2.252 de modificări
Modificări
m
Adăugare legătură
{{Cărți de cult}}'''Arhieraticonul''' (gr. ἀρχιερατικόν, sl. ''Cinovnic'') este o carte de slujbă folosită la slujbele bisericeşti care se săvârşesc de către [[episcop]]i. Cuprinde rânduiala slujbei [[Sfânta Liturghie|Sfintei Liturghii]] (a Sf. [[Ioan Gură de Aur]], a Sf. [[Vasile cel Mare]] şi [[Liturghia Darurilor mai înainte sfinţite|Liturghia Sf. Grigorie Dialogul]]), precum şi rânduiala pentru alte slujbe care intră în atribuţiile ierarhilor: rânduiala pentru [[hirotonie|hirotonia]] şi [[hirotesie|hirotesia]] [[cler|clericilor]] de diferite grade, pentru sfinţirea [[antimis]]elor, pentru [[târnosire|sfinţirea bisericilor]], precum şi pentru sfinţirea Sfântului şi Marelui [[Mir]]. Este echivalentul pentru arhierei al [[Liturghier]]ului.
==Răspândirea în Ţările Române==
Prima traducere românească a arhieraticonului datează din 1688, când apare „Slujebnicul” Mitropolitului Ştefan al Ungrovlahiei, ediţie manuscrisă trilingvă greacă, slavonă şi română. Primul text integral românesc (într-o variantă restrânsă, cuprinzând doar slujbele esenţiale) a fost publicat tot în manuscris, în jurul anului 1705 de către un copist moldovean, Axinte Uricarul , viitorul cronicar al lui [[Nicolae Mavrocordat]] în timpul domniei acestuia în Moldova (1709-1710 şi 1711-1716).
În Ardeal, prima ediţie românească a Arhieraticonului a fost publicată în manuscris de episcopul greco-catolic Inochentie Micu-Klein în 1748, iar prima ediţie tipărită a Arhieraticonului în [[limba română ]] a fost publicată la Blaj sub patronajul unui alt episcop greco-catolic român, Grigore Maior, în anul 1777, fiind tradus din limba greacă.
În anul 1926 apare o nouă ediţie a Arhieraticonului în limba română. Următoarea ediţie, datând din anul 1976, a fost completată pentru a cuprinde rânduiala tuturor slujbelor săvărşite cu arhiereu, inclusiv rânduiala Liturghiei cu arhiereu, a diferitelor [[ierurgie|ierurgii]] şi a sfinţirii Marelui Mir.
