Mănăstirea Bârsana a avut un rol important în apărarea credinţei ortodoxe în satele româneşti din regiune. O perioadă de grele încercări , iar episcop a fost secolul al XVIII-leaGavriil Ştefanca, când Ardealul starețul era acestui sub stăpânirea Imperiului Habsburgic şi se exercitau presiuni enorme pentru unirea religioasă așezământ, care provenea dintr-o familie de nobili din localitate. Ca și înaintașii săi, Gavriil Ştefanca s-a opus cu mult curaj unirii românilor din Maramureș cu Biserica Romeicatolicismul austro-ungar. În 1701Despre condițiile vitrege în care s-a desfășurat activitatea sa, Mitropolia Ortodoxă Română a Transilvaniei istoricul Nuțu Roșca ne spune următoarele: „''La 26 august 1737, Consiliul Locotenenței Regale a dat ordin Congregației Comitatului din Sighetu Marmației să adune și să nimicească toate cărțile ortodoxe din toate bisericile și mănăstirile Maramureșului. Atunci au fost desfiinţatădistruse multe cărți bisericești, iar românii bisericile și mănăstirile au fost declaraţi uniţi (grecointrat într-catolici) o mare criză de cărți sfinte. Apoi mai multe ordine imperiale au interzis pătrunderea în masăTransilvania a cărților ortodoxe din Ţara Românească și din Moldova ''”.<ref>Prof. dr. Nuțu Roșca, fără să fie consultaţi„Mănăstirea Bârsana”, Tipografia Aska Grafika, Sighetul Marmației, 2008, p. 65. După patru ani</ref>Cu toate acestea, protopopii și preoții, împreună cu credincioșii maramureșeni, episcopul Iosif Mărturisitorul (canonizat au ținut în 1992) a fost aruncat în închisoareascuns legături cu românii din Moldova și Ţara Românească. Astfel au reușit, cu mari sacrificii, dar Episcopia Ortodoxă Română a Maramureşului a continuat să reziste încă 35 de aniaducă, deşi nu mai avea un sediu anumepe cărări ascunse din munți, cel mai adesea acesta fiind într-o mănăstirecărțile sfinte necesare pentru toate parohiile și lăcașurile monahale. A Acestea au fost o perioadă folosite la mănăstire până la desființarea ei, în care încercările de atragere a maramureşenilor 1791, iar la uniaţie se înăspreauparohie, persecuţiile având ca scop desfiinţarea Bisericii Ortodoxe pe toată perioada uniației, până în 1948. Unele dintre cărți au fost păstrate până astăzi și fac parte din Maramureşpatrimoniul culturii naționale.

Între anii 1735 şi 1740, sediul Episcopiei a fost la Mănăstirea Bârsana, iar episcop a fost Gavriil Ştefanca, stareţul acestui aşezământ, care provenea dintr-o familie se înscrie în categoria peste 40 de nobili din localitate. Ca şi înaintaşii săiepiscopi ortodocși ai Maramureșului, Gavriil Ştefanca s-a opus cu mult curaj unirii românilor din Maramureş cu catolicismul austro-ungar. Despre condiţiile vitrege în care s-a desfăşurat activitatea sa, istoricul Nuţu Roşca ne spune următoarele: „''La 26 august 1737, Consiliul Locotenenţei Regale a dat ordin Congregaţiei Comitatului din Sighetu Marmaţiei să adune şi să nimicească toate cărţile ortodoxe din toate bisericile şi mănăstirile Maramureşului. Atunci au fost distruse multe cărţi bisericeşti, iar bisericile şi mănăstirile au intrat într-o mare criză jertfit pentru ca românii de cărţi sfinteaici să rămână statornici în legea strămoșească. Apoi mai multe ordine imperiale au interzis pătrunderea în Transilvania Lupta sa a cărţilor ortodoxe din Ţara Românească şi din Moldova ''”.<ref>Prof. dr. Nuțu Roșca, „Mănăstirea Bârsana”, Tipografia Aska Grafika, Sighetul Marmației, 2008, p. 65.</ref>Cu toate acestea, protopopii şi preoţii, împreună cu credincioşii maramureşeni, au ţinut în ascuns legături cu românii din Moldova şi Ţara Românească. Astfel au reuşit, cu mari sacrificii, să aducă, pe cărări ascunse din munţi, cărţile sfinte necesare rămas exemplară pentru toate parohiile şi lăcaşurile monahale. Acestea au fost folosite la mănăstire până la desfiinţarea eipreoți și călugări, în 1791, iar la parohie, pe toată perioada uniaţiei, până în 1948. Unele dintre cărţi au fost păstrate până astăzi şi fac parte din patrimoniul culturii naţionaleavând o înrâurire puternică și asupra credincioșilor maramureșeni.

Gavriil Ştefanca se înscrie Însă în 1740 Imperiul Habsburgic a desființat Episcopia Ortodoxă Română a Maramureșului, iar bisericile de aici au fost puse sub jurisdicția Episcopiei Greco-Catolice Ucrainene din Muncaci. Chiar și în categoria peste 40 aceste condiții, Mănăstirea Bârsana a continuat să existe încă 50 de ani, ca un puternic centru de episcopi ortodocşi ai Maramureşuluiapărare a credinței ortodoxe în regiune, la fel ca și alte mănăstiri din Transilvania. Referindu-se la suferințele românilor ortodocși din Ardeal care snu voiau să intre în rândul greco-au jertfit pentru catolicilor, prof. acad. Mircea Păcurariu afirmă: „''În 1746, împărăteasa Maria Tereza a dat dispoziții precise ca românii de aici preoții și credincioșii ortodocși care împiedică promovarea uniației să rămână statornici fie pedepsiți cu închisoarea, bătaia și cu amenzi în bani, iar preoții hirotoniți în legea strămoşeascăȚara Româneascăși Moldova să fie arestați. Lupta sa Atunci a rămas exemplară fost inaugurată o perioadă nouă de persecuții, care a durat 15 ani, în timpul căreia s-au ridicat la luptă din rândul clerului și al credincioșilor un șir de luptători pentru preoţi şi călugăriapărarea Ortodoxiei''”.<ref>Mircea Păcurariu, „Uniația în Transilvania în trecut și astăzi”, Editura Andreiana, având o înrâurire puternică şi asupra credincioşilor maramureşeniSibiu, 2010, pag. 38.</ref>

Însă în 1740 Imperiul Habsburgic a desfiinţat Episcopia Ortodoxă Română a Maramureşului, iar bisericile ==Desființată timp de aici au fost puse sub jurisdicţia Episcopiei Greco-Catolice Ucrainene din Muncaci. Chiar şi în aceste condiţii, Mănăstirea Bârsana a continuat să existe încă 50 200 de ani, ca un puternic centru de apărare a credinţei ortodoxe în regiune, la fel ca şi alte mănăstiri din Transilvania. Referindu-se la suferinţele românilor ortodocşi din Ardeal care nu voiau să intre în rândul greco-catolicilor, prof. acad. Mircea Păcurariu afirmă: „''În 1746, împărăteasa Maria Tereza a dat dispoziţii precise ca preoţii şi credincioşii ortodocşi care împiedică promovarea uniaţiei să fie pedepsiţi cu închisoarea, bătaia şi cu amenzi în bani, iar preoţii hirotoniţi în Țara Româneascăși Moldova să fie arestaţi. Atunci a fost inaugurată o perioadă nouă de persecuţii, care a durat 15 ani, în timpul căreia s-au ridicat la luptă din rândul clerului și al credincioșilor un șir de luptători pentru apărarea Ortodoxiei''”.<ref>Mircea Păcurariu, „Uniația în Transilvania în trecut și astăzi”, Editura Andreiana, Sibiu, 2010, pag. 38.</ref>==

==Desfiinţată După aproape un secol de rezistență în fața uniației, Mănăstirea Bârsana a fost desființată și devastată, și nu a mai fost reclădită decât la sfârșitul secolul al XX-lea. În 1791, chiliile și clădirile anexe au fost distruse, iar călugării au fost alungați și și-au găsit refugiu la Mănăstirea Neamț. O parte din averea complexului monahal a fost confiscată de statul austriac, iar o altă parte a fost predată așezământului greco-catolic de la Muncaci. Ceea ce a rămas, inclusiv locul unde era ansamblul monahal, a devenit proprietate a parohiei din Bârsana. Biserica și stăreția, care au intrat și ele în posesia parohiei, au mai rămas acolo timp de 200 15 ani, iar în 1806, credincioșii le-au mutat chiar în vatra satului, pentru a le supraveghea mai ușor și a le feri de ani== distrugeri. Locul unde au fost aduse se numește Podurile Jbârului, și acolo se pot vedea și astăzi. În clădirea stăreției, avea să funcționeze mai târziu, școala confesională românească, în timpul renumitului dascăl Fabian.Cu toate acestea, vechea mănăstire a continuat să rămână în memoria localnicilor, iar dorința lor de a construi un nou ansamblu monahal s-a transmis din generație în generație. După desființare ei au întreținut terenul care le revenise, dar locul pe care se afla cândva mănăstirea, care era situat mai sus, a rămas în continuare liber, în așteptarea momentului de întemeiere a unui nou așezământ.

După Timp de aproape un secol 200 de rezistenţă în faţa uniaţieiani, Mănăstirea Bârsana a piedicile au fost desfiinţată şi devastatăimposibil de trecut pentru împlinirea acestui deziderat. Până la [[Preoții ortodocși români și Marea Unire|Marea Unire din 1918]], şi nu a mai fost recladită decât la sfârşitul secolul al XX-leastăpânirea Imperiului habsburgic, ostil bisericilor și mănăstirilor ortodoxe românești. În 1791A fost și o perioadă de 200 de ani, chiliile şi clădirile anexe au fost distrusedin 1739 până în 1937, iar călugării au fost alungaţi şi şicând Biserica Greco-Catolică nu i-au găsit refugiu la Mănăstirea Neamța permis Maramureșului să aibă un episcop ortodox. O parte din averea complexului Reînființarea Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureșului, în 1937, părea să fie un moment prielnic pentru refacerea lăcașului monahal . Însă visul credincioșilor a fost confiscată destrămat în 1940, când Ardealul de statul austriac, iar o altă parte Nord a fost predată așezământului greco-catolic cedat Ungariei, prin Dictatul de la MuncaciViena. Ceea ce a rămas, inclusiv locul unde era ansamblul monahalAu urmat patru ani de teroare, când a devenit proprietate a parohiei fost zguduită întreaga viață ortodoxă românească din BârsanaMaramureș. Biserica şi stăreţia, care Din ordinul lui Horty Myklos au intrat şi ele în posesia parohiei, au mai rămas acolo timp fost expulzați atunci toți preoții ortodocși de 15 aniaici, iar în 1806episcopul Vasile Stan a fost și el nevoit să plece. După desființarea Bisericii Greco-Catolice, credincioşii le-au mutat chiar în vatra satului1948, pentru a le supraveghea mai uşor şi a le feri de distrugeri. Locul unde majoritatea clerului și credincioșilor uniți au fost aduse se numeşte Podurile Jbârului, şi acolo se pot vedea şi astăzirevenit la Ortodoxie. În clădirea stăreţiei, Însă după mult timp monahismul din întrega țară avea să funcţioneze mai târziuprimească o grea lovitură în timpul regimului comunist, şcoala confesională româneascăprin Decretul din 1959, în timpul renumitului dascăl Fabiancare urmărea distrugerea vieții călugărești.Cu toate acesteaÎn acea perioadă a fost confiscat terenul Mănăstirii Bârsana, vechea mănăstire din care o parte a continuat să rămână în memoria localnicilorfost dată unor familii pentru construirea de locuințe, iar dorinţa lor de în altă parte a construi un nou ansamblu monahal s-a transmis fost făcută o groapă adâncă unde erau aruncate animalele moarte din generaţie mai multe sate. Chiar și în generaţie. După desfiinţare ei au întreţinut terenul care le reveniseaceste împrejurări, dar locul pe care se afla terasa unde era cândva mănăstirea, care era situat mai sus, a rămas în continuare liber, în aşteptarea momentului de întemeire a unui nou aşezământliberă.

Timp ==Un amplu proiect de aproape 200 de ani, piedicile au fost imposibil de trecut pentru împlinirea acestui deziderat. Până la Marea Unire din 1918, a fost stăpânirea Imperiului habsburgic, ostil bisericilor şi mănăstirilor ortodoxe româneşti. A fost şi o perioadă de 200 de ani, din 1739 până în 1937, când Biserica Greco-Catolică nu i-a permis Maramureşului să aibă un episcop ortodox. Reînfiinţarea Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureşului, în 1937, părea să fie un moment prielnic pentru refacerea lăcaşului monahal. Însă visul credincioşilor a fost destrămat în 1940, când Ardealul de Nord a fost cedat Ungariei, prin Dictatul de la Viena. Au urmat patru ani de teroare, când a fost zguduită întreaga viață ortodoxă românească din Maramureş. Din ordinul lui Horty Myklos au fost expulzaţi atunci toţi preoţii ortodocşi de aici, iar episcopul Vasile Stan a fost şi el nevoit să plece. După desfiinţarea Bisericii Greco-Catolice, în 1948, majoritatea clerului şi credincioşilor uniţi au revenit la Ortodoxie. Însă după mult timp monahismul din întrega ţară avea să primească o grea lovitură în timpul regimului comunist, prin Decretul din 1959, care urmărea distrugerea vieţii călugăreşti. În acea perioadă a fost confiscat terenul Mănăstirii Bârsana, din care o parte a fost dată unor familii pentru construirea de locuinţe, iar în altă parte a fost făcută o groapă adâncă unde erau aruncate animalele moarte din mai multe sate. Chiar şi în aceste împrejurări, terasa unde era cândva mănăstirea a rămas liberă. rectitorire==

==Un amplu proiect de rectitorire== După înlăturarea dictaturii comuniste, în decembrie 1989, viața monahală din țara noastră a luat un nou avânt, vetrele călugărești de odinioară fiind readuse la viață. Atunci a fost reaprinsă şi dorinţa credincioşilor din Bârsana de a construi un nu complex monahal, în acelaşi loc în care s-a aflat odnioară, aşa că în 1991, la iniţiativa preotului paroh, Gheorghe Urda, ei au început să adune materialul lemnos pentru ridicarea bisericii. Decizia de înfiinţare a noii mănăstiri a fost luată de Sfântul Sinod doi ani mai târziu, când s-a stabilit ca obştea să fie de maici, conducerea fiind încredinţată monahiei Filofteia Oltean de la Mănăstirea Râmeţ. Astfel, în 1993, Prea Sfinţitul Justinian, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului a sfinţit piatra de temelie a unei noi biserici din lemn şi a ales hramul „Soborul Sfinţilor 12 Apostoli”. Cu banii şi și munca credincioşilor credincioșilor din Bârsana a fost ridicată o impunătoare biserică din lemn, care are 57 de metri înălţimeînălțime, 23 de metri lungime şi și 12,5 metri lăţimelățime, numărându-se printre cele mai înalte construcţii construcții de lemn din Europa. Sfântul lăcaş lăcaș are doua nivele: demisolul, unde se află paraclisul mare al mănăstirii, pictat de Ioan BotişBotiș, şi și parterul, unde este biserica propriu-zisă. Aceasta este construită în plan treflat, cu două abside poligonale, şi și are spaţiul spațiul compartimentat cu altar, naos, pronaos, având la intrare un pridvor din lemn de stejar sculptat cu ornamente specifice artei maramureşenemaramureșene. Turnul este plasat deasupra pronaosului şi și este prevăzut cu foişor şi foișor și coif prelung.Tot cu contribuţia sătenilor au fost ridicate şi celelate clădiri din incintă, toate fiind construite prin îmbinarea lemnului cu piatra de râu, aşa cum este tradiţia locală. În prezent, ansamblul arhitectural al Mănăstirii Bârsana cuprinde următoarele: Biserica de lemn în stil maramureşean, Altarul de vară, Aghiasmatarul, Stăreţia, Casa Voievodală, Casa maicilor, Casa artistului, Casa duhovnicului, Arhondaricul, Prăznicarul cu trapeza, Turnul-clopotniţă, Poarta maramureşeană, Monumentul funerar, troiţe, lac, pod peste lac, alei care duc la diferite obiective şi altele.

Muzeul „Gavril Tot cu contribuția sătenilor au fost ridicate și celelalte clădiri din incintă, toate fiind construite prin îmbinarea lemnului cu piatra de Barsana” are la demisol atelierele râu, așa cum este tradiția locală. În prezent, ansamblul arhitectural al Mănăstirii Bârsana cuprinde următoarele: Biserica de țesătorielemn în stil maramureșean, unde sunt create lucrări artistice Altarul de mare finețevară, Aghiasmatarul, Stăreția, Casa Voievodală, Casa maicilor, Casa artistului, iar la parterCasa duhovnicului, sunt expuse manuscrise şi cărţi sfinte de patrimoniu din secolele XVI-XIXArhondaricul, icoane vechi şi o bogată colecţie de obiecte de artă populară locală. Dintre cărţile care se găsesc aici amintim: ApostolPrăznicarul cu trapeza, manuscris în slavonăTurnul-clopotniță, 1561; Carte românească de învățătură a mitropolitului VarlaamPoarta maramureșeană, tipărită la IașiMonumentul funerar, în 1643; Noul Testament de la Bălgradtroițe, editat de mitropolitul Simion Ștefan în 1648; Biblialac, tipărită de domnitorii Șerban Cantacuzino și Constantin Brâncoveanupod peste lac, alei care duc la București, în 1688diferite obiective și altele.

Din noul ansamblu monahal nu face parte şi și vechea biserică din lemn a mănăstirii, cea care a fost construită în 1720, după atacul tătarilor. Cu o vechime de aproape 300 de ani, acest sfânt lăcaşlăcaș, cu hramul „Intrarea în Biserică a Maicii Domnului”, este un valoros monument istoric şi și se află pe lista patrimoniului ţăriițării, cu codul de clasificare LMI MM-II-m-A-04517.<ref>Institutul Național al Patrimoniului, Lista monumentelor istorice https://patrimoniu.ro/monumente-istorice/lista-patrimoniului-mondial-unesco/17-monumente-istorice/unesco/94-biserici-de-lemn-din-maramures</ref>De asemenea, face parte din cele opt biserici, capodopere ale arhitecturii de lemn din MaramureşMaramureș, înscrise pe Lista Patrimoniului Mondial UNESCO, în anul 1999.<ref>UNESCO „The Wooden Churches of Maramures, Decision of the World Heritage Committee: Excerpt from the Report of the 23rd Session of the World Heritage Committee, 4th December 1999”https://whc.unesco.org/uploads/nominations/904.pdf.</ref>Aceste opt lăcaşuri lăcașuri sfinte (Budești, Desești, Bârsana, Poienile Izei, Ieud, Șurdești, Plopiș și Rogoz) reprezintă simbolic sutele de monumente istorice din această categorie ce se găsesc pe teritoriul ţării țării noastre, fiind o remarcabilă contribuție la tezaurul cultural al umanității. Biserica de lemn din Bârsana este inclusă pe Lista UNESCO, datorită valorii picturii murale. După ce a fost strămutată în sat, în 1806, şi a intrat în posesia parohiei, a fost reparată în exterior, iar în interior a primit o nouă podoabă picturală, lucrată la un înalt nivel calitativ. Ansamblul mural, care se păstrează în mare parte, a fost realizat de doi cunoscuți pictori, decoratori a numeroase monumente religioase din Maramureș, Toader Hodor și Ion Plohod, între anii 1806 şi 1807. Istoricul de artă Marius Porumb susţine că opera a fost structurată de pictorul principal Todor Hodor, „după o concepție unitară aparținând barocului și rococului”, precizând că din punct de vedere iconografic, are „unele inovații față de tradiția şcolii de pictură maramureșene”.<ref>Marius Porumb „Biserici de lemn din Maramureș”, Editura Academiei Române, București, 2005.</ref>De asemenea, după legile artei baroce au fost realizate iconostasul şi piesele de mobilier, formând un tot unitar. Tâmpla bisericii se compune din icoane împărătești deasupra cărora se află un șir de icoane ce înfățișează principalele sărbători creștine.

În ceea ce priveşte construcţia, sfântul lăcaş este Biserica de mici dimensiuni şi are pereţi lemn din bârne masive de stejarBârsana este inclusă pe Lista UNESCO, îmbinate prin tăieturi datorită valorii picturii murale. După ce a fost strămutată în „coadă de rândunică”. Arhitectura este specifică bisericilor ortodoxe maramureșenesat, planul incluzând pridvorulîn 1806, pronaosulși a intrat în posesia parohiei, naosul şi altarul, care laolaltă formează un corp dreptunghiular. Pridvorul este supraetajat pe latura de vesta fost reparată în exterior, iar intrarea în pronaos se face printr-interior a primit o uşă cu ancadrament rectangularnouă podoabă picturală, ornat cu motive sculptate în relief lucrată la un înaltnivel calitativ. PronaosulAnsamblul mural, care nu are ferestrese păstrează în mare parte, este separat a fost realizat de naos printr-o uşă centrală cu deschidere boltitădoi cunoscuți pictori, decoratori a numeroase monumente religioase din Maramureș, Toader Hodor și Ion Plohod, între anii 1806 și 1807. Naosul este iluminat prin două mici ferestre decupate în pereţii laterali şi este separat Istoricul de artă Marius Porumb susține că opera a fost structurată de altar prin iconostas. În exteriorpictorul principal Todor Hodor, pereţii au un brâu sculptat în relief„după o concepție unitară aparținând barocului și rococului”, precizând că din punct de forma frânghiei răsucitevedere iconografic, care înconjoară edificiul, element decorativ specific maramureșanare „unele inovații față de tradiția școlii de pictură maramureșene”. Acoperişul bisericii are două niveluri, iar turnul-clopotniţă care este peste pronaos<ref>Marius Porumb „Biserici de lemn din Maramureș”, are în partea superioară un foișor cu arcadeEditura Academiei Române, încoronat cu un coif conicBucurești, în vârful căruia se află crucea2005. Săpăturile arheologice efectuate în 2007</ref>De asemenea, în locul unde s-a aflat iniţial biserica, au scos la iveală pietrele mari din fundaţie, care după legile artei baroce au fost acoperite peste timp realizate iconostasul și piesele de alunecările de terenmobilier, formând un tot unitar. În prezent Tâmpla bisericii se compune din icoane împărătești deasupra cărora se aşteaptă ca această biserică să fie readusă pe locul află un șir de odinioară şi să fie încadrată în ansamblul monahal Bârsanaicoane ce înfățișează principalele sărbători creștine.

=Bibliografie=Note==<references />

==SurseLegături externe==

*[http://ziarullumina.ro/barsana-manastirea-unde-se-intrupeaza-lumina-73472.htmlDumitru html Dumitru Manolache, „Bârsana, mănăstirea unde se întrupează lumina”, 14 ianuarie 2012, „Ziarullumina.ro”]*[http://ziarullumina.ro/barsana-renasterea-unei-ctitorii-voievodale-54907.htmlElena Tăbuş şi html Elena Tăbuș și Narcisa Balaban, „Bârsana: renaşterea renașterea unei ctitorii voievodale” , 04 4 august 2008, „Ziarullumina.ro”]*[https://www.crestinortodox.ro/biserici-manastiri/manastirea-barsana-67952.htmlMănăstirea Bârsana], ''Crestinortodox.ro''*[http://www.episcopiammsm.ro/Episcopia Maramureşului si Maramureșului și Sătmarului]*[http://basilica.ro/manastirea-barsana-si-a-serbat-cel-de-al-25-hram-de-la-reinfiintare/Gheorghe Anghel, „Mănăstirea Bârsana şiși-a serbat cel de-al 25 hram de la reînfiinţare”, 02reînființare”] 2.07.2018]*[https://www.crestinortodox.ro/biserici-manastiri/mitropolia-clujului-albei-crisanei-maramuresului/manastirea-barsana-68071.htmlMănăstirea html Mănăstirea Bârsana]  Caseta

Jurisdicţie[[Categorie: Episcopia Maramureşului şi SătmaruluiTip: călugăriţeÎnfiinţată: secolul al XIV-leaCtitori: voievozii Maramureşului Balc şi DragStareţa: monahia Filofteia OlteanMărime aprox. 12 monahiiLocalizare: comuna Bârsana, judeţul Maramureş, la 20 km de oraşul Sighetul MarmaţieiLimba liturgică: românaCânarea: bizantinăSchituri, metocuri şi chilii:Hram: „Soborul Sfinţilor 12 Apostoli”Site web oficial: www.manastireabarsana.roMănăstiri din România|Barsana]]