4.112 modificări
Modificări
m
{{Reorg}} {{Disputat}}
'''Biserica Ortodoxă Rusă''' (''Русская Православная церковь'') îi cuprinde pe creştinii ortodocși aflaţi sub autoritatea Patriarhiei Moscovei, care este în comuniune cu celelalte [[Patriarhie|patriarhii]] ale [[Biserica Ortodoxă|Bisericii Ortodoxe]].
Originea '''(În această perioadă din istoria Bisericii Ortodoxe Ruse''' se găseşte în Rusiei au trăit şi sfinţii [[Botezul de la KievAlexandru Nevski]] din anul 988, când Prinţul Vladimir I a adoptat în mod oficial religia Imperiului Bizantin ca religie de stat a Rusiei Kievene. Datorită acestui fapt, Biserica Ortodoxă Rusă şi-a sărbătorit în 1988 aniversarea a o mie de ani de existenţă. Biserica Ortodoxă Rusă îşi revendică [[succesiune apostolică|succesiunea apostolică]] Serghie de la [[PatriarhRadonej]]ul de Constantinopol. )
Întreaga Biserică [[Image:Rublev Trinity.jpg|right|thumb|Icoana Sfintei Treimi (a lui Andrei Rubliov)]]Cnezatele ruse au început să se unească în jurul Moscovei în secolul al XIV-lea. Biserica Ortodoxă Rusă a continuat să joace un rol vital în renaşterea Rusiei unite. Mai mulţi ierarhi ruşi au fost la început sub ascultarea canonică adevăraţi îndrumători spirituali şi sfătuitori ai cnejilor Moscovei. Sfântul Mitropolit [[Alexei al Moscovei|Alexei]] (1354-1378) l-a educat pe cneazul Dimitrie Donskoy. După cum avea să facă mai târziu şi Sfântul Mitropolit [[Biserica Ortodoxă a ConstantinopoluluiIona al Moscovei|Patriarhiei de ConstantinopolIona]](1448-1471), patriarhul constantinopolitan numind punându-şi în joc propria autoritate spirituală, el l-a ajutat pe cneazul Moscovei să stingă disputele feudale şi să păstreze unitatea statului. Sfântul [[episcop|mitropolitSerghie de Radonej]]ul , un mare călugăr şi ascet din fruntea Bisericii Biserica Rusiei Kievene. Mitropolia sl-a mutat din Kiev la Suzdal şi mai apoi binecuvântat pe Principele Dimitrie Donskoy înainte de bătălia de la VladimirKulikovo, apoi, în 1326, la Moscova, după devastarea Kievului în timpul năvălirilor tătarecare a constituit începutul luptei pentru eliberarea Rusiei de invadatori.
În anul 1448Expansiunea continuă a statului rus a contribuit, Biserica Ortodoxă Rusă a devenit independentă şi faţă de Patriarhia de Constantinopolasemenea, la creşterea autorităţii Bisericii Rusiei. Mitropolitul IonaPentru poporul rus, instalat în funcţie acesta era un semn de Sinodul Episcopilor Ruşi la Dumnezeu pentru că în 1448momentul căderii Imperiului Bizantin ei reuşeau să alunge ultimele rămăşiţe tătăreşti. Atunci apare pentru prima dată ideea că, după căderea Constantinopolului (a doua Romă), Moscova devine [[A Treia Romă]], într-o scrisoare a fost învestit cu titlul monahului Filotei de Mitropolit al Pskov către ţarul Ivan cel Groaznic (în preajma anului 1525). Conceptul avea să fie folosit pentru a susţine transformarea Rusiei în imperiu şi pentru instituirea Patriarhiei Moscovei , fiind ulterior abandonat, apoi redescoperit şi intens promovat începând cu secolul al tuturor ruşilorXIX-lea. Ideea echivalării Moscovei cu o a treia Romă nu a fost niciodată acceptată de celelalte Biserici Ortodoxe, dar ea continuă să fie răspândită în cadrul Bisericii Rusiei.
În 1589, mitropolitul Moscovei a devenit primul [[patriarh]] al Moscovei şi al tuturor ruşilor, astfel fiindu===Anti-i recunoscută Bisericii Ruse autocefalia [[autocefalie|autocefalia]]. Celelalte patriarhii ortodoxe ([[Biserica Ortodoxă a Antiohiei|Antiohia]], [[Biserica Ortodoxă a Alexandriei|Alexandria]], [[Biserica Ortodoxă a Ierusalimului|Ierusalim]] şi [[Biserica Ortodoxă a Constantinopolului|Constantinopol]]) i-au recunoscut [[Biserica Ortodoxă Rusă|Moscovei]] dreptul de a exista de sine-stătător ca a cincea Biserică-soră. posesioniştii ===
===Reformele interne==În secolele al XV-lea-XVI-lea, Biserica şi îndeosebi mănăstirile ajunseseră printre dintre cei mai mari proprietari de pământ din Rusia: aproape o treime din pământul Rusiei aparţinea mănăstirilor. Sfântul [[Nil Sorski|Nil din Sora]] (Nil Sorski, 1433?-1508), un monah dintr-o sihăstrie îndepărtată din pădurile de dincolo de Volga a lansat un atac la adresa acestei stări de fapt, îndeosebi asupra faptului că mănăstirile erau proprietare de pământuri. Sfântul [[Iosif de Volokolamsk|Iosif]], Stareţ al Mănăstirii Volokolamsk (1439-1515), s-a ridicat în apărarea dreptului mănăstirilor de a deţine pământ. Acest episod a devenit cunoscut ca disputa dintre "Posesionişti" (adepţii proprietăţii) şi "Anti-Posesionişti" (partizanii sărăciei).
În 1652Disputa legată de proprietăţile monastice avea la bază două concepţii diferite despre viaţă monahală şi, implicit, două puncte de vedere diferite asupra relaţiei bisericii cu lumea. Adepţii proprietăţii insistau asupra îndatoririlor sociale ale monahilor, afirmând că monahii nu foloseau bogăţiile pentru ei înşişi, ci pentru a avea grijă de cei săraci şi bolnavi, Patriarhul [[Nikon al Rusiei]] pentru a arăta ospitalitate faţă de străini şi pentru nevoile misionare ale Bisericii. Pentru a încercat putea face toate aceste lucruri, mănăstirile aveau nevoie de fonduri, astfel că era necesar ca ele să centralizeze puterea care era distribuită local deţină pământuri proprii. Astfel, ei insistau asupra nevoii de unitate între propovăduire şi practică. Totodată, ei considerau că bogăţiile puteau fi folosite şi pentru a pune în acelaşi timp să armonizeze ritul ortodox rus cu cel al [[Biserica Ortodoxă a Constantinopolului|Bisericii Constantinopolului]]evidenţă frumuseţea şi solemnitatea slujbelor bisericeşti.
Astfel, sAnti-a introdusPosesioniştii, după practica bizantinăadepţi ai sărăciei evanghelice, considerau că milostenia este în principal datoria laicilor, facerea [[Semnul crucii|semnului crucii]] cu trei degete împreunate (în numele [[Sfânta Treime|Sfintei Treimi) timp ce responsabilitatea călugărului este de a-i ajuta pe ceilalţi prin rugăciunile sale şi prin exemplul personal. Pentru a-şi împlini îndatoririle în loc mod corespunzător un călugăr trebuie să se detaşeze de două (practica rusească mai veche: cele două degete împreunate simbolizau cele două Firi ale [[Iisus Hristos|Mântuitorului]lumeşti; ori, cea omenească și cea dumnezeiască)doar cei care au făcut un legământ de sărăcie deplină pot ajunge la adevărata detaşare. Aceste reforme au provocat nemulțumirea unei părți a populaţieiOr, considerau ei, fiind proprietari de pământ, monahii nu pot evita implicarea în disputele lumeşti şi, fiind cuprinşi de grijile pământeşti, care sei vor acţiona şi gândi în mod lumesc. Ei credeau într-o mai mare libertate a rupt de autoritatea bisericeascăcultului, formând considerând că Dumnezeu este mai mulţumit cu o grupare cunoscută sub numele rugăciune simplă, cu inimă smerită, mai degrabă decât de fastul liturgic. Ei susţineau o practică religioasă mai interiorizată, practicând [[Vechii Credincioşiisihasm|rugăciunea inimii]] şi căutând să urmeze calea [[sărăcia|sărăciei evanghelice]]. Ţarul Alexei I În cele din urmă, adepţii proprietăţii au avut câştig de cauză, dar Biserica a sprijinit aplicarea reformelor introduse de Patriarhul Nikonrecunoscut validitatea ambelor căi, <declarându-i>Vechii Credincioși</i> fiind considerați "raskolnici" (răsculați) și tratați ca atare. Abia în vremea lui Petru cel Mare acestora le-a fost îngăduită practicarea religiei după ritul vechisfinţi pe liderii ambelor tabere.
La sfârşitul secolului al XVII-lea Disputa avea şi implicaţii politice. Ţarul considera că puterea îi era dată de Dumnezeu, el fiind reprezentantul Acestuia pe Pământ. De aceea, el avea datoria să sprijine Biserica în toate acţiunile sale. Tradiţia politică bizantină asigurase un anumit echilibru în relaţia dintre autoritatea Bisericii şi puterea imperială stat: capul Bisericii şi la începutul secolului cel al XVIII-leaImperiului aveau autoritate egală, fiecare în domeniul său, astfel că Patriarhul putea sancţiona acţiunile împăratului dacă acesta se abătea de la normele morale. Aceasta însemna că Biserica Ortodoxă Rusă reprezenta şi o forţă politică neglijabilă. Acest principiu a intrat întrfost preluat şi în tradiţia politică rusă. Or, influenţa politică a Bisericii era susţinută considerabil de faptul că aceasta dispunea şi de proprietăţi şi alte averi considerabile. De aceea, disputa dintre posesionişti şi anti-o fază posesionişti ridica probleme de expansiunenatură politică - adoptarea poziţiei Sf. În anul 1688Nil ar fi dus nu doar la sărăcirea voluntară a Bisericii, [[Biserica Ortodoxă Ucraineană|Mitropolia Kievului]] ci şi la scăderea influenţei politice a fost transferată de sub jurisdicţia [[Biserica Ortodoxă Bisericii şi, în cele din urmă, la acceptarea dominaţiei absolute a Constantinopolului|Constantinopolului]] sub aceea puterii politice asupra Bisericii. Disputa s-a Moscoveisfârşit cu victoria adepţilor proprietăţii, aducând milioane însă autoritatea sa politică ieşit slăbită din această confruntare, pierzându-şi capacitatea de noi credincioşi şi şase eparhii sub controlul general al Patriarhiei Rusea sancţiona eficient acţiunile ţarului. În următoarele două secoleŢarul, [[misiune|misionarii]] ruşi au călătorit prin întreaga Siberie și până în Alaskaschimb, iar şi-a impus autoritatea asupra mitropolitului şi a început să se amestece din ce în ce mai apoi mult în Statele Unitetreburile interne ale bisericii.
Sub domnia lui Alexandru I (1801-1825), după cucerirea Georgiei, Biserica Ortodoxă de [[Biserica Ortodoxă a Georgiei|aici]] își pierde [[autocefalie|autocefalia]], fiind înglobată în Biserica Rusă, cu statutul de [[exarhat]].==Perioada modernă==
În secolul ===Reformele interne===Când [[Nikon al XIXMoscovei]] a devenit întâistătător al Bisericii Rusiei, era angajată într-lea, un curent proces de gândire semnificativ în Rusia actualizare şi corectare a fost cel slavofil, între ai cărei reprezentanți amintim pe'''cărţilor de cult...''' Acesta, însoțit de ideologia panO contribuţie importantă la aceasta a avut-slavistăo însuşi Patriarhul Nikon, vedea Moscova drept A Treia Romă (și ultima), capitală a unui Imperiu ortodox menit să se extindă asupra întregului spațiu balcanic și ortodoxo personalitate puternică şi şi un reformator al bisericii.
Pe de altă parteAstfel, în anul 1839 se face revenirea rutenilor la Ortodoxiepatriarhul Nikon a introdus, trei episcopi şi 1300 clerici revenind la Biserica rusădupă practica bizantină, împreună facerea [[Semnul crucii|semnului crucii]] cu o parte a credincioșilor. În același timp, Statul rus duce o politică trei degete împreunate (în numele [[Sfânta Treime|Sfintei Treimi]]) în loc de convertire la ortodoxie a protestanțilordouă (practica rusească mai veche: cele două degete împreunate simbolizau cele două Firi ale [[Iisus Hristos|Mântuitorului]], interzicând schimbarea religiei de la Ortodoxie la alte confesiuni, iar copiii nou-născuţi, rezultaţi din căsătoria între un ortodox cea omenească şi un heterodox urmau să fie obligatoriu de religie ortodoxăcea dumnezeiască).
Dreptul la libertatea religioasă este recunoscut Reformele au provocat ruperea de autoritățile ruse abia după 1905biserică a celor care considerau că toate cărţile de cult şi practicile bisericeşti erau integral de inspiraţie dumnezeiască şi nu era admisibilă nici o schimbare. Unii [[preot|preoţi]] şi credincioşi au refuzat să adopte reformelor liturgice ale Patriarhului Nikon şi au fost anatemizaţi de autorităţile bisericeşti. Aceste grupuri au devenit cunoscute sub numele de [[rascolnici]] sau "vechii credincioşi". O parte din ei au rămas în Rusia, fiind alternativ persecutaţi şi protejaţi de autoritatea politică, iar alţii au emigrat în alte ţări (între care pe teritoriul României de astăzi - comunitatea lipovenilor). Unele dintre comunităţile Vechilor Credincioşi se află în prezent sub ascultarea [[Biserica Ortodoxă Rusă din afara Rusiei|Bisericii Ortodoxe Ruse din Afara Rusiei]] {{citare}}.
Ţarul Nicolae al II-lea (Nikolai Alexandrovici Romanov) al Rusiei a fost ultimul împăratÎn anul 1688, ultimul Romanov pe tronul Rusiei. Nicolae al II-lea nu a reușit să facă faţă sarcinilor combinate ale conducerii ţării în timpul unor situaţii agitate din punct de vedere politic şi ale conducerii Armatei ruse atât în Războiul ruso-japonez (1904-1905) cât și în timpul Primului Război Mondial. Domnia sa s-a sfârşit odată cu Revoluţia rusă (1918), în timpul căreia țarul şi familia sa au fost executaţi. [[Biserica Ortodoxă Rusă din afara granițelorUcraineană|Mitropolia Kievului]] i-a sanctificat fost transferată de sub numele de jurisdicţia [[Sfinții Mucenici RomanoviBiserica Ortodoxă a Constantinopolului|Constantinopolului]]sub cea a Moscovei, aducând milioane de noi credincioşi şi şase eparhii sub jurisdicţia Patriarhiei Ruse.
Un rol important dar încă disputat ===Biserica Sinodală (1700-1917)===Începutul secolului al XVIII-lea în Rusia a avut, în această perioadă, Grigori Efimovici Rasputin, mistic rus, călugăr din Siberia, cu reputație atât fost marcat de vindecător cât şi vastele reformele întreprinse de om desfrânatţarul Petru I (cel Mare). Aceste reforme nu au lăsat neatinsă nici biserica. Multe voci îl consieră asociat sectei După moartea Patriarhului [[hlîstiAdrian al Moscovei|Adrian]]lor. A jucat un rol important în viaţa ţarului Nicolae al II-leaanul 1700, Petru I a ţarinei Alexandra şi a unicului lor fiuamânat alegerea unui nou patriarh al bisericii, ţareviciul Alexei Nicolaevicideoarece se temea de un nou Nikon. În anul 1721, care era bolnav el a înfiinţat o administraţie colectivă supremă cunoscută sub numele de hemofilieSfântul [[Sinod]] Guvernant. Se spunea că Rasputin avea puterea de a vindeca prin puterea rugăciunilor şi se pare că, într-adevăr, starea ţareviciului se pare că Constituirea Sinodului nu s-a îmbunătăţit într-o oarecare măsură după venirea lui la Curtebazat pe canoanele Bisericii Ortodoxe, astfel că acesta dobândește o mare influență asupra Romanovilorci reproducea modelul sinoadelor ecleziastice protestante din Germania. Aceştia îl considerau pe Rasputin un om al lui Dumnezeu şi un profetMembrii Sinodului nu erau aleşi de biserică, iar ţarina credeaci erau numiţi direct de către ţar, se pare, sincer că Dumnezeu vorbeşte prin gura lui care putea să- toate acestea au contribuit la ascensiunea rapidă a lui Rasputin. Această relaţie poate fi apreciată şi în contextul relaţiei tradiţionale, vechi şi foarte puternice între Biserica ortodoxă rusă şi pătura conducătoare a imperiuluii demită după bunul său plac.
În perioada domniei lui Nicolae al II-leaSfântul Sinod Guvernant a fost stabilit la Sankt Petersburg şi era format din doisprezece membri: patru arhiepiscopi, a domnit oberprocurorul Constantin Pobiedonosţevşase arhimandriţi şi doi protopopi. Această adunare era prezidată de Mitropolitul de St. Petersburg şi se afla sub ascultarea ţarului. Sfântul Sinod remitea în fiecare an ţarului un raport de activitate, considerat cel mai puternic procuratorprin intermediul unui delegat mirean,chiar mai puternic decât «Sinodul dirigent» procuratorul bisericesc; el garanta dreptul împăratului acesta administra ''de a confirma lucrările Sinodului dirigent facto'' Biserica Rusiei. Era În timp ce un om căruia nu-i plăceau deloc ideile occidentale şi patriarh numit pe viaţă ar fi preferat putut să aducă Rusia înapoiîl înfrunte direct pe ţar, membrii Sfântului Sinod, numiţi direct de acesta, nu aveau nici o posibilitate de protest: la epoca lui Petru cel Mare . El dorea ca poporul rus să fie adevăraţi fideli principilor lui mai mic gest de nesupunere, şi să respecte tot ce venea erau excluşi din partea statului, iar cei care se opuneau principilor lui, erau pedepsiţi crunt sinod. Din această cauză Biserica Ortodoxă Rusă Acest sinodul a rămas organismul suprem de conducere a intrat într-o perioadă grea - aşa au început masacre în tot imperiul ţarist. Deabia după 1905, bisericile au avut dreptul la autonomie şi la libertate religioasă bisericii din Rusia timp de aproape două sute de ani.
===Biserica în perioada bolșevică===Sfântul Sinod era format din cei mai influenţi mitropoliţi, arhiepiscopi şi episcopi. Teritoriul Moscova însăşi era administrată de un arhiepiscop împreună cu eparhiile Vladimir (1721-1745), Sevsk (1745-1764) şi Kaluga (1764-1799), iar mai târziu, după comasarea cu Kaluga (1799-1917), de un mitropolit .
Pe durata celei mai mari părţi a secolului al XX-leaÎn perioada sinodală, Biserica Ortodoxă Rusă a fost pusă acordat o atenţie deosebită educaţiei religioase şi misiunii în situația de a să coexista cu guvernul bolșevic ateu al diferitele provincii ale Rusiei sovietice, apoi al Uniunii Sovietice. După revoluţia din februarie 1917 deja, Biserica Ortodoxă Rusă avea să fie din nou reformată, urmărindu-se emanciparea sa măcar relativă față de autoritățile laice. Astfel, "Sinodul dirigent" din vara anului 1917 decide reînființarea Patriarhatului, iar cel ales pentru Pe parcursul a ocupa rangul patriarhal este Mitropolitul Moscoveidouă secole, [[Tihon (Belavin) al Rusieimisiune|Tihonmisionarii]] (†1927)ruşi au călătorit prin întreaga Siberie şi până în Alaska, iar mai apoi în Statele Unite. Multe biserici vechi au fost restaurate şi au fost construitealtele noi.
Lucrurile au luat însă o altă întorsătură odată cu revoluţia bolşevică din octombrie 1917. Iniţial, bolşevicii (mișcare politică comunistă) nu au luat măsuri antibisericeşti sau anticlericale; au adoptat o legislaţie moderată în privinţa Bisericii şi Unele voci consideră că perioada sinodală a vieţii religioase în general. După începerea războiului civil însă, profitând reprezentat pentru Biserica Rusiei perioadă de faptul că unii [[episcop]]i şi [[cler]]ici au colaborat cu aşa-numitele Armate Albe (armatele pro-țaristedeclin, opuse Armatei Roșii conduse de bolșevici), mai ales în teritorile ocupate de acestea, guvernul sovietic a început să ia biserica fiind redusă la o serie stare de măsuri restrictive împotriva ierarhiei bisericeşti. Acuzațiile împotriva clericilor erau cele dependenţă completă faţă de participare la lupta împotriva Armatei Roşii, propagandă antisovietică etcstat. Datorită decretului sovietic din 1918 privitor la libertatea Aceştia consideră că perioada sinodală a fost una de conştiinţă occidentalizare forţată şi la separarea Bisericii de statgreşit înţeleasă în arta, Biserica Ortodoxă Rusă dobândeşte dreptul de a-muzica şi deşfăşura activitățile de cult, dar cu condiţia de a nu influenţeze mentalitatea cetăţenilor. Acest prim decret permite reînființarea Patriarhatuluiteologia Bisericii.
Deşi Alţii consideră că perioada sinodală a secolului al XVIII-lea a fost mai degrabă una de renaştere a Bisericii Rusiei. Astfel, consideră ei, în primele decrete această perioadă ruşii au părăsit mişcările religioase şi pseudo-religioase provenind din ianuarie 1918 ale guvernului revoluţionar era proclamată oficial libertatea Apusul acelor vremuri, revenind la expresie religioasă, atât bisericastrăvechea învăţătură a Bisericii celei drept măritoare. De asemenea, cât şi credincioşii au fost persecutaţi. Mai înainte de Revoluţia ei subliniază faptul că tot atunci Biserica rusă existau aproximativ 54.000 de [[parohie|parohii]] şi peste 150 de [[episcop]]i-a redobândit dimensiunea misionară. În timpul guvernării staliniste, cea mai mare parte a bisericilor au fost demolate sau au fost profanate și lăcașurile au primit alte întrebuințăriAceştia afirmă totodată că, iar peste 50.000 de preoţi au fost executaţi sau trimişi în lagăre de muncăteologie şi spiritualitate, în special în perioada marilor epurări din 1936Ortodoxia s-1937ar fi eliberat de imitarea servilă a Apusului.
Din 1919În această perioadă, guvernul bolşevic a trecut la o politică antireligioasă şi antibisericească sistematicăBiserica Rusiei era împărţită în 58 de eparhii, care a constat în propagandă şi acţiuni cu vădit scop antireligios, diversiuni vizând crearea unor grupări dizidente în sânul Bisericiicâte un episcop pentru fiecare eparhie. Sunt celebre Eparhiile erau reunite în acest sens acţiuniile de "verificare" a [[moaşte]]lor din cursul anului 1919, înfiinţarea de reviste cu scopul declarat de a lupta contra religiei şi Bisericiitrei mitropolii, publicarea unor articole defăimătoare la adresa Bisericii în presa respectiv cele de largă circulaţieKiev, precum Moscova şi crearea, cu sprijinul temutei Ceka, a unei grupări "reformatoare", în sânul Bisericii, care mai târziu se va desprinde de aceasta, formând aşa-zisa "Biserică Vie", controlată în totalitate de poliţia politică bolşevică. La aceste acţiuni se adaugă procesele intentate reprezentanţilor Bisericii sub diverse pretexte din anii 1919-1920Sankt Petersburg.
Opoziția patriarhului Tihon faţă de politicile represivă a guvernului bolşevic în timpul războiului civil, ca şi apelurile repetate ale acestuia la neimplicarea Bisericii în luptele politice şi încurajarea credincioşilor i-au consolidat autoritatea şi iSub domnia lui Alexandru I (1801-au atras respectul milioanelor de creştini pravoslavnici ruşi1825), dar i-au consolidat şi prestigiul peste hotare. Statul comunist urmărea însădupă cucerirea Georgiei, prin supunerea Bisericii, distrugerea ei. Astfel, succesorii numiţi Biserica Ortodoxă de patriarhul Tihon au fost arestaţi si deportaţi - ultimul dintre ei[[Biserica Ortodoxă a Georgiei|aici]] îşi pierde [[autocefalie|autocefalia]], Petru Polianskyfiind înglobată în Biserica Rusă, pe data de 10 decem¬brie 1925 - după ce și-a reafirmat loialitatea față cu statutul de predecesorul său[[exarhat]].
Totuşi opoziţia Bisericii faţă de abuzurile puterii bolşevice nu a putut continua. În condiţiile secolul al XIX-lea, în Rusia se dezvoltă un curent de gândire careia treptat amploare, după războiul civilanume cel slavofil; între reprezentanţii acestuia îi amintim pe [[Alexei Homiakov]], politica antireligioasă şi anticlerică a luat o amploare nemaivăzută până atunciIvan Kireevski, patriarhul Tihon a fost nevoit să accepte o serie Constantin Aksakov etc. Acest curent de compromisurigândire, în speranţa îmbunătăţirii condiţiilor însoţit de existenţă ideologia pan-slavistă şi susţinând pretenţiile expansioniste ale Bisericii în statul sovietic. Aceste compromisuri au constat de fapt în renunțarea la opoziţia faţă de guvernul bolşevicImperiului rus, în sensul recunoaşterii puterii sovietice redescoperă şi promovează ideea că Moscova era A Treia Romă (şi al condamnării acelor ierarhi ultima) şi clerici era astfel menită să devină capitală a unui Imperiu ortodox care s-au alăturat rezistenţei antibolşevice. Patriarhia rusă ar fi urmat să se dezice de grupările din emigraţie potrivnice puterii sovietice extindă asupra întregului spaţiu balcanic şi nu mai ia poziție în disputele politice. Protoiereul Vladislav Ţîpin explică această schimbare de orientare în atitudinea patriarhului faţă de guvernarea bolşevică prin dorinţa acestuia de a evita scindarea Bisericii Ruse, confruntată la acea dată cu puternice mişcări "reformatoare" sprijinite făţiş de puterea sovieticăortodox.
===În perioada domniei ţarului Nicolae I (1825-1855), politica autorităţilor cu privire la cultele religioase devine deosebit de restrictivă. În ceea ce priveşte Biserica sub stalinism===Ortodoxă, procuratorii, funcţionari instituiţi de ţar, aveau dreptul de a se implica în activitatea şi funcţionarea internă a acesteia. Între altele, în această perioadă este interzisă traducerea Bibliei în limba rusă vorbită şi integrarea acestora în practica bisericească.
Datorită situaţiei critice în care În anul 1839 se găsea face revenirea forţată a rutenilor la Ortodoxie, trei episcopi şi 1300 clerici revenind la BisericaOrtodoxă Rusă, locţiitorul de patriarh Serghie îi trimite lui Stalin, în 1927, împreună cu o scrisoare prin care exprima acceptarea formală parte a autorității regimului bolșevic de către Bisericăcredincioşilor. Declaraţia din 29 iulie 1927, făcută de SerghieÎn acelaşi timp, a fost interpretată de Statul rus duce o mare parte a emigraţiei ruse dar şi politică de o bună parte convertire la ortodoxie a credincioşilor ortodocşi din Rusiaprotestanţilor, ca un act interzicând schimbarea religiei de capitulare faţă de puterea politică antireligioasă ce urmărea distrugerea Bisericii şi a credinţeila Ortodoxie la alte confesiuni, această declaraţie ducând la ruperea intercomuniunii dintre Biserica Rusă iar copiii nou-născuţi rezultaţi din afara granițelor căsătoria între un ortodox şi Patriarhia Moscoveiun heterodox urmau să fie obligatoriu de religie ortodoxă. Dreptul la libertatea religioasă este recunoscut de autorităţile ruse abia după 1905.
În aceste clipe dificile pentru Biserica Ortodoxă Rusă, Ţarul Nicolae al II-lea (Nikolai Alexandrovici Romanov) al Rusiei a fost interzisă publicarea ultimul împărat de literatură religioasă, au fost omorâţi sau încarceraţi pe tronul Rusiei. Nicolae al II-lea nu a reuşit să facă faţă sarcinilor combinate ale conducerii ţării într-o mare parte dintre episcopi perioadă de agitaţie politică şi clericii ortodocși, Biserica nemaiavând acces la viaţa publică. Arestările clericilor, episcopilor respectiv conducerii Armatei ruse în timpul războiul ruso-japonez (1904-1905) (soldat cu înfrângerea catastrofală a Rusiei) cât şi măsurile represive luate contra Bisericii s-au intensificat din 1935; în perioada 1937timpul Primului Război Mondial (1914-1939 a fost nimicit aproape tot corpul episcopal al Bisericii Ortodoxe Ruse1918). Prin 1939 mai existau mai puţin El este silit să facă o serie de 100 de parohii în funcţiunereforme care transformă Rusia într-o monarhie constituţională; ulterior, doar patru episcopi şi 4 arhiereica urmare a Revoluţiei bolşevice din 1917-vicari1918, care au continuat ţarul a fost silit să-abdice, apoi el şi deşfăşoare activităţile religioase în clandestinitatefamilia sa au fost executaţi. Constituția sovietică [[Biserica Ortodoxă Rusă din afara Rusiei|Biserica Ortodoxă Rusă din 1938 prevedea, în privința religiei, doar "libertatea cultului și afara graniţelor]] i-a propagandei ''anti''religioase" (subl. noastră)[[proslăvire|canonizat]] sub numele de [[Sfinţii Mucenici Romanovi]].
La sfârşitul anilor '30Un rol important dar încă disputat a avut timpul domniei lui Nicolae al II-lea un personaj numit Grigori Efimovici Rasputin, ca instituţiemistic rus, Biserica Ortodoxă călugăr din URSS se afla Siberia, cu reputaţie atât de vindecător cât şi de om desfrânat. Mulţi consideră că acesta avea legături cu secta [[hlîsti]]lor. A jucat un rol important în pragul lichidării: baza sa materialăviaţa ţarului Nicolae al II-lea, a ţarinei Alexandra şi a unicului lor fiu, ţareviciul Alexei Nicolaevici, structura organizatorică care era bolnav de hemofilie. Se spunea că Rasputin avea puterea de a vindeca prin puterea rugăciunilor şi activitatea «Sfântului Sinod» erau că, într-adevăr, starea ţareviciului s-a îmbunătăţit într-o oarecare măsură după venirea lui la acea dată aproape inexistenteCurte; dispăruse posibilitatea pregătirii de noi preoţiastfel, în timp ce mulți clerici și credincioși erau arestați și deportați sau executațiel dobândeşte o mare influenţă asupra Romanovilor. Aceştia îl considerau pe Rasputin un om al lui Dumnezeu şi un profet, iar numărul lăcaşurilor bisericeşti scădea continuuţarina credea, se pare, sincer că Dumnezeu vorbeşte prin gura lui - toate acestea au contribuit la ascensiunea rapidă a lui Rasputin. Această relaţie poate fi pusă în legătură cu ataşamentul tradiţional dintre pătura conducătoare a imperiului şi Biserica ortodoxă rusă.
După moartea fericitului patriarh Serghie (==Perioada comunistă==Pe durata celei mai 1944)mari părţi a secolului al XX-lea, este ales patriarh Mitropolitul Alexei Biserica Ortodoxă Rusă a fost pusă în situaţia de a coexista cu guvernul bolşevic ateu al Leningradului. ierarhul ajunge în 1945 Patriarhul Moscovei şi Rusiei sovietice, apoi al întregii RusiiUniunii Sovietice.
Din 1946===Biserica în perioada bolşevică===La începutul secolului al XX-lea, viaţa bisericească Biserica Rusiei a instituţilor externe ale Patriarhiei Moscovei este condusă de I.P.S.Mitropolit Nicolae început pregătirile pentru un [[Sinodul bisericesc tuturor ruşilor din 1917-1918|Sinod al Krutiţelor, care exercită totodată şi funcţiile arhiepiscopeşti pentru cele care nu au episcopi propriituturor ruşilor]]. În această perioadă, un rol important în Biserică lDar sinodul s-au jucat Secţia a ţinut abia după revoluţia din 1917. Printre principalele puncte adoptate de relaţii externe a Patriarhiei Moscovei sinod se găsea şi mitropolitului Nicolae, aflat la conducerea ei. Primele acţiuni ale acestuia din urmă au constat restaurarea scaunului patriarhal în restabilirea urgentă Biserica Rusiei; cel ales pentru a contactelor externe ale Patriarhiei ocupa rangul patriarhal este Mitropolitul Moscovei, legături lichidate de stat în anii '30. Procesul a fost mai uşor observabil spre sfârşitul războiului. Astfel, la Sinodul din ianuarie 1945 au sosit la Moscova reprezentanţi din partea a opt Biserici Ortodoxe autocefale[[Tihon (Belavin) al Rusiei|Tihon]] (†1927).
Una din principalele preocupări ale ierarhiei ruse în primii ani postbelici a fost readucerea în sânul Bisericii a grupărilor desprinse în perioada interbelică. La aceasta se adaugă aşa numita problemă a reunificării Bisericii greco-catolice din Ucraina cu Biserica Ortodoxă Rusă. Dacă "Biserica Vie" şi "Biserica avea să fie din Catacombe", grupări desprinse în perioada interbelicănou reformată, surmărindu-au reunificat relativ uşor cu Patriarhiase emanciparea sa măcar relativă faţă de autorităţile laice. Ca urmare a decretului bolşevicilor din anul 1918 privitor la libertatea de conştiinţă şi la separarea Bisericii de stat, lucrurile au stat cu totul altfel în ceea ce priveşte Biserica Unită din Ucraina. Protoiereul Vladislav Ţâpin consideră că actul reunificării Ortodoxă Rusă dobândeşte dreptul de a fost o refacere a unităţii Bisericii Ortodoxe-şi desfăşura activităţile de cult, ruptă în urma Sinodului Unionist dar spaţiul său de acţiune este limitat exclusiv la Brest din 1596acestea,însă recunoaşte că mulţi clerici uniţi au fost ucişi sau persecutaţi fără Biserica neavând dreptul de a avea vreo vină în ceea ce priveşte colaborarea cu administraţia germană şi Organizaţia Naţionaliştilor Ucrainieni, acuzaţii ce se aduceau în aceea vreme prelaţilor -şi clericilor Bisericii Unite din Ucrainaexercita influenţa asupra cetăţenilor.
===După Stalin===După moartea lui Stalin Lucrurile au luat însă o altă întorsătură. Iniţial, relaţiile bolşevicii (una dintre Biserică mişcările politice de sorginte comunistă active în Rusia şi Stat care sfârşeşte prin a deveni singura deţinătoare a puterii politice) nu au început să se deterioreze din nou. Până la ''Perestroika'', exprimarea publică a convingerilor religioase – creştine luat măsuri antibisericeşti sau de alt fel, anticlericale; au adoptat o legislaţie moderată în privinţa Bisericii şi a fost privită cu ochi răi de către autorităţi. Persoanele cu convingeri vieţii religioase cunoscute nu puteau deveni membre ale Partidului Comunist, limitându-li-se astfel în mod drastic posibilităţile de afirmare profesională şi socialăgeneral. În toate universităţileDupă începerea războiului civil însă, studenţii trebuiau să urmeze cursuri profitând de "Ateism Ştiinţific". KGBfaptul că unii [[episcop]]i şi [[cler]]ici colaboraseră cu Armata Albă (pro-ul, poliția politică sovieticăţaristă, își infiltrează un mare număr opusă Armatei Roşii conduse de agenți între slujitorii Bisericii Ortodoxebolşevici), precum și mai ales în rândul celorlalte culte. În acelaşi timpteritoriile ocupate de acestea, mulţi oameni au rămas, făţiş sau pe ascuns, credincioşiguvernul bolşevic a început să ia o serie de măsuri restrictive împotriva ierarhiei bisericeşti. În 1987, în Federaţia Rusă, între 40% şi 50% dintre nou-născuţi (în funcţie Acuzaţiile împotriva clericilor erau cele de religie) au fost botezaţi şi peste 60% dintre cei decedaţi au avut parte de servicii religioase participare la înmormântarelupta împotriva Armatei Roşii, propagandă împotriva regimului bolşevic etc.
La Din anul 1919, guvernul bolşevic a trecut la o politică 1 iulie 1957antireligioasă şi antibisericească sistematică, cele 73 eparhii ale care a constat în propagandă şi acţiuni cu vădit scop antireligios, diversiuni vizând crearea unor grupări dizidente în sânul Bisericii Ortodoxe Ruse din Uetc.R.S.S.erau păstorite Sunt celebre în acest sens acţiunile de 7 mitropoliţi"verificare" a [[moaşte]]lor din cursul anului 1919, 37 arhiepiscopi înfiinţarea de reviste cu scopul declarat de a lupta contra religiei şi 29 episcopi. Mulţi episcopi Bisericii, publicarea unor articole defăimătoare la adresa Bisericii în presa de largă circulaţie, precum şi clericicrearea, cu sprijinul temutei Ceka (poliţia politică), a unei grupări "reformatoare", în sânul Bisericii, care au petrecut vreme îndelungată în emigraţiemai târziu se va desprinde de aceasta, formând aşa-numita "Biserică Vie", scontrolată integral de poliţia politică bolşevică. La aceste acţiuni se adaugă procesele intentate reprezentanţilor Bisericii sub diferite pretexte din anii 1919-au reîntors în patrie în cursul ultimilor ani1920.
Un punct Opoziţia patriarhului Tihon faţă de cotitură în istoria Bisericii Ortodoxe Ruse politicile represive a fost anul 1988 – aniversarea mileniului de la Botezul din Kiev, urmată guvernului bolşevic în 1989timpul războiului civil, de împlinirea a 400 ani de precum şi apelurile sale repetate la ridicarea neimplicarea Bisericii Ortodoxe Ruse la treapta în luptele politice şi încurajarea credincioşilor i-au consolidat autoritatea şi i-au atras respectul milioanelor de Patriarhatcreştini pravoslavnici ruşi, precum şi creşterea prestigiului său peste hotare. Se pare că în acel moment autoritățile înțeleseseră că eforturile de a distruge religia și de a o elimina complet din viața publică eșuaserăStatul comunist urmărea însă, prin supunerea Bisericii, preferând din acel moment să încerce să folosescă religia pentru a obţine sprijinul populaţieidistrugerea ei. De-a lungul anului 1988Astfel, au avut loc sărbătoriri generoase sprijinite succesorii numiţi de stat în Moscova şi în alte oraşe. Mai multe mânăstiri şi biserici patriarhul Tihon au fost redeschise. În mod tacitarestaţi si deportaţi - ultimul dintre ei, propaganda antireligioasă a încetat treptatPetru Poliansky, Biserica recăpătândupe data de 10 decembrie 1925 -și într-o anumită măsură dreptul după ce îşi reafirmase loialitatea faţă de manifestare publică. Pentru prima oară în Uniunea Sovietică, credincioşii au putut urmări la televizor transmisiuni în direct ale slujbelor din cele mai importante catedrale ale ţării. După căderea comunismului şi destrămarea U.R.S.S., Biserica Rusă avea să devină treptat un factor activ al vieţii sociale şi culturale. predecesorul său.
== Starea Bisericii ruse Când, în zilele noastre ==anii 1921-1922, guvernul a cerut ca averile bisericii să fie donate pentru ajutorarea populaţiei care murea de foame ca urmare a recoltei slabe din 1921, între Biserică şi noile autorităţi a izbucnit un conflict de amploare; autorităţile au decis să folosească această ocazie ca să distrugă biserica, lansând o serie de măsuri represive.
Astăzi Ameninţată distrugerea completă, Biserica Ortodoxă Rusă este Biserica ortodoxă cu cel mai mare număr nu şi-a putut continua opoziţia faţă de credincioşiabuzurile puterii bolşevice. Peste 90% dintre etnicii ruşi se declară creştini ortodocşi. Numărul de oameni În condiţiile în care participă în mod regulat de slujbe este mult mai redus, dar creşte în fiecare an. Biserica Ortodoxă Rusă are peste 23.000 de parohiidupă războiul civil, 154 [[episcop]]ipolitica antireligioasă şi anticlericală a luat o amploare nemaivăzută până atunci, 635 [[mănăstire|mănăstiri]], 102 şcoli bisericeştipatriarhul Tihon a fost nevoit să accepte o serie de compromisuri, în primul rând pe teritoriul fostei Uniuni Sovietice, deşi există un mic număr speranţa îmbunătăţirii condiţiilor de parohii şi existenţă ale Bisericii în alte ţăristatul bolşevic. Până El a renunţat la Revoluţia bolșevicăopoziţia faţă de guvernul bolşevic, Biserica Ortodoxă era cel mai mare proprietar recunoscând legitimitatea acestuia şi acceptând condamnarea publică a acelora dintre ierarhi şi clerici care se alăturaseră rezistenţei antibolşevice. Patriarhia rusă se dezice de pământuri grupările din Imperiul Rus, (aproximativ 49,000 km²)emigraţie potrivnice puterii sovietice şi nu mai ia poziţie în disputele politice. O bună parte Protoiereul Vladislav Ţîpin explică această schimbare de orientare în atitudinea patriarhului faţă de guvernarea bolşevică prin dorinţa acestuia de a acestor terenuri au fost retrocedate evita scindarea Bisericii până în 2004Ruse, confruntată la acea dată cu puternice mişcări "reformatoare" sprijinite făţiş de puterea sovietică.
Există fricţiuni considerabile între În această perioadă grea pentru Biserica Ortodoxă Rusă , a fost interzisă publicarea de literatură religioasă, au fost omorâţi sau încarceraţi o mare parte dintre episcopii şi [[clericii ortodocşi, Biserica Romanonemaiavând acces la viaţa publică. Arestările de clerici şi măsurile represive împotriva Bisericii s-Catolică|Sfântul Scaun]], mai accentuate din au intensificat după anul 2002, când [[Alexei al II-lea (Ridiger) al Rusiei|Patriarhul Alexei al II1935. În perioada 1937-lea]] a condamnat crearea de către Vatican a unei dieceze catolice pentru teritoriul Rusiei. Această acţiune 1939 a fost văzută de conducerea nimicit aproape tot corpul episcopal al Bisericii Ortodoxe Ruse ca o tentativă . În preajma anului 1939 mai existau mai puţin de [[prozelitism]] catolic într-o ţară majoritar ortodoxă. Acest punct 100 de vedere se bazează pe ideea că Biserica Catolică este una dintre numeroasele biserici [[creştinism|creştine]] egale cu [[Biserica Ortodoxă Răsăriteană]] (parohii în funcţiune, doar patru episcopi şi cu Biserica Ortodoxă Rusă) 4 arhierei-vicari, care au continuat să-şidesfăşoare activităţile religioase în clandestinitate. Constituţia sovietică din 1938 prevedea, aşa fiindîn privinţa religiei, nu se cuvine să încalce teritoriul doar "aparţinândlibertatea cultului şi a propagandei ''anti''religioase" unei alte Biserici(subl. Biserica Catolică, pe de altă parte, recunoscând întâietatea Bisericii Ortodoxe Ruse în ţară, apreciază că minoritatea catolică din Rusia, cu o existenţă neîntreruptă din secolul al XVIII-lea, ar trebui să fie păstorită de o ierarhie bisericească dezvoltată completnoastră).
Problema proliferării altor confesiuni creştine Instituţional, la sfârşitul anilor '30, Biserica Ortodoxă din URSS se afla în Rusia este extrem pragul lichidării: baza sa materială, structura organizatorică şi activitatea Sfântului Sinod erau la acea dată aproape inexistente; dispăruse posibilitatea pregătirii de sensibilă pentru Biserica Ortodoxă Rusănoi preoţi, în timp ce mulţi clerici şi credincioşi erau arestaţi şi deportaţi sau executaţi, deoarece Biserica a ieşit iar numărul lăcaşurilor bisericeşti scădea continuu. Mai înainte de puţină vreme din epoca persecuţiilor antireligioase sovieticeRevoluţia rusă existau aproximativ 54. Susținătorii acestui punct 000 de [[parohie|parohii]] şi peste 150 de vedere al Bisericii ruse văd prozelitismul catolic [[episcop]]i. În timpul guvernării staliniste, cea mai mare parte a bisericilor au fost demolate sau neoprotestant ca o formă au fost profanate şi lăcaşurile au primit alte întrebuinţări, iar peste 50.000 de "concurenţă" neloială față preoţi au fost executaţi sau trimişi în lagăre de eamuncă, în situația special în care deperioada marilor epurări din 1936-abia îşi revine după 70 de ani de represiune comunistă. Ca și celelalte Biserici Ortodoxe din țări foste comuniste, Biserica rusă nu era pregătită pentru a face față unei libertăți religioase complete1937.
===Legislație===În timpul celui de-al Doilea Război Mondial însă, situaţia Bisericii Ortodoxe Ruse se îmbunătăţeşte puţin în comparaţie cu perioada precedentă. Dată fiind situaţia militară critică în care se găsea Rusia ca urmare a invaziei germane, Stalin face apel şi la Biserica Ortodoxă pentru a susţine pe cât posibil (mai ales moral) trupele ruseşti şi efortul de război.
După o lege foarte permisivă emisă în În anul 19931943, autoritățile Federației Stalin se întâlneşte cu ierarhii Bisericii Ortodoxe Ruse au emis în 1997 , şi anume ''locum tenens''Legea libertăţii patriarhal, mitropolitul Serghie (Stragorodski), mitropolitul de conştiinţă Leningrad şi Novgorod Alexie (Simanski) şi exarhul Ucrainei şi cu mitropolitul de asociere religioasă''Kiev şi Galiţia, Nicolae (Iaruşevici), întâlnire unde se discută problema relaţiilor dintre Biserică şi Stat. Conform prevederilor Legii din 1997În urma acestei întâlniri, înregistrarea Biserica a obţinut dreptul de noi asociații religioase este relativ dificilă, astfel că acele organizaţii religioase care nu pot aduce dovezi clare ale prezenței lor continue pe teritoriul Rusiei în ultimii 15 ania-şi alege un patriarh, suportă limitări semnificative ale posibilității de a face prozelitismdeschide şcoli teologice proprii şi câteva biserici, precum şi alte câteva libertăţi. Legea a fost dată Stalin propune chiar un ajutor financiar si logistic pentru organizarea apropiatului Sinod de alegere a combate în mod oficial cultele considerate distructive.Mişcările religioase mai mici, patriarhului (în special [[baptism|baptiştii]] ca şi membrii altor culte neoprotestante aduse în Rusia de misionari occidentali în ultimul deceniu18 ani nu se mai alesese patriarh), consideră că statul acordă un suport inechitabil unei singure confesiuni şi reprimă altele. Acestea acuză faptul că legea este astfel formulată încât, ''de facto''Pe 8 septembrie 1943, orice organizaţie religioasăla Moscova, indiferent cât de veche ar fiîn prezenţa a 19 ierarhi, dar a avut loc Sinodul care nu poate aduce documente privind funcţionarea ei l-a ales patriarh pe teritoriul Uniunii Sovietice (deci de mai înainte mitropolitul Serghie, iar ierarhii au adoptat un mesaj de căderea comunismului)recunoştinţă adresat guvernului sovietic, este în care au subliniat în mod automat considerată deosebit "distructivăatitudinea plină de înţelegere" a lui Stalin faţă de nevoile Bisericii ruse şi au promis să-şi înmulţească lucrarea "pentru salvarea patriei". AstfelRezultatele acestei întâlniri au fost făcute publice printr-un comunicat difuzat a doua zi în mass-media, Legea stabilește o distincție între cultele recunoscute și care se bucură de drepturi depline (aşa cum sunt Biserica Ortodoxă Rusăacest act devenind baza juridică pentru relaţiile stat - Biserică în anii ce au urmat războiului până la noul val represiv antireligios din vremea lui Nikita Hruşciov. În anii 1944-1945 s-au redeschis câteva seminarii, [[islam]]ul, [[budism]]ul şi [[iudaism]]ul)dintre cele închise în 1918.
Datorită rolului istoric și cultural recunoscut al Bisericii Ortodoxe RuseDupă moartea fericitului patriarh Serghie (mai 1944), atitudinea autorităților ruse postcomuniste pare să favorizeze Biserica Ortodoxă. Este un lucru obişnuit ca preşedintele Rusiei să se întâlnească cu [[este ales patriarh]]ul cu ocazia sărbătorilor religioase importante precum [[Învierea Domnului|Paşti]]. Întâlnirile cu liderii religiilor budistă sau musulmană sunt mai rare. Confesiunile protestante și neoprotestanteMitropolitul Alexei al Leningradului, dar nici Biserica Catolică nu se beneficiază de recunoaşterea guvernamentalăcare devine în 1945 Patriarhul Moscovei şi al întregii Rusii.
===Observații===Biserica Ortodoxă Rusă (Patriarhia Din anul 1946, viaţa bisericească a instituţiilor externe ale Patriarhiei Moscovei) nu este unul şi acelaşi lucru cu [[Biserica Ortodoxă Rusă din afara granițelor]]a fost condusă de I.P.S.Mitropolit Nicolae al Krutiţelor, formată după Revoluția bolșevică de comunităţile de ruşi emigranţi care refuzau să recunoască a exercitat totodată şi autoritatea Bisericii ruse pe episcopală pentru eparhiile care o considerau dominată nu aveau episcopi proprii. În această perioadă, un rol important în Biserică l-au jucat Secţia de comuniştirelaţii externe a Patriarhiei Moscovei şi mitropolitului Nicolae, aflat la conducerea ei. Biserica Ortodoxă Rusă Primele acţiuni ale acestuia din exil se află sub ascultarea canonică a [[Biserica Ortodoxă urmă au constat în restabilirea urgentă a Constantinopolului|contactelor externe ale Patriarhiei Moscovei, legături lichidate de Constantinopol]]{{cit}}stat în anii '30. Procesul a fost mai uşor observabil spre sfârşitul războiului. Astfel, la Sinodul din ianuarie 1945 au sosit la Moscova reprezentanţi din partea a opt Biserici Ortodoxe autocefale.
== Bisericile ortodoxe ruseşti ==[[image:St Basils Cathedral closeupDupă căderea comunismului şi destrămarea U.jpg|thumb|right|300px|Prim-plan al cupolelor Catedralei Sfântul Vasile]]Bisericile ortodoxe din Rusia au toate caracteristicile bisericilor ortodoxe din est şi acestea le diferenţiază de bisericile catoliceR.S. *Interioarele sunt bogat decorate cu [[Frescă|fresce]] care acoperă întreaga suprafaţă a zidurilor, unele dintre ele înfăţişând chipurile sfinţilor, imagini biblice sau scene din viaţa de zi cu ziS.*Pe tavanul cupolei se află portretul lui ''Isus Pantokrator'' (''Creatorul A Tot Ce Există''1991). Icoanele lui [[Isus]] Pantokrator subliniază simultan atât umanitatea lui cât şi divinitatea lui, aceasta având semnificaţia că Isus este Biserica Rusă avea să devină treptat un om factor activ al vieţii sociale şi totuşi este Dumnezeu făra început şi fără sfârşit. *Nu există rânduri de bănci, ci numai câteva strane.*Multe biserici au fost, sau mai sunt luminate cu lumânări, astfel că multe fresce au fost afumate şi au nevoie de restaurări. *Toate bisericile au suporturi pentru [[candelă|candele]] şi lumânări în faţa icoanelor. Credincioşii cumpără lumânări din standurile bisericilor şi le aprind în faţa icoanelor spunând rugăciuni pentru sufletele celor morţi, sau pentru a primi ajutorul divinculturale.
*Toate bisericile ortodoxe au un == Starea Bisericii Ortodoxe Ruse în zilele noastre ==Astăzi Biserica Ortodoxă Rusă este Biserica ortodoxă cu cel mai mare număr de credincioşi. Peste 90% dintre etnicii ruşi se declară creştini ortodocşi. Numărul de oameni care participă în mod regulat de slujbe este relativ redus, dar a crescut de la an la an. Biserica Ortodoxă Rusă are peste 23.000 de parohii, dintre care peste 50% (14,700) se află în Ucraina [[iconostashttp://www.risu.org.ua/library/doc/MP_canter.pdf]] care separă ), 154 [[naosepiscop]]ul (i, 635 [[navamănăstire|mănăstiri]] bisericii) , 102 şcoli bisericeşti, în primul rând pe teritoriul fostei Uniuni Sovietice, deşi există un mic număr de [[altar]]parohii şi în alte ţări. El este acoperit cu icoanePână la Revoluţia bolşevică, Biserica Ortodoxă era cel mai mare proprietar de pământuri din Imperiul Rus, împiedicând vederea(aproximativ 49, dar permitând gândurilor credincioşilor să treacă000 km²).O bună parte a acestor terenuri au fost retrocedate Bisericii până în anul 2004.
Culorile cupolelor bisericilor ortodoxe ruse au următoarele semnificaţii:===Relaţiile cu alte confesiuni şi religii===După căderea comunismului, între Biserica Ortodoxă Rusă *Negru şi [[Biserica Romano- supunere. Cupolele negre sunt văzute la Catolică|Sfântul Scaun]] există tensiuni considerabile, mai accentuate din anul 2002, când [[mânăstireAlexei al II-lea (Ridiger) al Moscovei|mânăstiriPatriarhul Alexei al II-lea]]a condamnat crearea de către Vatican a unei dieceze catolice pe teritoriul Rusiei.*Verde – Sfânta Treime.*Albastru – Sfântul Spirit.*Auriu - Această acţiune a fost văzută de conducerea Bisericii Ortodoxe Ruse ca o tentativă de [[Isusprozelitism]]catolic într-o ţară majoritar ortodoxă şi o flagrantă încălcare a teritoriului său canonic. Cupolele aurii puse Biserica Catolică, pe turnurile cilindrice au fost astfel construite pentru a arăta precum lumânările aprinsede altă parte, recunoscând întâietatea Bisericii Ortodoxe Ruse în ţară, apreciază că minoritatea catolică din Rusia, dacă sunt privite cu o existenţă neîntreruptă din depărtaresecolul al XVIII-lea, ar trebui să fie păstorită de o ierarhie bisericească dezvoltată complet.
Cupolele argintii se întâlnesc Problema proliferării altor confesiuni creştine în zilele noastreRusia este extrem de sensibilă pentru Biserica Ortodoxă Rusă, culoarea neavând deoarece Biserica a ieşit de puţină vreme din epoca persecuţiilor antireligioase sovietice. Reprezentanţii Bisericii Ortodoxe ruse tind astfel să vadă prozelitismul catolic sau neoprotestant ca pe o semnificaţie deosebităformă de "concurenţă" neloială a acestor culte faţă de ea, arătând că sunt proaspăt ridicate în situaţia în care aceasta îşi revine cu greu după 70 de ani de represiune comunistă. Ca şi celelalte Biserici Ortodoxe din ţări foste comuniste, Biserica rusă nu a fost bani sau timp era pregătită pentru a fi pictate în culorile tradiţionaleface faţă unei libertăţi religioase complete.
Numărul ===Legislaţie===După o lege foarte permisivă emisă în anul 1993, autorităţile Federaţiei Ruse au emis în anul 1997 ''Legea libertăţii de conştiinţă şi de cupole are asociere religioasă''. Conform prevederilor Legii din 1997, înregistrarea de asemenea anumite semnificaţii: *Una noi asociaţii religioase este cea relativ dificilă, astfel că acele organizaţii religioase care-l indică nu pot aduce dovezi clare ale prezenţei lor continue pe teritoriul Rusiei în ultimii 15 ani suportă limitări semnificative ale posibilităţii de a face prozelitism. Legea a fost dată pentru a combate în mod oficial cultele considerate distructive. Mişcările religioase mai mici, (în special [[Isusbaptism|baptiştii]]şi membrii altor culte neoprotestante aduse în Rusia de misionarii occidentali în ultimul deceniu) consideră că statul acordă un suport inechitabil unei singure confesiuni şi le reprimă pe celelalte. *Trei indică Sfânta TreimeAcestea acuză faptul că legea este astfel formulată încât, ''de facto'', orice organizaţie religioasă, indiferent cât de veche ar fi, dar care nu poate aduce documente privind funcţionarea ei pe teritoriul Uniunii Sovietice (deci de mai înainte de căderea comunismului), este în mod automat considerată "distructivă". *Cinci îi indică pe Isus Astfel, Legea stabileşte o distincţie între cultele recunoscute şi care se bucură de drepturi depline (aşa cum sunt Biserica Ortodoxă Rusă, islamul, budismul şi [[cei patru evangheliştiiudaism]]ul) şi alte confesiuni, care nu beneficiază de aceste drepturi.
Crucile din vârfurile cupolelor au la baza lor o semiliună aşezată Datorită rolului istoric şi cultural recunoscut al Bisericii Ortodoxe Ruse, atitudinea autorităţilor ruse postcomuniste pare să favorizeze Biserica Ortodoxă. Este un lucru obişnuit ca preşedintele Rusiei să se întâlnească cu [[patriarh]]ul cu colţurile în susocazia sărbătorilor religioase importante cum ar fi de Sfintele [[Învierea Domnului|Paşti]]. Aceasta este de fapt o ancorăÎntâlnirile cu liderii religiilor budistă sau musulmană sunt mai rare. Nici confesiunile protestante sau neoprotestante, indicând că biserica este o corabie a credinţei într-o mare nici Biserica Catolică nu beneficiază de deşertăciunirecunoaşterea guvernamentală.
Multe biserici, ===Observaţii===Biserica Ortodoxă Rusă (Patriarhia Moscovei) nu trebuie confundată cu [[Catedrala Sfântul Vasile]] Biserica Ortodoxă Rusă din [[Moscovaafara Rusiei]] fiind cel mai cunoscut exemplu, nu sunt structuri simetriceformată după Revoluţia bolşevică de comunităţile de ruşi emigranţi care refuzau să recunoască autoritatea Bisericii ruse pe care o considerau dominată de comunişti. Acest lucru nu este întâmplător, fiind bazat pe credinţa că [[simetrie|simetria]] este duşmanul [[frumuseţe|frumuseţii]]Comuniunea între cele două Biserici ruse s-a restabilit în anul 2007.
== A Una din problemele foarte sensibile din istoria Bisericii Ortodoxe Ruse contemporane a fost şi rămâne statutul Bisericii Ucrainene, scindată în trei facţiuni concurente, dintre care două reclamă autocefalia, iar una se vedea şi ==*[[Biserica Ortodoxă]]*[[Istoria creştinismului]]*[[Cezaropapism]]*[[Hlîsti]]află sub ascultarea Bisericii Ortodoxe Ruse (aceasta din urmă este cea recunoscută de către comuniunea Bisericilor Ortodoxe).
{{Biserici}}==Surse==
== Provizoriu*Boris Souvarine, ''Stalin.Studiu istoric al bolşevismului.Procesul comunismului'' , trad. ==Doina Jela Despois, Ed. Humanitas, Bucureşti, 1999
BIBLIOGRAFIE*Diac. Asist. I. Chivu, "Din viaţa bisericilor ortodoxe surori. Biserica Ortodoxă Rusă", în ''Biserica Ortodoxă Română'', an CVII, nr. 7-10, Bucureşti, 1989.
Pr. Teodor M.Popescu ,Pr.Teodor Bodogae, Pr.George Gh. Stănescu, "== A se vedea şi ==*[[Biserica rusă. Activitatea ei misionară", din ''Ortodoxă]]*[[Istoria Bisericească Universală'', vol.II, Ed.Institutului biblic şi de misiune Ortodoxă, Bucureşti, 1956creştinismului]]*[[Cezaropapism]]*[[Hlîsti]]
Boris Souvarine, ''Stalin. Studiu istoric al bolşevismului. Procesul comunismului'' , trad.Doina Jela Despois, Ed. Humanitas, Bucureşti, 1999==Vezi şi==*[[Lista Întâistătătorilor din Rusia]]
XXX, "Cronica bisericească==Legături externe==*[http://www. Mărturii ale unităţii poporului şi prestigiului ţăriimospat. Trecerea la cele veşnice a sanctităţii sale Patriarhul Alexei", în ru/?lng=1 Situl web oficial al '''Bisericii Ortodoxe Ruse'Mitropolia Banatului'']*[http://ro.orthodoxlinks.info/orthorus/ Biserica Ortodoxă Rusă]*[http://www.pravoslavie.ru/english/ Pravoslavie.Ru]*[http://eng.sedmitza.ru/ Sedmitza.Ru]*[http://www.mospat.ru/index.php?lng=1 Biserica Ortodoxă Rusă] - site oficial în limba engleză.*[http://www.patriarchia.ru/ Patriarchia.RU] - portalul oficial al Patriarhiei Moscovei (doar în limba rusă)* [http://www.cnewa.org/ecc-bodypg.aspx?eccpageID=17&IndexView=toc Eastern Christian Churches: The Orthodox Church of Russia], an XXarticol de Ronald Roberson, nrpreot şi istoric romano-catolic.<!--- * [http://www.pravos.org/index. 4htm Commission Dialogue Moscow Patriarchate-6Church outside Russia] --->*[http://www.risu.org.ua/library/doc/MP_canter.pdf Canonical Territory of the Moscow Patriarchate: An Analysis of Contemporary Russian Orthodox Thought], Bucureştide Pr. Dr. J. Buciora, 1970(o lucrare critică despre acţiunile Patriarhiei Moscovei în afara Rusiei)*[http://www.orthodoxa.org/GB/orthodoxy/canonlaw/russianterritory.htm The Russian Canonical Territory], pe siteul Bisericii Estoniei (o critică a acţiunilor Patriarhiei Moscovei în Estonia).
Pr.Lector Chiril Pistrui, "Biserica Ortodoxă Rusă 1918-1958",în ''Mitropolia Ardealului'', an V, nr.1-2, Sibiu, 1960.{{Biserici}}
Diac. Asist. I. Chivu, "Din viaţa bisericilor ortodoxe surori. Biserica Ortodoxă Rusă", în ''Biserica Ortodoxă Română'', an CVII, nr. 7-10, Bucureşti, 1989.
fără descrierea modificării
{{Biserică|
name= Biserica Ortodoxă Rusă|
founder= Sf. [[Apostol]] [[Apostolul Andrei (Cel cel Întâi Chematchemat)|Andrei]], Sf. [[Vladimir de din Kiev]]|
independence= 1448 |
recognition= 1589 de către [[Biserica Ortodoxă a Constantinopolului|Constantinopol]] |
primate=Patriarhul [[Alexei II Chiril (RidigerGundiaev) al Moscovei|Patriarhul Alexei al II-leaChiril I]]|
hq=Moscova, Rusia|
territory= Rusia, Ucraina, Belarus, Kazakhstan, Moldova (disputat), unele foste republici sovietice|
possessions= Statele Unite, Canada, Marea Britanie, Australia, China, Franţa|
language=[[slavona veche|Slavona bisericească]]|
music=[[Cântarea rusească]]|
calendar=[[Calendarul Iulian|Iulian (neîndreptat)]]|
website=[http://www.mospat.ru/ Biserica Ortodoxă Rusă]
}}
'''Biserica Ortodoxă Rusă''' (''Русская Православная церковь''), cunoscută şi sub numele de '''Patriarhia Moscovei''', este o biserică ortodoxă [[autocefalie|autocefală]], a cincea în ordinea [[diptic]]elor după [[Biserica Ortodoxă a Constantinopolului|Constantinopol]], [[Biserica din Alexandria|Alexandria]], [[Biserica Antiohiei|Antiohia]] şi [[Biserica Ortodoxă a Ierusalimului|Ierusalim]] şi aflată în comuniune cu acestea. Îşi exercită jurisdicţia asupra creştinilor ortodocşi din Rusia şi din unele ţările slave înconjurătoare, precum şi asupra mai multor [[exarhat]]e şi reprezentanţe patriarhale din întreaga lume. De asemenea, îşi exercită jurisdicţia şi asupra [[Biserica Ortodoxă a Japoniei|Bisericii Japoniei]] şi asupra creştinilor ortodocşi din China. Actualul întâistătător al Bisericii Ruse este Sanctitatea Sa [[Chiril (Gundiaev) al Moscovei|Chiril I]], Patriarh al Moscovei şi al Întregii Rusii. Biserica Ortodoxă Rusă şi-a sărbătorit în anul 1988 aniversarea a o mie de ani de existenţă. Biserica Ortodoxă Rusă îşi revendică [[succesiune apostolică|succesiunea apostolică]] de la [[Biserica Ortodoxă a Constantinopolului|Patriarhia de Constantinopol]]. == Istoric Jurisdicţie==În concordanţă cu statutul Bisericii Ortodoxe a Rusiei, jurisdicţia sa include persoanele de confesiune ortodoxă care trăiesc pe [[teritoriu canonic|teritoriul canonic]] al Bisericii Ortodoxe Ruse, anume în Rusia, Ucraina, [[Biserica Ortodoxă Autocefală Rusă|Belarus]], Moldova, Azerbaidjan, Kazahstan, Kîrgîzstan, Letonia, Lituania, Tadjikistan, Turkmenistan, Uzbekistan, Estonia şi asupra altor creştini ortodocşi care trăiesc în alte ţări şi care au aderat voluntar la această jurisdicţie. Aceasta include şi unele Biserici autonome (cu drept de auto-guvernare) ca:*[[Biserica Ortodoxă a Estoniei|Biserica Ortodoxă Estoniană (Patriarhia Moscovei)]] *[[Biserica Ortodoxă a Lituaniei]] *[[Mitropolia Moldovei (Patriarhia Moscovei)|Mitropolia Ortodoxă a Moldovei]] (Republica Moldova)*[[Biserica Ortodoxă Rusă din afara Rusiei]]*[[Biserica Ortodoxă a Ucrainei (Patriarhia Moscovei)|Biserica Ortodoxă a Ucrainei]] Bisericile cu drept de auto-guvernare primesc [[mir|Sfântul Mir]] de la Patriarhia Moscovei şi îşi desfăşoară activitatea pe baza unui [[tomos]] patriarhal. Dreptul Moscovei de jurisdicţie asupra acestora este contestat de alte Biserici ortodoxe, în unele cazuri (în special în Moldova şi Estonia, dar şi în [[diaspora]]; în Ucraina, mai multe grupări de dimensiuni considerabile, aflate în schismă cu Patriarhia Moscovei, îşi doresc ca biserica Ucrainei să devină [[autocefalie|autocefală]]), ca urmare a schimbării frontierelor Rusiei (teritoriul canonic al Bisericii din Rusia a fost definit ecumenic în 1589 ca fiind teritoriul acum defunctului Imperiu Ţarist). ==Istoria timpurie==Potrivit tradiţiei, Sfântul [[Apostolul Andrei|Andrei]] cel Întâi Chemat, în timp ce propovăduia [[evanghelie|Evanghelia]], s-a oprit pe dealurile Kievului ca să binecuvânteze viitorul oraş. Însă Sfântul [[Fotie cel Mare|Fotie]], Patriarhul Constantinopolului (858-861‚ 878-886) este cel care a iniţiat o campanie misionară de amploare în rândul slavilor. ===[[Convertire]]a slavilor=== Imperiul Rusiei Kievene (în zilele noastre Ucraina, Belarus şi Rusia) a fost binecuvântat prin activitatea Sfinţilor [[Chiril şi Metodie]], cei [[Întocmai cu Apostolii]], [[luminător|luminătorii]] slavilor. Cu toate că activitatea lor s-a desfăşurat în Moravia (aproximativ pe teritoriul [[Biserica Ortodoxă a Cehiei şi Slovaciei|Slovaciei]] actuale) începând cu anul 863, de lucrarea lor misionară au beneficiat toate ţările slave (mai ales [[Biserica Ortodoxă Bulgară|Bulgaria]], [[Biserica Ortodoxă Sârbă|Serbia]], Ucraina, Belarus şi Rusia). ===Perioada kieveană (988-1237)=== Sfinţii Chiril şi Metodie nu au adus populaţiilor slave doar creştinismul, ci şi cultura bizantină. Slavii au primit o învăţătură creştină complet articulată şi, odată cu ea, o civilizaţie creştină dezvoltată. Epoca celor [[Sinoade Ecumenice|Şapte Sinoade]] se încheiase, iar dogmele [[Sfânta Treime|Sfintei Treimi]] şi [[Întruparea Domnului|Întrupării]] făceau deja parte din învăţătura bisericii. Deoarece oamenii ascultau propovăduirea misionarilor în propria lor limbă, iar slujbele se ţineau în slavonă, ei au putut să asimileze creştinismul cu uşurinţă. În jurul anului 864, Patriarhul Fotie a trimis la Kiev (capitala Ucrainei de azi) un episcop, dar acesta a fost oprit de la propovăduire în anul 878 de cneazul Oleg, care preluase puterea în Kiev, capitala ruşilor de atunci. Totuşi, influenţe creştine din Bizanţ, Bulgaria şi Scandinavia au continuat să pătrundă în regiune. În 954, Prinţesa [[Olga de Kiev|Olga a Kievului]] s-a botezat, iar aceasta a deschis calea pentru ceea ce a fost numit "cel mai mare eveniment din viaţa bisericii ucrainene şi ruse", botezul cneazului [[Vladimir din Kiev|Vladimir]] şi [[Botezul ruşilor]] din anul 988. Atunci a luat naştere '''Biserica Ortodoxă Rusă'''. Nepotul cneaghinei Olga, Vladimir (980-1015) s-a convertit la creştinism şi s-a căsătorit cu principesa Ana, sora împăratului bizantin. Ortodoxia a devenit religia oficială a statului rus până în anul 1917. (Influenţa Bisericii se făcea însă simţită atunci mai mult în oraşe; până în secolele XIV-XV, majoritatea zonelor rurale au rămas păgâne). În decursul secolelor X-XI, au fost construite numeroase biserici şi mănăstiri. Sfântul [[Antonie al Peşterilor Kievului]] a adus tradiţia monastică [[Muntele Athos|atonită]] în Rusia (în prezent în Ucraina) în 1051. Întreaga Biserică Ortodoxă Rusă a fost la început sub ascultarea canonică a [[Biserica Ortodoxă a Constantinopolului|Patriarhiei de Constantinopol]], aceasta numind [[mitropolit]]ul din fruntea Bisericii Rusiei Kievene. Până în anul 1237, Mitropolitul ruşilor a fost grec (de atunci a rămas în tradiţia locală a bisericii ca intonarea imnului ''eis polla eti, despota'' ("Întru mulţi ani, Stăpâne") pentru episcopi să se facă în limba greacă). Majoritatea celorlalţi episcopi erau de origine rusă sau ucraineană. ===Invazia tătarilor în Rusia (1237-1448) === În secolul al XII-lea, în perioada divizării Rusiei în mai multe state feudale, Biserica Rusiei Kievene (din Ucraina zilelor noastre) a rămas singura păstrătoare a ideii de unitate, rezistând aspiraţiilor centrifuge şi conflictelor feudale dintre cnejii ruşi. Nici chiar invazia tătarilor, care a lovit puternic Rusia în secolul XIII, nu a reuşit să distrugă Biserica Ortodoxă. Biserica a reuşit rămână o forţă reală, aducând sprijin şi alinare poporului în acele vremuri de restrişte. A avut o importantă contribuţie spirituală, materială şi morală la revenirea la unitatea politică în Rusia, privită ca o garanţie a victoriei asupra invadatorilor. În plus, în acelaşi timp, Marele Duce Alexandru al Novgorodului a câştigat o mare bătălie pe malurile Nevei împotriva suedezilor care fuseseră îndemnaţi de Papă să cucerească această ţară pentru Biserica Latină. La ieşirea din perioada invaziilor mongole, Rusia era complet schimbată. Kievul nu şi-a revenit niciodată după raidul hanului Batu, un nepot al lui Genghis Khan, din anul 1240; locul său a fost luat în secolul al XIV-lea de Principatul Moscovei. Marele Duce al Moscovei este cel care a iniţiat rezistenţa în faţa mongolilor şi care i-a condus pe ruşi în bătălia de la Kulikovo. Ascensiunea Moscovei a fost strâns legată cu transformările din viaţa bisericii. Pe când Moscova era încă un oraş mic şi destul de nesemnificativ, Mitropolitul [[Petru al Moscovei|Petru]] al Rusiei (1308-1326), a decis să mute aici scaunul mitropolitan; de atunci înainte Moscova a rămas scaunul întâistătătorului Bisericii Rusiei.
În 1439acele timpuri, la [[Conciliul de la Ferrarapictorii ruşi au împământenit tradiţia iconografică bizantină primită odată cu convertirea. Pictarea icoanelor s-Florenţa]], la o întâlnire a reprezentanților Bisericilor ortodoxă şi catolicădezvoltat printre fiii duhovniceşti ai Sfântului Serghie. Una dintre cele mai frumoase icoane din această perioadă este icoana Sfintei Treimi, participanții au căzut pictată de acord asupra condiţiilor reunificării celor două confesiuni creștine. Unii Sfântul [[episcopAndrei Rubliov]]i și clerici, precum și poporul ortodox nu au acceptat însă uniunea. Între aceștia, nici ortodocşii ruşi nu au fost de acord cu concesiile făcute catolicilor, astfel că Mitropolitul Isidor, care semnase documentul de unire, a fost depus și a părăsit Rusia, devenind ulterior cardinal al Bisericii Catolice(1370?-1430?).
===Dobândirea autocefaliei[[autonomie]]i bisericeşti===Eliberându-se de invadatori, statul rus a început să capete noi puteri, iar biserica l-a urmat. Până în acel moment, Patriarhul Constantinopolului numea [[întâistătător]]ul Bisericii din Rusia, adică pe Mitropolitul de Moscova. În timpul [[Sinodul de la Ferrara-Florenţa|Sinodului de la Ferrara-Florenţa]], în fruntea Bisericii Rusiei se afla un mitropolit grec, Isidor. Susţinător al unirii cu Roma, Isidor se întoarce la Moscova în anul 1441, unde proclamă unirea Bisericii locale cu cea a Romei, aşa cum fusese ea decretată la Florenţa, dar se izbeşte de refuzul categoric al ruşilor de a o accepta. El este întemniţat de către Marele Duce, dar după o vreme i se permite să evadeze, iar el fuge în Italia. Astfel, scaunul mitropolitan rămâne vacant; ruşii nu puteau însă un nou mitropolit, căci Biserica din Constantinopol continua să accepte unirea florentină. Nevrând să acţioneze pe cont propriu, ruşii amână luarea unei decizii vreme de câţiva ani. Totuşi, în anul 1448, doar cu cinci ani înainte de [[căderea Constantinopolului]] sub asaltul otoman, un sinod al episcopilor ruşi îl alege drept cap pe Mitropolitul Iona, fără intervenţia şi acordul Constantinopolului, acesta fiind investit cu titlul de Mitropolit al Moscovei şi al tuturor ruşilor. După anul 1453, când este abandonată unirea florentină, se restabileşte comuniunea între Biserica Rusiei şi Biserica din Constantinopol, dar de atunci înainte ruşii aveau să continue să-şi aleagă singuri întâistătătorul bisericii. De atunci înainte, Biserica Rusă începe să se autoguverneze.
===Perioada absolutistăInstituirea Patriarhiei ruse===În anul 1588, Marele Duce Teodor I al Moscovei a cerut Patriarhiei Constantinopolului permisiunea de a înfiinţa o nouă patriarhie pentru poporul rus. Întrebarea a fost remisă şi celorlalţi Patriarhi - ai Alexandriei, Antiohiei şi Ierusalimului. Aceştia au stabilit împreună că, deşi Sinoadele stabiliseră înfiinţarea a doar cinci patriarhii, a această chestiune nu era de drept divin, ci doar o soluţie [[eclesiologie|eclesiologică]] de moment; astfel, cererea Rusiei a fost aprobată.
În 1700anul 1589, după moartea Patriarhului Adrian, Petru cel Mare (1682-1725) Mitropolitul [[Iov al Moscovei]] a intervenit în numirea succesorului acestuia. El operează în 1721 o reformă internă devenit primul patriarh rus; astfel a fost recunoscută [[autocefalie|autocefalia]] Bisericii Ortodoxe, prin emiterea ''Regulamentului spiritual''Ruse. Între alteleCelelalte patriarhii ortodoxe ([[Biserica Ortodoxă a Constantinopolului|Constantinopolul]], desființează rangul patriarhal și stabilește ca [[Biserica să fie condusă de Sfântul SinodOrtodoxă a Antiohiei|Antiohia]], controlat printr[[Biserica Ortodoxă a Alexandriei|Alexandria]] şi [[Biserica Ortodoxă a Ierusalimului|Ierusalimul]]) i-o serie au recunoscut [[Biserica Ortodoxă Rusă|Moscovei]] dreptul de organisme administrative adiacente. Împăratul (titlul de țar, traducere a bizantinului ''kaisar'', e abolit în 1712) devine controlor și capul ''exista de facto'' al Bisericii, care, dintrsine-o instituție divinostătător ca a cincea Biserică-umanăsoră, este redusă la statutul de departament al Statului. Mai mulți cercetători afirmă că reformele lui Petru cel Mare erau de inspirație protestantă {{ref}}definindu-i [[teritoriu canonic|graniţele canonice]] ca fiind aceleaşi cu cele ale Imperiului Rus.
În perioada domniei țarului Nicolae I (1825-1855)vremea dominaţiei tătarilor, copiştii, prea puţin educaţi, politica autorităților cu privire la cultele religioase devine deosebit făcuseră numeroase greşeli în copierea cărţilor de restricitivăcult. În ceea ce privește Nikon a impus corectarea cărţilor de slujbă după manuscrisele contemporane greceşti ale [[Biserica Ortodoxăa Constantinopolului|Bisericii Constantinopolului]], procuratoriişi a introdus o serie de alte reforme utile. Patriarhul Nikon a avut o influenţă considerabilă, funcționari instituiți de țarinclusiv politică, dar, datorită zelului său, aveau dreptul de şi-a se implica în activitatea și funcționarea internă făcut mulţi duşmani, astfel încât a acesteia. Regimul instituit de Nicolae I interzice totodată ca în Biserică să se facă traduceri ale Bibliei murit în limba rusă vulgarăexil.
În timpul celui deperioada domniei lui Nicolae al II-al Doilea Război Mondial însă, situația Bisericii Ortodoxe Ruse se îmbunătățește puțin în comparație cu perioada precedentă. Dată fiind situația militară critică în care se găsea Rusia ca urmare lea administrarea treburilor bisericeşti a invaziei germanefost încredinţată oberprocurorului Constantin Pobiedonosţev, Stalin face apel și la Biserica Ortodoxă pentru a susține pe cât posibil (considerat cel mai ales moral) trupele rusești și efortul de război. În anul 1943puternic procurator in întreaga perioadă sinodală, Stalin se întâlnește cu ierarhii Bisericii Ortodoxe Ruse, și anume cu mitropolitul-vicar Serghei (Stragorodski), mitropolitul de Leningrad şi Novgorod Alexie (Simanski) si exarhul Ucrainei, mitropolitul de Kiev şi Galiția Nicolae (Iarușevici), întâlnire unde se discută problema relaţiilor dintre Biserică şi Stat. În urma acestei întâlniri, Biserica a obţinut având putere mai mare chiar decât Sinodul dirigent; el garanta dreptul împăratului de aconfirma lucrările Sinodului dirigent. Era un anti-şi alege un patriarhoccidental, adept al principiilor impuse în Biserică de a deschide şcoli teologice proprii şi căteva bisericiPetru cel Mare, precum şi alte câteva libertăţi. Stalin propune chiar un ajutor financiar si logistic pentru organizarea proximului [[Sinod]] de alegere a patriarhului (sancţionând aspru orice abatere de 18 ani nu se mai alesese patriarh). Pe 8 septembrie 1943, la Moscova, acestea: în prezenţa a 19 ierarhitot imperiul ţarist, a avut loc Sinodul care l-a ales patriarh pe mitropolitul Serghie,iar ierarhii au adoptat un mesaj început o lungă serie de recunoştinţă adresat guvernului sovietic, în care masacre. De abia după anul 1905 bisericile au subliniat în mod deosebit "atitudinea plină de înţelegere" a lui Stalin faţă de nevoile Bisericii Ruse avut dreptul la autonomie şi au promis să-şi înmulţească lucrarea "pentru salvarea patriei". Rezultatele acestei întâlniri au fost făcute publice printr-un comunicat difuzat a doua zi în mass-media, acest act devenind baja juridică pentru relaţiile stat - Biserică în anii ce au urmat războiului până la noul val represiv antireligios din vremea lui Nikita Hruşciov. În anii 1944-1945 s-au redeschis câteva seminarii dintre cele care au fost închise în 1918libertatea religioasă.
===Relațiile cu alte confesiuni și religiiBiserica sub stalinism===Datorită situaţiei critice în care se găsea Biserica, locţiitorul de patriarh Serghie îi trimite lui Stalin, în 1927, o scrisoare prin care exprima acceptarea formală de către Biserică a autorităţii regimului bolşevic. Declaraţia acestuia din data de 29 iulie 1927, a fost interpretată de o mare parte a emigraţiei ruse, dar şi de o bună parte a credincioşilor ortodocşi din Rusia, ca un act de capitulare faţă de puterea politică antireligioasă ce urmărea distrugerea Bisericii şi a credinţei; această declaraţie a dus la ruperea intercomuniunii dintre Biserica Rusă din afara graniţelor şi Patriarhia Moscovei.
Una din problemele foarte sensibile din istoria principalele preocupări ale ierarhiei ruse în primii ani postbelici a fost readucerea în sânul Bisericii Ortodoxe Ruse contemporane a fost grupărilor desprinse în perioada interbelică, inclusiv chestiunea "reunificării" Bisericii greco-catolice din Ucraina cu Biserica Ortodoxă Rusă. Dacă "Biserica Vie" şi rămâne statutul Bisericii Ucrainene"Biserica din Catacombe", scindată grupări desprinse în trei facțiuni concurenteperioada interbelică, dintre care două reclamă autocefalias-au reunificat relativ uşor cu Patriarhia, iar una se află sub ascultarea lucrurile au stat cu totul altfel în ceea ce priveşte Biserica Unită din Ucraina. Protoiereul Vladislav Ţîpin consideră că actul reunificării a fost o refacere a unităţii Bisericii Ortodoxe Ruse , ruptă în urma Sinodului Unionist de la Brest din 1596, însă recunoaşte că mulţi clerici uniţi au fost ucişi sau persecutaţi fără vină sub pretextul colaborării lor cu administraţia germană şi cu Organizaţia Naţionaliştilor Ucraineni (aceasta principalele acuzaţii care li s-au adus în aceea vreme prelaţilor şi clericilor Bisericii Unite din urmă este cea recunoscută de către comuniunea Bisericilor OrtodoxeUcraina).
===MisiuneDupă Stalin===Ortodoxia rusă are După moartea lui Stalin , relaţiile dintre Biserică şi Stat au început să se deterioreze din nou. Până la ''Perestroika'', exprimarea publică a convingerilor religioase – creştine sau de alt fel, a fost privită cu ochi răi de către autorităţi. Persoanele cu convingeri religioase cunoscute nu puteau deveni membre ale Partidului Comunist, limitându-li-se astfel în mod drastic posibilităţile de afirmare profesională şi socială. În toate universităţile, studenţii trebuiau să urmeze cursuri de "Ateism Ştiinţific". KGB-ul, poliţia politică sovietică, îşi infiltrează un mare număr de agenţi între slujitorii Bisericii Ortodoxe, precum şi în rândul celorlalte culte. În acelaşi timp însă, mulţi oameni au rămas, făţiş sau pe ascuns, credincioşi. În anul 1987, doar în cadrul Federaţiei Ruse din cadrul URSS, între 40% şi 50% dintre nou-născuţi (în funcţie de religie) au fost botezaţi şi peste 60% dintre cei decedaţi au avut parte de servicii religioase la înmormântare. La data de 1 iulie 1957, cele 73 eparhii ale Bisericii Ortodoxe Ruse din U.R.S.S.erau păstorite de 7 mitropoliţi, 37 arhiepiscopi şi 29 episcopi. Mulţi episcopi şi clerici care petrecuseră vreme îndelungată în exil s-au reîntors în patrie în cursul ultimilor ani ai regimului comunist. Un punct de asemenea tradiţie cotitură în istoria Bisericii Ortodoxe Ruse a fost anul 1988 – aniversarea a o mie de ani de la [[Biserica Ortodoxă Botezul ruşilor|Botezul din China|ChinaKiev]], urmată, în 1989, de aniversarea împlinirii a 400 ani de la ridicarea Bisericii Ortodoxe Ruse la treapta de Patriarhat. Se pare că în acel moment autorităţile înţeleseseră că eforturile de a distruge religia şi de a o elimina complet din viaţa publică eşuaseră, preferând ca pe viitor să încerce să folosească religia pentru a obţine sprijinul populaţiei. De-a lungul anului 1988, au avut loc celebrări generos sprijinite financiar de stat în Moscova şi în alte oraşe. Mai multe mănăstiri şi biserici au fost redeschise. În mod tacit, propaganda antireligioasă a încetat treptat, Biserica recăpătându-şi într-o anumită măsură dreptul de manifestare publică. Pentru prima oară în Uniunea Sovietică, credincioşii au putut urmări la televizor transmisiuni în direct ale slujbelor din cele mai importante catedrale ale ţării.
==Legături externe=Misiune===* Prin tradiţie, Biserica Ortodoxă rusă este prezentă şi are o misiune activă în [http://www.mospat.ru/?lng=1 Situl web oficial al '''Bisericii Ortodoxe Ruse'''[Biserica Ortodoxă a Chinei|China]]* , [[http://ro.orthodoxlinks.info/orthorus/ Biserica Ortodoxă Rusăa Japoniei|Japonia]* [http://www.pravoslavie.ru/english/ Pravoslavie.Ru]* [http://eng.sedmitza, Africa etc.ru/ Sedmitza.Ru]
*[http://ro.wikipedia.org/wiki/Biserica_Ortodox%C4%83_Rus%C4%83 Wikipedia:Biserica Ortodoxă Rusă]
*[http://www.mospat.ru/index.php?lng=1 Serviciul de Comunicare Publică] al Departamentului de relaţii externe al Patriarhiei Moscovei.
==Bibliografie==
*Pr. Teodor M.Popescu ,Pr.Teodor Bodogae, Pr.George Gh. Stănescu, "Biserica rusă. Activitatea ei misionară", din ''Istoria Bisericească Universală'', vol.II, Ed.Institutului biblic şi de misiune Ortodoxă, Bucureşti, 1956
*XXX, "Cronica bisericească. Mărturii ale unităţii poporului şi prestigiului ţării. Trecerea la cele veşnice a sanctităţii sale Patriarhul Alexei", în ''Mitropolia Banatului'', an XX, nr. 4-6, Bucureşti, 1970.
*Pr.Lector Chiril Pistrui, "Biserica Ortodoxă Rusă 1918-1958",în ''Mitropolia Ardealului'', an V, nr.1-2, Sibiu, 1960.
[[Categorie:JurisdicţiiJurisdicții|Rusia]]
[[en:Russian Orthodox Church]]
[[es:Iglesia Ortodoxa de Rusia]]
[[fr:Église de Russie]]
[[ru:Русская Православная Церковь]]
