Modificări

{{Reorg}}Biserică|'''name= Biserica Ortodoxă Rusă''' [[File:Russia logo.gif|center]]|founder= Sf. [[Apostol]] [[Apostolul Andrei (''Русская Православная церковь''cel Întâi chemat) este corpul |Andrei]], Sf. [[Vladimir din Kiev]]|independence= 1448 |recognition= 1589 de către [[creştinismBiserica Ortodoxă a Constantinopolului|creştinilorConstantinopol]] aflaţi sub autoritatea |primate= Patriarhul [[Patriarhia Chiril (Gundiaev) al Moscovei|Patriarhiei MoscoveiChiril I]]|hq=Moscova, Rusia|territory= Rusia, Ucraina, Belarus, Kazakhstan, Moldova (disputat), unele foste republici sovietice|possessions= Statele Unite, care este în comuniune cu ceilalţi patriarhi ai Canada, Marea Britanie, Australia, China, Franţa|language=[[biserica ortodoxă răsăriteanăslavona veche|bisericilor ortodoxeSlavona bisericească]]. Datorită acestui fapt, credincioşii ortodocşi ruşi sunt în comuniune cu toţi ceilalţi creştini ortodocşi. O parte a Bisericii Ortodoxe Ruse (|music=[[Biserica Ortodoxă Rusă din exilCântarea rusească]]) se află sub ascultarea canonică a |calendar=[[Patriarhia de ConstantinopolCalendarul Iulian|Patriarhiei de ConstantinopolIulian (neîndreptat)]]|population=90, acuzând Patriarhia Moscovei de compromisuri cu puterea comunistă şi cu succesorii acesteia000,000[http://www.cnewa.org/ecc-bodypg.aspx?eccpageID=17]|website=[http://www.mospat. ru/ Biserica Ortodoxă Rusă]}}

'''Biserica ortodoxă rusă''' îşi regăseşte originile în [[Botezul din Kiev]] din [[988]], când Prinţul [[Vladimir I, Prinţul Kievului|Vladimir I]] a adoptat în mod oficial religia [[Imperiul Bizantin|Imperiului Bizantin]] ca religie de stat a [[Rusia Kieveană|Rusiei Kievene]]. Datorită acestui fapt, Biserica Ortodoxă Rusă şi-a sărbătorit în [[anul 1988]] aniversarea a o mie de ani de existenţă. Biserica Ortodoxă Rusă îşi revendică [[succesiune apostolică|succesiunea apostolică]] prin patriarhul de la [[Biserica Ortodoxă a Constantinopolului|Patriarhia de Constantinopol]].

Întreaga Biserică Ortodoxă Rusă a fost la început sub ascultarea canonică ==Jurisdicţie==În concordanţă cu statutul Bisericii Ortodoxe a Rusiei, jurisdicţia sa include persoanele de confesiune ortodoxă care trăiesc pe [[Patriarhia de Constantinopolteritoriu canonic|Patriarhiei de Constantinopolteritoriul canonic]]al Bisericii Ortodoxe Ruse, anume în Rusia, Ucraina, patriarhul constantinopolitan numind mitropolitul din fruntea Bisericii Rusiei Kievene. Mitropolia s-a mutat din [[Kiev]] la [[Suzdal]] şi mai apoi la [[VladimirBiserica Ortodoxă Autocefală Rusă|Belarus]], apoiMoldova, Azerbaidjan, Kazahstan, Kîrgîzstan, Letonia, Lituania, Tadjikistan, în [[1326]]Turkmenistan, la [[Moscova]]Uzbekistan, după devastarea Kievului Estonia şi asupra altor creştini ortodocşi care trăiesc în timpul năvălirilor [[tătari|tătare]]alte ţări şi care au aderat voluntar la această jurisdicţie.

În Aceasta include şi unele Biserici autonome (cu drept de auto-guvernare) ca:*[[1439Biserica Ortodoxă a Estoniei|Biserica Ortodoxă Estoniană (Patriarhia Moscovei)]], la *[[Conciliul de la FlorenţaBiserica Ortodoxă a Lituaniei]], la o întâlnire a conducătorilor bisericilor ortodoxă şi catolică, s-a căzut de acord asupra condiţiilor reunificării celor două ramuri ale creştinismului. Ortodocşii ruşi, însă, nu au fost de acord cu concesiile făcute catolicilor şi *[[Mitropolitul IsidorMitropolia Moldovei (Patriarhia Moscovei)|Mitropolia Ortodoxă a Moldovei]] a fost destituit din poziţia sa. (Republica Moldova)*[[Biserica Ortodoxă Rusă a rămas independentă de faţă de din afara Rusiei]]*[[Sfântul ScaunBiserica Ortodoxă a Ucrainei (Patriarhia Moscovei)|Scaunul RomeiBiserica Ortodoxă a Ucrainei]].

În Bisericile cu drept de auto-guvernare primesc [[1448mir|Sfântul Mir]] Biserica Ortodoxă Rusă a devenit independentă de la Patriarhia Moscovei şi faţă de îşi desfăşoară activitatea pe baza unui [[Patriarhia de Constantinopoltomos]]patriarhal. [[Mitropolitul Iona]]Dreptul Moscovei de jurisdicţie asupra acestora este contestat de alte Biserici ortodoxe, instalat în funcţie de Consiliul Episcopilor Ruşi unele cazuri (în special în 1448Moldova şi Estonia, a fost investit cu titlul de dar şi în [[Mitropolit al Moscoveidiaspora]] şi al tuturor ruşilor. Acest lucru s-a întâmplat cu numai cinci ani ; în Ucraina, mai înainte multe grupări de dimensiuni considerabile, aflate în schismă cu Patriarhia Moscovei, îşi doresc ca biserica Ucrainei să devină [[Căderea Constantinopoluluiautocefalie|autocefală]] ), ca urmare a schimbării frontierelor Rusiei (teritoriul canonic al Bisericii din [[1453]]Rusia a fost definit ecumenic în 1589 ca fiind teritoriul acum defunctului Imperiu Ţarist).

În ==Istoria timpurie==Potrivit tradiţiei, Sfântul [[Apostolul Andrei|Andrei]] cel Întâi Chemat, în timp ce propovăduia [[evanghelie|Evanghelia]], s-a oprit pe dealurile Kievului ca să binecuvânteze viitorul oraş. Însă Sfântul [[Fotie cel Mare|Fotie]], Patriarhul Constantinopolului (858-861‚ 878-886) este cel care a iniţiat o campanie misionară de amploare în rândul slavilor. ===[[1589Convertire]] mitropolitul Moscovei a devenit primul slavilor=== Imperiul Rusiei Kievene (în zilele noastre Ucraina, Belarus şi Rusia) a fost binecuvântat prin activitatea Sfinţilor [[Chiril şi Metodie]], cei [[Întocmai cu Apostolii]], [[patriarhluminător|luminătorii]] al Moscovei slavilor. Cu toate că activitatea lor s-a desfăşurat în Moravia (aproximativ pe teritoriul [[Biserica Ortodoxă a Cehiei şi al tuturor ruşilorSlovaciei|Slovaciei]] actuale) începând cu anul 863, făcând astfel de lucrarea lor misionară au beneficiat toate ţările slave (mai ales [[Biserica Ortodoxă Rusă Bulgară|Bulgaria]], [[autocefalieBiserica Ortodoxă Sârbă|autocefalăSerbia]], Ucraina, Belarus şi Rusia). Celelalte patriarhii ortodoxe  ===Perioada kieveană (988-1237)=== Sfinţii Chiril şi Metodie nu au adus populaţiilor slave doar creştinismul, ci şi cultura bizantină. Slavii au primit o învăţătură creştină complet articulată şi, odată cu ea, o civilizaţie creştină dezvoltată. Epoca celor [[AntiohiaSinoade Ecumenice|Şapte Sinoade]]se încheiase, iar dogmele [[AlexandriaSfânta Treime|Sfintei Treimi]] şi [[Întruparea Domnului|Întrupării]] făceau deja parte din învăţătura bisericii. Deoarece oamenii ascultau propovăduirea misionarilor în propria lor limbă, iar slujbele se ţineau în slavonă, ei au putut să asimileze creştinismul cu uşurinţă. În jurul anului 864, Patriarhul Fotie a trimis la Kiev (capitala Ucrainei de azi) un episcop, dar acesta a fost oprit de la propovăduire în anul 878 de cneazul Oleg, care preluase puterea în Kiev, capitala ruşilor de atunci. Totuşi, influenţe creştine din Bizanţ, EgiptBulgaria şi Scandinavia au continuat să pătrundă în regiune. În 954, Prinţesa [[Olga de Kiev|AlexandriaOlga a Kievului]]s-a botezat, iar aceasta a deschis calea pentru ceea ce a fost numit "cel mai mare eveniment din viaţa bisericii ucrainene şi ruse", botezul cneazului [[IerusalimVladimir din Kiev|Vladimir]] şi [[ConstantinopolBotezul ruşilor]]din anul 988. Atunci a luat naştere '''Biserica Ortodoxă Rusă'''. Nepotul cneaghinei Olga, Vladimir (980-1015) s-a convertit la creştinism şi s-a căsătorit cu principesa Ana, sora împăratului bizantin. Ortodoxia a devenit religia oficială a statului rus până în anul 1917. (Influenţa Bisericii se făcea însă simţită atunci mai mult în oraşe; până în secolele XIV-XV, majoritatea zonelor rurale au rămas păgâne) i.  În decursul secolelor X-XI, au recunoscut Moscovei dreptul fost construite numeroase biserici şi mănăstiri. Sfântul [[Antonie al Peşterilor Kievului]] a adus tradiţia monastică [[Muntele Athos|atonită]] în Rusia (în prezent în Ucraina) în 1051. Întreaga Biserică Ortodoxă Rusă a fost la început sub ascultarea canonică a [[Biserica Ortodoxă a Constantinopolului|Patriarhiei de Constantinopol]], aceasta numind [[mitropolit]]ul din fruntea Bisericii Rusiei Kievene. Până în anul 1237, Mitropolitul ruşilor a exista fost grec (de sine-stătător atunci a rămas în tradiţia locală a bisericii ca a cincea biserică-sorăintonarea imnului ''eis polla eti, despota'' ("Întru mulţi ani, Stăpâne") pentru episcopi să se facă în limba greacă). Majoritatea celorlalţi episcopi erau de origine rusă sau ucraineană.

===Invazia tătarilor în Rusia (1237-1448) === În [[1652]] [[Patriarhul Nikon]] a încercat să centralizeze puterea care era distribuită local şi în acelaşi timp să armonizeze riturile ortodoxe ruse cu cele ale [[Biserica Ortodoxă Greacă|bisericii greceşti]]. De exemplu, el a insistat ca ruşii săsecolul al XII-şi facă semnul crucii cu trei degete iar nu cu douălea, aşa cum era tradiţional. Aceasta reformă a adus mari nemulţumiri în păturile largi ale populaţieiperioada divizării Rusiei în mai multe state feudale, care au văzut schimbările ca pe nişte [[erezie|erezii]], dar şi ca pe un pretext al lui Nikon de Biserica Rusiei Kievene (din Ucraina zilelor noastre) a uzurpa puterea. Acest grup contestatar rămas singura păstrătoare a devenit cunoscut sub numele ideii de [[credincioşi de rit vechi]]unitate, ei respingând învăţăturile noului patriarhrezistând aspiraţiilor centrifuge şi conflictelor feudale dintre cnejii ruşi. [[Alexei I al Rusiei|Ţarul Alexei I]]Nici chiar invazia tătarilor, (carea lovit puternic Rusia în secolul XIII, de asemenea, încerca nu a reuşit să centralizeze puterea), distrugă Biserica Ortodoxă. Biserica a sprijinit schimbările lui Nikonreuşit rămână o forţă reală, iar <i>credincioşii aducând sprijin şi alinare poporului în acele vremuri de rit vechi</i> au fost persecutaţi până când pe tron s-a urcat [[Petru cel Mare]]restrişte. A avut o importantă contribuţie spirituală, materială şi morală la revenirea la unitatea politică în Rusia, care privită ca o garanţie a fost de acord să-i lase să-şi practice religia ortodoxă conform vechilor canoanevictoriei asupra invadatorilor.

La sfârşitul [[secolul al XVII-lea|secolului al XVII-lea]] şi la începutul [[secolul al XVIII-lea|secolului În plus, în acelaşi timp, Marele Duce Alexandru al XVIII-lea]], Biserica Ortodoxă Rusă s-Novgorodului a bucurat de câştigat o mare expansiune. În [[1688]] [[bătălie pe malurile Nevei împotriva suedezilor care fuseseră îndemnaţi de Papă să cucerească această ţară pentru Biserica Ortodoxă Ucrainiană|Mitropolia Kievului]] a fost transferată de sub jurisdicţia [[Constantinopol|Constantinopolului]] sub aceea a Moscovei, aducând milioane de noi credincioşi şi şase dioceze sub controlul general al Patriarhiei Ruse. În următoarele două secole, eforturile misionarilor ruşi s-au întins de-a lungul [[Siberia|Siberiei]] până în [[Alaska]] şi mai apoi în [[Statele Unite]]Latină.

== Starea La ieşirea din perioada invaziilor mongole, Rusia era complet schimbată. Kievul nu şi-a revenit niciodată după raidul hanului Batu, un nepot al lui Genghis Khan, din anul 1240; locul său a fost luat în secolul al XIV-lea de Principatul Moscovei. Marele Duce al Moscovei este cel care a iniţiat rezistenţa în faţa mongolilor şi care i-a condus pe ruşi în bătălia de la Kulikovo. Ascensiunea Moscovei a fost strâns legată cu transformările din viaţa bisericii în zilele noastre ==. Pe când Moscova era încă un oraş mic şi destul de nesemnificativ, Mitropolitul [[Petru al Moscovei|Petru]] al Rusiei (1308-1326), a decis să mute aici scaunul mitropolitan; de atunci înainte Moscova a rămas scaunul întâistătătorului Bisericii Rusiei.

Astăzi Biserica Ortodoxă Rusă este biserica ortodoxă cu cel mai mare număr de credincioşi. Peste 90% dintre etnicii [[ruşi]] se declară ca fiind creştini ortodocşi. Numărul de oameni care participă în mod regulat de slujbe este mult mai redus, dar creşte în fiecare an. Biserica Ortodoxă Rusă are peste 23.000 de parohii, 154 episcopi, 635 mănăstiri, 102 şcoli bisericeşti, în primul rând pe teritoriul fostei Uniuni Sovietice, deşi există un mic număr de parohii şi în alte ţări. Până la [[Revoluţia rusă]], Biserica Ortodoxă Rusă era cel mai mare proprietar de pământ, (aproximativ 49,000 km&sup2;). O bună parte a acestor terenuri au fost retrocedate În această perioadă din istoria Bisericii până în 2004. Toate aceste bogăţii Rusiei au ridicat temeri legate de corupţie – de exemplu este cunoscut că trăit şi sfinţii [[Patriarhul Alexei al II-leaAlexandru Nevski]], care prin statutul său nu are voie să deţină nici o proprietate, se plimbă într-un şi [[Mercedes-BenzSerghie de Radonej]], estimat la aproximativ 500.000 $.)

Există fricţiuni considerabile între Biserica Ortodoxă Rusă şi [[Sfântul ScaunImage:Rublev Trinity.jpg|right|thumb|Icoana Sfintei Treimi (a lui Andrei Rubliov)]] începând din [[2002]], când [[Patriarhul Alexei Cnezatele ruse au început să se unească în jurul Moscovei în secolul al IIXIV-lea]] . Biserica Ortodoxă Rusă a condamnat crearea de către Vatican a unei dioceze [[catolic]]e pentru teritoriul continuat să joace un rol vital în renaşterea Rusieiunite. Această acţiune a Mai mulţi ierarhi ruşi au fost văzută de conducerea Bisericii Ortodoxe Ruse ca o tentativă de adevăraţi îndrumători spirituali şi sfătuitori ai cnejilor Moscovei. Sfântul Mitropolit [[prozelitismAlexei al Moscovei|Alexei]] catolic într(1354-o ţară majoritar ortodoxă1378) l-a educat pe cneazul Dimitrie Donskoy. Acest punct de vedere se bazează pe ideea că Biserica Catolică este una dintre numeroasele biserici După cum avea să facă mai târziu şi Sfântul Mitropolit [[creştinismIona al Moscovei|creştine]] egale cu [[Biserica Ortodoxă RăsăriteanăIona]] (şi cu Biserica Ortodoxă Rusă1448-1471) , punându-şiîn joc propria autoritate spirituală, aşa fiind, nu se cuvine el l-a ajutat pe cneazul Moscovei să stingă disputele feudale şi să încalce teritoriul "aparţinând" unei biserici suroripăstreze unitatea statului. Biserica catolică, pe Sfântul [[Serghie de altă parteRadonej]], recunoscând întâietatea Bisericii Ortodoxe Ruse în ţară, apreciază că minoritatea catolică un mare călugăr şi ascet din Rusia, cu o existenţa neîntreruptă din secolul al XVIIIBiserica Rusiei l-leaa binecuvântat pe Principele Dimitrie Donskoy înainte de bătălia de la Kulikovo, ar trebui să fie păstorită care a constituit începutul luptei pentru eliberarea Rusiei de o ierarhie bisericească dezvoltată completinvadatori.

Problema proliferării altor confesiuni creştine în Rusia este extrem de sensibilă pentru Biserica Ortodoxă RusăÎn acele timpuri, deoarece Biserica a ieşit doar de puţină vreme din epoca persecuţiilor antireligioase sovieticepictorii ruşi au împământenit tradiţia iconografică bizantină primită odată cu convertirea. Aceia care apără acest punct de vedere al '''Bisericii ortodoxe ruse''', văd prozelitismul [[catolic]] sau [[protestant]] ca o concurenţă neloială făcută bisericii ruse care dePictarea icoanelor s-abia îşi revine după 70 de ani de represiune [[comunism|comunistă]]a dezvoltat printre fiii duhovniceşti ai Sfântului Serghie. Pe de altă parte, mişcările religioase Una dintre cele mai mici, (în mod particular [[baptism|baptiştii]] ca şi membrii altor culte protestante, aduse în Rusia de misionari occidentali în ultimul deceniu), simt că statul acordă un suport inechitabil unei religii şi reprimă altele. Într-adevăr, conform prevederilor [[Legea libertăţii de conştiinţă şi de asociere religioasă|Legii libertăţii de conştiinţă şi de asociere religioasă frumoase icoane din 1997]], acele organizaţii religioase care nu pot aduce dovezi oficiale ale existenţei lor pentru ultimii 15 ani, suportă limitări semnificative ale drepturilor lor de a face prozelitism. Legea a fost dată pentru a combate în mod oficial [[cult distructiv|cultele distructive]]. Cu toate acestea, legea această perioadă este astfel formulată încât orice organizaţie religioasăicoana Sfintei Treimi, indiferent cât pictată de veche ar fi, care nu poate aduce documente privind funcţionarea ei pe teritoriul Sfântul [[Uniunea Sovietică|Uniunii SovieticeAndrei Rubliov]] mai înainte de căderea comunismului, este în mod automat considerată "distructivă". Ca o consecinţă, legea dă drepturi depline numai unui număr restrâns de religii de "prim rang", aşa cum este Biserica Ortodoxă Rusă, [[islam]]ul, [[budism]]ul şi [[iudaism]]ul. Se aşteaptă ca această situaţie să se normalizeze după terminarea perioadei de 15 ani de la căderea comunismului(1370?-1430?).

Mai este ceva care face ca guvernul ===Dobândirea [[autonomie]]i bisericeşti===Eliberându-se de invadatori, statul rus a început să favorizeze capete noi puteri, iar biserica ortodoxăl-a urmat. Până în acel moment, datorită rădăcinilor culturale adânci. Este un lucru obişnuit pentru preşedintele Rusiei să se întâlnească cu Patriarhul Constantinopolului numea [[patriarhîntâistătător]]ul cu ocazia sărbătorilor religioase importante precum Bisericii din Rusia, adică pe Mitropolitul de Moscova. În timpul [[PaşteSinodul de la Ferrara-Florenţa|Sinodului de la Ferrara-Florenţa]]le, în fruntea Bisericii Rusiei se afla un mitropolit grec, Isidor. Întâlnirile Susţinător al unirii cu Roma, Isidor se întoarce la Moscova în anul 1441, unde proclamă unirea Bisericii locale cu şefii religioşi budişti sau musulmani sunt mai rarecea a Romei, aşa cum fusese ea decretată la Florenţa, dar se izbeşte de refuzul categoric al ruşilor de a o accepta. Confesiunile protestante El este întemniţat de către Marele Duce, dar după o vreme i se permite să evadeze, iar el fuge în Italia. Astfel, scaunul mitropolitan rămâne vacant; ruşii nu puteau însă un nou mitropolit, căci Biserica din Constantinopol continua să accepte unirea florentină. Nevrând să acţioneze pe cont propriu, ruşii amână luarea unei decizii vreme de câţiva ani. Totuşi, în anul 1448, doar cu cinci ani înainte de [[căderea Constantinopolului]] sub asaltul otoman, un sinod al episcopilor ruşi îl alege drept cap pe Mitropolitul Iona, fără intervenţia şi acordul Constantinopolului, acesta fiind investit cu titlul de Mitropolit al Moscovei şi al tuturor ruşilor. După anul 1453, când este abandonată unirea florentină, se bucură restabileşte comuniunea între Biserica Rusiei şi Biserica din Constantinopol, dar de nici o recunoaştere guvernamentalăatunci înainte ruşii aveau să continue să-şi aleagă singuri întâistătătorul bisericii. De atunci înainte, Biserica Rusă începe să se autoguverneze.

Biserica Ortodoxă Rusă Expansiunea continuă a statului rus a contribuit, de asemenea, la creşterea autorităţii Bisericii Rusiei. Pentru poporul rus, acesta era un semn de la Dumnezeu pentru că în momentul căderii Imperiului Bizantin ei reuşeau să alunge ultimele rămăşiţe tătăreşti. Atunci apare pentru prima dată ideea că, după căderea Constantinopolului (Patriarhia Moscoveia doua Romă) nu este unul şi acelaşi lucru cu , Moscova devine [[Biserica ortodoxă rusă din afara RusieiA Treia Romă]] , într-o scrisoare a monahului Filotei de Pskov către ţarul Ivan cel Groaznic (cunoscută de asemenea ca '''Biserică ortodoxă rusă''' în afara graniţelor ţăriipreajma anului 1525). Conceptul avea să fie folosit pentru a susţine transformarea Rusiei în imperiu şi pentru instituirea Patriarhiei Moscovei, fiind ulterior abandonat, care apoi redescoperit şi intens promovat începând cu secolul al XIX-lea. Ideea echivalării Moscovei cu o a treia Romă nu a fost formată niciodată acceptată de comunităţile ruşilor emigranţi şi care refuzau celelalte Biserici Ortodoxe, dar ea continuă să recunoască autoritatea bisericii ruse dominată de comunişti. Biserica Ortodoxă Rusă din exil se află sub ascultarea canonică a [[Patriarhia de Constantinopol|Patriarhiei de Constantinopol]]fie răspândită în cadrul Bisericii Rusiei.

== Bisericile ortodoxe ruseşti ==[[image:St Basils Cathedral closeup.jpg|thumb|right|300px|PrimÎn secolele al XV-lea-XVI-plan al cupolelor Catedralei Sfântul Vasile]]Bisericile ortodoxe lea, Biserica şi îndeosebi mănăstirile ajunseseră printre dintre cei mai mari proprietari de pământ din Rusia au toate caracteristicile bisericilor ortodoxe : aproape o treime din est şi acestea le diferenţiază de bisericile catolicepământul Rusiei aparţinea mănăstirilor. *Interioarele sunt bogat decorate cu Sfântul [[FrescăNil Sorski|fresceNil din Sora]] care acoperă întreaga suprafaţă a zidurilor(Nil Sorski, unele dintre ele înfăţişând chipurile sfinţilor1433?-1508), imagini biblice sau scene un monah dintr-o sihăstrie îndepărtată din viaţa pădurile de zi cu zi.*Pe tavanul cupolei se află portretul lui ''Isus Pantokrator'' (''Creatorul A Tot Ce Există''). Icoanele lui [[Isus]] Pantokrator subliniază simultan atât umanitatea lui cât şi divinitatea lui, aceasta având semnificaţia că Isus este dincolo de Volga a lansat un om şi totuşi este Dumnezeu făra început şi fără sfârşit. *Nu există rânduri atac la adresa acestei stări de băncifapt, ci numai câteva strane.*Multe biserici au fost, sau mai sunt luminate cu lumânări, astfel îndeosebi asupra faptului că multe fresce au fost afumate şi au nevoie mănăstirile erau proprietare de restaurăripământuri. *Toate bisericile au suporturi pentru Sfântul [[candelăIosif de Volokolamsk|candeleIosif]] şi lumânări , Stareţ al Mănăstirii Volokolamsk (1439-1515), s-a ridicat în faţa icoanelorapărarea dreptului mănăstirilor de a deţine pământ. Credincioşii cumpără lumânări din standurile bisericilor Acest episod a devenit cunoscut ca disputa dintre "Posesionişti" (adepţii proprietăţii) şi le aprind în faţa icoanelor spunând rugăciuni pentru sufletele celor morţi, sau pentru a primi ajutorul divin"Anti-Posesionişti" (partizanii sărăciei).

*Toate bisericile ortodoxe au un [[iconostas]] care separă [[naos]]ul ([[nava]] Disputa legată de proprietăţile monastice avea la bază două concepţii diferite despre viaţă monahală şi, implicit, două puncte de vedere diferite asupra relaţiei bisericii) cu lumea. Adepţii proprietăţii insistau asupra îndatoririlor sociale ale monahilor, afirmând că monahii nu foloseau bogăţiile pentru ei înşişi, ci pentru a avea grijă de cei săraci şi bolnavi, pentru a arăta ospitalitate faţă de [[altar]]străini şi pentru nevoile misionare ale Bisericii. El este acoperit cu icoanePentru a putea face toate aceste lucruri, împiedicând vedereamănăstirile aveau nevoie de fonduri, dar permitând gândurilor credincioşilor astfel că era necesar ca ele să treacădeţină pământuri proprii. Astfel, ei insistau asupra nevoii de unitate între propovăduire şi practică.Totodată, ei considerau că bogăţiile puteau fi folosite şi pentru a pune în evidenţă frumuseţea şi solemnitatea slujbelor bisericeşti.

Culorile cupolelor bisericilor ortodoxe ruse Anti-Posesioniştii, adepţi ai sărăciei evanghelice, considerau că milostenia este în principal datoria laicilor, în timp ce responsabilitatea călugărului este de a-i ajuta pe ceilalţi prin rugăciunile sale şi prin exemplul personal. Pentru a-şi împlini îndatoririle în mod corespunzător un călugăr trebuie să se detaşeze de cele lumeşti; ori, doar cei care au făcut un legământ de sărăcie deplină pot ajunge la adevărata detaşare. Or, considerau ei, fiind proprietari de pământ, monahii nu pot evita implicarea în disputele lumeşti şi, fiind cuprinşi de grijile pământeşti, ei vor acţiona şi gândi în mod lumesc. Ei credeau într-o mai mare libertate a cultului, considerând că Dumnezeu este mai mulţumit cu o rugăciune simplă, cu inimă smerită, mai degrabă decât de fastul liturgic. Ei susţineau o practică religioasă mai interiorizată, practicând [[isihasm|rugăciunea inimii]] şi căutând să urmeze calea [[sărăcia|sărăciei evanghelice]]. În cele din urmă, adepţii proprietăţii au următoarele semnificaţiiavut câştig de cauză, dar Biserica a recunoscut validitatea ambelor căi, declarându-i sfinţi pe liderii ambelor tabere. Disputa avea şi implicaţii politice. Ţarul considera că puterea îi era dată de Dumnezeu, el fiind reprezentantul Acestuia pe Pământ. De aceea, el avea datoria să sprijine Biserica în toate acţiunile sale. Tradiţia politică bizantină asigurase un anumit echilibru în relaţia dintre autoritatea Bisericii şi puterea imperială stat:capul Bisericii şi cel al Imperiului aveau autoritate egală, fiecare în domeniul său, astfel că Patriarhul putea sancţiona acţiunile împăratului dacă acesta se abătea de la normele morale. Aceasta însemna că Biserica reprezenta şi o forţă politică neglijabilă. Acest principiu a fost preluat şi în tradiţia politică rusă. Or, influenţa politică a Bisericii era susţinută considerabil de faptul că aceasta dispunea şi de proprietăţi şi alte averi considerabile. De aceea, disputa dintre posesionişti şi anti-posesionişti ridica probleme de natură politică - adoptarea poziţiei Sf. Nil ar fi dus nu doar la sărăcirea voluntară a Bisericii, ci şi la scăderea influenţei politice a Bisericii şi, în cele din urmă, la acceptarea dominaţiei absolute a puterii politice asupra Bisericii. Disputa s-a sfârşit cu victoria adepţilor proprietăţii, însă autoritatea sa politică ieşit slăbită din această confruntare, pierzându-şi capacitatea de a sancţiona eficient acţiunile ţarului. Ţarul, în schimb, şi-a impus autoritatea asupra mitropolitului şi a început să se amestece din ce în ce mai mult în treburile interne ale bisericii. ===Instituirea Patriarhiei ruse===În anul 1588, Marele Duce Teodor I al Moscovei a cerut Patriarhiei Constantinopolului permisiunea de a înfiinţa o nouă patriarhie *Negru pentru poporul rus. Întrebarea a fost remisă şi celorlalţi Patriarhi - supunereai Alexandriei, Antiohiei şi Ierusalimului. Cupolele negre sunt văzute la Aceştia au stabilit împreună că, deşi Sinoadele stabiliseră înfiinţarea a doar cinci patriarhii, a această chestiune nu era de drept divin, ci doar o soluţie [[mânăstireeclesiologie|mânăstirieclesiologică]]de moment; astfel, cererea Rusiei a fost aprobată. *Verde – Sfânta Treime.*Albastru – Sfântul SpiritÎn anul 1589, Mitropolitul [[Iov al Moscovei]] a devenit primul patriarh rus; astfel a fost recunoscută [[autocefalie|autocefalia]] Bisericii Ruse.*Auriu Celelalte patriarhii ortodoxe ([[Biserica Ortodoxă a Constantinopolului|Constantinopolul]], [[Biserica Ortodoxă a Antiohiei|Antiohia]], [[Biserica Ortodoxă a Alexandriei|Alexandria]] şi [[Biserica Ortodoxă a Ierusalimului|Ierusalimul]]) i- au recunoscut [[IsusBiserica Ortodoxă Rusă|Moscovei]]. Cupolele aurii puse pe turnurile cilindrice au fost astfel construite pentru dreptul de a exista de sine-stătător ca a arăta precum lumânările aprinsecincea Biserică-soră, dacă sunt privite din depărtaredefinindu-i [[teritoriu canonic|graniţele canonice]] ca fiind aceleaşi cu cele ale Imperiului Rus.

Numărul de cupole are de asemenea anumite semnificaţii:===Reformele interne=== *Una este cea care-l indică pe Când [[IsusNikon al Moscovei]]a devenit întâistătător al Bisericii Rusiei, era angajată într-un proces de actualizare şi corectare a cărţilor de cult. *Trei indică Sfânta Treime. *Cinci îi indică pe Isus O contribuţie importantă la aceasta a avut-o însuşi Patriarhul Nikon, o personalitate puternică şi şi [[cei patru evanghelişti]]un reformator al bisericii.

Crucile din vârfurile cupolelor au la baza lor o semiliună aşezată cu colţurile În vremea dominaţiei tătarilor, copiştii, prea puţin educaţi, făcuseră numeroase greşeli în suscopierea cărţilor de cult. Aceasta este Nikon a impus corectarea cărţilor de fapt o ancorăslujbă după manuscrisele contemporane greceşti ale [[Biserica Ortodoxă a Constantinopolului|Bisericii Constantinopolului]], indicând că biserica este şi a introdus o corabie serie de alte reforme utile. Patriarhul Nikon a credinţei întravut o influenţă considerabilă, inclusiv politică, dar, datorită zelului său, şi-o mare de deşertăciunia făcut mulţi duşmani, astfel încât a murit în exil.

Multe bisericiAstfel, patriarhul Nikon a introdus, după practica bizantină, facerea [[Catedrala Sfântul VasileSemnul crucii|semnului crucii]] din cu trei degete împreunate (în numele [[MoscovaSfânta Treime|Sfintei Treimi]] fiind cel ) în loc de două (practica rusească mai cunoscut exemplu, nu sunt structuri simetrice. Acest lucru nu este întâmplător, fiind bazat pe credinţa că veche: cele două degete împreunate simbolizau cele două Firi ale [[simetrieIisus Hristos|simetria]] este duşmanul [[frumuseţe|frumuseţiiMântuitorului]], cea omenească şi cea dumnezeiască).

== Vezi Reformele au provocat ruperea de asemenea ==*biserică a celor care considerau că toate cărţile de cult şi practicile bisericeşti erau integral de inspiraţie dumnezeiască şi nu era admisibilă nici o schimbare. Unii [[Rusiapreot|preoţi]]*şi credincioşi au refuzat să adopte reformelor liturgice ale Patriarhului Nikon şi au fost anatemizaţi de autorităţile bisericeşti. Aceste grupuri au devenit cunoscute sub numele de [[Biserica Ortodoxă Răsăriteanărascolnici]]*[[Istoria creştinismului]]*[[Inelul sau "vechii credincioşi". O parte din ei au rămas în Rusia, fiind alternativ persecutaţi şi protejaţi de autoritatea politică, iar alţii au emigrat în alte ţări (între care pe teritoriul României de Aur]]*astăzi - comunitatea lipovenilor). Unele dintre comunităţile Vechilor Credincioşi se află în prezent sub ascultarea [[Cezaropapism]]*[[HlistBiserica Ortodoxă Rusă din afara Rusiei|Bisericii Ortodoxe Ruse din Afara Rusiei]]{{citare}}.

==Legături externe==* În anul 1688, [http://www.mospat.ru/?lng=1 Situl web oficial al '''Bisericii Ortodoxe Ruse'''[Biserica Ortodoxă Ucraineană|Mitropolia Kievului]]* a fost transferată de sub jurisdicţia [[http://ro.orthodoxlinks.info/orthorus/ Biserica Ortodoxă Rusăa Constantinopolului|Constantinopolului]* [http://www.pravoslavie.ru/english/ Pravoslavie.Ru]* [http://eng.sedmitza.ru/ Sedmitzasub cea a Moscovei, aducând milioane de noi credincioşi şi şase eparhii sub jurisdicţia Patriarhiei Ruse.Ru]

[[CategorieSfântul Sinod Guvernant a fost stabilit la Sankt Petersburg şi era format din doisprezece membri:Jurisdicţii]]patru arhiepiscopi, şase arhimandriţi şi doi protopopi. Această adunare era prezidată de Mitropolitul de St. Petersburg şi se afla sub ascultarea ţarului. Sfântul Sinod remitea în fiecare an ţarului un raport de activitate, prin intermediul unui delegat mirean, procuratorul bisericesc; acesta administra ''de facto'' Biserica Rusiei. În timp ce un patriarh numit pe viaţă ar fi putut să îl înfrunte direct pe ţar, membrii Sfântului Sinod, numiţi direct de acesta, nu aveau nici o posibilitate de protest: la cel mai mic gest de nesupunere, erau excluşi din sinod. Acest sinodul a rămas organismul suprem de conducere a bisericii din Rusia timp de aproape două sute de ani.

Tratatul de la KuciukAlţii consideră că perioada sinodală a secolului al XVIII-Kainargi (1774) oferea Rusiei posibilitatea lea a fost mai degrabă una de renaştere a interveni Bisericii Rusiei. Astfel, consideră ei, în politica internă a Porţii pentru protejarea ortodocşilor. Această politică a Rusiei se evidenţiază prin Convenţia de la Akkerman (1826) această perioadă ruşii au părăsit mişcările religioase şi Tratatul de pseudo-religioase provenind din Apusul acelor vremuri, revenind la Adrianopol (1829)străvechea învăţătură a Bisericii celei drept măritoare. Sub politica protecţionistă a Rusiei se ascundea dorinţa de expansiune spre sud-estul EuropeiDe asemenea, împlinirea ,,planului grecesc” ei subliniază faptul că tot atunci Biserica rusă şi- transformarea Imperiului otoman într-un imperiu elen (tradiţionalul plan de refacere a Bizanţului)redobândit dimensiunea misionară. Aceştia afirmă totodată că, sub conducerea marelui duce Constantinîn teologie şi spiritualitate, fiul ţarinei Ecaterina a IIOrtodoxia s-ar fi eliberat de imitarea servilă a (1762-1796)Apusului.

În 1700această perioadă, după moartea Patriarhului Adrian, Petru cel Mare a intervenit în numirea succesorului , în 1721 a hotărât ca «Sfântul Sinod» să conducă Biserica Ortodoxă Rusă, şi a mutat reşedinţa ei , care Rusiei era la Moscova, la Petersburg,oraş întemeiat chiar de el împărţită în 1703. Biserica a devenit un fel 58 de marionetăeparhii, ar căror sfori erau trase de ţar, care putea face tot ce considera el necesar în domeniul bisericesc. Prin desfiinţarea Patriarhiei ruse şi introducerea Colegiului duhovnicesc, ,,Regulamentul spiritual” (1721) al lui Petru cel Mare (1682-1725) a modificat doctrina eclesiologică, ţarul devenind controlor şi, indirect, şef al Bisericii, care nu mai este o instituţie de drept divin, ci cu câte un departament al statuluiepiscop pentru fiecare eparhie. Titlul de Ţar, derivat din titlul roman Cezar, ajuns Eparhiile erau reunite în rusă prin bizantinul Kaisartrei mitropolii, a fost abolit oficial în 1712 respectiv cele de Petru cel MareKiev, dar a fost folosit în mod neoficial de-a lungul domniei lui NicolaeMoscova şi Sankt Petersburg.

Înainte de Nicolae I, a domnit fratele Sub domnia lui, Alexandru I ( 1801-1825 ) numit şi îngerul păcii, care dorea să guverneze ţara ca şi bunica lui Ecaterina cea Mare. Un eveniment important îl constituie proclamarea anexării după cucerirea Georgiei la Imperiul rus în 18 ianuarie 1801, iar din 1811 Biserica Ortodoxă de [[Biserica Ortodoxă a Georgiei a fost încadrată ca exarhat |aici]] îşi pierde [[autocefalie|autocefalia]], fiind înglobată în Biserica ortodoxă Rusă. El a fost iubit de popor, deoarece a făcut mult bine, iar în 1814, când Napoleon a semnat abdicarea, Alexandru I, a fost desemnat ca salvator al Europei. Ultimul act cu statutul de măreţie al lui Alexandru I în politica europeană l-a constituit încheierea Sfintei Alianţe. În 1823, la desemnat ca succesor al tronului pe Nicolae I , el murind la 1 decembrie 1825. Moartea lui a întristat foarte tare sufletele poporului rus, care au dorit să îl vadă din nou pe eroul lor, chiar au cerut exhumarea trupului său[[exarhat]].

În perioada lui Nicolae I (1825secolul al XIX-1855)lea, procuratorii erau consideraţi mâna dreaptă a ţaruluiîn Rusia se dezvoltă un curent de gândire care ia treptat amploare, , dintre care anume cel slavofil; între reprezentanţii acestuia îi amintim pe Protasov[[Alexei Homiakov]], Ivan Kireevski, care avea dreptul Constantin Aksakov etc. Acest curent de a se implica în activitatea internă a Bisericiigândire, deoarece Biserica era o instituţie ,ce putea fi manevrată însoţit de guvernele ţariste. În anul 1839ideologia pan-slavistă şi susţinând pretenţiile expansioniste ale Imperiului rus,redescoperă şi promovează ideea că Moscova era A Treia Romă (se face revenirea rutenilor la ortodoxieşi ultima) pe vremea când Protasov şi era la putere ,ucrainienii din Austro-Ungaria , devin din nou creştini ortodocşi, iar guvernul ţarist astfel menită să devină capitală a fost silit unui Imperiu ortodox care ar fi urmat să-i pedepsească pe toţi cei care au participat la revoluţiile din 1820 se extindă asupra întregului spaţiu balcanic şi 1861ortodox.

Politica În perioada domniei ţarului Nicolae I (1825-1855),politica autorităţilor cu privire la cultele religioase devine deosebit de a asigura şcoli proprii şi un salariu mai omenos pentru clerul restrictivă. În ceea ce priveşte Biserica Ortodoxă, procuratorii, funcţionari instituiţi de mirţar,ţinut în mizerie aveau dreptul de polonezi ,a dus la hotărârea celor trei episcopi se implica în activitatea şi 1300 clerici de funcţionarea internă a reveni la Biserica acesteia. Între altele, în această perioadă este interzisă traducerea Bibliei în limba rusăvorbită şi integrarea acestora în practica bisericească.

Regimul poliţist al lui Nicolae I ,În anul 1839 se face revenirea forţată a mers atât de departe rutenilor la Ortodoxie, pentru a putea controla toate secteletrei episcopi şi 1300 clerici revenind la Biserica Ortodoxă Rusă, încât au sigilat cimitirul din Moscova, iar Protasov împreună cu o parte a interzis ca în Biserică credincioşilor. În acelaşi timp, să se facă traduceri ale Bibliei în limba vulgară rusă, şi i-Statul rus duce o politică de convertire la ortodoxie a convertit pe toţi protestanţiprotestanţilor, astfel încât să nu mai poată fi schimbată religia lorinterzicând schimbarea religiei de la Ortodoxie la alte confesiuni, iar copii noi copiii nou-născuţi, rezultaţi dintre din căsătoria între un ortodox şi eterodox un heterodox urmau să fie obligatoriu de religie ortodoxă. Deabia Dreptul la libertatea religioasă este recunoscut de autorităţile ruse abia după 1905, s-a acceptat ca fiecare să aibă libertatea de a-şi alege propria religie.

În Rusia ţaristă , după manifestul din octombrie Ţarul Nicolae al II-lea (Nikolai Alexandrovici Romanov) al Rusiei a fost ultimul împărat de pe tronul Rusiei. Nicolae al II-lea nu a reuşit să facă faţă sarcinilor combinate ale conducerii ţării într-o perioadă de agitaţie politică şi respectiv conducerii Armatei ruse în timpul războiul ruso-japonez (1904-1905, ) (soldat cu înfrângerea catastrofală a existat un sistem destul Rusiei) cât şi în timpul Primului Război Mondial (1914-1918). El este silit să facă o serie de bizar pe reforme care Almanahul de la Goltha îl numea " transformă Rusia într-o monarhie constituţională sub un ţar autocrat ".Pe durata celei mai mari părţi ; ulterior, ca urmare a secolului al XXRevoluţiei bolşevice din 1917-lea1918, ţarul a fost silit să abdice, apoi el şi familia sa au fost executaţi. [[Biserica Ortodoxă Rusă din afara Rusiei|Biserica Ortodoxă Rusă din afara graniţelor]] i-a fost nevoită să coexiste cu guvernul ateu al Uniunii Sovietice[[proslăvire|canonizat]] sub numele de [[Sfinţii Mucenici Romanovi]].

Lui Un rol important dar încă disputat a avut timpul domniei lui Nicolae al II-lea un personaj numit Grigori Efimovici Rasputin, mistic rus, călugăr din Siberia, cu reputaţie atât de vindecător cât şi de om desfrânat. Mulţi consideră că acesta avea legături cu secta [[hlîsti]]lor. A jucat un rol important în viaţa ţarului Nicolaeal II-lea, a ţarinei Alexandra şi a unicului lor fiu, ţareviciul Alexei Nicolaevici, care era bolnav de hemofilie. Se spunea că Rasputin avea puterea de a vindeca prin puterea rugăciunilor şi că, într-adevăr, căruia îi plăcea săstarea ţareviciului s-a îmbunătăţit într-o oarecare măsură după venirea lui la Curte; astfel, el dobândeşte o mare influenţă asupra Romanovilor. Aceştia îl considerau pe Rasputin un om al lui Dumnezeu şi spună inginer ca să nu un profet, iar ţarina credea, se declare poliţistpare, istoricii isincer că Dumnezeu vorbeşte prin gura lui -toate acestea au făcut un portret contribuit la ascensiunea rapidă a lui Rasputin. Această relaţie poate fi pusă în care se disting bine trăsături din fizionomia lui Stalinlegătură cu ataşamentul tradiţional dintre pătura conducătoare a imperiului şi Biserica ortodoxă rusă.

În timpul ţarului Alexandru perioada domniei lui Nicolae al II/Saşa ( 1855-1881)lea administrarea treburilor bisericeşti a fost încredinţată oberprocurorului Constantin Pobiedonosţev, au fost întemeiate multe seminariiconsiderat cel mai puternic procurator in întreaga perioadă sinodală, care cu timpul au devenit pepiniere având putere mai mare chiar decât Sinodul dirigent; el garanta dreptul împăratului de nihiliştia confirma lucrările Sinodului dirigent. Era un anti-occidental, iar alături adept al principiilor impuse în Biserică de Filaret al MoscoveiPetru cel Mare, Alexandru II, a desfiinţat iobăgia sancţionând aspru orice abatere de la acestea: în 1861. În 18 februarie Alexandru IItot imperiul ţarist, a semnat actul început o lungă serie de desfiinţare a şerbieimasacre. De abia după anul 1905 bisericile au avut dreptul la autonomie şi la libertatea religioasă.

După ţarul Alexandru II, (bunicul lui Nicolae II ) au ==Perioada comunistă==Pe durata celei mai urmat la putere ţarii : Alexandru III (1881mari părţi a secolului al XX-1894) şi Nicolae II (1894-1917)lea, Biserica Ortodoxă Rusă a fost pusă în situaţia de a coexista cu guvernul bolşevic ateu al Rusiei sovietice, apoi al Uniunii Sovietice.

Alexandru III , încă de mic ===Biserica în perioada bolşevică===La începutul secolului al XX-lea,Biserica Rusiei a fost dat de tatăl său (Alexandru II), în grija lui Constantin Pobiedonosţev/Konstantin Pobedonosţev, început pregătirile pentru un conservator şi naţionalist, care i[[Sinodul bisericesc tuturor ruşilor din 1917-a oferit o educaţie foarte ortodoxă şi i1918|Sinod al tuturor ruşilor]]. Dar sinodul s-a insuflat principile autocraticeţinut abia după revoluţia din 1917. El Printre principalele puncte adoptate de sinod se găsea şi restaurarea scaunului patriarhal în Biserica Rusiei; cel ales pentru a preluat o moştenire dificilăocupa rangul patriarhal este Mitropolitul Moscovei, dar a condus ţara cu « mână de fier »[[Tihon (Belavin) al Rusiei|Tihon]] (†1927). El a trăit după câteva principii, care reies şi din vorbele lui :

"Vocea Domnului ne sfătuieşte Biserica Ortodoxă Rusă avea să susţinem cu credinţă o conducere absolutistăfie din nou reformată, urmărindu-se emanciparea sa măcar relativă faţă de autorităţile laice. Vom conduce destinele imperiului nostru dând crezare prevestirilor lui Ca urmare a decretului bolşevicilor din anul 1918 privitor la libertatea de conştiinţă şi la separarea Bisericii de stat, pornind Biserica Ortodoxă Rusă dobândeşte dreptul de a-şi desfăşura activităţile de cult, dar spaţiul său de acţiune este limitat exclusiv la ideea justiţiei şi puterii autocraţieiacestea, pe care o vom consolida ; viitorul va fi o problemă între noi Biserica neavând dreptul de a-şi Dumnezeuexercita influenţa asupra cetăţenilor."

În timpul domniei luiLucrurile au luat însă o altă întorsătură. Iniţial, bolşevicii (una dintre mişcările politice de treisprezece anisorginte comunistă active în Rusia şi care sfârşeşte prin a deveni singura deţinătoare a puterii politice) nu au luat măsuri antibisericeşti sau anticlericale; au adoptat o legislaţie moderată în privinţa Bisericii şi a vieţii religioase în general. După începerea războiului civil însă, profitând de faptul că unii [[episcop]]i şi [[cler]]ici colaboraseră cu Armata Albă (pro-ţaristă, opusă Armatei Roşii conduse de bolşevici), mai ales în ciuda circumstanţelor improprii în care se afla poporul teritoriile ocupate de acestea, el guvernul bolşevic a reuşit început să aducă pace şi înviorare economică asupra ţăriiia o serie de măsuri restrictive împotriva ierarhiei bisericeşti. Acuzaţiile împotriva clericilor erau cele de participare la lupta împotriva Armatei Roşii, propagandă împotriva regimului bolşevic etc.

Ţarul Nicolae al II-lea ( Nikolai Alexandrovici Romanov) al RusieiDin anul 1919, guvernul bolşevic a fost ultimul împărattrecut la o politică antireligioasă şi antibisericească sistematică, ultimul Romanov pe tronul Rusiei . Nicolae al II-lea s-care a dovedit incapabil să facă faţă sarcinilor combinate ale conducerii ţării constat în timpul propagandă şi acţiuni cu vădit scop antireligios, diversiuni vizând crearea unor situaţii agitate grupări dizidente în sânul Bisericii etc. Sunt celebre în acest sens acţiunile de "verificare" a [[moaşte]]lor din punct cursul anului 1919, înfiinţarea de reviste cu scopul declarat de vedere politic a lupta contra religiei şi ale conducerii armatei ruse Bisericii, publicarea unor articole defăimătoare la adresa Bisericii în cel mai mare conflict internaţional presa de până atunci. Domnia sa s-a sfârşit odată largă circulaţie, precum şi crearea, cu Revoluţia rusă sprijinul temutei Ceka ( 1918 poliţia politică), pe timpul căreiaa unei grupări "reformatoare", în sânul Bisericii, care mai târziu se va desprinde de aceasta, formând aşa-numita "Biserică Vie", el şi familia sa au fost executaţicontrolată integral de poliţia politică bolşevică. La aceste acţiuni se adaugă procesele intentate reprezentanţilor Bisericii sub diferite pretexte din anii 1919-1920.

O altă personalitate, Opoziţia patriarhului Tihon faţă de politicile represive a sec.XX-lea a fost Grigori Efimovici Rasputin , un mistic rus guvernului bolşevic în timpul războiului civil, călugăr din Siberia , despre care se poate afirma că a avut o personalitate dublă , una de mare vindecător precum şi alta de om desfrânat. A jucat un rol important apelurile sale repetate la neimplicarea Bisericii în viaţa ţarului Nicolae al IIluptele politice şi încurajarea credincioşilor i-au consolidat autoritatea şi i-lea au atras respectul milioanelor de creştini pravoslavnici ruşi, a ţarinei Alexandra precum şi a unicului lor fiucreşterea prestigiului său peste hotare. Statul comunist urmărea însă, ţareviciul Alexei Nicolaeviciprin supunerea Bisericii, care era bolnav de hemofiliedistrugerea ei. După spusele altora Astfel,se zvonea că Rasputin avea puterea succesorii numiţi de a vindeca prin puterea rugăciunilor şi se pare căpatriarhul Tihon au fost arestaţi si deportaţi - ultimul dintre ei, într-adevărPetru Poliansky, starea ţareviciului spe data de 10 decembrie 1925 -a îmbunătăţit într-o oarecare măsură ,iar din aceste motive consider că merită amintit numele luidupă ce îşi reafirmase loialitatea faţă de predecesorul său.

Poziţia dobândită de Rasputin i-a permisCând, întrîn anii 1921-o anumită măsură 1922,guvernul a cerut ca averile bisericii să exercite influenţe asupra familei Romanov. Ţarul şi ţarina îl considerau pe Rasputin un om al lui Dumnezeu şi un profet, iar ţarina credea sincer că Dumnezeu vorbeşte prin gura lui - toate acestea au contribuit la ascensiunea rapidă fie donate pentru ajutorarea populaţiei care murea de foame ca urmare a lui Rasputin. Această relaţie poate fi apreciată şi în contextul relaţiei tradiţionalerecoltei slabe din 1921, vechi şi foarte puternice între Biserica ortodoxă rusă Biserică şi pătura conducătoare noile autorităţi a imperiuluiizbucnit un conflict de amploare; autorităţile au decis să folosească această ocazie ca să distrugă biserica, lansând o serie de măsuri represive.

În perioada lui Nicolae IIAmeninţată distrugerea completă, Biserica nu şi-a domnit oberprocurorul Constantin Pobiedonosţev, considerat cel mai puternic procurator,chiar mai puternic decât «Sinodul dirigent» ; el garanta dreptul împăratului putut continua opoziţia faţă de a confirma lucrările Sinodului dirigent abuzurile puterii bolşevice. Era un om căruia nu-i plăceau deloc ideile occidentale şi ar fi preferat să aducă Rusia înapoi, la epoca lui Petru cel Mare . El dorea ca poporul rus să fie adevăraţi fideli principilor lui , şi să respecte tot ce venea din partea statului, iar cei În condiţiile în care se opuneau principilor lui, erau pedepsiţi crunt . Din această cauză Biserica ortodoxă Rusă a intrat într-o perioadă grea - aşa au început masacre în tot imperiul ţarist. Deabia după 1905războiul civil, bisericile au avut dreptul la autonomie politica antireligioasă şi la libertate religioasă .După 1917, expansiunea comunismului spre centrul Europei anticlericală a însemnat expansiunea Rusiei (URSS), luat o nouă formă de cucerire. În secolul trecutamploare nemaivăzută până atunci, Imperiul ţarist patriarhul Tihon a fost socotit nevoit să accepte o serie de populaţia balcanicăcompromisuri, în special speranţa îmbunătăţirii condiţiilor de cea slavă, ca având o misiune mesianică ce se referea existenţă ale Bisericii în statul bolşevic. El a renunţat la păstrarea credinţei ortodoxeopoziţia faţă de guvernul bolşevic, la răspândirea acesteia recunoscând legitimitatea acestuia şi acceptând condamnarea publică a acelora dintre ierarhi şi la contracararea ereziilorclerici care se alăturaseră rezistenţei antibolşevice. În toate tratatele Patriarhia rusă se dezice de grupările din emigraţie potrivnice puterii sovietice şi nu mai ia poziţie în disputele politice încheiate . Protoiereul Vladislav Ţîpin explică această schimbare de orientare în atitudinea patriarhului faţă de guvernarea bolşevică prin dorinţa acestuia de a evita scindarea Bisericii Ruse, confruntată la acea dată cu Imperiul otoman, Rusia apare ca apărătoare a ortodocşilor în faţa abuzurilor musulmanilorputernice mişcări "reformatoare" sprijinite făţiş de puterea sovietică.

După revoluţia rusă din februarie 1917 , şi ===Biserica sub stalinism===Datorită situaţiei critice în care se găsea Biserica Ortodoxă Rusă a fost supusă unui amplu proces transformator, menit să o scoată de sub dependenţa totală faţă locţiitorul de autoritatea laică. În acest senspatriarh Serghie îi trimite lui Stalin, în cadrul «Sinodului dirigent» în vara anului 19171927, s-a hotărât reînfiinţarea instituţiei patriarhiei , desfiinţată de Petru Cel Mare, urmată de alegerea după mai bine de 200 o scrisoare prin care exprima acceptarea formală de ani, către Biserică a patriarhului Rusiei în persoana mitropolitului Moscovei ( Tihon Belavin )autorităţii regimului bolşevic. Lucrurile au luat însă o altă întorsătură , odată cu revoluţia bolşevică Declaraţia acestuia din octombrie 1917. Iniţialdata de 29 iulie 1927, bolşevicii (curent a fost interpretată de gândire politică comunistă ) nu au luat măsuri antibisericeşti sau anticlericale, au adoptat o legislaţie moderată, în privinţa Bisericii şi mare parte a vieţii religioase în general. După începerea războiului civil însăemigraţiei ruse, profitând de faptul că unii episcopi dar şi clerici au colaborat cu aşa- numitele armate albe, mai ales în teritorile ocupate de acesteao bună parte a credincioşilor ortodocşi din Rusia, guvernul sovietic a început să ia o serie ca un act de măsuri restrictive împotriva ierarhiei bisericeşti. Totuşi nu se poate vorbi în 1918 capitulare faţă de o puterea politică sistematică antireligioasă ce urmărea distrugerea Bisericii şi antibisericeascăa credinţei; această declaraţie a dus la ruperea intercomuniunii dintre Biserica Rusă din afara graniţelor şi Patriarhia Moscovei.

Măsurile dure luate în cursul războiului civil În această perioadă grea pentru Biserica Ortodoxă Rusă, a fost interzisă publicarea de autorităţiile sovietice împotriva clericilor erau justificate de acestea ca acte de pedepsire faţă de participarea lor literatură religioasă, au fost omorâţi sau a rudelor acestora încarceraţi o mare parte dintre episcopii şi clericii ortodocşi, Biserica nemaiavând acces la lupte contra Armatei Roşii, propagandă antisovietică ori alte acţiuni îndreptate viaţa publică. Arestările de clerici şi măsurile represive împotriva bolşevicilorBisericii s-au intensificat după anul 1935.Datorită decretului sovietic din 1918, care se referea la libertatea conştiinţei şi la separarea În perioada 1937-1939 a fost nimicit aproape tot corpul episcopal al Bisericii Ortodoxe Ruse. În preajma anului 1939 mai existau mai puţin de 100 de statparohii în funcţiune, Biserica Ortodoxă Rusădoar patru episcopi şi 4 arhierei-vicari, dobândeşte dreptul de acare au continuat să-şi deşfăşura activităţiile desfăşoare activităţile religioase, cu condiţia să nu influenţeze mentalitatea cetăţenilorîn clandestinitate. În 19 ianuarie 1918Constituţia sovietică din 1938 prevedea, datorită acestei posibilităţii, este ales după reînfiinţarea patriarhiei, primul patriarh în privinţa religiei, doar "libertatea cultului şi anume mitropolitul Tihon de Jaroslav şi Rostov a propagandei ''anti''religioase" (†1927subl. noastră).

Deşi Instituţional, la sfârşitul anilor '30, Biserica Ortodoxă din URSS se afla în primele decrete din ianuarie 1918 ale guvernului revoluţionar era proclamată oficial libertatea pragul lichidării: baza sa materială, structura organizatorică şi activitatea Sfântului Sinod erau la expresie religioasăacea dată aproape inexistente; dispăruse posibilitatea pregătirii de noi preoţi, atât biserica cât în timp ce mulţi clerici şi credincioşi erau arestaţi şi credincioşii au fost persecutaţideportaţi sau executaţi, iar numărul lăcaşurilor bisericeşti scădea continuu. Mai înainte de Revoluţia rusă (1917), existau aproximativ 54.000 de [[parohie|parohii ]] şi peste 150 de episcopi[[episcop]]i. În timpul guvernării staliniste, cea mai mare parte a bisericilor au fost demolate sau au fost desacralizateprofanate şi lăcaşurile au primit alte întrebuinţări, iar peste 50.000 de preoţi au fost executaţi sau trimişi în lagăre de muncă, (mulţi dintre ei în special în perioada marilor epurări din 1936-1937).

Din 1919 În timpul celui de-al Doilea Război Mondial însă, guvernul bolşevic, a trecut la o politică sistematică antireligioasă şi antibisericească, care a constat situaţia Bisericii Ortodoxe Ruse se îmbunătăţeşte puţin în propagandă şi acţiuni, având un vădit scop antireligios, diversiuni vizând crearea unor grupări dizidente în sânul Bisericiicomparaţie cu perioada precedentă. Sunt celebre Dată fiind situaţia militară critică în acest sens acţiuniile de "verificare" care se găsea Rusia ca urmare a moaştelor din cursul anului 1919invaziei germane, înfiinţarea de reviste cu scopul declarat de a lupta contra religiei Stalin face apel şi Bisericii, publicarea unor articole defăimătoare la adresa Bisericii în presa de largă circulaţie, precum şi crearea cu sprijinul temutei Ceka, Biserica Ortodoxă pentru a unei grupări "reformatoare", în sânul Bisericii, care susţine pe cât posibil (mai târziu se va desprinde, formând aşa- zisa "Biserică Vie", controlată în totalitate ales moral) trupele ruseşti şi efortul de poliţia politică bolşevică. La aceste acţiuni se pot adăuga şi procesele din anii 1919-1920 intentate reprezentanţilor Bisericii sub diverse motiverăzboi.

BolşeviciiÎn anul 1943, Stalin se întâlneşte cu ierarhii Bisericii Ortodoxe Ruse, şi anume ''locum tenens'' patriarhal, mitropolitul Serghie (Stragorodski), mitropolitul de la Lenin la StalinLeningrad şi Novgorod Alexie (Simanski) şi exarhul Ucrainei şi cu mitropolitul de Kiev şi Galiţia, Nicolae (Iaruşevici), au crezut că vor ajunge la binele libertăţii socialiste prin intermediul răului constrângerii poliţieneştiîntâlnire unde se discută problema relaţiilor dintre Biserică şi Stat. În urma acestei întâlniri, înainte Biserica a obţinut dreptul de a face din necesitate virtute -şi alege un patriarh, de a codifica deschide şcoli teologice proprii şi câteva biserici, precum şi alte câteva libertăţi. Stalin propune chiar un ajutor financiar si logistic pentru vremuri organizarea apropiatului Sinod de pace procedeele violente ale războiului civilalegere a patriarhului (de 18 ani nu se mai alesese patriarh). Pe 8 septembrie 1943, la Moscova, în prezenţa a 19 ierarhi, a avut loc Sinodul care l-a ales patriarh pe mitropolitul Serghie, iar ierarhii au adoptat un mesaj de a lăsa recunoştinţă adresat guvernului sovietic,în fine, obişnuinţele dictatorii care au subliniat în mod deosebit "atitudinea plină de înţelegere" a lui Stalin faţă de nevoile Bisericii ruse şi au promis să le devină o -şi înmulţească lucrarea "pentru salvarea patriei". Rezultatele acestei întâlniri au fost făcute publice printr-un comunicat difuzat a doua naturăzi în mass-media, acest act devenind baza juridică pentru relaţiile stat - Biserică în anii ce au urmat războiului până la noul val represiv antireligios din vremea lui Nikita Hruşciov. În anii 1944-1945 s-au redeschis câteva seminarii, dintre cele închise în 1918.

Poziţia "negativă" a patriarhului Tihon faţă de politica represivă a guvernului bolşevic în timpul războiului civilDupă moartea fericitului patriarh Serghie (mai 1944), ca şi apelurile repetate ale acestuia la neimplicarea Bisericii în luptele politice şi încurajarea credincioşilor este ales patriarh Mitropolitul Alexei al Leningradului, i-au consolidat autoritatea şi i-au atras simpatii nebănuite care devine în rândul milioanelor de creştini pravoslavnici ruşi, dar 1945 Patriarhul Moscovei şi peste hotareal întregii Rusii.

Statul comunist urmărea prin supunerea BisericiiDin anul 1946, distrugerea eiviaţa bisericească a instituţiilor externe ale Patriarhiei Moscovei a fost condusă de I.P.S.Mitropolit Nicolae al Krutiţelor, care a exercitat totodată şi autoritatea episcopală pentru eparhiile care nu aveau episcopi proprii. Astfel succesorii numiţi În această perioadă, un rol important în Biserică l-au jucat Secţia de patriarhul Tihon au fost arestaţi si deportaţirelaţii externe a Patriarhiei Moscovei şi mitropolitului Nicolae, ultimul dintre aflat la conducerea ei. Primele acţiuni ale acestuia din urmă au constat în restabilirea urgentă a contactelor externe ale Patriarhiei Moscovei, Petru Poliansky pe data legături lichidate de 10 Decem¬brie 1925stat în anii '30. Procesul a fost mai uşor observabil spre sfârşitul războiului. Astfel, după ce la Sinodul din ianuarie 1945 au sosit la Moscova reprezentanţi din partea a afirmat credinţă predecesorului săuopt Biserici Ortodoxe autocefale.

Totuşi poziţia tranşantă faţă de abuzurile puterii bolşevice nu a putut fi menţinută. În condiţiile Una din principalele preocupări ale ierarhiei ruse în care , după războiul civil, politica antireligioasă şi anticlerică a luat o amploare ne mai văzută până atunci, patriarhul Tihon primii ani postbelici a fost nevoit să accepte o serie de compromisuri, readucerea în speranţa îmbunătăţirii condiţiilor de existenţă ale sânul Bisericii a grupărilor desprinse în statul sovieticperioada interbelică, inclusiv chestiunea "reunificării" Bisericii greco-catolice din Ucraina cu Biserica Ortodoxă Rusă. Aceste compromisuri au constat de fapt Dacă "Biserica Vie" şi "Biserica din Catacombe", grupări desprinse în nuanţarea poziţiilor publice faţă de guvernul bolşevicperioada interbelică, în sensul recunoaşterii puterii sovietice şi al condamnării acelor ierarhi şi clerici care s-au alăturat rezistenţei antibolşevicereunificat relativ uşor cu Patriarhia, cărora l-i se solicită să se dezică de grupările lucrurile au stat cu totul altfel în ceea ce priveşte Biserica Unită din emigraţie potrivnice puterii sovietice şi să nu se implice în disputele politiceUcraina. Protoiereul Vladislav Ţâpin explică această schimbare de orientare în atitudinea patriarhului faţă de guvernarea bolşevică prin dorinţa acestuia de Ţîpin consideră că actul reunificării a fost o refacere a evita scindarea unităţii Bisericii RuseOrtodoxe, confruntată ruptă în urma Sinodului Unionist de la acea dată cu puternicile mişcări "reformatoare" sprijinite făţiş de puterea sovietică. Între aceste mişcăriBrest din 1596, cea mai cunoscută a însă recunoaşte că mulţi clerici uniţi au fost aşaucişi sau persecutaţi fără vină sub pretextul colaborării lor cu administraţia germană şi cu Organizaţia Naţionaliştilor Ucraineni (principalele acuzaţii care li s- zisa "Biserică Vie", sprijinită de Tucikov, comisarul poporului pentru culteau adus în aceea vreme prelaţilor şi clericilor Bisericii Unite din Ucraina).

La sfârşitul anilor ===După Stalin===După moartea lui Stalin , relaţiile dintre Biserică şi Stat au început să se deterioreze din nou. Până la ''30Perestroika'', exprimarea publică a convingerilor religioase – creştine sau de alt fel, ca instituţiea fost privită cu ochi răi de către autorităţi. Persoanele cu convingeri religioase cunoscute nu puteau deveni membre ale Partidului Comunist, Biserica limitându-li-se afla astfel în pragul lichidării în Umod drastic posibilităţile de afirmare profesională şi socială.R.S.SÎn toate universităţile, studenţii trebuiau să urmeze cursuri de "Ateism Ştiinţific". KGB- baza materialăul, poliţia politică sovietică, îşi infiltrează un mare număr de agenţi între slujitorii Bisericii Ortodoxe, structura organizatorică precum şi activitatea «Sfântului Sinod» erau în agonie; dispăruse posibilitatea de pregătire a preoţilor şi numărul lăcaşurilor bisericeşti se diminua continuurândul celorlalte culte. În acelaşi timp însă, mulţi oameni au rămas, făţiş sau pe ascuns, credincioşi. Datorită situaţiei extrem de critică În anul 1987, doar în care se găsea Bisericacadrul Federaţiei Ruse din cadrul URSS, locţiitorul de patriarh Serghie/Sergiu/Serghei sîntre 40% şi 50% dintre nou-a simţit nevoit să îi comunice lui Stalin născuţi (în 1927 ,printr-o scrisoare, că Biserica va fi alături funcţie de religie) au fost botezaţi şi peste 60% dintre cei decedaţi au avut parte de regimul nou, al Partidului Bolşevicservicii religioase la înmormântare.

În aceste clipe dificile pentru Biserica Ortodoxă RusăLa data de 1 iulie 1957, au fost interzise publicări cele 73 eparhii ale literaturii religioase, au fost omorâţi , sau încarceraţi ,o mare parte dintre episcopi şi clericii, Biserica nemaiavând acces la nici un drept în viaţa publicăBisericii Ortodoxe Ruse din U.R.S.S. Declaraţia din 29 iulie 1927, făcută erau păstorite de Serghie7 mitropoliţi, a fost interpretată de o mare parte a emigraţiei ruse dar 37 arhiepiscopi şi de o bună parte a credincioşilor ortodocşi din Rusia, ca un act de subordonare faţă de o putere politică antiecleziastică 29 episcopi. Mulţi episcopi şi antireligioasă ce urmăreşte distrugerea Bisericii şi a credinţei, această declaraţie ducând la ruptura definitivă dintre Biserica Rusă din străinătate şi Patriarhia Moscoveiclerici care petrecuseră vreme îndelungată în exil s-au reîntors în patrie în cursul ultimilor ani ai regimului comunist.

Arestările clericilor , episcopilor şi măsurile represive luate contra Un punct de cotitură în istoria Bisericii s-au intensificat însă Ortodoxe Ruse a fost anul 1988 – aniversarea a o mie de ani de la [[Botezul ruşilor|Botezul din 1935Kiev]], urmată, iar în perioada 1937- 1939 1989, de aniversarea împlinirii a fost nimicit aproape tot corpul episcopal al 400 ani de la ridicarea Bisericii Ortodoxe Rusela treapta de Patriarhat. Prin 1939 mai erau mai puţin Se pare că în acel moment autorităţile înţeleseseră că eforturile de a distruge religia şi de 100 a o elimina complet din viaţa publică eşuaseră, preferând ca pe viitor să încerce să folosească religia pentru a obţine sprijinul populaţiei. De-a lungul anului 1988, au avut loc celebrări generos sprijinite financiar de parohii stat în funcţiune Moscova şi în alte oraşe. Mai multe mănăstiri şi biserici au fost redeschise. În mod tacit,doar patru episcopi şi 4 arhiereipropaganda antireligioasă a încetat treptat, care au continuat săBiserica recăpătându-şi deşfăşoare activităţile religioase, bineînţeles într-un loc clandestino anumită măsură dreptul de manifestare publică. Pe durata celui de-al doilea război mondial, persecuţia religioasă Pentru prima oară în Uniunea Sovietică a devenit , credincioşii au putut urmări la televizor transmisiuni în direct ale slujbelor din cele mai puţin pronunţatăimportante catedrale ale ţării.

Pe 4 septembrie 1943, la Stalin au avut loc două primiri. Dimineaţa a fost convocat la vila sa, colonelul de securitate G.G. Karpov, cu care, în prezenţa lui G.M. Malenkov După căderea comunismului şi Ldestrămarea U.PR. Beria, Stalin a discutat în amănunt despre starea BisericiiS. S-a interesat în special despre legăturile externe ale Patriarhiei Moscovei, situaţia bisericilor ortodoxe din Bulgaria, România si Iugoslavia, unele nume de ierarhi ruşi, patriarhii Ierusalimului şi Antiohiei. În încheierea discuţiei, liderul de la Kremlin (Stalin1991),a ajuns la ideea că era timpul Biserica Rusă avea să se creeze devină treptat un Consiliu, organ de stat special care să facă legatura între conducerea Bisericii factor activ al vieţii sociale şi guvern. Organ pe care - a propus Stalin - putea să-l conducă chiar G.G. Karpovculturale.

*Gheorghi Grigorievici Karpov - figura-cheie == Starea Bisericii Ortodoxe Ruse în relaţia stat-Biserică din anii '40 -'50 - zilele noastre ==Astăzi Biserica Ortodoxă Rusă este Biserica ortodoxă cu cel mai mare număr de credincioşi. Peste 90% dintre etnicii ruşi se născuse declară creştini ortodocşi. Numărul de oameni care participă în 1898. Avea 45 mod regulat de ani când slujbe este relativ redus, dar a fost chemat crescut de la an la Stalinan. Intrase în partidul comunist în 1920, iar din 1922 lucra la Direcţia principală a securităţii statului, din cadrul NKVDBiserica Ortodoxă Rusă are peste 23. Din februarie 1941000 de parohii, era unul dintre şefii Secţiei III a Direcţiei politico-secrete a Comisariatului poporului pentru securitatea statului care peste 50% (NKGB14,700) se află în Ucraina [http://www.risu.org.ua/library/doc/MP_canter.pdf]), căreia 154 [[episcop]]i se subordona , 635 [[mănăstire|mănăstiri]], 102 şcoli bisericeşti, în primul rând pe teritoriul fostei Uniuni Sovietice, deşi există un sector special pentru " lupta cu contra-revoluţia biserico-sectară ". În februarie 1943 Karpov a obţinut gradul mic număr de colonel de securitateparohii şi în alte ţări. AşadarPână la Revoluţia bolşevică, numirea lui Biserica Ortodoxă era cel mai mare proprietar de către Stalin ca şef al Consiliului pentru problemele pământuri din Imperiul Rus, (aproximativ 49,000 km&sup2;). O bună parte a acestor terenuri au fost retrocedate Bisericii nu era deloc întâmplatoarepână în anul 2004.

Hitler declară despre el : " Stalin, nu solicită niciodată===Relaţiile cu alte confesiuni şi religii===După căderea comunismului, ci doar pretinde între Biserica Ortodoxă Rusă sau protestează .Când i se dă ceva şi [[Biserica Romano-Catolică|Sfântul Scaun]] există tensiuni considerabile, este pentru că acel ceva i se datorează. Când el este cel care restituie , nu spune că o face mai accentuate din obligaţie cianul 2002, dimpotrivă , pentru că este generoscând [[Alexei al II-lea (Ridiger) al Moscovei|Patriarhul Alexei al II-lea]] a condamnat crearea de către Vatican a unei dieceze catolice pe teritoriul Rusiei. Astfel, Această acţiune a ştiut săfost văzută de conducerea Bisericii Ortodoxe Ruse ca o tentativă de [[prozelitism]] catolic într-i convingă pe englezi o ţară majoritar ortodoxă şi mai ales o flagrantă încălcare a teritoriului său canonic. Biserica Catolică, pe americani de altă parte, recunoscând întâietatea Bisericii Ortodoxe Ruse în ţară, apreciază că nu ei sunt aceia careminoritatea catolică din Rusia, cu o existenţă neîntreruptă din secolul al XVIII-i ajută pe sovietici lea, ar trebui să se apere, ci că Stalin a intrat în război numai pentru a-i scoate pe occidentali dintr-fie păstorită de o situaţie dificilăierarhie bisericească dezvoltată complet. "

Nu după mult timp, Stalin s-a întâlnit cu ierarhii Bisericii ortodoxe Ruse: mitropolitul vicar Serghei (Stragorodski), mitropolitul Problema proliferării altor confesiuni creştine în Rusia este extrem de Leningrad şi Novgorod Alexie (Simanski) si exarhul Ucrainei, mitropolitul de Kiev şi Galitia Nicolae (Iarusevici) , unde s-a discutat problema relaţiilor dintre sensibilă pentru Biserica şi Stat. Multă vreme, în cercurile bisericeşti, această întâlnire a rămas o legendă. Abia relativ recent s-au pus în circulaţie amănunte despre ea. Principalul motiv al întrevederii l-au constituit înalta apreciere dată de Stalin activităţii patriotice a Bisericii şi angajarea lui personală, expresă şi fără echivoc, de a contribui la rezolvarea problemelor ei. În urma acestei întâlniri istoriceOrtodoxă Rusă, deoarece Biserica a obţinut dreptul ieşit de a-şi alege un patriarh, de a deschide şcoli teologice proprii şi biserici, precum şi alte câteva libertăţipuţină vreme din epoca persecuţiilor antireligioase sovietice. Liderul a propus chiar un ajutor financiar si organizatoric pentru proximul Sinod de alegere a patriarhului (de 18 ani nu se mai alesese patriarh). La remarca mitropolitului Serghei Reprezentanţii Bisericii Ortodoxe ruse tind astfel să vadă prozelitismul catolic sau neoprotestant ca pentru pregătirea Sinodului e nevoie pe o formă de cel puţin o lună, Stalin a propus "să se adopte ritmuri de muncă bolşeviceconcurenţă". Drept urmare, s-neloială a hotărât ca Sinodul să aibă loc pe 8 septembrie 1943. Interesul lui Stalin pentru desfăşurarea Sinodului în regim acestor culte faţă de urgenţă a comprimat termenii de la cel puţin o lună la patru zile, deşi erau condiţii de război. Pe 8 septembrie 1943, la Moscovaea, în prezenţa a 19 ierarhi, a avut loc Sinodul care l-a ales patriarh pe mitropolitul Serghie,iar ierarhii au adoptat un mesaj de recunoştinţă adresat guvernului sovietic, situaţia în care au subliniat în mod deosebit "atitudinea plină aceasta îşi revine cu greu după 70 de înţelegere" a lui Stalin personal faţă ani de nevoile Bisericii Ruse şi au promis să-represiune comunistă. Ca şi înmulţească lucrările lor întru salvarea patriei. Sinodul a făcut un apel către toţi creştinii lumii să se unească "pentru victoria finală asupra duşmanului comun..." Rezultatele acestei întâlniri au fost făcute publice printr-un comunicat difuzat a doua zi în mass-media, acest act devenind baja juridică pentru relaţiile stat - Biserică în anii ce au urmat războiului până la noul val represiv antireligios celelalte Biserici Ortodoxe din vremea lui Hruşciov. Pe 12 septembrieţări foste comuniste, este desemnat ca patriarh al Bisericii P.F.Patriarh al Moscovei şi a toată Rusia, dar el va trăi prea puţin Biserica rusă nu era pregătită pentru a mai vedea cum s-a materializat acordul cu Stalin din toamna anului 1943, Serghei murind pe 15 mai 1944, în urma unui accident vascular cerebralface faţă unei libertăţi religioase complete.

O dată cu moartea fericitului patriarh Sergiu===Legislaţie===După o lege foarte permisivă emisă în anul 1993, întâmplată autorităţile Federaţiei Ruse au emis în mai 1944anul 1997 ''Legea libertăţii de conştiinţă şi de asociere religioasă''. Conform prevederilor Legii din 1997, înregistrarea de noi asociaţii religioase este relativ dificilă, ochii tuturor s-au îndreptat spre Mitropolitul Alexei al Leningraduluiastfel că acele organizaţii religioase care nu pot aduce dovezi clare ale prezenţei lor continue pe teritoriul Rusiei în ultimii 15 ani suportă limitări semnificative ale posibilităţii de a face prozelitism. Şi Legea a fost dată pentru a combate în acest chipmod oficial cultele considerate distructive. Mişcările religioase mai mici, spre bucuria (în special [[baptism|baptiştii]] şi mulţumirea unanimă, ierarhul membrii altor culte neoprotestante aduse în Rusia de toţi iubit ajunge misionarii occidentali în 1945 Patriarhul Moscovei ultimul deceniu) consideră că statul acordă un suport inechitabil unei singure confesiuni şi al întregii Rusiile reprimă pe celelalte. În anii 1944-1945 s-au redeschis câteva seminarii dintre cele Acestea acuză faptul că legea este astfel formulată încât, ''de facto'', orice organizaţie religioasă, indiferent cât de veche ar fi, dar care au fost închise nu poate aduce documente privind funcţionarea ei pe teritoriul Uniunii Sovietice (deci de mai înainte de căderea comunismului), este în 1918mod automat considerată "distructivă". Astfel, Legea stabileşte o distincţie între cultele recunoscute şi care se bucură de drepturi depline (aşa cum sunt Biserica Ortodoxă Rusă, islamul, budismul şi [[iudaism]]ul) şi alte confesiuni, care nu beneficiază de aceste drepturi.

Documentele de arhivă demonstrează că liderul de la Kremlin ( Stalin ) vedea Biserica în conexiune cu politica externă a statului sovietic. Unii au scris că Stalin a vrut să dea dovadă de mobilitate în politica sa faţă de BisericăDatorită rolului istoric şi cultural recunoscut al Bisericii Ortodoxe Ruse, în ajunul conferinţei de la Teheran. Alţii că în 1943 el a înţeles că trebuia atitudinea autorităţilor ruse postcomuniste pare să-şi câştige popoarele catolice, ortodoxe şi protestante din Europa răsăriteană, ca de altfel, şi din propriile teritorii apusenefavorizeze Biserica Ortodoxă. Era important să nu le sperie, să nu-şi facă ostile bisericile de acolo, iar Este un lucru obişnuit ca preşedintele Rusiei să poată face asta, trebuia să convingă că în U.R.S.S. există o Biserică prosperă şi înfloritoare. Studierea arhivelor se întâlnească cu [[patriarh]]ul cu ocazia sărbătorilor religioase importante cum ar fi de stat ale Federaţiei Ruse dovedeşte intenţia conducerii sovietice de a folosi Biserica drept instrument pentru realizarea planurilor sale geopoliticeSfintele [[Învierea Domnului|Paşti]]. Aceste planuri Întâlnirile cu liderii religiilor budistă sau musulmană sunt chiar autoarele schimbării politicii statului faţă de Bisericămai rare. În segmentul de timp 1943-1945, arhivele menţionează două întrevederi, Stalin - ierarhii Bisericii: 4 septembrie 1943 şi 10 aprilie 1945Nici confesiunile protestante sau neoprotestante, la aceasta din urmă participând patriarhul Alexie şi mitropolitul Nicolae. Atunci nici Biserica ortodoxă Rusă a primit de facto un statut confesional Catolică nu beneficiază de protejată, în schimbul angajamentului său de a sluji interesele statului în sfera politicii externe şi a propagandeirecunoaşterea guvernamentală.

Din 1946===Observaţii===Biserica Ortodoxă Rusă (Patriarhia Moscovei) nu trebuie confundată cu [[Biserica Ortodoxă Rusă din afara Rusiei]],viaţa bisericească a instituţilor externe ale Patriarhiei Moscovei este condusă formată după Revoluţia bolşevică de comunităţile de I.P.S.Mitropolit Nicolae al Crutiţelor, ruşi emigranţi care exercită totodată şi funcţiunile arhiepiscopeşti pentru cele refuzau să recunoască autoritatea Bisericii ruse pe care nu au episcopi proprii. Un rol special a revenit în acest sens Secţiei de relaţii externe a Patriarhiei Moscovei şi mitropolitului Nicolae, aflat la conducerea ei şi comparat adesea cu un ministru bisericesc al afacerilor externe. Primele acţiuni au constat în restabilirea urgentă a contactelor externe ale Patriarhiei Moscovei, legături lichidate o considerau dominată de stat în anii '30comunişti. Procesul a fost mai uşor observabil spre sfârşitul războiului mondial. La Sinodul din ianuarie 1945 au sosit la Moscova reprezentanţi din partea a opt biserici autocefale, care şiComuniunea între cele două Biserici ruse s-au declarat acordul de a lupta din toate puterile lor împotriva Vaticanului. În noile împrejurări partea sovietică considera Vaticanul duşmanul numărul 1restabilit în anul 2007.

Una din principalele preocupări ale ierarhiei ruse în primii ani postbelici problemele foarte sensibile din istoria Bisericii Ortodoxe Ruse contemporane a fost readucerea în sânul Bisericii a grupărilor desprinse în perioada interbelică. La aceasta se adaugă aşa numita problemă a reunificării Bisericii greco-catolice din Ucraina cu Biserica Ortodoxă Rusă. Dacă "Biserica Vie" şi "Biserica din Catacombe", grupări desprinse în perioada interbelică, s-au reunificat relativ uşor cu Patriarhia, lucrurile au stat cu totul altfel în ceea ce priveşte Biserica Unită din Ucraina. Protoiereul Vladislav Ţâpin consideră că actul reunificării a fost o refacere a unităţii rămâne statutul Bisericii OrtodoxeUcrainene, ruptă scindată în urma Sinodului Unionist de la Brest din 1596trei facţiuni concurente,însă recunoaşte că mulţi clerici uniţi au fost ucişi sau persecutaţi fără a avea vreo vină în ceea ce priveşte colaborarea cu administraţia germană şi Organizaţia Naţionaliştilor Ucrainienidintre care două reclamă autocefalia, acuzaţii ce iar una se aduceau în aceea vreme prelaţilor şi clericilor află sub ascultarea Bisericii Unite Ortodoxe Ruse (aceasta din Ucrainaurmă este cea recunoscută de către comuniunea Bisericilor Ortodoxe).

La 3 martie 1953===Misiune===Prin tradiţie, un comunicat oficial anunţa hemoragia cerebrală care-l va ucide pe Stalin, iar în 5 martie , acesta trece Biserica Ortodoxă rusă este prezentă şi are o misiune activă în nefiinţă. După moartea lui Stalin , relaţiile dintre Biserică şi Stat au început să se deterioreze din nou. Până la Perestroica, exprimarea publică [[Biserica Ortodoxă a convingerilor religioase – creştine sau de alt fel Chinei|China]], [[Biserica Ortodoxă a fost privită cu ochi răi de către autorităţi. Persoanele cu convingeri religioase cunoscute nu puteau deveni membri ai Partidului Comunist, limitându-li-se astfel în mod drastic posibilităţile de afirmare profesională şi socială. În toate universităţileJaponiei|Japonia]], studenţii trebuiau să urmeze cursul de "Ateism Ştiinţific". În cele din urmă, prin deceniul al optulea, mulţi preoţi ai Bisericii Ortodoxe Ruse, ca şi ai altor culte de altfel, au fost în mod secret angajaţi de către KGB. În acelaşi timp, mulţi oameni au rămas, făţiş sau pe ascuns, credincioşi. În 1987, în Federaţia Rusă, între 40% şi 50% dintre nou-născuţi, (în funcţie de religie), au fost botezaţi şi peste 60% dintre cei decedaţi au avut parte de servicii religioase la înmormântareAfrica etc.

După căderea comunismului şi destrămarea U*[http://ro.Rwikipedia.Sorg/wiki/Biserica_Ortodox%C4%83_Rus%C4%83 Wikipedia:Biserica Ortodoxă Rusă]*[http://www.mospat.Sru/index. ,Biserica Rusă va deveni treptat, un factor activ php?lng=1 Serviciul de Comunicare Publică] al vieţii sociale şi culturale, patriarhul Alexei Departamentului de relaţii externe al II lea( Ridiger) ,ca şi alţi lideri ortodocşi ruşi, devenind o persoană foarte cunoscută. O problemă foarte sensibilă în istoria Bisericii Ortodoxe Ruse contemporane a fost şi este recunoaşterea autocefaliei Bisericii UcrainienePatriarhiei Moscovei.

Anul 1989 marchează împlinirea a 400 ani de la ridicarea Bisericii Ortodoxe Ruse la treapta de Patriarhat*Pr. Teodor M.Popescu ,Pr.Teodor Bodogae, Pr.George Gh. Stănescu, "Biserica rusă. În şedinţa Sfântului Sinod Activitatea ei misionară", din 27-28 decembrie 1988''Istoria Bisericească Universală'', prezidată vol.II, Ed.Institutului biblic şi de Sanctitatea Sa Pimenmisiune Ortodoxă, Patriarhul Moscovei şi al întregii RusiiBucureşti, a fost numită o Comisie pentru pregătirea aniversării celor 400 ani de Patriarhat ai Bisericii Ortodoxe Ruse. 1956

Deşi regimul monarhic ţarist a avut o influenţă sufocantă asupra Bisericii Ruse*Boris Souvarine, ruşii aveau stat şi biserică organizate liber şi condiţii materiale de dezvoltare culturală şi bisericească neasemuit mai avantajoase - ea a fost cea mai înfloritoare Biserică dintre Bisericile ortodoxe''Stalin. Studiu istoric al bolşevismului. Procesul comunismului'' , trad.Doina Jela Despois, Ed. Humanitas, Bucureşti, 1999

1.Pr. Teodor M.Popescu ,*Pr.Teodor Bodogaie, Pr.George GH. Stănescu Lector Chiril Pistrui,"Biserica rusă.Activitatea ei misionarăOrtodoxă Rusă 1918-1958", din Istoria Bisericească Universalăîn ''Mitropolia Ardealului'', vol.II an V, Ednr.Institutului biblic şi de misiune Ortodoxă 1-2, Bucureşti 1956Sibiu, p1960.413

2*Diac.Gudrum Ziegler Asist. I. Chivu, Cel de-al doilea fiu – Alexandru al III – lea"Din viaţa bisericilor ortodoxe surori. Biserica Ortodoxă Rusă", din Secretele Romanovilor în ''Biserica Ortodoxă Română'', Istoria şi moştenirea ţarilor ruşian CVII, Ednr.Saeculum7-10, Bucureşti 2000, op.cit , p1989.200

5==Legături externe==*[http://www.Cronica bisericeascămospat.ru/?lng=1 Situl web oficial al '''Bisericii Ortodoxe Ruse''']*[http://ro.orthodoxlinks.info/orthorus/ Biserica Ortodoxă Rusă]*[http://www.pravoslavie.ru/english/ Pravoslavie.Ru]*[http://eng.sedmitza.ru/ Sedmitza.Ru]*[http://www.mospat.ru/index.php?lng=1 Biserica Ortodoxă Rusă] - site oficial în limba engleză.*[http://www.patriarchia.ru/ Patriarchia.RU] - portalul oficial al Patriarhiei Moscovei (doar în limba rusă)* [http://www.cnewa.org/ecc-bodypg.aspx?eccpageID=17&IndexView=toc Eastern Christian Churches: The Orthodox Church of Russia], articol de Ronald Roberson, Mărturii ale unităţii poporului preot şi prestigiului ţăriiistoric romano-catolic.<!--- * [http://www.pravos.org/index.htm Commission Dialogue Moscow Patriarchate-Church outside Russia] --->*[http://www.risu.org.ua/library/doc/MP_canter.pdf Canonical Territory of the Moscow Patriarchate: An Analysis of Contemporary Russian Orthodox Thought],Trecera la cele veşnice a sanctităţii sale Patriarhul Alexeide Pr. Dr. J. Buciora, din Mitropolia Banatului , anul XX ,nr(o lucrare critică despre acţiunile Patriarhiei Moscovei în afara Rusiei)*[http://www.orthodoxa.org/GB/orthodoxy/canonlaw/russianterritory. 4-6 htm The Russian Canonical Territory], Bucureşti 1970 ppe siteul Bisericii Estoniei (o critică a acţiunilor Patriarhiei Moscovei în Estonia).386