14.992 de modificări
Modificări
m
[[Imagine:Arnota_monastery_51.jpg|thumb|left|300px|<center>Mormântul lui Matei Basarab, de la Mănăstirea Arnota</center>]]
→Viața
Matei Basarab era fiul lui „Danciul ot Brâncoveni”, fost mare vornic și oștean al lui Mihai Viteazul. Danciu ot Brâncoveni a murit în bătălia de la Șelimbăr (1599) și a fost înmormântat la Alba Iulia. Mama lui Matei era jupâneasa Stanca, tot din Brâncoveni (actualmente în județul Olt).
Ca și tatăl său, Matei Basarab a fost, la rândul lui, căpitan în oastea lui Mihai Viteazul, comandând grupul de oaste al târgoveților și breslașilor din Craiova.<ref name="Xenopol">Alexandru D. Xenopol, ''Istoria românilor din Dacia Traiană'', vol. VII, Ed. Cartea Românească, București, 1925, pp. 9-57</ref>
===Urcarea pe tronul Țării Românești===
Matei Basarab a contracarat aceste atacuri atât pe cale diplomatică, demascând manevrele voievodului moldovean demnitarilor otomani (care chiar îi pedepsesc cu moartea pe dregătorii turci corupți de Vasile Lupu), cât și pe câmpul de luptă, respingând atacurile intrigantului vecin la Focșani (noiembrie 1637) și la Ojogeni pe râul Prahova (decembrie 1639).
Vasile Lupu, al cărui fiu Ioan (căruia voia să-i lase domnia Moldovei, el intenționând să o ia pe cea a Munteniei) murise între timp, văzând că intrigile sale la Înalta Poartă nu mai au efect, s-a împăcat cu Matei, prin intermediul [[mitropolit]]ului [[Varlaam al Moldovei]] (1644). În semn de pace, fiecare voievod a ridicat câte o [[mănăstire]] în țara celuilalt (Mănăstirea Stela Stelea în Târgoviște, respectiv Mănăstirea Soveja în PutnaVrancea). <ref>Nicolae Iorga, p. 149.</ref>
Împăcarea dintre cei doi nu a durat însă mult. Vasile Lupu a găsit noi motive să se supere din nou pe Matei Basarab (în 1650) și l-a amenințat că îl atacă, chiar în momentul în care acesta se îmbolnăvise (1652). Matei, aliat cu principele Transilvaniei Gheorghe Rákóczi al II-lea, îl ajută pe Gheorghe Ștefan, care se răsculase, să-l detroneze pe Vasile Lupu (aprilie 1653). Vasile Lupu izbutește cu ajutorul ginerelui său Timuș, fiul hatmanului cazacilor Bogdan Hmelnițki, să-l respingă pe Gheorghe Ștefan și invadează Muntenia, împreună cu cazacii. Matei Basarab îi bate însă cumplit la Finta, pe râul Ialomița (în mai 1653) și îl alungă pentru totdeauna pe Vasile Lupu de pe tronul Moldovei.<ref name="Xenopol"/>
===Sfârșitul domniei===
[[Imagine:Arnota_monastery_51.jpg|thumb|left|300px|<center>Mormântul lui Matei Basarab, de la Mănăstirea Arnota</center>]]
După biruința din bătălia de la Finta, pe Ialomița (mai 1653), asupra lui [[Vasile Lupu]], se părea că nimic nu-i va mai tulbura domnia lui Matei Basarab, voievod creștin, pașnic și iubitor de cultură. Din păcate, nu s-a putut bucura multă vreme de liniște deplină. Bătrânețea și o rană căpătată la Finta, precum și o răscoală a seimenilor (mercenari străini) și a dorobanților, i-au grăbit sfârșitul, el săvârșindu-se din viață la [[9 aprilie]] 1654.<ref name="Xenopol"/>
A fost înmormântat la Târgoviște, de unde a fost mutat în 1658 la ctitoria sa - [[Mănăstirea Arnota]] - de către un sobor de [[preot|preoți]], în frunte cu [[patriarh]]ul [[Macarie al III-lea (Zaim) al Antiohiei |Macarie al Antiohiei]] și secretarul acestuia, [[diacon]]ul și cărturarul Paul de Alep, care se aflau atunci în Ţara Țara Românească.<ref>Nicolae Iorga, p. 150.</ref>
Pe piatra sa de mormânt se află inscripția:
*Catedrala episcopală din Râmnicu Vâlcea
*Biserica Sărindar din București
*[[Biserica Sfinții Apostoli (București)|Biserica Sf. Apostoli din București]]
*Biserica Sf. Dumitru din Craiova (1651), care se afla pe locul actualei catedrale mitropolitane
*Biserica Sfinții Împărați Constantin și Elena din Târgoviște (1650)
==Note bibliografice==
<small><references/></small>
==Bibliografie==
* Nicolae Iorga, ''Istoria Bisericii Românești și a vieții religioase a Românilor'', Tipografia "Neamul Românesc"„Neamul Românesc”, Vălenii de Munte, 1908.
==Legături externe==
