2.272 de modificări
Modificări
m
De atunci și până astăzi cinstitele moaște se găsesc tot la Mănăstirea Bistrița. Drept aceea, credincioșii români au arătat mereu o cinste deosebită moaștelor Sfântului Grigorie Decapolitul, venind sa se închine în fața lor și să ceară ocrotire. Un învățat mitropolit grec, ''Matei al Mirelor'' (+1624), care a trăit mulți ani la Mănăstirea Dealu, i-a alcătuit o slujbă, la rugămintea În anul 1656 [[egumenConstantin Șerban|Constantin Șerban Voievod]]ului Teofil al Bistriței, viitorul [[Mitropolit]] al Ţării Românești. Aceasta a fost tipărită în grecește la București în 1692 (odată cu slujba Sfintei ctitorul bisericii actualei [[Parascheva de la IașiBiserica Ortodoxă Română|ParaschevaPatriarhii]])a donat o raclă de argint în care au fost așezate sfintele moaște. Mitropolitul [[Dosoftei al Moldovei]] prezintă și el pe scurt viața La 1763, când epidemia de ciumă cuprinsese Bucureștiul, racla cu moaștele Sfântului Grigorie Decapolitul a fost adusă în fața Mitropoliei, iar în cunoscuta sa lucrare ''Viața și petrecerea sfinților''urma rugăciunilor ținute ciuma a început să dea înapoi, dispărând definitiv.
În anul 1656 Constantin Şerban Voievod (ctitorul bisericii actualei De asemenea, de peste o sută de ani și în [[Biserica Ortodoxă RomânăHagiu (București)|PatriarhiiBiserica Hagiu]]) a donat din București se află spre cinstire o raclă de argint în care au fost așezate sfintele moaște. La 1763, când epidemia de ciumă cuprinsese Bucureștiul, racla cu părticică din moaștele Sfântului Cuvios Grigorie Decapolitul , care a fost adusă în fața Mitropolieide la [[Mănăstirea Bistrița (Vâlcea, iar în urma rugăciunilor ținute ciuma a început să dea înapoi, dispărând definitivRomânia)|Mănăstirea Bistrița]].
Adăugare legătură
{{Articol de calitate}}{{Sfinti|nume= Sfântul Sf. Grigorie Decapolitul|Imagine= [[Imagine:Sf_Grigorie_Decapolitul.jpg|250 px250px|Sfântul Grigorie Decapolitul]]
|nastere= aprox. 790, Decapolea Isauriei
|adormire= 20 noiembrie, 842, [[Constantinopol]]
|recunoastere= [[Patriarhia Ecumenică de Constantinopol]], [[Biserica Ortodoxă Română|BOR]]
|etnie= greacă
|tip= cuvios[[Cuvios]]
|canonizare= dată necunoscută
|calendar= [[20 noiembrie]]
|biserici= [[Mănăstirea Bistrița (Vâlcea, România)|Mănăstirea Bistrița (Vâlcea)]]
|site= http://www.manastireabistrita.ro/sfantul-grigorie-decapolitul/
|}} [[Sfânt]]ul [[Cuvios]] și de Dumnezeu purtătorul Părintele nostru '''[[Grigorie ]] Decapolitul''' s-a născut la sfârșitul secolului VIII, în jurul anului 790. A dus o viață monahală exemplară și a rămas renumit pentru dârzenia cu care a apărat cultul [[Icoană|icoanelor]]. A murit într-o [[mănăstire]] din [[Constantinopol]], în ziua de [[20 noiembrie]] 842.
Cinstitele sale [[moaște]], după mai multe veacuri de mutări datorate vitregiei vremurilor, au fost aduse la [[Mănăstirea Bistrița (Vâlcea, România)|Mănăstirea Bistrița]] din județul Vâlcea, unde se află și în prezent. În anul 1950 [[Sfântul Sinod]] a hotărât generalizarea cultului său în toată [[Biserica Ortodoxă Română]], [[Prăznuire|prăznuirea]] sa fiind pe [[20 noiembrie]].
==Viața==
Sfântul Grigorie Decapolitul s-a născut în orașul Irinopolis din Decapolea Isauriei, în sud-estul Asiei Mici, care aparținea pe atunci Imperiului bizantin. Din punct de vedere etimologic, supranumele ''Decapolitul'' i se trage de la locul de naștere: ''Decapolis'' (grec. deka = zece, polis = oraș) era un grup de zece orașe situat în Isauria (Iordania și Siria de astăzi); în [[limba română ]] folosită în scrierile religioase, s-a preferat forma arhaică ''Decapolea'', în loc de ''Decapolis''.
Se crede că s-a născut prin anii 780-790, deci chiar în vremea când a avut loc [[Sinodul VII Ecumenic]] de la [[Niceea]] din anul 787, sinod care a condamnat [[iconoclasm]]ul, adică pe cei care respingeau cultul [[icoană|icoanelor]]. Făcea parte dintr-o familie înstărită, mama sa Maria fiind și o femeie foarte evlavioasă. La vremea potrivită, a fost dat la învățătura, pentru a putea fi mai târziu de folos semenilor săi. Încă de copil manifesta o înclinare spre cele duhovnicești. Lua parte la slujbe, se ruga, citea [[Sfânta Scriptură]], făcea fapte de milostenie, arăta o dragoste sinceră față de toți cei din jurul sau. Adesea se retrăgea în locuri ascunse pentru a se ruga și a medita. Apoi a respins îndemnul părinților săi de a se căsători cu o tânără aleasă de aceștia și s-a retras în Munții Isauriei. Acolo a cunoscut pe un fost episcop din Decapole, refugiat din pricină că se dovedise un vrednic apărător al cultului icoanelor<ref>Acest fapt se referă desigur la cea de-a doua doua perioadă [[Iconoclasm|iconoclastă]], inițiată de către împăratul Leon al V-lea în anul 813. Este și un argument în favoarea datării nașterii sfântului Grigorie în anul 790: în 813, la întâlnirea sa cu acel episcop, ar fi avut deci 23 de ani; dacă s-ar fi născut în 780, ar fi avut 33 de ani - o vârstă prea înaintată pentru un novice.
</ref>. Arătându-i dorința de a se călugări, episcopul l-a îndemnat să între într-o [[mănăstire]] din apropiere, pentru a se iniția în tainele vieții monahale.
==Moaștele==
La scurt timp după înmormântarea Cuviosului Grigorie, mormântul său a devenit cunoscut, datorită minunilor ce se săvârșeau acolo. Sunt cunoscute vindecarea unui om gârbov care s-a atins de trupul sfântului în timp ce era dus spre înhumare, precum și a unor îndrăciți. După trecerea unui timp, călugării din mănăstirea în care era îngropat au hotărât să-i scoată trupul și să-l așeze într-o raclă. Rămășițele sale pământești erau întregi și neputrezite, încât acum puteau fi socotite ca sfinte [[moaște]].
Nu se cunoaște exact când s-a făcut slujba specială de canonizare a noului sfânt, numit de acum înainte Grigorie Decapolitul, după provincia ''Decapolis'' în care se născuse.
[[Moaște]]le Sfântului Grigorie au rămas într-o [[mănăstire]] din Constantinopol, întemeiată de către ucenicul său [[Iosif Imnograful]]. Au rămas aici mai bine de șase veacuri, până după [[Căderea Constantinopolului|căderea Constantinopolului]] din anul 1453, când Constantinopolul a fost cucerit de turci. Tradiția spune ca racla cu sfintele moaște a fost dusă de către [[Monahism|monahii]] care o păzeau, în Serbia, spre a le feri de profanare din partea turcilor. Acolo au fost așezate într-o mănăstire, săvârșindu-se alte minuni în jurul lor.
Din acest loc le-a cumpărat, în ultimii ani ai secolului al XV-lea, Banul Barbu Craiovescu, care le-a adus la [[Mănăstirea Bistrița (Vâlcea, România)|Mănăstirea Bistrița]] din Oltenia, ctitorită de el și frații săi Pârvu Vornicul, Danciu Armașul și Radu Postelnicul între anii 1492-1494. Legenda spune că moaștele sfântului au fost cumpărate de Barbu Craiovescu de la un turc, pe aur. Turcul bănuia că va lua o sumă importantă, echivalentă cu greutatea moaștelor. Însă dragostea Banului Barbu față de moaște are alt deznodământ: așezate pe un taler al balanței, moaștele într-adevăr cântăresc greu, dar când Barbu Craiovescu pune galbenii, balanța se echilibrează la o sumă mică. Acest lucru face ca turcul să exclame:„''"Vezi, vezi, cum creștin la creștin trage"''”. Barbu însuși s-a călugărit la Mănăstirea Bistrița, spre sfârșitul vieții sale, sub numele de Pahomie.[[Fișier:ManastireaBistritaVL_(23).jpg|left|thumb|340 px|<center>[[Naos]]ul [[Mănăstirea Bistrița (Vâlcea, România)|Mănăstirii Bistrița]]</center>]]De atunci și până astăzi cinstitele moaște se găsesc tot la Mănăstirea Bistrița. Drept aceea, credincioșii români au arătat mereu o cinste deosebită moaștelor Sfântului Grigorie Decapolitul, venind sa se închine în fața lor și să ceară ocrotire. Un învățat mitropolit grec, ''Matei al Mirelor'' (+1624), care a trăit mulți ani la [[Mănăstirea Dealu]], i-a alcătuit o slujbă, la rugămintea [[egumen]]ului Teofil al Bistriței, viitorul [[Mitropolit]] al Țării Românești. Aceasta a fost tipărită în grecește la București în 1692 (odată cu slujba Sfintei [[Parascheva de la Iași|Parascheva]]). Mitropolitul [[Dosoftei al Moldovei]] prezintă și el pe scurt viața Sfântului Grigorie Decapolitul în cunoscuta sa lucrare ''Viața și petrecerea sfinților''.
În 1753 s-a tipărit la Râmnicu-Vâlcea o carte deosebit deosebită despre Sfântul Grigorie Decapolitul, cuprinzând viața sa, slujba care se săvârșește în ziua trecerii sale la Domnul ([[20 noiembrie]]), precum și paraclisul [[paraclis]]ul său. Slujba și viața lui (sinaxarul) au fost trecute apoi în toate edițiile românești ale [[Minei]]ului pe noiembrie. De asemenea, Sfântul Grigorie Decapolitul este trecut în toate "Viețile „Viețile de sfinți" sfinți” care s-au tipărit în românește. Chipul său este zugrăvit în mai multe biserici din România.
Bucurându-se de această aleasă cinstire, la [[28 februarie]] 1950 [[Sfântul Sinod]] a hotărât generalizarea cultului său în toată [[Biserica Ortodoxă Română]]. De-acum înainte el va fi cinstit în toate lăcașurile de cult ortodoxe românești, prin slujbe și rugăciuni, prin ridicarea de biserici cu hramul său, prin pictarea icoanelor cu chipul sau. S-a procedat la această generalizare în cadrul unor mari solemnități bisericești, care au avut loc în octombrie 1955.
