Modificări

[[Fișier:Cazania lui Varlaam.jpg|thumb|240px|''Cartea românească de învățătură'',<br/>a [[Varlaam al Moldovei|mitropolitului Varlaam]] ([[Cazania lui Varlaam]]), tipărită în timpul domniei lui Vasile Lupu]]După urcarea pe tronul Moldovei, a numit în Sfatul Domnesc pe multe dintre rudele sale (10 din cei 17 mari dregători îi erau rude apropiate). A favorizat pătrunderea în Sfatul Domnesc a unor boieri de origine grecească și chiar albaneză (cum era viitorul domn Gheorghe Ghica, inițial un modest negustor de pește). A înăsprit fiscalitatea, obținând astfel mari venituri, care i-au permis menținerea, cu bani, a bunăvoinței Înaltei Porți, întreținerea unei armate relativ numeroase și un fast uneori exagerat la Curtea Domnească. Principala sa calitate este aceea de bun gospodar: a refăcut curțile domnești din Iași și Suceava, a întreținut și chiar a refăcut cetățile pe care le mai avea Moldova. Pentru refacerea potențialului demografic al țării a încurajat înființarea unor „slobozii”, cu scutire de dări pe 10 ani, unde au sosit coloniști români și ceangăi din Transilvania și ruteni din ținuturile aflate sub stăpânire polonă. A acordat o atenție deosebită legislației, materializată în apariția ''Cărții românești de învățătură'' (1646), o culegere de prevederi din legiuirile bizantine, dar și occidentale.<ref>[http://biografii.famouswhy.ro/vasile_lupu/ ''Vasile Lupu''], ''FamousWho.ro'', accesat la 24 noiembrie 2020</ref> Un fenomen important care se petrece în Moldova în timpul domniei lui Vasile Lupu a fost acela al înlocuirii treptate a limbii slavone scrise cu [[limba română]] (mitropolitul [[Anastasie Crimca]] fusese ultimul cărturar moldovean de tradiție slavonă). Astfel, limba română (nu numai limba vorbită care a fost dintotdeauna cea română, ci și cea scrisă) devine limba oficială, fiind introdusă în biserică, în cancelaria domnească și în administrație, acolo unde se scria în slavonă până atunci.<ref name=treiierarhi/>

Încă de la începutul domniei, Vasile Lupu a început o serie de intrigi și chiar atacuri armate împotriva lui [[Matei Basarab]], domnul Țării Românești (1632-1654). Motivând că Matei Basarab a refuzat să plătească jumătate din suma cheltuită pentru uciderea grecului Kurt Curt Celebi, care contribuia decisiv la numirile domnitorilor din Țările Române, el a pătruns în Muntenia în 1637 unde a ars și a jefuit până la Râmnicu Sărat. Matei, ajutat și de oastea comandată de Ioan Kemény, oaste trimisă de Gheorghe Rákóczi I, principele Transilvaniei (1630-1648), cu care încheiase în 1635 un tratat de alianță și prietenie, l-a învins pe Vasile Lupu în apropiere de Focșani și l-a alungat în Moldova.<ref>Xenopol, ''Istoria românilor din Dacia Traiană'', 1925, vol. VII, p. 30.</ref> În 1639, utilizând intrigi și pâri la Înalta Poartă, Vasile Lupu a obținut de la sultan un act de domnie în Muntenia pentru fiul său mai mare, Ioan. Cu ajutor de la tătari, el a intrat pentru a doua oară în Muntenia, pentru a-l instala ca domn pe Ioan. Matei Basarab a contracarat însă acest nou atac atât pe cale diplomatică, demascând manevrele voievodului moldovean vizirilor otomani (care chiar îi pedepsesc cu moartea pe dregătorii turci corupți de Vasile Lupu), cât și pe câmpul de luptă, învingând oștile lui Vasile Lupu la Ojogeni, pe râul Prahova, în decembrie 1639.<ref>Xenopol, ''Istoria românilor din Dacia Traiană'', 1925, vol. VII, p. 33.</ref> După moartea timpurie a lui Ioan, fiul cel mai mare al lui Vasile Lupu, au urmat câțiva ani de pace. În 1644, Vasile Lupu s-a împăcat în mod oficial cu Matei Basarab, această împăcare fiind mijlocită de către [[mitropolit]]ul [[Varlaam al Moldovei]]. În semn de pace, fiecare voievod a ridicat câte o [[mănăstire]] în țara celuilalt: Mănăstirea Stelea în Târgoviște, respectiv Mănăstirea Soveja în Vrancea.<ref>Nicolae Iorga, ''Istoria Bisericii Românești'', 1908, p. 149.</ref> După șase ani de pace, în 1650 relațiile dintre cei doi domni s-au deteriorat iarăși, iar în 1652 Vasile Lupu l-a amenințat pe Matei Basarab că va intra cu oști în Muntenia, chiar în momentul în care acesta se îmbolnăvise.<ref>Xenopol, ''Istoria românilor din Dacia Traiană'', 1925, vol. VII, p. 47.</ref> Matei, aliat cu principele Transilvaniei Gheorghe Rákóczi al II-lea, îl ajută pe Gheorghe Ștefan, care se răsculase, să-l detroneze pe Vasile Lupu (aprilie 1653). Vasile Lupu izbutește, cu ajutorul militar al ginerelui său Timuș, fiul lui Bogdan Hmelnițki, hatmanul cazacilor, să-l respingă pe Gheorghe Ștefan și invadează Țara Românească. Matei Basarab îi învinge însă decisiv pe moldoveni și cazaci la Finta, pe râul Ialomița (în mai 1653) și îl alungă pe Vasile Lupu de pe tronul Moldovei.<ref>Xenopol, ''Istoria românilor din Dacia Traiană'', 1925, vol. VII, p. 50.</ref>

După înfrângerea din bătălia de la Finta (mai 1653), fiind urmărit de inamicii săi, Vasile Lupu fuge la cazaci, de acolo la tătari și apoi la [[Constantinopol]], unde a fost închis la „Cele Șapte Turnuri”.După eliberare, rămâne la Constantinopol, unde încearcă să-și recâștige tronul promițând marelui vizir sume fabuloase, dar nu reușește.<ref>Xenopol, ''Istoria românilor din Dacia Traiană'', 1925, vol.VII, pp. 52-55.</ref>

În anul 1641, la [[Mănăstirea Sfinții Trei Ierarhi]] au fost aduse [[moaște]]le [[Parascheva de la Iași|Sfintei Parascheva]], trimise de [[Patriarhia Ecumenică a Constantinopolului]] în semn de recunoștință pentru acțiunile și donațiile generoase ale lui Vasile Lupu (acesta plătise toate datoriile pe care Patriarhia Constantinopolului le avea către Înalta Poartă). Racla cu cinstitele moaște a fost transportată cu o corabie pe Marea Neagră, apoi pe Dunăre, până la Galați, fiind însoțită de trei mitropoliți greci: Ioanichie al Heracleei, Partenie al Adrianopolului și Teofan al Paleopatrei.<ref name=iorga>Nicolae Iorga, ''Istoria Bisericii Românești'', 1908, p. 161.</ref> Ajungând la Iași, sfintele moaște și cei care le însoțeau au fost întâmpinate de Vasile Vodă Lupu, de [[Varlaam al Moldovei|Mitropolitul Varlaam]], de episcopii de [[Arhiepiscopia Romanului și Bacăului|Roman ]] și [[Episcopia Hușilor|Huși]], de cler și de credincioși.<ref name=iorga/> La [[13 iunie]] 1641, sfintele moaște au fost așezate în biserica Mănăstirii Sfinții Trei Ierarhi.<ref>[http://www.sfantaparascheva.com/ ''Cuvioasa maica noastră Parascheva cea nouă''], accesat la 2 mai 2020</ref>

În final, Sinodul de la Iași a ratificat catehismul [[Mărturisirea Ortodoxă (1642)|''Expositio fidei'' ]] al lui [[Petru Movilă]] (''Declarația de credință'', cunoscută și sub numele de ''Mărturisirea Ortodoxă''), o descriere a învățăturilor creștin-ortodoxe într-un format de tip întrebare-răspuns.<ref>[https://www.oxfordreference.com/view/10.1093/oi/authority.20110803100018211 ''Synod of Jassy''], Oxfordreference.com</ref><ref>[https://books.google.com/books?id=auT8VbgOe48C&pg=PA183 A. Edward Siecienski, ''The Filioque: History of a Doctrinal Controversy'', Oxford University Press, pag. 183, ISBN 978-0-19-537204]</ref> ''Declarația de credință'' a devenit fundamentală pentru stabilirea atitudinii lumii ortodoxe față de învățăturile Reformei protestante. Principala contribuție a sinodului a fost restaurarea unității în Biserica Ortodoxă prin promulgarea unei declarații de autoritate convenite de toate bisericile majore.<ref name=mcguckin/>