Modificări

{{Mănăstire|nume=Mănăstirea Bârsana|jurisdicţie=Episcopia Maramureșului și Sătmarului|Imagine=[[Imagine:Barsana_church.jpg|250px|Biserica Mănăstirii Bârsana]]|tip=[[călugăr]]ițe|înfiinţată=secolul al XIV-lea|ctitor=Voievozii Maramureșului<br/>Balc și Drag|stareţ=Monahia Filofteia Oltean|mărime aprox=12 monahii|localizare=comuna Bârsana,<br/>județul Maramureș|limba liturgică=[[limba română|română]]|cântarea=[[Cântarea bizantină|bizantină]]|schituri=|hramuri=Soborul Sfinților 12 Apostoli ([[30 iunie]])|site=[http://manastireabarsana.ro/joomla/ www.manastireabarsana.ro]|}}Mănăstire ortodoxă de maici din judeţul Maramureşjudețul Maramureș, '''Mănăstirea Bârsana ''' este una dintre cele mai vechi şi și mai însemnate din regiune. Încă de la întemeiere, a avut un prestigiu în zonă, fiind ctitorită de doi voievozi maramureşenimaramureșeni, în secolul al XIV-lea. Distrusă de tătari şi și persecutată de regimurile ungureşti şi ungurești și austriece, a fost apoi predată greco-catolicilor, iar mai târziu, a fost prigonită şi și de regimul comunist. Chiar şi și în condiţii condiții vitrege, Mănăstirea Bârsana a reuşit reușit să aibă un rol important în lupta pentru apărarea credinţei creştincredinței creștin-ortodoxe în satele româneşti românești din MaramureşMaramureș. Desfiinţată Desființată timp de 200 de ani, a renăscut în anii `'90, când a fost reconstruită pe acelaşi același amplasament. Din vechiul aşezământ așezământ monahal s-a păstrat până în prezent biserica din lemn, construită în secolul al XVIII-lea, care este înscrisă în patrimoniul UNESCO.

==Ctitorită Mănăstirea Bârsana se află la 20 km de voievozi ai Maramureşului==orașul Sighetu Marmației, într-unul din vechile sate de pe Valea Izei, atestat documentar în prima jumătate a secolului al XIV-lea. Cercetările arheologice au arătat însă că aici au existat așezări omenești încă din epoca hallstattiană (prima perioadă a epocii fierului), cuprinsă între anii 1200 - 500 î.Hr.

Mănăstirea Bârsana se află la 20 km de oraşul Sighetu Marmaţiei, într-unul din vechile sate de pe Valea Izei, atestat documentar în prima jumătate a secolului al XIV-lea. Cercetările arheologice au arătat însă că aici au existat aşezări omeneşti încă din epoca hallstattiană (prima perioadă a epocii fierului), cuprinsă între anii 1200 - 500 î.Hr.În secolul al XIV-lea, localitatea Bârsana era moşia moșia voievozilor Balcu şi și Drag, după cum arată o diplomă emisă de regele Sigismund de Luxemburg în 1390. Aceştia Aceștia erau fiii lui Sas Vodă, care la rândul lui era fiul lui DragoşDragoș, voievodul Maramureşului şi Maramureșului și descălecătorul Moldovei. Istoricii menţionează menționează că cei din familia Drăgoşeştilor Drăgoșeștilor erau mari apărători și susținători ai Bisericii Ortodoxe Române, dar şi și ctitori de aşezăminte așezăminte sfinte, printre care renumita Mănăstire Peri, pe care au înzestrat-o cu moşii moșii întinse şi și au închinat-o Patriarhiei din Constantinopol.În acea vreme, la Bârsana existau două vetre monahale: una se afla pe dealul Humâna, atestată documentar în 1390, care a fost distrusă de greco-catolici în secolul al XVIII-lea; cealaltă era situată pe Valea Slatinei, într-un loc izolat numit Părul Călugărului, şi a devenit apoi Mănăstirea Bârsana. Tradiţia ne spune că aceasta era doar o modestă sihăstrie, dar mai mare şi mai veche decât cea din Humâna. Exista încă din secolul al XIII-lea şi se afla într-o pădure, pe un deal situat la mare depărtare de localitate, accesul fiind îngreunat de râul Iza, peste care nu exista nicio punte de trecere în apropiere. Probabil că din aceste motive, în a doua jumătate a secolului al XIV-lea, voievozii Balcu şi Drag au mutat-o în dreapta râului Iza, într-un loc numit din acea vreme Podurile Mănăstirii. Se pare că în acel moment voievozii Balc şi Drag au transformat sihăstria în mănăstire, care a luat numele satului Bârsana. Acesta este începutul unei etape importante în viaţa aşezământului monahal.

În noul său amplasament acea vreme, la Bârsana existau două vetre monahale: una se afla pe dealul Humâna, atestată documentar în 1390, care a fost construită o altă biserică din lemn distrusă de stejar, greco-catolici în secolul al XVIII-lea; cealaltă era situată pe o fundaţie solidă de piatrăValea Slatinei, şi au fost ridicate chiliile pentru călugăriîntr-un loc izolat numit Părul Călugărului, stăreţia şi gospodăriile anexeși a devenit apoi Mănăstirea Bârsana. Tot atunciTradiția ne spune că aceasta era doar o modestă sihăstrie, ansamblul monahal deţinea terenuri arabiledar mai mare și mai veche decât cea din Humâna. Exista încă din secolul al XIII-lea și se afla într-o pădure, fâneţepe un deal situat la mare depărtare de localitate, păduriaccesul fiind îngreunat de râul Iza, precum şi cirezi peste care nu exista nicio punte de vitetrecere în apropiere. Probabil că din aceste motive, turme de oiîn a doua jumătate a secolului al XIV-lea, voievozii Balcu și Drag au mutat-o mulţime de stupi şi alteleîn dreapta râului Iza, toate acestea fiind dăruite de cei doi voievozi români şi de boierii într-un loc numit din satacea vreme Podurile Mănăstirii. Pe măsură ce averea se măreaSe pare că în acel moment voievozii Balc și Drag au transformat sihăstria în mănăstire, sporea şi prestigiul ei ca vatră de spiritualitate românească, aici fiind pregătiţi preoţi, cantori şi zugravi de bisericicare a luat numele satului Bârsana. Acesta este începutul unei etape importante în viața așezământului monahal.

Mai bine În noul său amplasament a fost construită o altă biserică din lemn de 300 stejar, pe o fundație solidă de ani după ce a piatră, și au fost ctitorită ridicate chiliile pentru călugări, stăreția și gospodăriile anexe. Tot atunci, ansamblul monahal deținea terenuri arabile, fânețe, păduri, precum și cirezi de voievozii maramureşenivite, Mănăstirea Bârsana a fost distrusă într-un atac al tătarilor turme de oi, o violenţă fără precedentmulțime de stupi și altele, în care au fost arse numeroase biserici şi ucişi mii toate acestea fiind dăruite de cei doi voievozi români și de oameni boierii din această regiunesat. Însă nu au trecut decât trei ani că o nouă biserică din lemn a fost ridicată pe aceeaşi fundaţiePe măsură ce averea se mărea, sporea și prestigiul ei ca vatră de spiritualitate românească, aici fiind pregătiți preoți, cu hramul „Intrarea în Biserică a Maicii Domnului”. Acest sfânt lăcaş construit în 1720 s-a păstrat până în prezent monument UNESCOcantori și zugravi de biserici.

==Un puternic centru Încă de rezistenţă ortodoxă==la întemeiere, Mănăstirea Bârsana a avut un rol important în apărarea credinței ortodoxe în satele românești din regiune. O perioadă de grele încercări a fost secolul al XVIII-lea, când Ardealul era sub stăpânirea Imperiului Habsburgic și se exercitau presiuni enorme pentru unirea religioasă a românilor cu Biserica Romei. În 1701, Mitropolia Ortodoxă Română a Transilvaniei a fost desființată, iar românii au fost declarați uniți (greco-catolici) în masă, fără să fie consultați. După patru ani, episcopul Iosif Mărturisitorul (canonizat în 1992) a fost aruncat în închisoare, dar Episcopia Ortodoxă Română a Maramureșului a continuat să reziste încă 35 de ani, deși nu mai avea un sediu anume, cel mai adesea acesta fiind într-o mănăstire. A fost o perioadă în care încercările de atragere a maramureșenilor la uniație se înăspreau, persecuțiile având ca scop desființarea Bisericii Ortodoxe din Maramureș.

Încă de Între anii 1735 și 1740, sediul Episcopiei a fost la întemeiere, Mănăstirea Bârsana a avut un rol important în apărarea credinţei ortodoxe în satele româneşti din regiune. O perioadă de grele încercări , iar episcop a fost secolul al XVIII-leaGavriil Ştefanca, când Ardealul starețul era acestui sub stăpânirea Imperiului Habsburgic şi se exercitau presiuni enorme pentru unirea religioasă așezământ, care provenea dintr-o familie de nobili din localitate. Ca și înaintașii săi, Gavriil Ştefanca s-a opus cu mult curaj unirii românilor din Maramureș cu Biserica Romeicatolicismul austro-ungar. În 1701Despre condițiile vitrege în care s-a desfășurat activitatea sa, Mitropolia Ortodoxă Română a Transilvaniei istoricul Nuțu Roșca ne spune următoarele: „''La 26 august 1737, Consiliul Locotenenței Regale a dat ordin Congregației Comitatului din Sighetu Marmației să adune și să nimicească toate cărțile ortodoxe din toate bisericile și mănăstirile Maramureșului. Atunci au fost desfiinţatădistruse multe cărți bisericești, iar românii bisericile și mănăstirile au fost declaraţi uniţi (grecointrat într-catolici) o mare criză de cărți sfinte. Apoi mai multe ordine imperiale au interzis pătrunderea în masăTransilvania a cărților ortodoxe din Ţara Românească și din Moldova ''”.<ref>Prof. dr. Nuțu Roșca, fără să fie consultaţi„Mănăstirea Bârsana”, Tipografia Aska Grafika, Sighetul Marmației, 2008, p. 65. După patru ani</ref>Cu toate acestea, protopopii și preoții, împreună cu credincioșii maramureșeni, episcopul Iosif Mărturisitorul (canonizat au ținut în 1992) a fost aruncat în închisoareascuns legături cu românii din Moldova și Ţara Românească. Astfel au reușit, cu mari sacrificii, dar Episcopia Ortodoxă Română a Maramureşului a continuat să reziste încă 35 de aniaducă, deşi nu mai avea un sediu anumepe cărări ascunse din munți, cel mai adesea acesta fiind într-o mănăstirecărțile sfinte necesare pentru toate parohiile și lăcașurile monahale. A Acestea au fost o perioadă folosite la mănăstire până la desființarea ei, în care încercările de atragere a maramureşenilor 1791, iar la uniaţie se înăspreauparohie, iar persecuţiile având ca scop desfiinţarea Bisericii Ortodoxe pe toată perioada uniației, până în 1948. Unele dintre cărți au fost păstrate până astăzi și fac parte din Maramureşpatrimoniul culturii naționale.

Între anii 1735 şi 1740, sediul Episcopiei a fost la Mănăstirea Bârsana, iar episcop a fost Gavriil Ştefanca, stareţul acestui aşezământ, care provenea dintr-o familie de nobili din localitate. Ca şi înaintaşii săi, Gavriil Ştefanca s-a opus cu mult curaj unirii românilor din Maramureş cu catolicismul austro-ungar. Despre condiţiile vitrege în care s-a desfăşurat activitatea sa, istoricul Nuţu Roşca ne spune următoarele: „''La 26 august 1737, Consiliul Locotenenţei Regale a dat ordin Congregaţiei Comitatului din Sighetu Marmaţiei să adune şi să nimicească toate cărţile ortodoxe din toate bisericile şi mănăstirile Maramureşului. Atunci au fost distruse multe cărţi bisericeşti, iar bisericile şi mănăstirile au intrat într-o mare criză de cărţi sfinte. Apoi mai multe ordine imperiale au interzis pătrunderea în Transilvania a cărţilor ortodoxe din Ţara Românească şi din Moldova ''”.<ref>Prof. dr. Nuțu Roșca, „Mănăstirea Bârsana”, Tipografia Aska Grafika, Sighetul Marmației, 2008, p. 65.</ref>Cu toate acestea, protopopii şi preoţii, împreună cu credincioşii maramureşeni, au ţinut în ascuns legături cu românii din Moldova şi Ţara Românească. Astfel au reuşit, cu mari sacrificii, să aducă, pe cărări ascunse din munţi, cărţile sfinte necesare pentru toate parohiile şi lăcaşurile monahale. Acestea au fost folosite la mănăstire până la desfiinţarea ei, în 1791, iar la parohie, pe toată perioada uniaţiei, până în 1948. Unele dintre cărţi au fost păstrate până astăzi şi fac parte din patrimoniul culturii naţionale.Gavriil Ştefanca se înscrie în categoria peste 40 de episcopi ortodocşi ortodocși ai MaramureşuluiMaramureșului, care s-au jertfit pentru ca românii de aici să rămână statornici în legea strămoşeascăstrămoșească. Lupta sa a rămas exemplară pentru preoţi şi preoți și călugări, având o înrâurire puternică şi și asupra credincioşilor maramureşenicredincioșilor maramureșeni.

Însă în 1740 Imperiul Habsburgic a desfiinţat desființat Episcopia Ortodoxă Română a MaramureşuluiMaramureșului, iar bisericile de aici au fost puse sub jurisdicţia jurisdicția Episcopiei Greco-Catolice Ucrainene din Muncaci. Chiar şi și în aceste condiţiicondiții, Mănăstirea Bârsana a continuat să existe încă 50 de ani, ca un puternic centru de apărare a credinţei credinței ortodoxe în regiune, la fel ca şi și alte mănăstiri din Transilvania. Referindu-se la suferinţele suferințele românilor ortodocşi ortodocși din Ardeal care nu voiau să intre în rândul greco-catolicilor, prof. acad. Mircea Păcurariu afirmă: „''În 1746, împărăteasa Maria Tereza a dat dispoziţii dispoziții precise ca preoţii şi credincioşii ortodocşi preoții și credincioșii ortodocși care împiedică promovarea uniaţiei uniației să fie pedepsiţi pedepsiți cu închisoarea, bătaia şi și cu amenzi în bani, iar preoţii hirotoniţi preoții hirotoniți în Țara Româneascăși Moldova să fie arestaţiarestați. Atunci a fost inaugurată o perioadă nouă de persecuţiipersecuții, care a durat 15 ani, în timpul căreia s-au ridicat la luptă din rândul clerului și al credincioșilor un șir de luptători pentru apărarea Ortodoxiei''”.<ref>Mircea Păcurariu, „Uniația în Transilvania în trecut și astăzi”, Editura Andreiana, Sibiu, 2010, pag. 38.</ref>

==Desfiinţată timp de 200 de ani==  După aproape un secol de rezistenţă în faţa uniaţiei, Mănăstirea Bârsana a fost desfiinţată şi devastată, şi nu a mai fost recladită decât la sfârşitul secolul al XX-lea. În 1791, chiliile şi clădirile anexe au fost distruse, iar călugării au fost alungaţi şi şi-au găsit refugiu la Mănăstirea Neamț. O parte din averea complexului monahal a fost confiscată de statul austriac, iar o altă parte a fost predată așezământului greco-catolic de la Muncaci. Ceea ce a rămas, inclusiv locul unde era ansamblul monahal, a devenit proprietate a parohiei din Bârsana. Biserica şi stăreţia, care au intrat şi ele în posesia parohiei, au mai rămas acolo timp de 15 ani, iar în 1806, credincioşii le-au mutat chiar în vatra satului, pentru a le supraveghea mai uşor şi a le feri de distrugeri. Locul unde au fost aduse se numeşte Podurile Jbârului, şi acolo se pot vedea şi astăzi. În clădirea stăreţiei, avea să funcţioneze mai târziu, şcoala confesională românească, în timpul renumitului dascăl Fabian.Cu toate acestea, vechea mănăstire a continuat să rămână în memoria localnicilor, iar dorinţa lor de a construi un nou ansamblu monahal s-a transmis din generaţie în generaţie. După desfiinţare ei au întreţinut terenul care le revenise, dar locul pe care se afla cândva mănăstirea, care era situat mai sus, a rămas în continuare liber, în aşteptarea momentului de întemeire a unui nou aşezământ.  Timp de aproape 200 de ani, piedicile au fost imposibil de trecut pentru împlinirea acestui deziderat. Până la [[Preoții ortodocși români și Marea Unire|Marea Unire din 1918]], a fost stăpânirea Imperiului habsburgic, ostil bisericilor şi și mănăstirilor ortodoxe româneştiromânești. A fost şi și o perioadă de 200 de ani, din 1739 până în 1937, când Biserica Greco-Catolică nu i-a permis Maramureşului Maramureșului să aibă un episcop ortodox. Reînfiinţarea Reînființarea Episcopiei Ortodoxe Române a MaramureşuluiMaramureșului, în 1937, părea să fie un moment prielnic pentru refacerea lăcaşului lăcașului monahal. Însă visul credincioşilor credincioșilor a fost destrămat în 1940, când Ardealul de Nord a fost cedat Ungariei, prin Dictatul de la Viena. Au urmat patru ani de teroare, când a fost zguduită întreaga viață ortodoxă românească din MaramureşMaramureș. Din ordinul lui Horty Myklos au fost expulzaţi expulzați atunci toţi preoţii ortodocşi toți preoții ortodocși de aici, iar episcopul Vasile Stan a fost şi și el nevoit să plece. După desfiinţarea desființarea Bisericii Greco-Catolice, în 1948, majoritatea clerului şi credincioşilor uniţi și credincioșilor uniți au revenit la Ortodoxie. Însă după mult timp monahismul din întrega ţară țară avea să primească o grea lovitură în timpul regimului comunist, prin Decretul din 1959, care urmărea distrugerea vieţii călugăreştivieții călugărești. În acea perioadă a fost confiscat terenul Mănăstirii Bârsana, din care o parte a fost dată unor familii pentru construirea de locuinţelocuințe, iar în altă parte a fost făcută o groapă adâncă unde erau aruncate animalele moarte din mai multe sate. Chiar şi și în aceste împrejurări, terasa unde era cândva mănăstirea a rămas liberă.

==Un amplu proiect După înlăturarea dictaturii comuniste, în decembrie 1989, viața monahală din țara noastră a luat un nou avânt, vetrele călugărești de rectitorire==odinioară fiind readuse la viață. Atunci a fost reaprinsă și dorința credincioșilor din Bârsana de a construi un nu complex monahal, în același loc în care s-a aflat odinioară, așa că în 1991, la inițiativa preotului paroh, Gheorghe Urda, ei au început să adune materialul lemnos pentru ridicarea bisericii. Decizia de înființare a noii mănăstiri a fost luată de Sfântul Sinod doi ani mai târziu, când s-a stabilit ca obștea să fie de maici, conducerea fiind încredințată monahiei Filofteia Oltean de la Mănăstirea Râmeț. Astfel, în 1993, Prea Sfințitul Justinian, Episcopul Maramureșului și Sătmarului a sfințit piatra de temelie a unei noi biserici din lemn și a ales hramul „Soborul Sfinților 12 Apostoli”.

După înlăturarea dictaturii comuniste, în decembrie 1989, viața monahală din țara noastră a luat un nou avânt, vetrele călugărești de odinioară fiind readuse la viață. Atunci a fost reaprinsă şi dorinţa credincioşilor din Bârsana de a construi un nu complex monahal, în acelaşi loc în care s-a aflat odnioară, aşa că în 1991, la iniţiativa preotului paroh, Gheorghe Urda, ei au început să adune materialul lemnos pentru ridicarea bisericii. Decizia de înfiinţare a noii mănăstiri a fost luată de Sfântul Sinod doi ani mai târziu, când s-a stabilit ca obştea să fie de maici, conducerea fiind încredinţată monahiei Filofteia Oltean de la Mănăstirea Râmeţ. Astfel, în 1993, Prea Sfinţitul Justinian, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului a sfinţit piatra de temelie a unei noi biserici din lemn şi a ales hramul „Soborul Sfinţilor 12 Apostoli”. Cu banii şi și munca credincioşilor credincioșilor din Bârsana a fost ridicată o impunătoare biserică din lemn, care are 57 de metri înălţimeînălțime, 23 de metri lungime şi și 12,5 metri lăţimelățime, numărându-se printre cele mai înalte construcţii construcții de lemn din Europa. Sfântul lăcaş lăcaș are doua nivele: demisolul, unde se află paraclisul mare al mănăstirii, pictat de Ioan BotişBotiș, şi și parterul, unde este biserica propriu-zisă. Aceasta este construită în plan treflat, cu două abside poligonale, şi și are spaţiul spațiul compartimentat cu altar, naos, pronaos, având la intrare un pridvor din lemn de stejar sculptat cu ornamente specifice artei maramureşenemaramureșene. Turnul este plasat deasupra pronaosului şi și este prevăzut cu foişor şi foișor și coif prelung.Tot cu contribuţia sătenilor au fost ridicate şi celelate clădiri din incintă, toate fiind construite prin îmbinarea lemnului cu piatra de râu, aşa cum este tradiţia locală. În prezent, ansamblul arhitectural al Mănăstirii Bârsana cuprinde următoarele: Biserica de lemn în stil maramureşean, Altarul de vară, Aghiasmatarul, Stăreţia, Casa Voievodală, Casa maicilor, Casa artistului, Casa duhovnicului, Arhondaricul, Prăznicarul cu trapeza, Turnul-clopotniţă, Poarta maramureşeană, Monumentul funerar, troiţe, lac, pod peste lac, alei care duc la diferite obiective şi altele.

Muzeul „Gavril Tot cu contribuția sătenilor au fost ridicate și celelalte clădiri din incintă, toate fiind construite prin îmbinarea lemnului cu piatra de Barsana” are la demisol atelierele râu, așa cum este tradiția locală. În prezent, ansamblul arhitectural al Mănăstirii Bârsana cuprinde următoarele: Biserica de țesătorielemn în stil maramureșean, unde sunt create lucrări artistice Altarul de mare finețevară, Aghiasmatarul, Stăreția, Casa Voievodală, Casa maicilor, Casa artistului, iar la parterCasa duhovnicului, sunt expuse manuscrise şi cărţi sfinte de patrimoniu din secolele XVI-XIXArhondaricul, icoane vechi şi o bogată colecţie de obiecte de artă populară locală. Dintre cărţile care se găsesc aici amintim: ApostolPrăznicarul cu trapeza, manuscris în slavonăTurnul-clopotniță, 1561; Carte românească de învățătură a mitropolitului VarlaamPoarta maramureșeană, tipărită la IașiMonumentul funerar, în 1643; Noul Testament de la Bălgradtroițe, editat de mitropolitul Simion Ștefan în 1648; Biblialac, tipărită de domnitorii Șerban Cantacuzino și Constantin Brâncoveanupod peste lac, alei care duc la București, în 1688diferite obiective și altele.

Din noul ansamblu monahal nu face parte şi și vechea biserică din lemn a mănăstirii, cea care a fost construită în 1720, după atacul tătarilor. Cu o vechime de aproape 300 de ani, acest sfânt lăcaşlăcaș, cu hramul „Intrarea în Biserică a Maicii Domnului”, este un valoros monument istoric şi și se află pe lista patrimoniului ţăriițării, cu codul de clasificare LMI MM-II-m-A-04517.<ref>Institutul Național al Patrimoniului, Lista monumentelor istorice https://patrimoniu.ro/monumente-istorice/lista-patrimoniului-mondial-unesco/17-monumente-istorice/unesco/94-biserici-de-lemn-din-maramures</ref>De asemenea, face parte din cele opt biserici, capodopere ale arhitecturii de lemn din MaramureşMaramureș, înscrise pe Lista Patrimoniului Mondial UNESCO, în anul 1999.<ref>UNESCO „The Wooden Churches of Maramures, Decision of the World Heritage Committee: Excerpt from the Report of the 23rd Session of the World Heritage Committee, 4th December 1999”https://whc.unesco.org/uploads/nominations/904.pdf.</ref>Aceste opt lăcaşuri lăcașuri sfinte (Budești, Desești, Bârsana, Poienile Izei, Ieud, Șurdești, Plopiș și Rogoz) reprezintă simbolic sutele de monumente istorice din această categorie ce se găsesc pe teritoriul ţării țării noastre, fiind o remarcabilă contribuție la tezaurul cultural al umanității.

Biserica de lemn din Bârsana este inclusă pe Lista UNESCO, datorită valorii picturii murale. După ce a fost strămutată în sat, în 1806, şi și a intrat în posesia parohiei, a fost reparată în exterior, iar în interior a primit o nouă podoabă picturală, lucrată la un înalt nivel calitativ. Ansamblul mural, care se păstrează în mare parte, a fost realizat de doi cunoscuți pictori, decoratori a numeroase monumente religioase din Maramureș, Toader Hodor și Ion Plohod, între anii 1806 şi și 1807. Istoricul de artă Marius Porumb susţine susține că opera a fost structurată de pictorul principal Todor Hodor, „după o concepție unitară aparținând barocului și rococului”, precizând că din punct de vedere iconografic, are „unele inovații față de tradiția şcolii școlii de pictură maramureșene”.<ref>Marius Porumb „Biserici de lemn din Maramureș”, Editura Academiei Române, București, 2005.</ref>De asemenea, după legile artei baroce au fost realizate iconostasul şi și piesele de mobilier, formând un tot unitar. Tâmpla bisericii se compune din icoane împărătești deasupra cărora se află un șir de icoane ce înfățișează principalele sărbători creștine.

În ceea ce priveşte construcţiaprivește construcția, sfântul lăcaş lăcaș este de mici dimensiuni şi și are pereţi pereți din bârne masive de stejar, îmbinate prin tăieturi în „coadă de rândunică”. Arhitectura este specifică bisericilor ortodoxe maramureșene, planul incluzând pridvorul, pronaosul, naosul şi și altarul, care laolaltă formează un corp dreptunghiular. Pridvorul este supraetajat pe latura de vest, iar intrarea în pronaos se face printr-o uşă ușă cu ancadrament rectangular, ornat cu motive sculptate în relief înalt. Pronaosul, care nu are ferestre, este separat de naos printr-o uşă ușă centrală cu deschidere boltită. Naosul este iluminat prin două mici ferestre decupate în pereţii pereții laterali şi și este separat de altar prin iconostas. În exterior, pereţii pereții au un brâu sculptat în relief, de forma frânghiei răsucite, care înconjoară edificiul, element decorativ specific maramureșan. Acoperişul Acoperișul bisericii are două niveluri, iar turnul-clopotniţă clopotniță care este peste pronaos, are în partea superioară un foișor cu arcade, încoronat cu un coif conic, în vârful căruia se află crucea. Săpăturile arheologice efectuate în 2007, în locul unde s-a aflat iniţial inițial biserica, au scos la iveală pietrele mari din fundaţiefundație, care au fost acoperite peste timp de alunecările de teren. În prezent se aşteaptă așteaptă ca această biserică să fie readusă pe locul de odinioară şi și să fie încadrată în ansamblul monahal Bârsana.

==Bibliografie==

* „Biserici de lemn din Maramureș”, preot arhitect Costin Emil, Editura Gutinul, Baia Mare, 1999 * „Mănăstiri ortodoxe românești. Transilvania”, Radu Lungu, Editura Paideia, București, 2014* „Monahismul ardelean în trecut și astăzi”, Sebastian Dumitru Cârstea, Editura Andreiana, Sibiu, 2008* „Istoria Bisericii Ortodoxe Române”, preot prof. dr. Mircea Păcurariu, Editura Institului Biblic şi și de Misiune al Bisericii ortodoxe Române, BucureştiBucurești, 2006 * „Dicționarul mănăstirilor din Transilvania, Banat, Crișana și Maramureș”, coordonator Adrian Andrei Rusu, Editura Presa Universitară, Cluj-Napoca, 2000* „Mănăstirea Bârsana”, lucrare îngrijită de Maica Stareță Filoftea Oltean, Aska Grafika, Sighet, 2012

 ==SurseLegături externe==

*[http://ziarullumina.ro/barsana-manastirea-unde-se-intrupeaza-lumina-73472.htmlDumitru html Dumitru Manolache, „Bârsana, mănăstirea unde se întrupează lumina”, 14 ianuarie 2012, „Ziarullumina.ro”]*[http://ziarullumina.ro/barsana-renasterea-unei-ctitorii-voievodale-54907.htmlElena Tăbuş şi html Elena Tăbuș și Narcisa Balaban, „Bârsana: renaşterea renașterea unei ctitorii voievodale” , 04 4 august 2008, „Ziarullumina.ro”]*[https://www.crestinortodox.ro/biserici-manastiri/manastirea-barsana-67952.htmlMănăstirea Bârsana], ''Crestinortodox.ro''*[http://www.episcopiammsm.ro/Episcopia Maramureşului si Maramureșului și Sătmarului]*[http://basilica.ro/manastirea-barsana-si-a-serbat-cel-de-al-25-hram-de-la-reinfiintare/Gheorghe Anghel, „Mănăstirea Bârsana şiși-a serbat cel de-al 25 hram de la reînfiinţare”, 02reînființare”] 2.07.2018]*[https://www.crestinortodox.ro/biserici-manastiri/mitropolia-clujului-albei-crisanei-maramuresului/manastirea-barsana-68071.htmlMănăstirea html Mănăstirea Bârsana]  Caseta

Jurisdicţie[[Categorie: Episcopia Maramureşului şi SătmaruluiTip: călugăriţeÎnfiinţată: secolul al XIV-leaCtitori: voievozii Maramureşului Balc şi DragStareţa: monahia Filofteia OlteanMărime aprox. 12 monahiiLocalizare: comuna Bârsana, judeţul Maramureş, la 20 km de oraşul Sighetul MarmaţieiLimba liturgică: românaCânarea: bizantinăSchituri, metocuri şi chilii:Hram: „Soborul Sfinţilor 12 Apostoli”Site web oficial: www.manastireabarsana.roMănăstiri din România|Barsana]]