{{În lucruArticol de calitate}}[[Fișier:Gala Galaction.jpg|thumb|200px]]'''Gala Galaction''' (pseudonimul literar al lui '''Grigore Pișculescu''', n. [[16 aprilie]] 1879, Didești, județul Teleorman – d. [[8 martie]] 1961, București) a fost un [[preot]], profesor universitar de [[teologie]] și scriitor român, traducător al [[Sfânta Scriptură|Bibliei]] în [[limba română ]] din ebraică și greacă (împreună cu [[Vasile Radu ]] și [[Nicodim (Munteanu) al României|Nicodim Munteanu]]). În 1947 a fost ales , membru titular al Academiei Române.<ref>[https://acad.ro/bdar/armembriLit.php?vidT=G Academia Română: membrii Academiei din 1866 până în prezent], ''Acad.ro'', accesat la 13 martie 2022</ref>.

A început școala în satul natal, apoi la Roșiorii de Vede. A urmat apoi cursurile prestigiosului Liceu „Sfântul Sava” din București, unde a exersat primele sale încercări literare și unde a legat o prietenie cu viitorul poet Tudor Arghezi, o prietenie care avea să fie pe viață. În 1898 a început studiile superioare la Facultatea de Litere și Filosofie a Universității din București, unde l-a avut ca profesor, printre alții, pe renumitul critic literar Titu Maiorescu. A simțit însă în sufletul său că este chemat spre cele sfinte și, abandonând Literele, s-a înscris în 1899 la Facultatea de Teologie din București.<ref name== Lucrări publicate ==lumina/>

Grigore Pișculescu era însă pasionat în continuare și de literatură, astfel încât în 1900 publică prima sa nuvelă cu valoare literară, ''Moara lui Călifar'', care relevă talentul scriitorului de mai târziu. În vacanțele de vară, el mergea la frumoasele mănăstiri din Moldova, mai ales la [[Mănăstirea Neamț]] și la [[Mănăstirea Agapia (județul Neamț)|Agapia]]. Pe zidurile încărcate de istorie ale Mănăstirii Neamț a văzut o inscripție cu numele „Galaction” și acesta i-ar fi plăcut să-i fie numele întru [[monahism]]. Deși nu a devenit niciodată [[călugăr]], numele '''Galaction''' a fost predestinat să-i devină pseudonim literar (prenumele '''Gala''' derivând, evident, din Galaction). Tot într-o vacanță de vară, mergând spre Mănăstirea Agapia împreună cu prietenul său N. D. Cocea, a cunoscut-o pe verișoara acestuia, Zoe Marcoci, cu care s-a căsătorit în 1903, având împreună patru fiice: Maria, Elena, Magdalena și Lucreția.<ref name=lumina/> În 1903 a absolvit Facultatea de Teologie cu teza de licență „''Minunea din drumul Damascului. Argument apologetic''”. A urmat apoi la Cernăuți un doctorat în teologie, pe care l-a finalizat în 1909, an în care a fost numit defensor ecleziastic pentru eparhiile [[Arhiepiscopia Râmnicului|Râmnicului]] și [[Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului|Argeșului]].<ref name= Distincții pacurariu/> A fost [[Hirotonie|hirotonit]] [[preot]] în anul 1922. În perioada 1922-1926 a fost misionar al [[Arhiepiscopia Bucureștilor|Arhiepiscopiei Bucureștilor]], iar în 1926 a devenit profesor la Facultatea de Teologie din Chișinău a Universității din Chișinău. Acolo a fost profesor titular la catedra de „Introducere și Exegeza Noului Testament” până în 1940, între anii 1928-1930 fiind și decan al Facultății de Teologie. În perioada 1941-1947 a fost profesor de „Exegeza Vechiului Testament” la Facultatea de Teologie din București, iar în 1954 a devenit membru în Adunarea eparhială a Arhiepiscopiei Bucureștilor.<ref name=pacurariu/> În perioada interbelică, dar și după cel de-al doilea război mondial, părintele Gala Galaction a publicat numeroase opere literare, îndeosebi nuvele, apreciate atât de criticii literari cât și de cititori. De asemenea, a desfășurat o susținută activitate publicistică în principalele [[Începuturile presei bisericești românești|ziare]] ale vremii. Ca teolog, a publicat un număr mare de articole pe teme religioase, meditații, conferințe și predici. Între anii 1928-1934 a realizat o nouă traducere a [[Sfânta Scriptură|Bibliei]] în limba română, împreună cu preotul prof. [[Vasile Radu]].<ref name=crestinortodox/> Ca o recunoaștere a meritelor sale în domeniul literaturii, în 1947 a fost ales vicepreședinte al Uniunii Scriitorilor din România și membru titular al Academiei Române<ref>[https://acad.ro/bdar/armembriLit.php?vidT=G Academia Română: membrii Academiei din 1866 până în prezent], ''Acad.ro'', accesat la 31 martie 2022</ref>. Părintele Gala Galaction a fost slujitorul altarului strămoșesc și al teologiei românești, prin cercetarea și traducerea [[Sfânta Scriptură|Sfintei Scripturi]]. Totodată, el a fost slujitorul condeiului prin opera literară de excepție pe care a scris-o. A fost un om al dialogului, fiind convins că pentru pacea socială este nevoie de dialogul interconfesional, de a-l accepta pe celălalt, de altă confesiune, fără a abdica de la convingerile sale religioase. Din acest motiv a fost considerat, de către unii critici, ca fiind omul compromisului în relațiile cu romano-catolicii, evreii și socialiștii. Cu toate acestea, Gala Galaction rămâne unul dintre pilonii de referință ai teologiei românești dar și ai literaturii universale.<ref>[https://archive.ph/tuvdX Adrian Nicolae Petcu, ''La comemorarea lui Gala Galaction''], 8 martie 2011, ''Ziarul Lumina'', accesat la 4 aprilie 2022</ref> Părintele Gala Galaction a trecut la Domnul pe data de 8 martie 1961, fiind înmormântat în [[cimitir]]ul [[Mănăstirea Cernica|Mănăstirii Cernica]].<ref>[https://arhiepiscopiabucurestilor.ro/exarhat/manastiri/manastirea-cernica ''Arhiepiscopia Bucureștilor: Mănăstirea Cernica''], accesat la 17 martie 2022</ref> == Opera literară ==Gala Galaction a scris nuvele, romane, note de călătorie, precum și articole în principalele ziare și reviste ale perioadei în care a trăit. Debutul literar l-a făcut cu în 1902 cu nuvela fantastică ''Moara lui Călifar'', o povestire despre ispita [[diavol]]ului. În anul 1914 a publicat primul său volum de nuvele și schițe, ''Bisericuța din Răzoare'', care a obținut premiul Academiei Române în 1915. În multe dintre nuvelele sale (''De la noi, la Cladova'', ''Moara lui Călifar'' și ''Gloria Constantini'') a îmbinat fantasticul magic cu tratarea realistă a subiectului. Principalele sale opere literare, care îi asigură și îi definesc locul în literatura română, sunt nuvelele și povestirile scrise în perioada 1902–1915, publicate în revistele „Literatura și arta română”, „Linia dreaptă” și „Revista idealistă”, precum și romanele publicate în perioada interbelică. Una dintre cele mai apreciate nuvele, care zugrăvește lupta dintre [[virtute]] și ispită este ''De la noi, la Cladova'', așa cum afirma renumitul critic literar George Călinescu.<ref name=calinescu>George Călinescu, ''Istoria literaturii române'' - ''Compendiu'', Editura pentru Literatură, București, 1968, pp. 248-249</ref> În romanul ''Papucii lui Mahmud'', autorul admite un fel de religie naturală, admițând valabilitatea tuturor confesiunilor. ''Doctorul Taifun'' este o dezvinovățire a „Magdalenelor”, așa cum apreciază același Călinescu.<ref name=calinescu/> A scris și un roman autobiografic întitulat ''La răspântie de veacuri''. Publicat postum, ''Jurnalul lui Gala Galaction'' are o importantă valoare literară, atât prin evenimentele inedite din viața societății românești, cât și prin trăsăturile cu care este conturat portretul moral și psihologic al autorului. == Lucrări teologice publicate ==Distins teolog, părintele Gala Galaction a publicat un număr însemnat de articole religioase, conferințe și [[Predică|predici]]. Dintre acestea, pot fi amintite:<ref name=pacurariu/> * ''Minunea din drumul Damascului. Argument apologetic''. Teză de licență, București, 1903* ''Scrisori teologice. Piatra din capul unghiului'', București, 1926* ''Cartea creștinului ortodox'', București, 1926, (publicată cu pseudonimul ''Grigorie duhovnicul'')* ''Meditare la rugăciunea domnească adică Tatăl nostru'', Arad, 1927* ''Răbdare și nădejde'', Conferință, București, 1928* ''Scrisori către Simforoza. În pământul făgăduinței'', București, 1930 (ediția a II-a a apărut în 1934 cu titlul ''Însemnări de călătorie în Țara Sfântă'')* ''Biblia Românească'', în BOR, an. LXI, 1943, nr. 4-6, pp. 175-184* ''Epistola lui Aristeia'' (Discurs de recepție la Academia Română), în BOR, an. LXVI, 1948, nr. 5-8, pp. 272-283* ''Din exegeza Noului Testament'', în BOR, an. LXIV, 1948, nr. 11-12, pp. 572-580* ''De la „mormântul gol” la porțile Damascului'', în Studii Teologice, an. III, 1951, nr. 7-8, pp. 386-397* ''Ziua Domnului'', Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă, București, 1958 === Traducerea Bibliei ===Gala Galaction a avut o importantă contribuție la traducerea [[Sfânta Scriptură|Sfintei Scripturi]] în limba română. În anul 1936 a ieșit de sub tipar o nouă traducere a Sfintei Scripturi, realizată de Mitropolitul [[Nicodim (Munteanu) al României|Nicodim]] al Moldovei, Gala Galaction și profesorul [[Vasile Radu]], denumită ulterior de specialiști ca ''a doua Biblie sinodală'' (deoarece a apărut cu aprobarea [[Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române|Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române]]). Traducerea s-a făcut după textul grecesc al [[Septuaginta|Septuagintei]], confruntat cu cel ebraic („textul masoretic”) și a fost realizată astfel: IPS Nicodim Munteanu - 23 cărți canonice și una necanonică ale [[Vechiul Testament|Vechiului Testament]], prof. pr. Vasile Radu - 16 cărți canonice și 8 necanonice ale Vechiului Testament, Gala Galaction - cele 10 [[Cărțile deuterocanonice|cărți deuterocanonice]] și [[Cartea lui Iov]] din Vechiul Testament. Pentru Noul Testament s-a folosit traducerea din 1927 (revizuită în 1930) a lui Gala Galaction și Vasile Radu.<ref name=robiblia>[https://robiblia.com/Traduceri-ale-Bibliei-in-limba-romana--pg74.html ''Traduceri ale Bibliei în limba română''], ''Robiblia.com'', accesat la 5 aprilie 2022</ref> Strădaniile părintelui Gala Galaction pentru o nouă traducere a Bibliei, mai exigentă și mai bine adaptată schimbărilor lingvistice ale limbii române, începuseră însă cu mult înainte. Astfel, în 1927 a publicat o traducere a [[Noul Testament|Noului Testament]], având ca anexă și un registru de trimiteri și de citate biblice la Simbolul credinței; o a doua ediție revizuită a apărut în 1930. Această traducere a constituit și o reacție la traducerea clasică a lui Dumitru Cornilescu, pe care Gala Galaction, împreună cu colegul său din corpul profesoral al Facultății de Teologie din București [[arhimandrit]]ul Iuliu Scriban, îl contesta ca fiind „neo-protestant”.<ref name=robiblia/> În 1929, împreună cu reputatul specialist în limba ebraică prof. pr. Vasile Radu, a tradus și a publicat ''[[Psaltirea]] proorocului și împăratului [[David]]'', iar în anul următor, 1930, a publicat ''Noul Testament și Psalmii'', traducere realizată tot împreună cu Vasile Radu și prefațată de Părintele Patriarh [[Miron Cristea]].<ref name=robiblia/> În 1938 a fost tipărită ''Biblia adică Sfânta Scriptură'', o nouă traducere după textele originale ebraice și grecești de preoții profesori Vasile Radu și Gala Galaction. Cunoscută și sub numele „Biblia Carol al II-lea”, aceasta a apărut la la aniversarea a 250 de ani de la apariția [[Biblia de la București (1688)|Bibliei lui Șerban Cantacuzino]] (1688) și a fost sponsorizată de regele Carol al II-lea. Cei doi traducători au utilizat ediția critică a textului ebraic, întocmită de Rudolf Kittel (1937) și [[Septuaginta]] (ediția R. Rahlfs, 1935). Această nouă traducere nu a primit însă recunoașterea Sfântului Sinod.<ref name=robiblia/> „A treia Biblie sinodală” (1944) și „a patra Biblie sinodală” (1968) au folosit și ele traducerile lui Gala Galaction pentru Noul Testament și pentru unele cărți din Vechiul Testament. De asemenea, și actuala ediție sinodală, cea apărută în 1989 cu îngrijirea Părintelui Patriarh [[Teoctist (Arăpașu) al României|Teoctist]], utilizează traducerea lui Gala Galaction a Noului Testament, cu unele îndreptări de limbă și exprimare.<ref name=pacurariu/><ref name=robiblia/> == Premii și distincții ==* Premiul Academiei Române (1915)* Premiul Societății Scriitorilor Români (1933)* Ordinul „Meritul Cultural”, clasa a II-a (1934)* Premiul Național Literar (1935)* Premiul Național pentru proză (1942)* Ordinul „Meritul Cultural”, în grad de comandor (1947)* Ordinul Muncii, clasa I (1954)