14.992 de modificări
Modificări
+imagine
{{Biserică|
name= Patriarhia de MoscovaBiserica Ortodoxă Rusă[[File:Russia logo.gif|center]]|founder= Sf. [[Apostol]] [[Apostolul Andrei (cel Întâi chemat)|Andrei]], Sf. [[Vladimir de din Kiev]]|
independence= 1448 |
recognition= 1589 by de către [[Church of ConstantinopleBiserica Ortodoxă a Constantinopolului|ConstantinopleConstantinopol]] |primate=Patriarhul [[Alexei II Chiril (RidigerGundiaev) of Moscowal Moscovei|Patriarch Alexei IIChiril I]]|
hq=Moscova, Rusia|
territory=Rusia, Ucraina, Belarus, Kazakhstan, Moldova (disputat), unele foste republici sovietice|
possessions= Statele Unite, Canada, Marea Britanie, Australia, China, Franţa|
language=[[Church Slavonicslavona veche|Slavona bisericească]]|music=[[Russian ChantCântarea rusească]]|calendar=[[Julian CalendarCalendarul Iulian|JulianIulian (neîndreptat)]]|
population=90,000,000[http://www.cnewa.org/ecc-bodypg.aspx?eccpageID=17]|
website=[http://www.mospat.ru/ Church of RussiaBiserica Ortodoxă Rusă]
}}
'''Biserica Ortodoxă Rusă''' (''Русская Православная церковь''), cunoscută şi sub numele de '''Patriarhia Moscovei''', este o biserică ortodoxă [[autocefalie|autocefală]], a cincea în ordinea [[diptic]]elor după [[Biserica Ortodoxă a Constantinopolului|Constantinopol]], [[Biserica din Alexandria|Alexandria]], [[Biserica Antiohiei|Antiohia]] şi [[Biserica Ortodoxă a Ierusalimului|Ierusalim]] şi aflată în comuniune cu acestea. Îşi exercită jurisdicţia asupra creştinilor ortodocşi din Rusia şi din unele ţările slave înconjurătoare, precum şi asupra mai multor [[exarhat]]e şi reprezentanţe patriarhale din întreaga lume. De asemenea, îşi exercită jurisdicţia şi asupra [[Biserica Ortodoxă a Japoniei|Bisericii Japoniei]] şi asupra creştinilor ortodocşi din China. Actualul întâistătător al Bisericii Ruse este Sanctitatea Sa [[Chiril (Gundiaev) al Moscovei|Chiril I]], Patriarh al Moscovei şi al Întregii Rusii.
== Istoric Jurisdicţie==În concordanţă cu statutul Bisericii Ortodoxe a Rusiei, jurisdicţia sa include persoanele de confesiune ortodoxă care trăiesc pe [[teritoriu canonic|teritoriul canonic]] al Bisericii Ortodoxe Ruse, anume în Rusia, Ucraina, [[Biserica Ortodoxă Autocefală Rusă|Belarus]], Moldova, Azerbaidjan, Kazahstan, Kîrgîzstan, Letonia, Lituania, Tadjikistan, Turkmenistan, Uzbekistan, Estonia şi asupra altor creştini ortodocşi care trăiesc în alte ţări şi care au aderat voluntar la această jurisdicţie.
În [[1589]] mitropolitul Moscovei jurul anului 864, Patriarhul Fotie a trimis la Kiev (capitala Ucrainei de azi) un episcop, dar acesta a devenit primul [[patriarh]] al Moscovei şi al tuturor fost oprit de la propovăduire în anul 878 de cneazul Oleg, care preluase puterea în Kiev, capitala ruşilor, făcând astfel Biserica Ortodoxă Rusă [[autocefalie|autocefală]]de atunci. Celelalte patriarhii ortodoxe ([[Antiohia]], [[AlexandriaTotuşi, Egipt|Alexandria]]influenţe creştine din Bizanţ, [[Ierusalim]] Bulgaria şi [[Constantinopol]]) i-Scandinavia au recunoscut Moscovei dreptul de a exista de sine-stătător ca a cincea biserică-sorăcontinuat să pătrundă în regiune.
În 954, Prinţesa [[1652]] [[Patriarhul NikonOlga de Kiev|Olga a Kievului]] s-a botezat, iar aceasta a deschis calea pentru ceea ce a încercat să centralizeze puterea care era distribuită local fost numit "cel mai mare eveniment din viaţa bisericii ucrainene şi în acelaşi timp să armonizeze riturile ortodoxe ruse cu cele ale ", botezul cneazului [[Biserica Ortodoxă GreacăVladimir din Kiev|bisericii greceştiVladimir]]. De exemplu, el a insistat ca ruşii să-şi facă semnul crucii cu trei degete iar nu cu două, aşa cum era tradiţional. Aceasta reformă a adus mari nemulţumiri în păturile largi ale populaţiei, care au văzut schimbările ca pe nişte [[erezie|ereziiBotezul ruşilor]], dar şi ca pe un pretext al lui Nikon de a uzurpa putereadin anul 988. Acest grup contestatar Atunci a devenit cunoscut sub numele de [[credincioşi de rit vechi]], ei respingând învăţăturile noului patriarhluat naştere '''Biserica Ortodoxă Rusă'''. [[Alexei I al Rusiei|Ţarul Alexei I]]Nepotul cneaghinei Olga, Vladimir (care, de asemenea, încerca să centralizeze puterea980-1015), s-a sprijinit schimbările lui Nikon, iar <i>credincioşii de rit vechi</i> au fost persecutaţi până când pe tron convertit la creştinism şi s-a urcat [[Petru cel Mare]]căsătorit cu principesa Ana, care sora împăratului bizantin. Ortodoxia a devenit religia oficială a fost de acord săstatului rus până în anul 1917. (Influenţa Bisericii se făcea însă simţită atunci mai mult în oraşe; până în secolele XIV-i lase să-şi practice religia ortodoxă conform vechilor canoaneXV, majoritatea zonelor rurale au rămas păgâne).
[[Image:Rublev Trinity.jpg|right|thumb|Icoana Sfintei Treimi (a lui Andrei Rubliov)]]Cnezatele ruse au început să se unească în jurul Moscovei în secolul al XIV-lea. Biserica Ortodoxă Rusă a continuat să joace un rol vital în renaşterea Rusiei unite. Mai mulţi ierarhi ruşi au fost adevăraţi îndrumători spirituali şi sfătuitori ai cnejilor Moscovei. Sfântul Mitropolit [[Alexei al Moscovei|Alexei]] (Patriarhia Moscovei1354-1378) nu este unul l-a educat pe cneazul Dimitrie Donskoy. După cum avea să facă mai târziu şi acelaşi lucru cu Sfântul Mitropolit [[Biserica ortodoxă rusă din afara RusieiIona al Moscovei|Iona]] (cunoscută de asemenea ca '''Biserică ortodoxă rusă''' 1448-1471), punându-şi în afara graniţelor ţării)joc propria autoritate spirituală, care el l-a fost formată de comunităţile ruşilor emigranţi ajutat pe cneazul Moscovei să stingă disputele feudale şi care refuzau să recunoască autoritatea bisericii ruse dominată de comuniştipăstreze unitatea statului. Biserica Ortodoxă Rusă din exil se află sub ascultarea canonică a Sfântul [[Patriarhia de Constantinopol|Patriarhiei Serghie de ConstantinopolRadonej]], un mare călugăr şi ascet din Biserica Rusiei l-a binecuvântat pe Principele Dimitrie Donskoy înainte de bătălia de la Kulikovo, care a constituit începutul luptei pentru eliberarea Rusiei de invadatori.
== Bisericile ortodoxe ruseşti =Dobândirea [[autonomie]]i bisericeşti===Eliberându-se de invadatori, statul rus a început să capete noi puteri, iar biserica l-a urmat. Până în acel moment, Patriarhul Constantinopolului numea [[image:St Basils Cathedral closeup.jpg|thumb|right|300px|Prim-plan al cupolelor Catedralei Sfântul Vasileîntâistătător]]Bisericile ortodoxe ul Bisericii din Rusia au toate caracteristicile bisericilor ortodoxe din est şi acestea le diferenţiază , adică pe Mitropolitul de bisericile catoliceMoscova. *Interioarele sunt bogat decorate cu În timpul [[FrescăSinodul de la Ferrara-Florenţa|fresceSinodului de la Ferrara-Florenţa]] care acoperă întreaga suprafaţă , în fruntea Bisericii Rusiei se afla un mitropolit grec, Isidor. Susţinător al unirii cu Roma, Isidor se întoarce la Moscova în anul 1441, unde proclamă unirea Bisericii locale cu cea a zidurilorRomei, unele dintre ele înfăţişând chipurile sfinţiloraşa cum fusese ea decretată la Florenţa, imagini biblice sau scene din viaţa dar se izbeşte de refuzul categoric al ruşilor de zi cu zia o accepta.*Pe tavanul cupolei El este întemniţat de către Marele Duce, dar după o vreme i se află portretul lui ''Isus Pantokrator'' (''Creatorul A Tot Ce Există'')permite să evadeze, iar el fuge în Italia. Icoanele lui [[Isus]] Pantokrator subliniază simultan atât umanitatea lui cât şi divinitatea luiAstfel, aceasta având semnificaţia că Isus este scaunul mitropolitan rămâne vacant; ruşii nu puteau însă un om şi totuşi este Dumnezeu făra început şi fără sfârşitnou mitropolit, căci Biserica din Constantinopol continua să accepte unirea florentină. *Nu există rânduri Nevrând să acţioneze pe cont propriu, ruşii amână luarea unei decizii vreme de băncicâţiva ani. Totuşi, ci numai câteva strane.*Multe biserici au fostîn anul 1448, sau mai sunt luminate doar cu lumânări, astfel că multe fresce au fost afumate şi au nevoie cinci ani înainte de restaurări. *Toate bisericile au suporturi pentru [[candelă|candelecăderea Constantinopolului]] sub asaltul otoman, un sinod al episcopilor ruşi îl alege drept cap pe Mitropolitul Iona, fără intervenţia şi lumânări în faţa icoaneloracordul Constantinopolului, acesta fiind investit cu titlul de Mitropolit al Moscovei şi al tuturor ruşilor. Credincioşii cumpără lumânări După anul 1453, când este abandonată unirea florentină, se restabileşte comuniunea între Biserica Rusiei şi Biserica din standurile bisericilor Constantinopol, dar de atunci înainte ruşii aveau să continue să-şi le aprind în faţa icoanelor spunând rugăciuni pentru sufletele celor morţialeagă singuri întâistătătorul bisericii. De atunci înainte, sau pentru a primi ajutorul divinBiserica Rusă începe să se autoguverneze.
Sfântul Sinod era format din cei mai influenţi mitropoliţi, arhiepiscopi şi episcopi. Teritoriul Moscova însăşi era administrată de un arhiepiscop împreună cu eparhiile Vladimir (1721-1745), Sevsk (1745-1764) şi Kaluga (1764-1799), iar mai târziu, după comasarea cu Kaluga (1799-1917), de un mitropolit .
În perioada sinodală, Biserica a acordat o atenţie deosebită educaţiei religioase şi misiunii în diferitele provincii ale Rusiei. Pe parcursul a două secole, [[misiune|misionarii]] ruşi au călătorit prin întreaga Siberie şi până în Alaska, iar mai apoi în Statele Unite. Multe biserici vechi au fost restaurate şi au fost construite
altele noi.
În 1700această perioadă, după moartea Patriarhului Adrian, Petru cel Mare a intervenit în numirea succesorului , în 1721 a hotărât ca «Sfântul Sinod» să conducă Biserica Ortodoxă Rusă, şi a mutat reşedinţa ei , care Rusiei era la Moscova, la Petersburg,oraş întemeiat chiar de el împărţită în 1703. Biserica a devenit un fel 58 de marionetăeparhii, ar căror sfori erau trase de ţar, care putea face tot ce considera el necesar în domeniul bisericesc. Prin desfiinţarea Patriarhiei ruse şi introducerea Colegiului duhovnicesc, ,,Regulamentul spiritual” (1721) al lui Petru cel Mare (1682-1725) a modificat doctrina eclesiologică, ţarul devenind controlor şi, indirect, şef al Bisericii, care nu mai este o instituţie de drept divin, ci cu câte un departament al statuluiepiscop pentru fiecare eparhie. Titlul de Ţar, derivat din titlul roman Cezar, ajuns Eparhiile erau reunite în rusă prin bizantinul Kaisartrei mitropolii, a fost abolit oficial în 1712 respectiv cele de Petru cel MareKiev, dar a fost folosit în mod neoficial de-a lungul domniei lui NicolaeMoscova şi Sankt Petersburg.
În perioada lui Nicolae I (1825secolul al XIX-1855)lea, procuratorii erau consideraţi mâna dreaptă a ţaruluiîn Rusia se dezvoltă un curent de gândire care ia treptat amploare, , dintre care anume cel slavofil; între reprezentanţii acestuia îi amintim pe Protasov[[Alexei Homiakov]], Ivan Kireevski, care avea dreptul Constantin Aksakov etc. Acest curent de a se implica în activitatea internă a Bisericiigândire, deoarece Biserica era o instituţie ,ce putea fi manevrată însoţit de guvernele ţariste. În anul 1839ideologia pan-slavistă şi susţinând pretenţiile expansioniste ale Imperiului rus,redescoperă şi promovează ideea că Moscova era A Treia Romă (se face revenirea rutenilor la ortodoxieşi ultima) pe vremea când Protasov şi era la putere ,ucrainienii din Austro-Ungaria , devin din nou creştini ortodocşi, iar guvernul ţarist astfel menită să devină capitală a fost silit unui Imperiu ortodox care ar fi urmat să-i pedepsească pe toţi cei care au participat la revoluţiile din 1820 se extindă asupra întregului spaţiu balcanic şi 1861ortodox.
În timpul ţarului Alexandru perioada domniei lui Nicolae al II/Saşa ( 1855-1881)lea administrarea treburilor bisericeşti a fost încredinţată oberprocurorului Constantin Pobiedonosţev, au fost întemeiate multe seminariiconsiderat cel mai puternic procurator in întreaga perioadă sinodală, care cu timpul au devenit pepiniere având putere mai mare chiar decât Sinodul dirigent; el garanta dreptul împăratului de nihiliştia confirma lucrările Sinodului dirigent. Era un anti-occidental, iar alături adept al principiilor impuse în Biserică de Filaret al MoscoveiPetru cel Mare, Alexandru II, a desfiinţat iobăgia sancţionând aspru orice abatere de la acestea: în 1861. În 18 februarie Alexandru IItot imperiul ţarist, a semnat actul început o lungă serie de desfiinţare a şerbieimasacre. De abia după anul 1905 bisericile au avut dreptul la autonomie şi la libertatea religioasă.
Una din principalele preocupări ale ierarhiei ruse în primii ani postbelici problemele foarte sensibile din istoria Bisericii Ortodoxe Ruse contemporane a fost readucerea în sânul Bisericii a grupărilor desprinse în perioada interbelică. La aceasta se adaugă aşa numita problemă a reunificării Bisericii greco-catolice din Ucraina cu Biserica Ortodoxă Rusă. Dacă "Biserica Vie" şi "Biserica din Catacombe", grupări desprinse în perioada interbelică, s-au reunificat relativ uşor cu Patriarhia, lucrurile au stat cu totul altfel în ceea ce priveşte Biserica Unită din Ucraina. Protoiereul Vladislav Ţâpin consideră că actul reunificării a fost o refacere a unităţii rămâne statutul Bisericii OrtodoxeUcrainene, ruptă scindată în urma Sinodului Unionist de la Brest din 1596trei facţiuni concurente,însă recunoaşte că mulţi clerici uniţi au fost ucişi sau persecutaţi fără a avea vreo vină în ceea ce priveşte colaborarea cu administraţia germană şi Organizaţia Naţionaliştilor Ucrainienidintre care două reclamă autocefalia, acuzaţii ce iar una se aduceau în aceea vreme prelaţilor şi clericilor află sub ascultarea Bisericii Unite Ortodoxe Ruse (aceasta din Ucrainaurmă este cea recunoscută de către comuniunea Bisericilor Ortodoxe).
[[en:Russian Orthodox Church]]
[[es:Iglesia Ortodoxa de Rusia]]
[[fr:Église de Russie]]
[[ru:Русская Православная Церковь]]