14.992 de modificări
Modificări
m
corr.
Mănăstire ortodoxă de maici din județul Maramureș, '''Mănăstirea Bârsana''' este una dintre cele mai vechi și mai însemnate din regiune. Încă de la întemeiere, a avut un prestigiu în zonă, fiind ctitorită de doi voievozi maramureșeni, în secolul al XIV-lea. Distrusă de tătari și persecutată de regimurile ungurești și austriece, a fost apoi predată greco-catolicilor, iar mai târziu, a fost prigonită și de regimul comunist. Chiar și în condiții vitrege, Mănăstirea Bârsana a reușit să aibă un rol important în lupta pentru apărarea credinței creștin-ortodoxe în satele românești din Maramureș. Desființată timp de 200 de ani, a renăscut în anii '90, când a fost reconstruită pe același amplasament. Din vechiul așezământ monahal s-a păstrat până în prezent biserica din lemn, construită în secolul al XVIII-lea, care este înscrisă în patrimoniul UNESCO.
==Desființată timp de 200 de ani==
După aproape un secol de rezistență în fața uniației, Mănăstirea Bârsana a fost desființată și devastată, și nu a mai fost recladită reclădită decât la sfârșitul secolul al XX-lea. În 1791, chiliile și clădirile anexe au fost distruse, iar călugării au fost alungați și și-au găsit refugiu la Mănăstirea Neamț. O parte din averea complexului monahal a fost confiscată de statul austriac, iar o altă parte a fost predată așezământului greco-catolic de la Muncaci. Ceea ce a rămas, inclusiv locul unde era ansamblul monahal, a devenit proprietate a parohiei din Bârsana. Biserica și stăreția, care au intrat și ele în posesia parohiei, au mai rămas acolo timp de 15 ani, iar în 1806, credincioșii le-au mutat chiar în vatra satului, pentru a le supraveghea mai ușor și a le feri de distrugeri. Locul unde au fost aduse se numește Podurile Jbârului, și acolo se pot vedea și astăzi. În clădirea stăreției, avea să funcționeze mai târziu, școala confesională românească, în timpul renumitului dascăl Fabian.Cu toate acestea, vechea mănăstire a continuat să rămână în memoria localnicilor, iar dorința lor de a construi un nou ansamblu monahal s-a transmis din generație în generație. După desființare ei au întreținut terenul care le revenise, dar locul pe care se afla cândva mănăstirea, care era situat mai sus, a rămas în continuare liber, în așteptarea momentului de întemeire întemeiere a unui nou așezământ.
Timp de aproape 200 de ani, piedicile au fost imposibil de trecut pentru împlinirea acestui deziderat. Până la Marea Unire din 1918, a fost stăpânirea Imperiului habsburgic, ostil bisericilor și mănăstirilor ortodoxe românești. A fost și o perioadă de 200 de ani, din 1739 până în 1937, când Biserica Greco-Catolică nu i-a permis Maramureșului să aibă un episcop ortodox. Reînființarea Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureșului, în 1937, părea să fie un moment prielnic pentru refacerea lăcașului monahal. Însă visul credincioșilor a fost destrămat în 1940, când Ardealul de Nord a fost cedat Ungariei, prin Dictatul de la Viena. Au urmat patru ani de teroare, când a fost zguduită întreaga viață ortodoxă românească din Maramureș. Din ordinul lui Horty Myklos au fost expulzați atunci toți preoții ortodocși de aici, iar episcopul Vasile Stan a fost și el nevoit să plece. După desființarea Bisericii Greco-Catolice, în 1948, majoritatea clerului și credincioșilor uniți au revenit la Ortodoxie. Însă după mult timp monahismul din întrega țară avea să primească o grea lovitură în timpul regimului comunist, prin Decretul din 1959, care urmărea distrugerea vieții călugărești. În acea perioadă a fost confiscat terenul Mănăstirii Bârsana, din care o parte a fost dată unor familii pentru construirea de locuințe, iar în altă parte a fost făcută o groapă adâncă unde erau aruncate animalele moarte din mai multe sate. Chiar și în aceste împrejurări, terasa unde era cândva mănăstirea a rămas liberă.
==Un amplu proiect de rectitorire==
După înlăturarea dictaturii comuniste, în decembrie 1989, viața monahală din țara noastră a luat un nou avânt, vetrele călugărești de odinioară fiind readuse la viață. Atunci a fost reaprinsă și dorința credincioșilor din Bârsana de a construi un nu complex monahal, în același loc în care s-a aflat odnioarăodinioară, așa că în 1991, la inițiativa preotului paroh, Gheorghe Urda, ei au început să adune materialul lemnos pentru ridicarea bisericii. Decizia de înființare a noii mănăstiri a fost luată de Sfântul Sinod doi ani mai târziu, când s-a stabilit ca obștea să fie de maici, conducerea fiind încredințată monahiei Filofteia Oltean de la Mănăstirea Râmeț. Astfel, în 1993, Prea Sfințitul Justinian, Episcopul Maramureșului și Sătmarului a sfințit piatra de temelie a unei noi biserici din lemn și a ales hramul „Soborul Sfinților 12 Apostoli”.
Cu banii și munca credincioșilor din Bârsana a fost ridicată o impunătoare biserică din lemn, care are 57 de metri înălțime, 23 de metri lungime și 12,5 metri lățime, numărându-se printre cele mai înalte construcții de lemn din Europa. Sfântul lăcaș are doua nivele: demisolul, unde se află paraclisul mare al mănăstirii, pictat de Ioan Botiș, și parterul, unde este biserica propriu-zisă. Aceasta este construită în plan treflat, cu două abside poligonale, și are spațiul compartimentat cu altar, naos, pronaos, având la intrare un pridvor din lemn de stejar sculptat cu ornamente specifice artei maramureșene. Turnul este plasat deasupra pronaosului și este prevăzut cu foișor și coif prelung.
Tot cu contribuția sătenilor au fost ridicate și celelate celelalte clădiri din incintă, toate fiind construite prin îmbinarea lemnului cu piatra de râu, așa cum este tradiția locală. În prezent, ansamblul arhitectural al Mănăstirii Bârsana cuprinde următoarele: Biserica de lemn în stil maramureșean, Altarul de vară, Aghiasmatarul, Stăreția, Casa Voievodală, Casa maicilor, Casa artistului, Casa duhovnicului, Arhondaricul, Prăznicarul cu trapeza, Turnul-clopotniță, Poarta maramureșeană, Monumentul funerar, troițe, lac, pod peste lac, alei care duc la diferite obiective și altele.
Muzeul „Gavril de Bârsana” are la demisol atelierele de țesătorie, unde sunt create lucrări artistice de mare finețe, iar la parter, sunt expuse manuscrise și cărți sfinte de patrimoniu din secolele XVI-XIX, icoane vechi și o bogată colecție de obiecte de artă populară locală. Dintre cărțile care se găsesc aici amintim: Apostol, manuscris în slavonă, 1561; Carte românească de învățătură a mitropolitului Varlaam, tipărită la Iași, în 1643; Noul Testament de la Bălgrad, editat de mitropolitul Simion Ștefan în 1648; Biblia, tipărită de domnitorii Șerban Cantacuzino și Constantin Brâncoveanu, la București, în 1688.
