:"Exprimându-și punctul de vedere cu privire la avort, Sfânta Biserică face acest lucru în conformitate cu învățătura ei privind apariția vieții în general și a vieții umane, în special.
:Potrivit Revelației și învățăturii Bisericii, [[Dumnezeu]] a creat lumea din nimic ([[II Macabei]], [http://bibliaortodoxa.ro/carte.php?id=50&cap=7#28 7,28]). Dumnezeu a creat viața sub toate aspectele ei, iar în ceea ce privește viața omenească, Dumnezeu a arătat o grija deosebită. Viața omenească nu este produsul devenirii spontane a lumii, ci, pentru apariția ei, Dumnezeu a avut o grija deosebită: omul nu apare la poruncă, ci în urma unui sfat și a unui act special al [[Sfânta Treime|Sfintei Treimi]], act exprimat de aghiograf prin termenul de plăsmuire și de suflare de viață. Viața omenească nu este determinată doar de plăsmuirea omului din pământ, ci și (sau mai ales) de suflarea viu-făcătoare a lui Dumnezeu.
:Aceasta ne dovedește faptul că omul nu este simplă ființa biologică ("ființa vie" înzestrată cu suflet rațional), ci este deodată suflet viu ([[Cartea Facerii|Facere]], [http://bibliaortodoxa.ro/carte.php?id=25&cap=2#7 2,7]) și trup omenesc (nu orice trup) viu. Așa a apărut primul om ([[Adam]]), așa au apărut, apar și vor apărea - cu voia Lui Dumnezeu - oamenii în istorie: suflete vii în trupuri vii. Omul este, așadar, o ființă psiho-fizică ce a fost și este creată de Dumnezeu după chipul Său (Facere [http://bibliaortodoxa.ro/carte.php?id=25&cap=3#28 3, 28]), în vederea asemănării cu El. Consecința logică a acestei învățături și credințe este aceea că toate ființele omenești sunt în mod fundamental egale între ele în ceea ce privește natura și vocația lor. Ele posedă deodată, actual și potențial, aceeași demnitate și aceeași valoare: sunt chip al lui Dumnezeu, dar chip într-un continuu proces de asemănare cu Dumnezeu.
:A fost și a rămas viziunea Bisericii cu privire la asemenea păcate.
:''Epistola către Barnaba'' (scrisă pe la începutul secolului II) reproducea punctul de vedere al Bisericii din acea vreme prin cuvintele: "Iubește pe aproapele tău mai mult decât sufletul tău. Să nu ucizi copilul, pruncul în pântecele mamei sale; să nu-l ucizi nici după ce s-a născut" (XIX, 5). Același punct de vedere îl va exprima și [[Didahia ]] celor 12 Apostoli]] (2,2; 5,2). În secolul al III-lea, pe linia aceleiași îngrijorări a Bisericii, [[Tertulian]] va exprima ideea concomitenței sufletului și a trupului: unul și celalalt se formează deodată (''De anima'', 27,210). Același Tertulian va numi avortul crimă (''Apologeticum'', 9), iar Hipolit Romanul va condamna medicamentele sterilizante (''Philosophumena'', 9,12). Puncte de vedere similare cu ale lui Tertulian și Hipolit găsim la [[Clement al Alexandriei]] (''Pedagogul'', 2,10,96) și [[Minucius Felix]] (''Octavius'', 30,2). În ''Scrisoarea către Diognet'', perlă a literaturii creștine din primele trei secole, se arată că una din notele care deosebesc pe creștini de necreștini este aceea că ei nu-și ucid pruncii: "Se căsătoresc precum fac toți oamenii și nasc copii, dar nu aruncă pe cei născuți" (III, 6).
:În secolul al IV-lea, mai mulți Sfinți Părinți prezintă punctul de vedere al Bisericii cu privire la avort. Între aceștia, amintim pe Sf. [[Grigore de Nyssa]] (''De hom.'' op.29, în ''Canticum'', 8), Sf. [[Efrem Sirul]] (''Discurs despre teama de Dumnezeu'', 10), Sf. [[Ioan Gură de Aur]] (''In Rom''. 24,4), [[Lactanțiu]], [[Ambrozie al Milanului|Ambrozie]], [[Ieronim]] și alții. Sf. [[Vasile cel Mare]], spre exemplu, spune că femeia care omoară fătul va fi pedepsită pentru crimă (''Ep.'' 188, 8, și ''Can''.2).