14.992 de modificări
Modificări
→Legături externe
'''Iustinian Marina''', pe numele de mirean '''Ioan Marina''', (n. [[2 22 februarie]] 1901, Suiești, Vâlcea, - d. [[26 martie]] 1977, București) a fost al treilea patriarh al [[Biserica Ortodoxă Română|Bisericii Ortodoxe Române]], între 1948 și 1977. A fost patriarhul care a negociat coabitarea dintre Biserica Ortodoxă și autoritățile comuniste.
==Preot de mir în Episcopia Râmnicului==
Ioan Marina s-a născut la data de [[2 22 februarie]] 1901, în satul Suiești, fosta comună Cermegești, județul Vâlcea, în familia unor agricultori. Mama sa vroia să se facă preot și, dată fiind înclinarea lui nativă spre învățătură, în anul 1915 a intrat la ''Seminarul Teologic "Sf. Nicolae"'' din Râmnicu Vâlcea, pe care l-a absolvit în anul 1923, obținând în același an și diploma de învățător, în urma examenului desfășurat la Școala Normală din acest oraș.
Își începe lucrarea pe tărâm social la 1 septembrie 1923, ca învățător la școala primară din satul Olteanca, Vâlcea. După un an, la 1 septembrie 1924, este transferat, tot ca învățător, la școala primară din comuna (azi oraș) Băbeni, Vâlcea. S-a căsătorit apoi cu Lucreția Popescu, fiica preotului Pavel Popescu, din comuna Braloștița, jud. Dolj, la 14 octombrie 1924, după care devine preot în Băbeni.
La 25 august 1939 preotul Ioan Marina a fost mutat de la direcția seminarului la conducerea tipografiei eparhiale. În numai opt luni a reușit să achite toate datoriile către furnizorii anilor anteriori și să restabilească încrederea pe piața tipăriturilor față de tipografia eparhială. În primavara anului 1940, predă tipografia negrevată de vreo datorie, nou-înființatei Mitropolii a Craiovei. Refuză să meargă la Craiova, fiind îndurerat de desființarea de la 7 noiembrie 1939 a Episcopiei Râmnicului.
Ca o recunoaștere a meritelor sale, depuse în timp de douăzeci de ani de preoție, autoritățile eparhiale vâlcene l-au cinstit cu toate rangurile bisericești ([[sachelar]], [[iconom]] și apoi [[iconom stavrofor]]), fiind ales în paralel ca membru în Consiliul Central al Asociației Generale a Clerului din România. Ministerul Cultelor, la propunerea Mitropoliei Craiovei, i-a acordat drep drept răsplată Meritul cultural clasa I pentru Biserică.
==Arhiereu și mitropolit la Iași==
Seceta din anii 1946-1947 a pârjolit ogoarele din zona Moldovei, adăugându-se mizeriei lăsate de război. Arhiereul Iustinian a încuviințat efectuarea primei procesiuni cu racla cu moaștele Sf. Cuvioase Parascheva, de când acestea se află la Iași, străbătând satele pustiite de secetă ale județelor Iași, Vaslui, Roman, Bacău, Putna, Neamț, Baia și Botoșani. Ofrandele adunate cu acest prilej au fost împărțite după chibzuința PS Justinian la orfani, văduve și invalizi, la cantine școlare, biserici în construcție și la mănăstiri pentru hrana bolnavilor și a călugărilor bătrâni și neputincioși.
La data de 27 februarie 1948, Patriarhul Nicodim Munteanu a trecut la cele veșnice, în vârstă de 83 de ani, lăsând vacant scaunul de arhiepiscop al Bucureștilor, mitropolit al Ungrovlahiei și patriarh al Bisericii Ortodoxe Române. Vremurile care păreau nesigure cereau ca în funtea fruntea Bisericii Ortodoxe Române să fie aleasă o minte lucidă și pătrunzătoare, un spirit organizator, un om tânăr suficient de energic pentru a putea să apere Biserica de încercările regimului comunist de a o desființa.
==Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române==
În anul 1950 Sf. Sinod a hotărât - pentru prima oară - trecerea unor ierarhi, călugări și credincioși români în rândul sfinților și generalizarea cultului unor sfinți ale căror moaște se găsesc în țara noastră, iar canonizarea lor solemnă s-a făcut în anul 1955.
A creat așezăminte de asistență socială pentru preoți și călugări bătrâni ([[Mănăstirea Dealu|Dealu]]), pentru călugărițe și preotese bătâne bătrâne (Viforâta). În anul 1948 s-a procedat la reorganizarea învățământului teologic ortodox; de atunci și până în anul 1989 au funcționat două Institute teologice cu grad universitar (București și Sibiu) și șase Seminarii teologice (București, Buzău, Mănăstirea Neamț, Cluj, Craiova și Caransebeș).
A întreținut legături cu celelalte Biserici Ortodoxe surori și cu alte Biserici creștine. A făcut vizite, în fruntea unor delegații sinodale, la Bisericile Ortodoxe surori: Rusă (de mai multe ori), Georgiană (1948), Sârbă (1957), Bulgară (1953, 1966 și 1971), Patriarhiile Ecumenică (1968), de Alexandria (1971) și Ierusalim (1975) și Biserica Greciei (1963, 1971 și 197).
Patriarhul Iustinian a încetat din viață în seara zilei de 26 martie 1977, în vârstă de 76 de ani, după o grea suferință și o lungă perioadă de spitalizare. A fost depus în mormântul pe care cu grijă și l-a pregătit în zidul interior al Mânăstirii Radu Vodă din București, ctitorită de el. Pe crucea încastrată în zid, Patriarhul i-a cerut meșterului să sape următoarea inscripție: "M-am luptat lupta cea bună. Credința am păzit. Am ajuns la capătul drumului vieții. De acum încolo, mă așteaptă răsplata dreptății, pe care mi-o va da Domnul, Judecătorul Cel Drept în ziua aceea". <ref>[http://www.manastirea-radu-voda.ro/data/Data%202%20-%20Istoria/Ctitorii/PP%20Justinian.htm Justinian Marina - Un apostol al Bisericii și al neamului românesc]</ref>
==Ordine și distincții==
[[Categorie:Ierarhi români]]
[[Categorie:Patriarhi ai Bisericii Ortodoxe Române]]
[[Categorie:Mitropolia Munteniei și Dobrogei]]
