Modificări

|limba liturgică=[[limba română|română]]

Într-un peisaj fermecător, asemenea unui castel medieval cu bastioane la colțuri, Mănăstirea Tismana este așezată pe vârf de stâncă, pe muntele Stârmina, înconjurată de culmi împădurite și stâncoase, lângă gura întunecată a Peșterii Sfântului Nicodim și de sub ale cărei ziduri țâșnește apa, rostogolindu-se în cascadă, cu o cădere de cca 40 m în râul Tismana. Celebrul călător – [[diacon]]ul [[Paul de Alep]], care împreună cu [[Patriarh]]ul [[Macarie al III-lea (Zaim) al Antiohiei|Macarie al Antiohiei]] au a vizitat Mănăstirea Tismana în iulie 1657 și , menționează în cartea sa, scrisă în limba arabă, „Note de călătorie”, printre altele: „...într-adevăr, ea nu mai are seamăn nici în această țară, nici în alta, prin frumusețea locului și a așezării, prin mulțimea apelor sale și întărirea pe care o are, ajutată și de ocrotirea zidurilor sale înconjurătoare.”

De-a lungul timpurilor, datorită deselor prigoane ale păgânilor asupra țării noastre, Mănăstirea Tismana a suferit mai multe distrugeri și transformări, multe refaceri și donații din partea voievozilor Basarabi și a unor boieri înstăriți, mănăstirea fiind [[ctitorie]] voievodală și un puternic loc strategic. În 1520 voievodul [[Neagoe Basarab]] a acoperit biserica cu [[plumb]]; în 1541 domnitorul [[Radu Paisie]] a făcut chenarele și ușile bisericii mari; [[Matei Basarab ]] a făcut biserica mică a spitalului mănăstiresc (1650), [[Clopotniță|clopotnița]] și a dăruit un [[clopot]] mare; marele ban al Craiovei Cornea Brăiloiu a refăcut [[Chilie|chiliile]] și casele [[egumen]]ești, de asemenea a făcut mari donații mănăstirii; Jupâneasa Stanca Glogoveanu a refăcut pictura (1733 și 1766) și ușile bisericii (1782). Importante danii și [[Obiecte liturgice|obiecte de cult]] a făcut [[Constantin Brâncoveanu]].

La început biserica a fost zugrăvită într-o singură culoare, în ocru, cu figuri geometrice și florale. Prima pictură iconografică a fost executată abia în secolul XVI (1564) de pictorul Dobromir din Târgoviște. Această pictură în culori vegetale se află și astăzi pe pereții din pronaos fiind cea mai veche pictură bizantină ce se păstrează în Țara Românească. În anul 1732 se reface pictura din Naos și Sfântul Altar cu ajutorul material al Doamnei Stanca Glogoveanu, în Pronaos fresca din 1564 nu a fost distrusă, ci peste ea a fost aplicată o nouă frescă datată 1766 pictor fiind Dimitrie Diaconu. În 1955, în cadrul lucrărilor de restaurare a Mănăstirii conduse de G. Russu s-a trecut la extracția frescei din 1766 din [[Pronaos]] – caz unic în Europa. Fresca extrasă a fost încorporată în pereții muzeului mănăstirii și pe coridoarele chiliilor. Totodată s-a restaurat și conservat prima pictură, din 1564, care a fost lucrată după toate canoanele artei bisericești, cu deosebit talent și evlavie. La realizarea celor nouă registre ale [[Sinaxar]]ului s-a folosit un roșu oriental – culoare specifică doar Mănăstirii Tismana. O ultimă pictură a bisericii s-a făcut în pridvor care a fost reconstruit în 1983, după planul Sfântului Nicodim și pictat în [[1994]] de pictorul Grigore Popescu din Câmpulung Muscel. Este pictură bizantină, cu desen corect și armonie discretă a tonurilor cromatice, cu prezentare iconografică unică. Aici, pentru prima dată sunt pictați toți [[sfinți]]i daco-români descoperiți și canonizați în ultimii ani ai secolului al XX-lea, alături de toți sfinții români ce se [[Praznic|prăznuiau]].

Mănăstirea Tismana a fost transformată în [[chinovie]] de maici în anul 1949, care duc viață de obște, împletind munca cu rugăciunea. [[Slujbă|Slujbe]]le se săvârșesc după tipicul tradițional. [[Sfânta Liturghie]] în fiecare zi, [[Vecernia]] seara și [[Miezonoptica]] și [[Utrenia]] la miezul nopții; Cântările se fac pe muzică psaltică conform tipicului monahal. În prezent, Mănăstirea are 60 de viețuitoare, dintre care cinci stau în [[schit]]urile mănăstirii, stareță de peste 40 de ani fiind Stavrofora Ierusalima Gligor sub a cărei păstorire Mănăstirea Tismana a cunoscut multe și importante înnoiri, iar astăzi Stavrofora Antonia. Pe muntele Cioclovina, la N-V de Mănăstirea Tismana se află două schituri: [[Schitul Cioclovina de Jos]], amintit documentar în anul 1660, iar în anul 1715 conform [[pisanie]]i a fost refăcut de egumenul Nicodim, având [[hram]]ul „Sfinții Voievozi”, și [[Schitul Cioclovina de Sus]], ridicat de același [[egumen]] în anul 1714, pe vârful muntelui având hramul „Schimbarea la Față”. Bisericuța Schitului Cioclovina de Sus a fost pictată în anul 1999 de pictorul Grigore Popescu. A fost sfințită de IPS [[Teofan (Savu) al Moldovei și Bucovinei|Teofan (Savu)]], [[Arhiepiscop]] al Craiovei și [[Mitropolit]]ul Olteniei în vara anului 2005. Mănăstirea Tismana a fost și rămâne cea mai veche vatră de cultură, un uriaș muzeu al trecutului, un sanctuar pentru marile arderi umane ale prezentului și o fereastră deschisă spre aspirațiile viitorului.