Modificări

primate=Patriarhul [[Alexei II Chiril (RidigerGundiaev) al Moscovei|Patriarhul Alexei al II-leaChiril I]]|

language=[[slavona veche|Slavona bisericească]]|

'''Biserica Ortodoxă Rusă'''(''Русская Православная церковь''), cunoscută şi sub numele de '''Patriarhia Moscovei''', este o biserică ortodoxă [[autocefalie|autocefală]], a cincea în ordinea [[diptic]]elor după [[Biserica Ortodoxă a Constantinopolului|Constantinopol]], [[Biserica din Alexandria|Alexandria]], [[Biserica Antiohiei|Antiohia]] şi [[Biserica din IerusalimOrtodoxă a Ierusalimului|Ierusalim]] şi aflată în comuniune cu acestea. Îşi exercită jurisdicţia asupra creştinilor ortodocşi din Rusia şi din unele ţările slave înconjurătoare ca , precum şi asupra mai multor [[exarhat]] e şi reprezentare patriarhală în jurul lumiireprezentanţe patriarhale din întreaga lume. De asemenea. , îşi exercită jurisdicţia şi asupra [[Biserica Ortodoxă a Japoniei|Bisericii Japoniei]] şi asupra creştinilor ortodocşi din China. Actualul întâistătător al Bisericii Ruse este Patriarhul Moscovei şi al Întregii Rusii Înalt Prea Sfinţitul Sanctitatea Sa [[Alexei al II-lea Chiril (RidigerGundiaev) din Moscowal Moscovei|Alexei al II-leaChiril I]], Patriarh al Moscovei şi al Întregii Rusii.

Biserica Ortodoxă Rusă şi-a sărbătorit în anul 1988 aniversarea a o mie de ani de existenţă. Biserica Ortodoxă Rusă îşi revendică [[succesiune apostolică|succesiunea apostolică]] de la [[PatriarhBiserica Ortodoxă a Constantinopolului|Patriarhia de Constantinopol]]ul de Constantinopol.

În concordanţă cu statutul Bisericii Ortodoxe a Rusiei, jurisdicţia sa include persoane persoanele de confesiune ortodoxă care trăiesc în pe [[teritoriu canonic|teritoriul canonic]] al Bisericii Ortodoxe a Rusiei Ruse, anume în Rusia, Ucraina, [[Biserica Ortodoxă Autocefală Rusă|Belarus]], Moldova, AzerbaijanAzerbaidjan, Kazahstan, KirghistanKîrgîzstan, Letonia, Lituania, TajikistanTadjikistan, Turkmenistan, Uzbekistan, Estonia şi alţi asupra altor creştini ortodocşi care trăiesc în alte ţări şi care au aderat voluntar la această jurisdicţie.

Aceasta include şi bisericile unele Biserici autonome (cu drept de auto-guvernateguvernare) ca:*[[Biserica Ortodoxă a Estoniei (Patriarhia Moscovei)|Biserica Ortodoxă Estoniană (Patriarhia Moscovei)]]

*[[Biserica Ortodoxă MoldoveneascăMitropolia Moldovei (Patriarhia Moscovei)|Biserica Mitropolia Ortodoxă din Moldovaa Moldovei]] (Republica Moldova)

*[[Biserica Ortodoxă a Ucrainei(Patriarhia Moscovei)|Biserica Ortodoxă a Ucrainei]]

Bisericile cu drept de auto-guvernatele guvernare primesc [[mir|Sfântul Mir]]ul de la Patriarhul Patriarhia Moscovei şi îşi desfăşoară activitatea pe baza unui [[tomos]] patriarhal. Dreptul Moscovei de jurisdicţie asupra acestora este contestat de alte biserici Biserici ortodoxe , în unele cazuri (în special în Moldova şi Estonia, dar şi în [[diaspora]]; în plusUcraina, există mai multe grupări schismatice importante de dimensiuni considerabile, aflate în Ucraina care schismă cu Patriarhia Moscovei, îşi doresc o biserică ucraineeană ca biserica Ucrainei să devină [[autocefalie|autocefală]]), datorită schimbărilor produse în frontierele ca urmare a schimbării frontierelor Rusiei (teritoriul canonic al Bisericii din Rusia a fost definit ecumenic în 1589 ca fiind teritoriul acum defunctului acum Imperiu Ţarist).

{{cleanup}}==Istoria timpurie==În concordanţă cu tradiţiaPotrivit tradiţiei, Sfântul [[Apostolul Andrei|Andrei]] cel Întâi Chemat, în timp ce propovăduia [[evanghelie|evangheliaEvanghelia]], s-a oprit pe dealurile Kievului ca să binecuvânteze viitorul oraş. Dar Însă Sfântul [[Fotie cel Mare Great|Fotie]], Patriarh al Patriarhul Constantinopolului (858-861‚ 878-886), este cel care a iniţiat munca o campanie misionară pe scară largă printre slavide amploare în rândul slavilor.

Imperiul Kievean Rus Rusiei Kievene (în zilele noastre Ucraina, Belarus şi Rusia) a fost binecuvântat prin activitatea Sfinţilor [[Chiril şi Metodie]] , cei [[Întocmai cu Apostolii]], the [[luminător|luminătorii]] slavilor. Cu toate că activitatea lor se desfăşura s-a desfăşurat în Moravia (în linii mari echivalentă cu aproximativ pe teritoriul [[Biserica Ortodoxă a Cehiei şi Slovaciei|SlovaciaSlovaciei]] actualăactuale) începând cu anul 863, de lucrarea lor misionară au beneficiat toate ţările slave (în particular mai ales [[Biserica Ortodoxă Bulgară|Bulgaria]], [[Biserica Ortodoxă Sârbă |Serbia]], Ucraina, Belarus şi Rusia).

===Perioada Kieveană kieveană (988-1237)=== Sfinţii Chiril şi Metodie nu au adus populaţiilor slave doar creştinismul, ei au adus bizantinismulci şi cultura bizantină. Slavii au primit o doctrină învăţătură creştină completă complet articulată şi , odată cu ea, o civilizaţie creştină complet dezvoltată. Epoca celor [[Sinoadele Sinoade Ecumenice|Şapte Sinoade]] se încheiase , iar doctrinele dogmele [[Sfânta Treime|TreimiiSfintei Treimi]] şi [[Întruparea Domnului|Întrupării]] făceau deja parte din învăţătura bisericii. Doarece Deoarece oamenii ascultau propovăduirea misionarilor în propria lor limbă , iar slujbele se ţineau în slavonă, ei au putut să-şi improprieze asimileze creştinismulcu uşurinţă.

În jurul anului 864, Patriarhul Fotie a trimis la Kiev (în prezent capitala Ucraineide azi) un episcop, dar a cesta acesta a fost oprit de la propovăduire în anul 878 de cneazul Oleg în 878, care preluase puterea în Kiev, capitala ruşilor din acele timpuride atunci. Totuşi, influenţe creştine din Bizanţ, Bulgaria şi Scandinavia au continuat să pătrundă în regiune.

În 954, Prinţesa [[Olga din de Kiev|Ol'ha (Olga) din Kieva Kievului]] s-a botezat, ceea ce iar aceasta a deschis calea pentru ceea ce se numeşte a fost numit "cel mai mare veniment eveniment din viaţa bisericii ucraineene ucrainene şi ruse", botezul lui cneazului [[Vladimir din Kiev|Vladimir]] şi [[Botezul ruşilor]] din anul 988, prin acest evenimet luând . Atunci a luat naştere '''Biserica Ortodoxă Rusă'''. Nepotul Olgăicneaghinei Olga, Vladimir (care a condus între 980 şi -1015) s-a convertit la creştinism şi s-a căsătorit cu principesa Ana, sora împăratului bizantin. Ortodoxia a devenit religia oficială a statului rus până în anul 1917. (Rusia nu a fost complet convertită la creştinism Influenţa Bisericii se făcea însă simţită atunci mai mult în vremea aceea, iar la început biserica exista oraşe; până în principal în oraşesecolele XIV-XV, în timp ce majoritatea zonelor rurale au rămas păgâne până în secolele XIV şi XV).)

În decursul secolelor X şi -XI, au fost construite numeroase biserici şi mănăstiri. Sfântul [[Antonie al PeşterilorKievului]] a adus tradiţia monastică [[Muntele Athos|atonită]] în Rusia (în prezent În în Ucraina) în 1051.

Întreaga Biserică Ortodoxă Rusă a fost la început sub ascultarea canonică a [[Biserica Ortodoxă a Constantinopolului|Patriarhiei de Constantinopol]], patriarhul constantinopolitan aceasta numind [[episcop|mitropolit]]ul din fruntea Bisericii Rusiei Kievene. Până în anul 1237, Mitropolitul ruşilor era a fost grec, (de atunci rămânând a rămas în tradiţia locală a bisericii să i se cânte unui episcop în greacă: ca intonarea imnului ''eis polla eti, despota'' ("Întru mulţi ani, Stăpâne") pentru episcopi să se facă în limba greacă). Majoritatea celorlalţi episcopi erau nativi ruşi de origine rusă sau ucraineeniucraineană.

===Tătarii mongoli invadează Invazia tătarilor în Rusia (1237-1448) === În secolul al XII-lea, în perioada divizării Rusiei în mai multe state feudale, Biserica Kieveană Rusă Rusiei Kievene (din Ucraina zilelor noastre) a rămas singura păstrătoare a ideii de unitate, rezistând aspiraţiilor centrifugale centrifuge şi conflictelor feudale printre prinţii dintre cnejii ruşi. Nici chiar invazia tătarilor, acest cataclism uriaş care a lovit puternic Rusia în secolul XIII, nu a reuşit să distrugă Biserica Ortodoxă. Biserica a reuşit să se menţină ca rămână o forţă reală , aducând sprijin şi a fost consolarea alinare poporului în timpul acelor acele vremuri de restrişte. A avut o importantă contribuţie importantă spirituală, materială şi morală la revenirea la unitatea politică în Rusia , privită ca o garanţie a victoriei asupra invadatorilor.

În plus, în acelaşi timp, Marele Duce Alexandru din Novgorod al Novgorodului a câştigat o mare bătălie pe malurile Nevei împotriva suedezilor care fuseseră incitaţi îndemnaţi de Papă să cucerească acestă această ţară pentru Biserica Latină.

Rusia care a ieşit La ieşirea din perioada mongolă invaziilor mongole, Rusia era o Rusie complet schimbată în aspectele exterioare. Kievul nu şi-a revenit niciodată după raidul lui hanului Batu, un nepot al lui Genghis Khan, din anul 1240, iar ; locul său a fost preluat luat în secolul al XIV -lea de Principatul Moscovei. Marele Duce de Moscova al Moscovei este cel care a iniţiat rezistenţa în faţa mongolilor şi care i-a condus pe ruşi în bătălia de la Kulikovo. Ascensiunea Moscovei a fost în strânsă legătură strâns legată cu cea a transformările din viaţa bisericii. În vremea în care oraşul Pe când Moscova era încă un oraş mic şi relativ neimportantdestul de nesemnificativ, Mitropolitul [[Petru din Moscovaal Moscovei|Petru]], mitropolit al rusiei din Rusiei (1308 până în -1326), a decis să mute aici scaunul mitropolitan; şi de atunci înainte Moscova a rămas scaunul întâistătătorului Bisericii Rusiei.

(În această perioadă din istoria Bisericii Rusiei au trăit şi sfinţii [[Alexander NevskyAlexandru Nevski]] şi [[Serghie de Radonej]], amândoi sfinţi.)

[[Image:Rublev Trinity.jpg|right|thumb|The [[Ospitalitatea Icoana Sfintei Treimi (a lui AvraamAndrei Rubliov)]]]]Principatele Cnezatele ruse au început să se unească în jurul Moscovei în secolul al XIV-lea. Biserica Ortodoxă Rusă a continuat să joace un rol vital în renaşterea Rusiei unite. Episcopi Mai mulţi ierarhi ruşi celebrii au acţionat ca fost adevăraţi lideri îndrumători spirituali şi asistenţi sfătuitori ai Principilor cnejilor Moscovei. Sfântul Mitropolit [[Alexis din MoscovaAlexei al Moscovei|AlexisAlexei]] (1354-1378) l-a educat pe Principele Dimitry cneazul Dimitrie Donskoy. La fel După cum avea să facă mai târziu şi Sfântul Mitropolit [[Iona al Moscovei|Iona ]] (1448-1471), punându-şi în joc propria autoritate spirituală, el l-a ajutat pe Principele cneazul Moscovei să stingă disputele feudale şi să păstreze unitatea statului prin puterea autorităţii sale. Sfântul [[Serghie de Radonej]], un mare călugăr şi ascet din Biserica Rusiei l-a binecuvântat pe Principele Dimitry Dimitrie Donskoy înainte de bătălia de la Kulikovo, care constituie a constituit începutul luptei pentru eliberarea Rusiei de invadatori.

În aceste acele timpuri, pictorii ruşi au împământenit tradiţia iconografică bizantină primită odată cu convertirea. Pictarea icoanelor s-a dezvoltat printre fii fiii duhovniceşti ai Sfântului Serghie. Una dintre cele mai deosebite frumoase icoane, din punct de vedere estetic, această perioadă este icoana Sfintei Treimi , pictată de Sfântul [[Andrei RublevRubliov]] (1370?-1430?) este pictată în această perioadă.

===Dobândirea auto-guvernării[[autonomie]]i bisericeşti===Eliberându-se de invadatori, statul rus a început să capate capete noi puteri, iar biserica l-a urmat. Până în acel moment, Patriarhul Constantinopolului numea întâistătătorul [[întâistătător]]ul Bisericii din Rusia, adică pe Mitropolitul de Moscova. În timpul [[Sinodul de la Ferrara-Florenţa|Sinodului de la Ferrara-Florenţa]], în funcţie fruntea Bisericii Rusiei se găsea afla un mitropolit grec, Isidor. Suporter înfocat Susţinător al unirii cu Roma, Isidor se întoarce la Moscova în anul 1441 şi , unde proclamă unirea Bisericii locale cu Romacea a Romei, aşa cum fusese ea decretată la Florenţa , dar se izbeşte de refuzul categoric al ruşilorde a o accepta. El este întemniţat de către Marele Duce, dar după o vreme i se permite să evadeze şi să fugă , iar el fuge în Italia. Astfel, scaunul mitropolitan rămâne vacant, dar ; ruşii nu pot cere puteau însă un nou cap deoarece până în 1453 mitropolit, căci Biserica din Constantinopol continuă continua să accepte unirea cu florentină. Nevrând să acţioneze pe cont propriu, ruşii amână luarea unei decizii vreme de câţiva ani.Totuşi, în anul 1448, nu mult după Căderea doar cu cinci ani înainte de [[căderea Constantinopolului ]] sub asaltul otoman, un sinod al episcopilor ruşi îl alege drept cap pe Mitropolitul Iona , fără intervenţia şi acordul Constantinopolului, acesta fiind investit cu titlul de Mitropolit al Moscovei şi al tuturor ruşilor.. După anul 1453 , când este abandonată unirea florentină, se restabileşte comuniunea între Biserica Rusiei şi Biserica din Constantinopol, dar de atunci înainte ruşii vor continua aveau să continue să-şi aleagă capul singuri întâistătătorul bisericii. De aici atunci înainte, Biserica Rusă este auto-guvernată. Astfel, Biserica Rusă şi-a câştigat independenţa mai mult prin jocul sorţii decât prin negocieri şi diplomaţieîncepe să se autoguverneze.

După [[căderea Constantinopolului]] în 1453, nu era decât o naţiune care se considera capabilă să-şi asume conducerea Creştinătăţii Estice. Creşterea Expansiunea continuă a statului rus a contribuit, de asemenea, la creşterea autorităţii Bisericii Rusiei. Pentru poporul rus, acesta era un semn de la Dumnezeu pentru că în momentul căderii Imperiului Bizantin ei reuşeau să alunge ultimele rămăşiţe tătăreşti. Pentru eiAtunci apare pentru prima dată ideea că, după căderea Constantinopolului (a doua Romă), Moscova devine [[A Treia Romă]], un statut niciodată acceptat într-o scrisoare a monahului Filotei de restul ortodoxiei dar carePskov către ţarul Ivan cel Groaznic (în preajma anului 1525). Conceptul avea să fie folosit pentru a susţine transformarea Rusiei în imperiu şi pentru instituirea Patriarhiei Moscovei, fiind ulterior abandonat, apoi redescoperit şi intens promovat începând cu secolul al XIX-lea. Ideea echivalării Moscovei cu toate acestea, o a treia Romă nu a încetat fost niciodată acceptată de celelalte Biserici Ortodoxe, dar ea continuă să îi inspire pe ortodocşii ruşifie răspândită în cadrul Bisericii Rusiei.

Ca lider În secolele al celei XV-lea-XVI-lea, Biserica şi îndeosebi mănăstirile ajunseseră printre dintre cei mai mari proprietari de pământ din Rusia: aproape o treime din pământul Rusiei aparţinea mănăstirilor. Sfântul [[Nil Sorski|Nil din Sora]] (Nil Sorski, 1433?-1508), un monah dintr-o sihăstrie îndepărtată din pădurile de dincolo de Volga a lansat un atac la adresa acestei stări de fapt, îndeosebi asupra faptului că mănăstirile erau proprietare de pământuri. Sfântul [[Iosif de Volokolamsk|Iosif]], Stareţ al Mănăstirii Volokolamsk (1439-1515), s-a ridicat în apărarea dreptului mănăstirilor de a deţine pământ. Acest episod a devenit cunoscut ca disputa dintre "A Treia RomăPosesionişti" (adepţii proprietăţii) şi "Anti-Posesionişti"(partizanii sărăciei).  Disputa legată de proprietăţile monastice avea la bază două concepţii diferite despre viaţă monahală şi, ţarul îşi implicit, două puncte de vedere diferite asupra relaţiei bisericii cu lumea. Adepţii proprietăţii insistau asupra îndatoririlor sociale ale monahilor, afirmând că monahii nu foloseau bogăţiile pentru ei înşişi, ci pentru a avea puterea grijă de cei săraci şi bolnavi, pentru a arăta ospitalitate faţă de străini şi pentru nevoile misionare ale Bisericii. Pentru a putea face toate aceste lucruri, mănăstirile aveau nevoie de fonduri, astfel că era necesar ca ele să deţină pământuri proprii. Astfel, ei insistau asupra nevoii de unitate între propovăduire şi practică. Totodată, ei considerau că bogăţiile puteau fi folosite şi pentru a pune în evidenţă frumuseţea şi dreptul solemnitatea slujbelor bisericeşti.  Anti-Posesioniştii, adepţi ai sărăciei evanghelice, considerau că milostenia este în principal datoria laicilor, în timp ce responsabilitatea călugărului este de a guverna -i ajuta pe ceilalţi prin rugăciunile sale şi prin aceea exemplul personal. Pentru a-şi împlini îndatoririle în mod corespunzător un călugăr trebuie să se detaşeze de cele lumeşti; ori, doar cei care au făcut un legământ de sărăcie deplină pot ajunge la adevărata detaşare. Or, considerau ei, fiind proprietari de pământ, monahii nu pot evita implicarea în disputele lumeşti şi, fiind cuprinşi de grijile pământeşti, ei vor acţiona şi gândi în mod lumesc. Ei credeau într-o mai mare libertate a cultului, considerând că Dumnezeu este mai mulţumit cu o rugăciune simplă, cu inimă smerită, mai degrabă decât de fastul liturgic. Ei susţineau o practică religioasă mai interiorizată, practicând [[isihasm|rugăciunea inimii]] şi căutând să urmeze calea [[sărăcia|sărăciei evanghelice]]. În cele din urmă, adepţii proprietăţii au avut câştig de cauză, dar Biserica a recunoscut validitatea ambelor căi, declarându-i sfinţi pe liderii ambelor tabere. Disputa avea şi implicaţii politice. Ţarul considera că puterea îi era dată de Dumnezeu, el fiind reprezentantul lui Dumnezeu Acestuia pe Pământ. Astfel, pentru menţinerea acestui statutDe aceea, el avea nevoie datoria să protejeze sprijine Biserica în toate acţiunile sale. Tradiţia politică bizantină asigurase un anumit echilibru în relaţia dintre autoritatea Bisericii şi puterea imperială stat: capul Bisericii şi să promoveze bisericacel al Imperiului aveau autoritate egală, fiecare în domeniul său, astfel că Patriarhul putea sancţiona acţiunile împăratului dacă acesta se abătea de la normele morale. Aceasta însemna că Biserica reprezenta şi o forţă politică neglijabilă. În Acest principiu a fost preluat şi în tradiţia bizantinăpolitică rusă. Or, influenţa politică a Bisericii era susţinută considerabil de faptul că aceasta dispunea şi de proprietăţi şi alte averi considerabile. De aceea, relaţia disputa dintre biserică posesionişti şi stat acţiona ca un mijloc anti-posesionişti ridica probleme de control natură politică - adoptarea poziţiei Sf. Nil ar fi dus nu doar la sărăcirea voluntară a Bisericii, ci şi la scăderea influenţei politice a Bisericii şi, în cele din urmă, la acceptarea dominaţiei absolute a puterii politice asupra puterii Bisericii. Disputa s-a sfârşit cu victoria adepţilor proprietăţii, însă autoritatea sa politică ieşit slăbită din această confruntare, pierzându-şi capacitatea de a sancţiona eficient acţiunile ţarului. Ţarul, în schimb, şi-a impus autoritatea asupra mitropolitului şi a început să se amestece din ce în ce mai mult în treburile interne ale bisericii. ===Instituirea Patriarhiei ruse===În anul 1588, Marele Duce Teodor I al Moscovei a cerut Patriarhiei Constantinopolului permisiunea de a înfiinţa o nouă patriarhie pentru poporul rus. Întrebarea a fost remisă şi celorlalţi Patriarhi - ai Alexandriei, Antiohiei şi Ierusalimului. Aceştia au stabilit împreună că, deşi Sinoadele stabiliseră înfiinţarea a doar cinci patriarhii, a această chestiune nu era de drept divin, ci doar o soluţie [[eclesiologie|eclesiologică]] de moment; astfel, cererea Rusiei a fost aprobată.  În anul 1589, Mitropolitul [[Iov al Moscovei]] a devenit primul patriarh rus; astfel a fost recunoscută [[autocefalie|autocefalia]] Bisericii Ruse. Celelalte patriarhii ortodoxe ([[Biserica Ortodoxă a Constantinopolului|Constantinopolul]], [[Biserica Ortodoxă a Antiohiei|Antiohia]], [[Biserica Ortodoxă a Alexandriei|Alexandria]] şi [[Biserica Ortodoxă a Ierusalimului|Ierusalimul]]) i-au recunoscut [[Biserica Ortodoxă Rusă|Moscovei]] dreptul de a exista de sine-stătător ca a cincea Biserică-soră, definindu-i [[teritoriu canonic|graniţele canonice]] ca fiind aceleaşi cu cele ale Imperiului Rus. ==Perioada modernă== ===Reformele interne===Când [[Nikon al Moscovei]] a devenit întâistătător al Bisericii Rusiei, era angajată într-un proces de actualizare şi corectare a cărţilor de cult. O contribuţie importantă la aceasta a avut-o însuşi Patriarhul Nikon, o personalitate puternică şi şi un reformator al bisericii.  În vremea dominaţiei tătarilor, copiştii, prea puţin educaţi, făcuseră numeroase greşeli în copierea cărţilor de cult. Nikon a impus corectarea cărţilor de slujbă după manuscrisele contemporane greceşti ale [[Biserica Ortodoxă a Constantinopolului|Bisericii Constantinopolului]], şi a introdus o serie de alte reforme utile. Patriarhul Nikon a avut o influenţă considerabilă, inclusiv politică, dar, datorită zelului său, şi-a făcut mulţi duşmani, astfel încât a murit în exil.  Astfel, patriarhul Nikon a introdus, după practica bizantină, facerea [[Semnul crucii|semnului crucii]] cu trei degete împreunate (în numele [[Sfânta Treime|Sfintei Treimi]]) în loc de două (practica rusească mai veche: cele două degete împreunate simbolizau cele două Firi ale [[Iisus Hristos|Mântuitorului]], cea omenească şi cea dumnezeiască).  Reformele au provocat ruperea de biserică a celor care considerau că toate cărţile de cult şi practicile bisericeşti erau integral de inspiraţie dumnezeiască şi nu era admisibilă nici o schimbare. Unii [[preot|preoţi]] şi credincioşi au refuzat să adopte reformelor liturgice ale Patriarhului Nikon şi au fost anatemizaţi de autorităţile bisericeşti. Aceste grupuri au devenit cunoscute sub numele de [[rascolnici]] sau "vechii credincioşi". O parte din ei au rămas în Rusia, fiind alternativ persecutaţi şi protejaţi de autoritatea politică, iar alţii au emigrat în alte ţări (între care pe teritoriul României de astăzi - comunitatea lipovenilor). Unele dintre comunităţile Vechilor Credincioşi se află în prezent sub ascultarea [[Biserica Ortodoxă Rusă din afara Rusiei|Bisericii Ortodoxe Ruse din Afara Rusiei]] {{citare}}. În anul 1688, [[Biserica Ortodoxă Ucraineană|Mitropolia Kievului]] a fost transferată de sub jurisdicţia [[Biserica Ortodoxă a Constantinopolului|Constantinopolului]] sub cea a Moscovei, aducând milioane de noi credincioşi şi şase eparhii sub jurisdicţia Patriarhiei Ruse. ===Biserica Sinodală (1700-1917)===Începutul secolului al XVIII-lea în Rusia a fost marcat de vastele reformele întreprinse de ţarul Petru I (cel Mare). Aceste reforme nu au lăsat neatinsă nici biserica. După moartea Patriarhului [[Adrian al Moscovei|Adrian]] în anul 1700, Petru I a amânat alegerea unui nou patriarh al bisericii, deoarece se temea de un nou Nikon. În anul 1721, el a înfiinţat o administraţie colectivă supremă cunoscută sub numele de Sfântul [[Sinod]] Guvernant. Constituirea Sinodului nu s-a bazat pe canoanele Bisericii Ortodoxe, ci reproducea modelul sinoadelor ecleziastice protestante din Germania. Membrii Sinodului nu erau egalialeşi de biserică, iar mitropolitul avea dreptul ci erau numiţi direct de către ţar, care putea să-i demită după bunul său plac.  Sfântul Sinod Guvernant a fost stabilit la Sankt Petersburg şi era format din doisprezece membri: patru arhiepiscopi, şase arhimandriţi şi doi protopopi. Această adunare era prezidată de Mitropolitul de St. Petersburg şi se afla sub ascultarea ţarului. Sfântul Sinod remitea în fiecare an ţarului un raport de activitate, prin intermediul unui delegat mirean, procuratorul bisericesc; acesta administra ''de facto'' Biserica Rusiei. În timp ce un patriarh numit pe viaţă ar fi putut să îl cenzureze înfrunte direct pe ţar, membrii Sfântului Sinod, numiţi direct de acesta, nu aveau nici o posibilitate de protest: la cel mai mic gest de nesupunere, erau excluşi din sinod. Acest sinodul a rămas organismul suprem de conducere a bisericii din Rusia timp de aproape două sute de ani. Disputa dintre Posesionişti  Sfântul Sinod era format din cei mai influenţi mitropoliţi, arhiepiscopi şi episcopi. Teritoriul Moscova însăşi era administrată de un arhiepiscop împreună cu eparhiile Vladimir (1721-1745), Sevsk (1745-1764) şi Anti Kaluga (1764-1799), iar mai târziu, după comasarea cu Kaluga (1799-Posesionişti era provocatoare 1917), de un mitropolit . În perioada sinodală, Biserica a acordat o atenţie deosebită educaţiei religioase şi misiunii în diferitele provincii ale Rusiei. Pe parcursul a două secole, [[misiune|misionarii]] ruşi au călătorit prin întreaga Siberie şi până în Alaska, iar mai apoi în Statele Unite. Multe biserici vechi au fost restaurate şi au fost construitealtele noi. Unele voci consideră că perioada sinodală a reprezentat pentru Biserica Rusiei perioadă de declin, biserica fiind redusă la o stare de dependenţă completă faţă de stat. Aceştia consideră că perioada sinodală a fost una de occidentalizare forţată şi greşit înţeleasă în arta, muzica şi teologia Bisericii.  Alţii consideră că perioada sinodală a secolului al XVIII-lea a fost mai degrabă una de renaştere a Bisericii Rusiei. Astfel, consideră ei, în această perioadă ruşii au părăsit mişcările religioase şi pseudo-religioase provenind din Apusul acelor vremuri, revenind la străvechea învăţătură a Bisericii celei drept măritoare. De asemenea, ei subliniază faptul că tot atunci Biserica rusă şi-a redobândit dimensiunea misionară. Aceştia afirmă totodată că, în teologie şi spiritualitate, Ortodoxia s-ar fi eliberat de imitarea servilă a Apusului.  În această stare perioadă, Biserica Rusiei era împărţită în 58 de fapt eparhii, cu câte un episcop pentru fiecare eparhie. Eparhiile erau reunite în trei mitropolii, respectiv cele de Kiev, Moscova şi Sankt Petersburg.  Sub domnia lui Alexandru I (1801-1825), după cucerirea Georgiei, Biserica Ortodoxă de [[Biserica Ortodoxă a Georgiei|aici]] îşi pierde [[autocefalie|autocefalia]], fiind înglobată în Biserica Rusă, cu statutul de [[exarhat]]. În secolul al XIX-lea, în Rusia se dezvoltă un curent de gândire care ia treptat amploare, anume cel slavofil; între reprezentanţii acestuia îi amintim pe [[Alexei Homiakov]], Ivan Kireevski, Constantin Aksakov etc. Acest curent de gândire, însoţit de ideologia pan-slavistă şi susţinând pretenţiile expansioniste ale Imperiului rus, redescoperă şi promovează ideea că Moscova era A Treia Romă (şi ultima) şi era astfel menită să devină capitală a unui Imperiu ortodox care ar fi urmat să se extindă asupra întregului spaţiu balcanic şi ortodox. În perioada domniei ţarului Nicolae I (1825-1855), politica autorităţilor cu privire la acea vremecultele religioase devine deosebit de restrictivă. În ceea ce priveşte Biserica Ortodoxă, aproape procuratorii, funcţionari instituiţi de ţar, aveau dreptul de a se implica în activitatea şi funcţionarea internă a acesteia. Între altele, în această perioadă este interzisă traducerea Bibliei în limba rusă vorbită şi integrarea acestora în practica bisericească.  În anul 1839 se face revenirea forţată a rutenilor la Ortodoxie, trei episcopi şi 1300 clerici revenind la Biserica Ortodoxă Rusă, împreună cu o parte a credincioşilor. În acelaşi timp, Statul rus duce o politică de convertire la ortodoxie a protestanţilor, interzicând schimbarea religiei de la Ortodoxie la alte confesiuni, iar copiii nou-născuţi rezultaţi din căsătoria între un ortodox şi un heterodox urmau să fie obligatoriu de religie ortodoxă. Dreptul la libertatea religioasă este recunoscut de autorităţile ruse abia după 1905.  Ţarul Nicolae al II-lea (Nikolai Alexandrovici Romanov) al Rusiei a fost ultimul împărat de pe tronul Rusiei. Nicolae al II-lea nu a reuşit să facă faţă sarcinilor combinate ale conducerii ţării într-o perioadă de agitaţie politică şi respectiv conducerii Armatei ruse în timpul războiul ruso-japonez (1904-1905) (soldat cu înfrângerea catastrofală a Rusiei) cât şi în timpul Primului Război Mondial (1914-1918). El este silit să facă o serie de reforme care transformă Rusia într-o treime monarhie constituţională; ulterior, ca urmare a Revoluţiei bolşevice din 1917-1918, ţarul a fost silit să abdice, apoi el şi familia sa au fost executaţi. [[Biserica Ortodoxă Rusă din pământul afara Rusiei aparţinea mănăstirilor|Biserica Ortodoxă Rusă din afara graniţelor]] i-a [[proslăvire|canonizat]] sub numele de [[Sfinţii Mucenici Romanovi]]. Un rol important dar încă disputat a avut timpul domniei lui Nicolae al II-lea un personaj numit Grigori Efimovici Rasputin, mistic rus, călugăr din Siberia, cu reputaţie atât de vindecător cât şi de om desfrânat. Mulţi consideră că acesta avea legături cu secta [[hlîsti]]lor. A jucat un rol important în viaţa ţarului Nicolae al II-lea, a ţarinei Alexandra şi a unicului lor fiu, ţareviciul Alexei Nicolaevici, care era bolnav de hemofilie. Se spunea că Rasputin avea puterea de a vindeca prin puterea rugăciunilor şi că, într-adevăr, starea ţareviciului s-a îmbunătăţit într-o oarecare măsură după venirea lui la Curte; astfel, el dobândeşte o mare influenţă asupra Romanovilor. Aceştia îl considerau pe Rasputin un om al lui Dumnezeu şi un profet, iar ţarina credea, se pare, sincer că Dumnezeu vorbeşte prin gura lui - toate acestea au contribuit la ascensiunea rapidă a lui Rasputin. Această relaţie poate fi pusă în legătură cu ataşamentul tradiţional dintre pătura conducătoare a imperiului şi Biserica ortodoxă rusă.

Posesioniştii şi AntiÎn perioada domniei lui Nicolae al II-Posesioniştii aveau vederi diferite despre rolul pe care biserica trebuia să îl joace în societate şi în politică. Când Posesioniştii au trimfatlea administrarea treburilor bisericeşti a fost încredinţată oberprocurorului Constantin Pobiedonosţev, considerat cel mai puternic procurator in întreaga perioadă sinodală, biserica şi-a câştigat având putere mai mare chiar decât Sinodul dirigent; el garanta dreptul la bogăţie în schimbul influenţei politice. Ţarul împăratului de a devenit superior mitropolitului şi putea acum să se amestece în treburile seculare ale bisericiiconfirma lucrările Sinodului dirigent. Ţarul a fost astfel scutit de orice fel de responsabilitate. În plusEra un anti-occidental, adept al principiilor impuse în spatele întrebărilor legate Biserică de proprietăţile monasticePetru cel Mare, se găsesc două concepţii diferite sancţionând aspru orice abatere de viaţă monahală şi astfel două puncte de vedere diferite ale relaţiei bisericii cu lumea. Posesioniştii accentuau obligaţiile sociale ale monahilor. Monahii argumentau că ei nu folosesc bogăţia pentru ei înşişi, ci pentru a avea grijă de cei săraci şi bolnavila acestea: în tot imperiul ţarist, pentru a arăta ospitalitate şi pentru propovăduire. Pentru a face aceste lucruri eficient, mănăstirile aveau nevoie început o lungă serie de fonduri şi astfel, era necesar să posede pământurile propriimasacre. De asemenea, Posesioniştii accentuau unitatea în credinţă abia după anul 1905 bisericile au avut dreptul la autonomie şi cult, frumuseţea şi demnitatea slujbelorla libertatea religioasă.

==Perioada comunistă==Pe de altă parte, Antidurata celei mai mari părţi a secolului al XX-Posesioniştii argumentau că este de datoria laicilor să practice caritatealea, în timp ce grija principală Biserica Ortodoxă Rusă a călugărului este să ţi ajute pe ceilalţi prin rugăciune şi exemplul personal. Pentru a-şi împlini îndatoririle fost pusă în mod corespunzător un călugăr trebuie să se detaşeze situaţia de cele lumeşti, şi doar cei care au făcut un legământ de sărăcie deplină pot ajunge la adevărata detaşare. Călugării care sunt proprietari de pământ, nu pot evita implicarea în disputele seculare şi deoarece sunt cuprinşi de grijile lumeşti, ei acţionează şi gândesc într-un mod lumesc. a Anti-Posesioniştii considerau că este necesară o mai mare libertate în practica religioasă şi credeau că Dumnezeu este mai mulţumit coexista cu o rugăciune simplă, dintr-o inimă smerită, chiar şi în absenţa unei Liturghii desăvârşite. Ei erau propovăduitori şi misticiguvernul bolşevic ateu al Rusiei sovietice, care urmau sărăcia evanghelicăapoi al Uniunii Sovietice.

==În lucru=Biserica în perioada bolşevică===La începutul secolului al XX-lea, Biserica Rusiei a început pregătirile pentru un [[Sinodul bisericesc tuturor ruşilor din 1917-1918|Sinod al tuturor ruşilor]]. Dar sinodul s-a ţinut abia după revoluţia din 1917. Printre principalele puncte adoptate de sinod se găsea şi restaurarea scaunului patriarhal în Biserica Rusiei; cel ales pentru a ocupa rangul patriarhal este Mitropolitul Moscovei, [[Tihon (Belavin) al Rusiei|Tihon]] (†1927).

== Starea Biserica Ortodoxă Rusă avea să fie din nou reformată, urmărindu-se emanciparea sa măcar relativă faţă de autorităţile laice. Ca urmare a decretului bolşevicilor din anul 1918 privitor la libertatea de conştiinţă şi la separarea Bisericii ruse în zilele noastre ==de stat, Biserica Ortodoxă Rusă dobândeşte dreptul de a-şi desfăşura activităţile de cult, dar spaţiul său de acţiune este limitat exclusiv la acestea, Biserica neavând dreptul de a-şi exercita influenţa asupra cetăţenilor.

Astăzi Biserica Ortodoxă Rusă este Biserica ortodoxă cu cel mai mare număr de credincioşiLucrurile au luat însă o altă întorsătură. Peste 90% Iniţial, bolşevicii (una dintre etnicii ruşi se declară creştini ortodocşi. Numărul mişcările politice de oameni sorginte comunistă active în Rusia şi care participă sfârşeşte prin a deveni singura deţinătoare a puterii politice) nu au luat măsuri antibisericeşti sau anticlericale; au adoptat o legislaţie moderată în mod regulat de slujbe este mult mai redus, dar creşte privinţa Bisericii şi a vieţii religioase în fiecare angeneral. Biserica Ortodoxă Rusă are peste 23.000 După începerea războiului civil însă, profitând de parohii, 154 faptul că unii [[episcop]]i, 635 şi [[mănăstire|mănăstiricler]]ici colaboraseră cu Armata Albă (pro-ţaristă, 102 şcoli bisericeştiopusă Armatei Roşii conduse de bolşevici), mai ales în primul rând pe teritoriul fostei Uniuni Sovieticeteritoriile ocupate de acestea, deşi există un mic număr guvernul bolşevic a început să ia o serie de parohii şi în alte ţărimăsuri restrictive împotriva ierarhiei bisericeşti. Până Acuzaţiile împotriva clericilor erau cele de participare la Revoluţia bolșevicălupta împotriva Armatei Roşii, Biserica Ortodoxă era cel mai mare proprietar de pământuri din Imperiul Rus, (aproximativ 49,000 km²). O bună parte a acestor terenuri au fost retrocedate Bisericii până în 2004propagandă împotriva regimului bolşevic etc.

===Relațiile Din anul 1919, guvernul bolşevic a trecut la o politică antireligioasă şi antibisericească sistematică, care a constat în propagandă şi acţiuni cu alte confesiuni și religii===vădit scop antireligios, diversiuni vizând crearea unor grupări dizidente în sânul Bisericii etc. Sunt celebre în acest sens acţiunile de "verificare" a [[moaşte]]lor din cursul anului 1919, înfiinţarea de reviste cu scopul declarat de a lupta contra religiei şi Bisericii, publicarea unor articole defăimătoare la adresa Bisericii în presa de largă circulaţie, precum şi crearea, cu sprijinul temutei Ceka (poliţia politică), a unei grupări "reformatoare", în sânul Bisericii, care mai târziu se va desprinde de aceasta, formând aşa-numita "Biserică Vie", controlată integral de poliţia politică bolşevică. La aceste acţiuni se adaugă procesele intentate reprezentanţilor Bisericii sub diferite pretexte din anii 1919-1920.

Există fricţiuni considerabile între Biserica Ortodoxă Rusă Opoziţia patriarhului Tihon faţă de politicile represive a guvernului bolşevic în timpul războiului civil, precum şi [[Biserica Romanoapelurile sale repetate la neimplicarea Bisericii în luptele politice şi încurajarea credincioşilor i-Catolică|Sfântul Scaun]], mai accentuate din anul 2002, când [[Alexei al IIau consolidat autoritatea şi i-lea (Ridiger) al Rusiei|Patriarhul Alexei al II-lea]] a condamnat crearea au atras respectul milioanelor de către Vatican a unei dieceze catolice pentru teritoriul Rusieicreştini pravoslavnici ruşi, precum şi creşterea prestigiului său peste hotare. Această acţiune a fost văzută de conducerea Statul comunist urmărea însă, prin supunerea Bisericii Ortodoxe Ruse ca o tentativă , distrugerea ei. Astfel, succesorii numiţi de [[prozelitism]] catolic întrpatriarhul Tihon au fost arestaţi si deportaţi -o ţară majoritar ortodoxă. Acest punct de vedere se bazează pe ideea că Biserica Catolică este una ultimul dintre numeroasele biserici [[creştinism|creştine]] egale cu [[Biserica Ortodoxă Răsăriteană]] (şi cu Biserica Ortodoxă Rusă) şiei, aşa fiind, nu se cuvine să încalce teritoriul "aparţinând" unei alte Biserici. Biserica CatolicăPetru Poliansky, pe data de altă parte, recunoscând întâietatea Bisericii Ortodoxe Ruse în ţară, apreciază că minoritatea catolică din Rusia, cu o existenţă neîntreruptă din secolul al XVIII10 decembrie 1925 -lea, ar trebui să fie păstorită după ce îşi reafirmase loialitatea faţă de o ierarhie bisericească dezvoltată completpredecesorul său.

Problema proliferării altor confesiuni creştine Când, în Rusia este extrem de sensibilă pentru Biserica Ortodoxă Rusăanii 1921-1922, deoarece Biserica guvernul a ieşit cerut ca averile bisericii să fie donate pentru ajutorarea populaţiei care murea de puţină vreme foame ca urmare a recoltei slabe din epoca persecuţiilor antireligioase sovietice. Susținătorii acestui punct 1921, între Biserică şi noile autorităţi a izbucnit un conflict de vedere al Bisericii ruse văd prozelitismul catolic sau neoprotestant amploare; autorităţile au decis să folosească această ocazie ca să distrugă biserica, lansând o formă serie de "concurenţă" neloială față de ea, în situația în care de-abia îşi revine după 70 de ani de represiune comunistă. Ca și celelalte Biserici Ortodoxe din țări foste comuniste, Biserica rusă nu era pregătită pentru a face față unei libertăți religioase completemăsuri represive.

După o lege foarte permisivă emisă ===Biserica sub stalinism===Datorită situaţiei critice în anul 1993care se găsea Biserica, autoritățile Federației Ruse au emis în 1997 ''Legea libertăţii locţiitorul de conştiinţă şi de asociere religioasă''. Conform prevederilor Legii din 1997patriarh Serghie îi trimite lui Stalin, înregistrarea de noi asociații religioase este relativ dificilăîn 1927, astfel că acele organizaţii religioase o scrisoare prin care nu pot aduce dovezi clare ale prezenței lor continue pe teritoriul Rusiei în ultimii 15 ani, suportă limitări semnificative ale posibilității exprima acceptarea formală de către Biserică a face prozelitismautorităţii regimului bolşevic. Legea Declaraţia acestuia din data de 29 iulie 1927, a fost dată pentru interpretată de o mare parte a combate în mod oficial cultele considerate distructive.Mişcările religioase mai miciemigraţiei ruse, (în special [[baptism|baptiştii]] ca dar şi membrii altor culte neoprotestante aduse în de o bună parte a credincioşilor ortodocşi din Rusia de misionari occidentali în ultimul deceniu), consideră că statul acordă ca un suport inechitabil unei singure confesiuni şi reprimă altele. Acestea acuză faptul că legea este astfel formulată încât, ''act de facto'', orice organizaţie religioasă, indiferent cât capitulare faţă de veche ar fi, dar care nu poate aduce documente privind funcţionarea ei pe teritoriul Uniunii Sovietice (deci de mai înainte de căderea comunismului), este în mod automat considerată "distructivă". Astfel, Legea stabilește o distincție între cultele recunoscute și care se bucură de drepturi depline (aşa cum sunt puterea politică antireligioasă ce urmărea distrugerea Bisericii şi a credinţei; această declaraţie a dus la ruperea intercomuniunii dintre Biserica Ortodoxă Rusă, [[islam]]ul, [[budism]]ul din afara graniţelor şi [[iudaism]]ul)Patriarhia Moscovei.

Datorită rolului istoric și cultural recunoscut În această perioadă grea pentru Biserica Ortodoxă Rusă, a fost interzisă publicarea de literatură religioasă, au fost omorâţi sau încarceraţi o mare parte dintre episcopii şi clericii ortodocşi, Biserica nemaiavând acces la viaţa publică. Arestările de clerici şi măsurile represive împotriva Bisericii s-au intensificat după anul 1935. În perioada 1937-1939 a fost nimicit aproape tot corpul episcopal al Bisericii Ortodoxe Ruse. În preajma anului 1939 mai existau mai puţin de 100 de parohii în funcţiune, doar patru episcopi şi 4 arhierei-vicari, atitudinea autorităților ruse postcomuniste pare care au continuat să favorizeze Biserica Ortodoxă-şi desfăşoare activităţile religioase în clandestinitate. Este un lucru obişnuit ca preşedintele Rusiei să se întâlnească cu [[patriarh]]ul cu ocazia sărbătorilor Constituţia sovietică din 1938 prevedea, în privinţa religiei, doar "libertatea cultului şi a propagandei ''anti''religioase importante precum [[Învierea Domnului|Paşti]]. Întâlnirile cu liderii religiilor budistă sau musulmană sunt mai rare" (subl. Confesiunile protestante și neoprotestante, dar nici Biserica Catolică nu se beneficiază de recunoaşterea guvernamentalănoastră).

===Observații===Instituţional, la sfârşitul anilor '30, Biserica Ortodoxă Rusă (Patriarhia Moscovei) nu este unul şi acelaşi lucru cu [[Biserica Ortodoxă Rusă din afara granițelor]]URSS se afla în pragul lichidării: baza sa materială, formată după Revoluția bolșevică structura organizatorică şi activitatea Sfântului Sinod erau la acea dată aproape inexistente; dispăruse posibilitatea pregătirii de comunităţile noi preoţi, în timp ce mulţi clerici şi credincioşi erau arestaţi şi deportaţi sau executaţi, iar numărul lăcaşurilor bisericeşti scădea continuu. Mai înainte de ruşi emigranţi care refuzau să recunoască autoritatea Bisericii ruse pe care o considerau dominată Revoluţia rusă existau aproximativ 54.000 de comunişti. Biserica Ortodoxă Rusă din exil se află sub ascultarea canonică a [[Biserica Ortodoxă a Constantinopoluluiparohie|Patriarhiei parohii]] şi peste 150 de Constantinopol[[episcop]]{{cit}}i. În timpul guvernării staliniste, cea mai mare parte a bisericilor au fost demolate sau au fost profanate şi lăcaşurile au primit alte întrebuinţări, iar peste 50.000 de preoţi au fost executaţi sau trimişi în lagăre de muncă, în special în perioada marilor epurări din 1936-1937.

Una din problemele foarte sensibile din istoria În timpul celui de-al Doilea Război Mondial însă, situaţia Bisericii Ortodoxe Ruse contemporane a fost şi rămâne statutul Bisericii Ucrainene, scindată se îmbunătăţeşte puţin în comparaţie cu perioada precedentă. Dată fiind situaţia militară critică în trei facțiuni concurente, dintre care două reclamă autocefaliase găsea Rusia ca urmare a invaziei germane, iar una se află sub ascultarea Bisericii Ortodoxe Ruse Stalin face apel şi la Biserica Ortodoxă pentru a susţine pe cât posibil (aceasta din urmă este cea recunoscută mai ales moral) trupele ruseşti şi efortul de către comuniunea Bisericilor Ortodoxe)război.

În anul 1943, Stalin se întâlneşte cu ierarhii Bisericii Ortodoxe Ruse, şi anume ''locum tenens'' patriarhal, mitropolitul Serghie (Stragorodski), mitropolitul de Leningrad şi Novgorod Alexie (Simanski) şi exarhul Ucrainei şi cu mitropolitul de Kiev şi Galiţia, Nicolae (Iaruşevici), întâlnire unde se discută problema relaţiilor dintre Biserică şi Stat. În urma acestei întâlniri, Biserica a obţinut dreptul de a-şi alege un patriarh, de a deschide şcoli teologice proprii şi câteva biserici, precum şi alte câteva libertăţi. Stalin propune chiar un ajutor financiar si logistic pentru organizarea apropiatului Sinod de alegere a patriarhului (de 18 ani nu se mai alesese patriarh). Pe 8 septembrie 1943, la Moscova, în prezenţa a 19 ierarhi, a avut loc Sinodul care l-a ales patriarh pe mitropolitul Serghie, iar ierarhii au adoptat un mesaj de recunoştinţă adresat guvernului sovietic, în care au subliniat în mod deosebit "atitudinea plină de înţelegere" a lui Stalin faţă de nevoile Bisericii ruse şi au promis să-şi înmulţească lucrarea "pentru salvarea patriei". Rezultatele acestei întâlniri au fost făcute publice printr-un comunicat difuzat a doua zi în mass-media, acest act devenind baza juridică pentru relaţiile stat - Biserică în anii ce au urmat războiului până la noul val represiv antireligios din vremea lui Nikita Hruşciov. În anii 1944-1945 s-au redeschis câteva seminarii, dintre cele închise în 1918.  După moartea fericitului patriarh Serghie (mai 1944), este ales patriarh Mitropolitul Alexei al Leningradului, care devine în 1945 Patriarhul Moscovei şi al întregii Rusii.  Din anul 1946, viaţa bisericească a instituţiilor externe ale Patriarhiei Moscovei a fost condusă de I.P.S.Mitropolit Nicolae al Krutiţelor, care a exercitat totodată şi autoritatea episcopală pentru eparhiile care nu aveau episcopi proprii. În această perioadă, un rol important în Biserică l-au jucat Secţia de relaţii externe a Patriarhiei Moscovei şi mitropolitului Nicolae, aflat la conducerea ei. Primele acţiuni ale acestuia din urmă au constat în restabilirea urgentă a contactelor externe ale Patriarhiei Moscovei, legături lichidate de stat în anii '30. Procesul a fost mai uşor observabil spre sfârşitul războiului. Astfel, la Sinodul din ianuarie 1945 au sosit la Moscova reprezentanţi din partea a opt Biserici Ortodoxe autocefale.  Una din principalele preocupări ale ierarhiei ruse în primii ani postbelici a fost readucerea în sânul Bisericii a grupărilor desprinse în perioada interbelică, inclusiv chestiunea "reunificării" Bisericii greco-catolice din Ucraina cu Biserica Ortodoxă Rusă. Dacă "Biserica Vie" şi "Biserica din Catacombe", grupări desprinse în perioada interbelică, s-au reunificat relativ uşor cu Patriarhia, lucrurile au stat cu totul altfel în ceea ce priveşte Biserica Unită din Ucraina. Protoiereul Vladislav Ţîpin consideră că actul reunificării a fost o refacere a unităţii Bisericii Ortodoxe, ruptă în urma Sinodului Unionist de la Brest din 1596, însă recunoaşte că mulţi clerici uniţi au fost ucişi sau persecutaţi fără vină sub pretextul colaborării lor cu administraţia germană şi cu Organizaţia Naţionaliştilor Ucraineni (principalele acuzaţii care li s-au adus în aceea vreme prelaţilor şi clericilor Bisericii Unite din Ucraina). ===MisiuneDupă Stalin===Ortodoxia rusă are După moartea lui Stalin , relaţiile dintre Biserică şi Stat au început să se deterioreze din nou. Până la ''Perestroika'', exprimarea publică a convingerilor religioase – creştine sau de alt fel, a fost privită cu ochi răi de către autorităţi. Persoanele cu convingeri religioase cunoscute nu puteau deveni membre ale Partidului Comunist, limitându-li-se astfel în mod drastic posibilităţile de afirmare profesională şi socială. În toate universităţile, studenţii trebuiau să urmeze cursuri de "Ateism Ştiinţific". KGB-ul, poliţia politică sovietică, îşi infiltrează un mare număr de agenţi între slujitorii Bisericii Ortodoxe, precum şi în rândul celorlalte culte. În acelaşi timp însă, mulţi oameni au rămas, făţiş sau pe ascuns, credincioşi. În anul 1987, doar în cadrul Federaţiei Ruse din cadrul URSS, între 40% şi 50% dintre nou-născuţi (în funcţie de religie) au fost botezaţi şi peste 60% dintre cei decedaţi au avut parte de servicii religioase la înmormântare. La data de 1 iulie 1957, cele 73 eparhii ale Bisericii Ortodoxe Ruse din U.R.S.S.erau păstorite de 7 mitropoliţi, 37 arhiepiscopi şi 29 episcopi. Mulţi episcopi şi clerici care petrecuseră vreme îndelungată în exil s-au reîntors în patrie în cursul ultimilor ani ai regimului comunist.  Un punct de asemenea tradiţie cotitură în istoria Bisericii Ortodoxe Ruse a fost anul 1988 – aniversarea a o mie de ani de la [[Botezul ruşilor|Botezul din Kiev]], urmată, în 1989, de aniversarea împlinirii a 400 ani de la ridicarea Bisericii Ortodoxe Ruse la treapta de Patriarhat. Se pare că în acel moment autorităţile înţeleseseră că eforturile de a distruge religia şi de a o elimina complet din viaţa publică eşuaseră, preferând ca pe viitor să încerce să folosească religia pentru a obţine sprijinul populaţiei. De-a lungul anului 1988, au avut loc celebrări generos sprijinite financiar de stat în Moscova şi în alte oraşe. Mai multe mănăstiri şi biserici au fost redeschise. În mod tacit, propaganda antireligioasă a încetat treptat, Biserica recăpătându-şi într-o anumită măsură dreptul de manifestare publică. Pentru prima oară în Uniunea Sovietică, credincioşii au putut urmări la televizor transmisiuni în direct ale slujbelor din cele mai importante catedrale ale ţării.  După căderea comunismului şi destrămarea U.R.S.S. (1991), Biserica Rusă avea să devină treptat un factor activ al vieţii sociale şi culturale.  == Starea Bisericii Ortodoxe Ruse în zilele noastre ==Astăzi Biserica Ortodoxă Rusă este Biserica ortodoxă cu cel mai mare număr de credincioşi. Peste 90% dintre etnicii ruşi se declară creştini ortodocşi. Numărul de oameni care participă în mod regulat de slujbe este relativ redus, dar a Chinei|Chinacrescut de la an la an. Biserica Ortodoxă Rusă are peste 23.000 de parohii, dintre care peste 50% (14,700) se află în Ucraina [http://www.risu.org.ua/library/doc/MP_canter.pdf]), 154 [[episcop]]i, 635 [[Biserica Ortodoxă a Japonieimănăstire|Japoniamănăstiri]], Africa etc102 şcoli bisericeşti, în primul rând pe teritoriul fostei Uniuni Sovietice, deşi există un mic număr de parohii şi în alte ţări. Până la Revoluţia bolşevică, Biserica Ortodoxă era cel mai mare proprietar de pământuri din Imperiul Rus, (aproximativ 49,000 km²). O bună parte a acestor terenuri au fost retrocedate Bisericii până în anul 2004.

== Bisericile ortodoxe ruseşti =Relaţiile cu alte confesiuni şi religii===După căderea comunismului, între Biserica Ortodoxă Rusă şi [[image:St Basils Cathedral closeup.jpg|thumb|right|300pxBiserica Romano-Catolică|Prim-plan al cupolelor Catedralei Sfântul VasileScaun]]Bisericile ortodoxe există tensiuni considerabile, mai accentuate din Rusia au toate caracteristicile bisericilor ortodoxe din est şi acestea le diferenţiază de bisericile catolice. *Interioarele sunt bogat decorate cu anul 2002, când [[FrescăAlexei al II-lea (Ridiger) al Moscovei|frescePatriarhul Alexei al II-lea]] care acoperă întreaga suprafaţă a zidurilor, unele dintre ele înfăţişând chipurile sfinţilor, imagini biblice sau scene din viaţa condamnat crearea de zi cu zicătre Vatican a unei dieceze catolice pe teritoriul Rusiei.*Pe tavanul cupolei se află portretul lui ''Isus Pantokrator'' (''Creatorul A Tot Ce Există''). Icoanele lui Această acţiune a fost văzută de conducerea Bisericii Ortodoxe Ruse ca o tentativă de [[Isusprozelitism]] Pantokrator subliniază simultan atât umanitatea lui cât catolic într-o ţară majoritar ortodoxă şi divinitatea luio flagrantă încălcare a teritoriului său canonic. Biserica Catolică, aceasta având semnificaţia că Isus este un om şi totuşi este Dumnezeu făra început şi fără sfârşit. *Nu există rânduri pe de băncialtă parte, recunoscând întâietatea Bisericii Ortodoxe Ruse în ţară, ci numai câteva strane.*Multe biserici au fostapreciază că minoritatea catolică din Rusia, sau mai sunt luminate cu lumânărio existenţă neîntreruptă din secolul al XVIII-lea, astfel că multe fresce au fost afumate şi au nevoie ar trebui să fie păstorită de restaurări. *Toate bisericile au suporturi pentru [[candelă|candele]] şi lumânări în faţa icoanelor. Credincioşii cumpără lumânări din standurile bisericilor şi le aprind în faţa icoanelor spunând rugăciuni pentru sufletele celor morţi, sau pentru a primi ajutorul divino ierarhie bisericească dezvoltată complet.

*Toate bisericile ortodoxe au un [[iconostas]] Problema proliferării altor confesiuni creştine în Rusia este extrem de sensibilă pentru Biserica Ortodoxă Rusă, deoarece Biserica a ieşit de puţină vreme din epoca persecuţiilor antireligioase sovietice. Reprezentanţii Bisericii Ortodoxe ruse tind astfel să vadă prozelitismul catolic sau neoprotestant ca pe o formă de "concurenţă" neloială a acestor culte faţă de ea, în situaţia în care separă [[naos]]ul ([[nava]] bisericii) aceasta îşi revine cu greu după 70 de ani de [[altar]]represiune comunistă. El este acoperit cu icoane, împiedicând vedereaCa şi celelalte Biserici Ortodoxe din ţări foste comuniste, dar permitând gândurilor credincioşilor să treacă.Biserica rusă nu era pregătită pentru a face faţă unei libertăţi religioase complete.

Culorile cupolelor bisericilor ortodoxe ruse ===Legislaţie===După o lege foarte permisivă emisă în anul 1993, autorităţile Federaţiei Ruse au următoarele semnificaţii: *Negru - supunereemis în anul 1997 ''Legea libertăţii de conştiinţă şi de asociere religioasă''. Conform prevederilor Legii din 1997, înregistrarea de noi asociaţii religioase este relativ dificilă, astfel că acele organizaţii religioase care nu pot aduce dovezi clare ale prezenţei lor continue pe teritoriul Rusiei în ultimii 15 ani suportă limitări semnificative ale posibilităţii de a face prozelitism. Legea a fost dată pentru a combate în mod oficial cultele considerate distructive. Cupolele negre sunt văzute la Mişcările religioase mai mici, (în special [[mânăstirebaptism|mânăstiribaptiştii]]şi membrii altor culte neoprotestante aduse în Rusia de misionarii occidentali în ultimul deceniu) consideră că statul acordă un suport inechitabil unei singure confesiuni şi le reprimă pe celelalte.*Verde – Sfânta TreimeAcestea acuză faptul că legea este astfel formulată încât, ''de facto'', orice organizaţie religioasă, indiferent cât de veche ar fi, dar care nu poate aduce documente privind funcţionarea ei pe teritoriul Uniunii Sovietice (deci de mai înainte de căderea comunismului), este în mod automat considerată "distructivă".*Albastru – Sfântul Spirit.*Auriu - Astfel, Legea stabileşte o distincţie între cultele recunoscute şi care se bucură de drepturi depline (aşa cum sunt Biserica Ortodoxă Rusă, islamul, budismul şi [[Isusiudaism]]. Cupolele aurii puse pe turnurile cilindrice au fost astfel construite pentru a arăta precum lumânările aprinseul) şi alte confesiuni, dacă sunt privite din depărtarecare nu beneficiază de aceste drepturi.

Cupolele argintii Datorită rolului istoric şi cultural recunoscut al Bisericii Ortodoxe Ruse, atitudinea autorităţilor ruse postcomuniste pare să favorizeze Biserica Ortodoxă. Este un lucru obişnuit ca preşedintele Rusiei să se întâlnesc în zilele noastreîntâlnească cu [[patriarh]]ul cu ocazia sărbătorilor religioase importante cum ar fi de Sfintele [[Învierea Domnului|Paşti]]. Întâlnirile cu liderii religiilor budistă sau musulmană sunt mai rare. Nici confesiunile protestante sau neoprotestante, culoarea neavând o semnificaţie deosebită, arătând că sunt proaspăt ridicate şi nici Biserica Catolică nu a fost bani sau timp pentru a fi pictate în culorile tradiţionalebeneficiază de recunoaşterea guvernamentală.

Numărul de cupole are de asemenea anumite semnificaţii: ===Observaţii===*Una este cea care-l indică pe Biserica Ortodoxă Rusă (Patriarhia Moscovei) nu trebuie confundată cu [[IsusBiserica Ortodoxă Rusă din afara Rusiei]], formată după Revoluţia bolşevică de comunităţile de ruşi emigranţi care refuzau să recunoască autoritatea Bisericii ruse pe care o considerau dominată de comunişti. *Trei indică Sfânta Treime. *Cinci îi indică pe Isus şi [[cei patru evanghelişti]]Comuniunea între cele două Biserici ruse s-a restabilit în anul 2007.

Crucile Una din vârfurile cupolelor au la baza lor o semiliună aşezată cu colţurile problemele foarte sensibile din istoria Bisericii Ortodoxe Ruse contemporane a fost şi rămâne statutul Bisericii Ucrainene, scindată în sus. Aceasta este de fapt o ancorătrei facţiuni concurente, dintre care două reclamă autocefalia, indicând că biserica iar una se află sub ascultarea Bisericii Ortodoxe Ruse (aceasta din urmă este o corabie a credinţei într-o mare cea recunoscută de deşertăciunicătre comuniunea Bisericilor Ortodoxe).

Multe biserici===Misiune===Prin tradiţie, [[Catedrala Sfântul Vasile]] din [[Moscova]] fiind cel mai cunoscut exemplu, nu sunt structuri simetrice. Acest lucru nu Biserica Ortodoxă rusă este întâmplător, fiind bazat pe credinţa că prezentă şi are o misiune activă în [[simetrieBiserica Ortodoxă a Chinei|simetriaChina]] este duşmanul , [[frumuseţeBiserica Ortodoxă a Japoniei|frumuseţiiJaponia]], Africa etc.

*[http:[//ro:.wikipedia.org/wiki/Biserica_Ortodox%C4%83_Rus%C4%83 Wikipedia:Biserica Ortodoxă Rusă]**[http://www.mospat.ru/index.php?lng=1 Serviciul de Comunicare Publică] al Departamentului de relaţii externe al Patriarhiei Moscovei.

*Pr. Teodor M.Popescu ,Pr.Teodor Bodogae, Pr.George Gh. Stănescu, "Biserica rusă. Activitatea ei misionară", din ''Istoria Bisericească Universală'', vol.II, Ed.Institutului biblic şi de misiune Ortodoxă, Bucureşti, 1956

*Boris Souvarine, ''Stalin. Studiu istoric al bolşevismului. Procesul comunismului'' , trad.Doina Jela Despois, Ed. Humanitas, Bucureşti, 1999

*XXX, "Cronica bisericească. Mărturii ale unităţii poporului şi prestigiului ţării. Trecerea la cele veşnice a sanctităţii sale Patriarhul Alexei", în ''Mitropolia Banatului'', an XX, nr. 4-6, Bucureşti, 1970.

*Pr.Lector Chiril Pistrui, "Biserica Ortodoxă Rusă 1918-1958",în ''Mitropolia Ardealului'', an V, nr.1-2, Sibiu, 1960.

*Diac. Asist. I. Chivu, "Din viaţa bisericilor ortodoxe surori. Biserica Ortodoxă Rusă", în ''Biserica Ortodoxă Română'', an CVII, nr. 7-10, Bucureşti, 1989.

* [http://www.mospat.ru/?lng=1 Situl web oficial al '''Bisericii Ortodoxe Ruse''']* [http://ro.orthodoxlinks.info/orthorus/ Biserica Ortodoxă Rusă]* [http://www.pravoslavie.ru/english/ Pravoslavie.Ru]* [http://eng.sedmitza.ru/ Sedmitza.Ru]*[http://www.mospat.ru/index.php?lng=1 Biserica Ortodoxă Rusă] - site oficial în limba engleză.*[http://www.patriarchia.ru/ Patriarchia.RU] - portalul oficial al Patriarhiei Moscovei (doar în limba rusă)* [http://www.cnewa.org/ecc-bodypg.aspx?eccpageID=17&IndexView=toc Eastern Christian Churches: The Orthodox Church of Russia], articol de Ronald Roberson, preot şi istoric romano-catolic.<!--- * [http://www.pravos.org/index.htm Commission Dialogue Moscow Patriarchate-Church outside Russia] --->*[http://www.risu.org.ua/library/doc/MP_canter.pdf Canonical Territory of the Moscow Patriarchate: An Analysis of Contemporary Russian Orthodox Thought], de Pr. Dr. J. Buciora, (o lucrare critică despre acţiunile Patriarhiei Moscovei în afara Rusiei)*[http://www.orthodoxa.org/GB/orthodoxy/canonlaw/russianterritory.htm The Russian Canonical Territory], pe siteul Bisericii Estoniei (o critică a acţiunilor Patriarhiei Moscovei în Estonia).

[[Categorie:JurisdicţiiJurisdicții|Rusia]]