Modificări

|jurisdicţie=Arhiepiscopia Bucureştilor Bucureștilor

|stareţ=Arhimandrit Nectarie Şofelea Șofelea

|localizare=BucureştiBucurești,în apropiere de Piaţa Piața Unirii, pe malul DâmboviţeiDâmboviței

|}} '''Mănăstirea Radu Vodă''' este o mănăstire ortodoxă de călugări, care a fost întemeiată în secolul al XVI-lea de Domnul Ţării RomâneştiȚării Românești, Alexandru al II-lea Mircea (1568-1577). În acea vreme purta numele Sfânta Troiţă şi Troiță și a fost construită cu scopul de a fi Mitropolia Capitalei. Ocupată şi și fortificată de vestitul Sinan PaşaPașa, mănăstirea voievodală a fost transformată în moschee, fiind apoi distrusă de turci până la temelii. Rezidită de nepotul [[ctitor]]ului, Radu Mihnea (Domn al Ţării Româneşti Țării Românești în trei rânduri), şi și înzestrată cu multe averi, Sfânta Troiţă Troiță a ajuns cu vremea cea mai bogată mănăstire din ţarățară, cu peste 8.000 de proprietăţiproprietăți. Cu toate acestea, în perioada în care a fost administrată de călugării greci a ajuns într-o stare deplorabilă. Monument istoric, de artă şi și de spiritualitate românească, ansamblul monahal a fost refăcut la iniţiativa inițiativa Patriarhului [[Iustinian Marina]], considerat al treilea ctitor al său.

Mănăstirea Radu Vodă a fost ctitorită de voievodul Alexandru al II-lea Mircea (1568-1577), fiul domnitorului Ţării Româneşti Țării Românești Mircea Ciobanul, pentru a mulţumi mulțumi lui Dumnezeu că i-a dăruit victoria în lupta împotriva lui Vintilă Vodă, care s-a desfăşurat desfășurat chiar în locul unde se află lăcaşul lăcașul de cult. Mănăstirea cu hramul Sfânta Troiţă Troiță a început să fie construită în 1568, aşa așa cum reiese dintr-o pisanie: „''Această sfântă și dumnezeiască mănăstire, care este hramul Sfintei TroiţiTroiți, din temelie e zidită de luminatul domnu, Io, Alecsandru Voievod, feciorul Mirci Voievod (al lui Mircea Voievod), nepotul lui Mihnea Voievod celu Bătrînu, când au fost cursul anilor 7076 (1568) ș-au fost cu pace până în zilele lui Mihai Viteazul''”.<ref>Arhim. Policarp ChiţulescuChițulescu,''Mănăstirea Radu Vodă'',Editura Basilica, 2009, pp.4-5</ref> Complexul mănăstiresc a fost construit pe o colină aflată la 12 metri deasupra terenului înconjurător, pe malul drept al DâmboviţeiDâmboviței. Cercetările arheologice au scos la iveală dovezi care atestă că această colină era locuită încă din Epoca Paleolitică, aici fiind cea mai veche aşezare așezare de pe aceste meleaguri. Încă de pe vremea geto-dacilor aşezarea așezarea de aici era fortificată. Prima biserică ridicată în acest loc, în jurul anului 1500, dar şi și a doua, din anul 1560, au fost distruse.

Alexandru al II-lea Mircea a construit mănăstirea cu scopul de a fi Mitropolia Capitalei, aşa așa cum reiese dintr-un document din 15 iunie 1577, în care el afirma:„''am socotit cu râvnă din tinereţea tinerețea domniei mele şi și am zidit această sfântă şi și dumnezeiască mitropolie cu toată osârdia''”. Pentru găzduirea solilor şi și a călătorilor, domnitorul a construit aici şi și un palat domnesc, din bârne de lemn şi și chirpici, fiind închis printr-o împrejmuire din trunchiuri de copaci. Alexandu al II-lea, care avea reputaţia reputația de domnitor evlavios, a acordat o atenţie atenție deosebită vieţii bisericeştivieții bisericești. Mănăstirii ctitorită de el i-a dat dreptul de a lua sare de la Ocnele de la Telega şi și de la Ghitioara, a reparat Mănăstirea Plumbuita şi și a făcut danii importante unor lăcaşuri lăcașuri sfinte din Muntele Athos şi și Mănăstirii Sfânta Ecaterina din Muntele Sinai. A murit în 1577 şi și a fost îngropat în Mănăstirea Sfânta Troiță, dar piatra sa de mormânt nu se mai păstrează.

Urmaşul Urmașul său la tron a fost fiul său, Mihnea al II-lea, zis mai târziu ''Turcitul''. Acesta avea doar 13 ani la moartea tatălui său, aşa așa încât a domnit sub tutela mamei sale, Ecaterina. În timpul celor două domnii (1577-1583 şi și 1585-1591) el a reuşit reușit să termine lucrarea tatălui său, cu cheltuieli foarte mari. A zugrăvit biserica, a construit chilii şi și a continuat înzestrarea mănăstirii, cumpărând mai mute sate, vii și prăvălii. Tot atunci Mănăstirea Sfânta Troiţă Troiță a cunoscut o perioadă de înflorire culturală. Se pare că aici s-a alcătuit prima bibliotecă din BucureştiBucurești, unde se copiau manuscrise şi cărţi și cărți necesare cultului liturgic sau intelectualilor vremii. Cu toate acestea, domnitorul Mihnea al II-lea a rămas în istorie ca un renegat. În 1591, fiind mazilit pentru că a refuzat să plătească turcilor o datorie mai veche, a trecut la mahomedanism, de frică să nu fie omorât. Ceremonia convertirii a avut loc în aprilie 1591, când a primit numele "''Mehmet-bei''" şi și sangeacatul Nicopole, iar de atunci i s-a spus Mihnea Turcitul. După ce a trecut la mahomedanism, soţia soția lui, Neaga, cu care a avut patru copii, l-a părăsit şi şiși și-a căutat alinarea în biserică. El a avut mai mulţi mulți copii şi și cu ţiitoarea țiitoarea lui, VişaVișa, printre care şi și Radu, viitorul domnitor al Ţării Țării Românești (Radu Mihnea).<ref>Constantin C. Giurescu, ''Istoria românilor'', vol II, Editura Bic All, BucureştiBucurești, 2007, p.164,</ref> Acesta a fost trimis de mama lui în Muntele Athos, unde a fost educat de călugării greci de la Mănăstirea Iviron, apoi la şcolile școlile de la Veneţia şi Veneția și Padova.

În 1593 la tronul Ţării Româneşti Țării Românești a venit voievodul [[Mihai Viteazul]], iar în timpul domniei sale Mănăstirea Sfânta Troiţă Troiță avea să treacă prin grele încercări. După bătălia de la Călugăreni, din august 1595, în timp ce Mihai Viteazul se retrăgea în Transilvania, turcii conduşi conduși de vestitul Sinan Paşa Pașa au ocupat Bucureştiul şi Bucureștiul și l-au fortificat, cu dorinţa dorința de a transforma ţara țara în paşalâcpașalâc. Pe colina unde se afla mănăstirea au construit o fortăreaţă fortăreață din pământ şi și trunchiuri de copaci, cu cinci bastioane, numită de bucureşteni bucureșteni "''palanca lui Sinan''", în care încăpeau zece mii de oameni. „''Oraşul Orașul întreg fusese înconjurat cu un şanţ șanț adânc, dincolo de care înjghebase în grabă o îndoită linie de pari, umplându-se spaţiul spațiul dintre ei cu pământ(…). Palanca era însă pe locul bisericii lui Alexandru-Vodă şi și a lui Mihnea, acuma beiul Mehemed de la Nicopole (…). Ea fusese prefăcută în moschee - «strigase hogea» din turnul ei''”, afirmă istoricul Nicolae Iorga.<ref>Nicolae Iorga,''Istoria BucureştiuluiBucureștiului'', Ediţia Ediția Municipiului BucureştiBucurești, 1939, p.57.</ref> Fortificaţiile Fortificațiile au fost însă inutile, deoarece în octombrie 1595, după ce au eliberat oraşul Târgovişteorașul Târgoviște, armatele creştinilor creștinilor s-au îndreptat spre Bucureşti şi București și l-au silit pe Sinan Paşa Pașa să se retragă. Înainte de a părăsi oraşulorașul, turcii au jefuit oraşul şi orașul și i-au dat foc, iar mănăstirea şi forticaţiile și forticațiile de la Radu Vodă au fost aruncate în aer. Sfântul lăcaşlăcaș, pângărit de turci - care băgaseră caii în biserică -, a fost dărâmat cu tot ce avea, trapeză, chilii etc. „''Sinan însuşi însuși se lăudă, într-o scrisoare adresată lui NişangiNișangi-paşapașa, că a dat pradă focului toate casele, bisericile, grădinile şi și vilele, adică aşezările boiereştiașezările boierești''”.<ref>Constantin C. Giurescu, ''Istoria Bucureştilor Bucureștilor din cele mai vechi timpuri până în zilele noastre'', Editura pentru Literatură, BucureştiBucurești, 1966, p.65.</ref> După ce oraşul orașul a fost eliberat, locuitorii, îngroziţiîngroziți, au părăsit BucureştiulBucureștiul, iar călugării de la Sfânta Troiţă Troiță au fost mutaţi mutați de Mihai Viteazul la Mănăstirea Mihai Vodă, împreună cu toate bogăţiile bogățiile mănăstirii. Bucureştenii Bucureștenii au reuşit reușit să îşi își refacă locuinţele locuințele din lemn, dar în anul următor a avut loc pe neaşteptate neașteptate un atac a tătarilor, iar oraşul orașul a fost incendiat din nou. După toate acestea au urmat molima şi și foametea. Deși a vrut să refacă Mănăstirea Sfânta TroiţăTroiță, Mihai Viteazul nu a mai reușit să întreprindă nimic, din cauza domniei sale încheiată tragic, în 1601.

Mănăstirea Sfânta Troiţă Troiță a fost părăsită până în 1614, când voievodul Radu Mihnea, fiul lui Mihnea Turcitul, s-a hotârât să înceapă rezidirea acesteia. El a avut trei domnii în Ţara Țara Românească (1601-1602, 1611-1616, 1620-1623) şi și două domnii în Moldova (1616-1619 și 1623-1626). Noul complex monastic, construit după planurile iniţialeinițiale, cuprindea acum o biserică impunătoare, după modelul Bisericii Episcopale din Curtea de ArgeşArgeș, chilii pentru monahi şi și case domnești. Radu Mihnea este cel care i-a sporit considerabil averea, adăugându-i sate, vii şi și prăvălii, astfel încât mănăstirea devenise, potrivit istoricului Constantin C. Giurescu, „''cea mai bogată nu numai din BucureştiBucurești, dar şi și din întreaga ţarățară''”, cu 8.342 de proprietăţiproprietăți. Mănăstirea, care de atunci a luat numele Radu Vodă, deținea metocurile Stelea, Bolintin, Tutana, Săcuieni, Izvorul Voievodului, Bălteni, Iezerul etc. Moşiile Moșiile cuprindeau sate, case, prăvălii, vii, hanuri, iazuri şi și mori,şi și erau întinse pe întreg teritoriul ţării țării Românești: MiceştiMicești, Abota, BatoţiiBatoții-MehedinţiMehedinți, Bărbătescu, Glina şi și Costienii (Ilfov), Notaru (Ialomița), DrăgoieştiDrăgoiești-Pământeni (Dâmbovița) etc. În semn de recunoștinţă recunoștință pentru educația primită la Mănăstirea Iviron, voievodul Radu Mihnea a închinat ctitoria sa din București acestei mănăstiri din Muntele Athos, unde au ajuns astfel venituri substanţialesubstanțiale. Mănăstirea Iviron a supravieţuit supraviețuit de-a lungul vremii şi și prin ajutorul dat de evlavioşii evlavioșii domni ai Ţării RomâneştiȚării Românești, mai ales Neagoe Basarab, Grigore Ghica, Matei Basarab şi și Şerban Cantacuzino, iar unul dintre ctitorii săi este domnitorul Mihai Viteazul, portretul lui votiv fiind zugrăvit pe unul din pereţii pereții bisericii principale. Radu Mihnea a terminat construcţia construcția mănăstirii în a treia domnie în Ţara Țara Românească, însă nu a reuşit reușit să picteze biserica. În 1625, fiul şi urmaşul și urmașul său la tron, Alexandru Coconul (1623-1627), s-a ocupat de zugrăvirea sfântului lăcaşlăcaș, care a costat un milion de galbeni. Astfel, călugării au început din nou să slujească în mănăstire, după 30 de ani de la distrugerea ei de turcii lui Sinan PaşaPașa. În 1626, Radu Mihnea a murit la Hârlău, când era domnitor al Moldovei, şi și a fost îngropat aici de fiul său, Alexandru. Din descrierea făcută de diaconul Paul de Alep, care a vizitat Mănăstirea Radu Vodă în trecerea lui prin BucureştiBucurești, în 1657, aflăm că era o zidire măreaţă măreață cu privelişte priveliște foarte plăcută. „''Biserica sa este mare şi spaţioasăși spațioasă, zveltă, mult ornamentată şi și acoperită în întregime cu picturi''”.<ref>Valentina Bilcea, Angela Bilcea, ''Dictionarul monumentelor şi și locurilor celebre din BucureştiBucurești'', Editura Meronia, BucureştiBucurești, 2009, pp.255-258.</ref>

În perioada domniei lui [[Constantin Brâncoveanu]] (1688-1714), cele mai multe lăcaşuri lăcașuri de cult au fost restaurate şi și extinse, printre acestea fiind şi și Mănăstirea Radu Vodă, împreună cu palatul domnesc de aici şi și cu unele din proprietăţile proprietățile acesteia. În 1714 i s-a adăugat pridvorul, iar biserica a fost zugrăvită. Dar imediat după aceea au urmat domniile fanariote, iar Mănăstirea Radu Vodă nu a mai fost restaurată. Călugării atoniţi atoniți de la Mănăstirea Iviron, care au administrat-o până la secularizarea averilor bisericeşti bisericești din 1863, au exploatat la maximum metocurile şi proprietăţile și proprietățile Mănăstirii Radu Vodă, dar nu s-au ocupat şi și de refacerea sfântului lăcaşlăcaș. La sfârşitul sfârșitul secolului al XVIII-lea, aşezământul așezământul monahal se afla într-o stare deplorabilă, clădirile fiind grav afectate de cutremurele din 1790, 1793 și 1794. Nu s-au făcut reparaţiireparații, iar în urma cutremurului puternic din 1838 turlele au fost grav avariate, ameninţând amenințând să se prăbuşeascăprăbușească, iar palatul domnesc, pridvorul și chiliile au fost ruinate.

Odată cu secularizarea averilor mănăstireştimănăstirești, în 1863, călugării greci au părăsit mănăstirea şi și au luat cu ei majoritatea bunurilor de aici, care nu au mai fost niciodată recuperate. Istoricul G.I. Ionnescu-Gion descrie cum au plecat egumenii greci cu odoarele de preţ preț de la Radu Vodă: „''Hrisoave, candele, paftale, cărţi cărți legate în argint şi și în aur, acele pergamente aurite şi și argintate ale Domnilor şi și ctitorilor, cu peceţi peceți de plumb sau de ceară, admirabile hrisoave care ar fi explicat atâtea lucruri(…). Cu lăzile, cu coşurilecoșurile, cu sacurile au cărat Egumenii de la Radu-Vodă şi și de la alte mănăstiri închinate, pentru ca să le trimită în patria lor, ori să le vândă aici sau la Contantinopol (…). Şi dreptate a avut Cezar Bolliac, când, la 1863, a spart cu topoarele uşile ușile de la Radu-Vodă ca să dea afară pe Egumen şi și să pună mâna pe actele şi și odoarele ce mai rămăseseră!''”<ref>G.I. Ionnescu-Gion, ''Istoria Bucurescilor'', cap VIII, Stabilimentul Grafic I.V.Socescu, 1899, pp.251-251.</ref>

După 1863 Mănăstirea Radu Vodă a fost transformată în biserică parohială şi și apoi a fost restaurată. Lucrările efectuate în perioada 1859-1864 au fost conduse de arhitectul vienez Johann Schlatter, care a modificat forma iniţială inițială a bisericii, prin introducerea unor elemente de tip neogotic austriac. Tot atunci biserica a fost în întregime repictată de Constantin Lecca şi Mişu și Mișu Popp. Dar în 1881, un raport al Ministerului Cultelor menţiona menționa că sunt necesare reparaţii reparații radicale, aşa așa încât ministrul Cultelor, Titu Maiorescu, a dispus demolarea incintei, zidurile fiind pur şi și simplu aruncate în aer.În locul vechilor chilii demolate a fost construit Internatul Teologic, în perioada 1894-1897, care a fost dat în folosinţă folosință în 1898. Din acest an, biserica a devenit capelă a Internatului Teologic, după ce fusese timp de 30 de ani biserică parohială. Internatul a fost însă închis pentru studenţi studenți în timpul Primului Război Mondial, în 1916 fiind instalat aici un spital românesc al Crucii RoşiiRoșii. De asemenea, în această clădire a funcţionat funcționat un spital german şi și unul bulgar, în timpul ocupaţieiocupației, când clădirea a fost devastată. La plecare, bulgarii au distrus mobilierul şi și au luat cu ei vesela, lenjeria, cărţile şi cărțile și arhiva internatului. După război, internatul a fost refăcut, iar biserica a fost supusă unor lucrări de reparaţii şi reparații și consolidare.

În 1933, Biserica Radu Vodă a fost inclusă în rândul monumentelor religioase de valoare. Atunci au fost reconstruite din zidărie toate cele patru turle ale bisericii, lucrările fiind conduse de arhitecţii arhitecții Nicolae Ghika-Budeşti şi Budești și V. Moisescu. Însă cutremurul din 1940 a slăbit din nou rezistenţa rezistența bisericii şi și a internatului.

În timpul regimului comunist, Mănăstirea Radu Vodă a fost desfiinţatădesființată, iar în clădirile sechestrate de stat a funcţionat funcționat o şcoală școală politică de partid şi și apoi Liceul „Ion Creangă”.De refacerea sfântului lăcaş lăcaș s-a ocupat apoi Patriahul [[Iustinian Marina]], care este considerat al treilea ctitor al mănăstirii, alături de Alexandru al II-lea Mircea şi și de Mihnea Radu-Vodă. Astfel, la iniţiativa inițiativa sa, în perioada 1965-1966 s-au efectuat săpături arheologice în vederea restaurării, iar între anii 1967 şi și 1974 au fost făcute ample lucrări de refacere, după planul arhitectului Ştefan BalşBalș. Acesta a reuşit reușit să aducă edificiul la formele sale arhitectonice iniţialeinițiale, de atunci fiind înfăţişarea înfățișarea actuală a bisericii. În perioada 1974-1979, pictura din biserică şi și pridvor a fost complet refăcută, în frescă, de părintele arhimandrit Sofian Boghiu şi și de pictorul Vasile Caraman, în pronaos fiind păstrată o parte însemnată din pictura originală a lui Gheorghe Tattarescu.

Internatul Teologic a fost şi și el restaurat în perioada 1968-1971, când a fost construit şi și un nou corp de clădire cu două etaje, în care a fost instalat Seminarul Teologic. Biserica fiind frumos restaurată şi sfinţită și sfințită a devenit atunci capelă a Seminarului Teologic.

Biserica Mănăstirii Radu Vodă are o arhitectură deosebită, cu ziduri exterioare groase de 1,5 metri, cu o frumoasă şi și sobră decoraţiedecorație. Planul şi și interiorul ei reproduc concepţia concepția planimetrică şi spaţială și spațială a Bisericii Episcopale de la Curtea de ArgeşArgeș, cu diferența că materialul de construcție folosit nu este piatra, ci cărămida. Planul este triconc, cu turlă pe naos, cu un pronaos lărgit, acoperit cu trei turle, dintre care cea principală se sprijină pe 12 coloane, simbolizând pe cei 12apostoli, ca la Curtea de ArgeşArgeș. În faţa fața pronaosului se află pridvorul larg, care a fost refăcut în perioada 1859-1863, în stil neoclassic. Catapeteasma bisericii este sculptată în lemn, în stil baroc, şi și datează din prima jumătate a secolului al XIX-lea. Restaurarea ei şi și a portretelor ctitorilor aparţin aparțin pictorului Gh. Ciobanu. De o frumuseţe frumusețe deosebită sunt icoanele împărăteştiîmpărătești, care datează din secolul al XVII-lea sau din primii ani ai secolului al XVIII-lea. În centrul Altarului se află Sfânta Masă, din piatră, îmbrăcată şi și acoperită de suportul unui frumos baldachin sculptat în lemn aurit.

Mănăstirea Radu Vodă este şi gropniţă și gropniță domnească. Mormântului primului ctitor Alexandru al II-lea s-a distrus probabil în timpul unor reparaţiireparații. În naosul bisericii, în partea dreaptă se află mormântul celui de-al doilea ctitor Radu Mihnea, iar în partea stângă este cel al Patriarhului Justinian. De asemenea, în pronaos se află 24 de morminte care au lespezi de piatră cu inscripţii inscripții unul dintre cele mai vechi fiind al lui Vlad Voievod, fiul lui Mihnea Turcitul.Ultimul vestigiu al mănăstirii de altădată este turnul-clopotniţăclopotniță, cel mai înalt din BucureştiBucurești, (cca. 25 m), cu un plan de formă dreptunghiulară şi și trei caturi. Cândva avea ceasornic şi și era cel mai frumos turn din BucureştiBucurești. Pisania clopotniţei aminteşte clopotniței amintește că după marele cutremur din 1802 era într-o stare "vrednică de plâns". Refacerile i-au respectat înfăţişareaînfățișarea, astfel încât felul în care arată astăzi este destul de apropiat de cel în care arăta în secolul al XVI-lea, când a fost construit de voievodul Alexandru al II-lea. Ruinele palatului domnesc, aflate la 35 m de faţada fațada de vest a bisericii, au fost descoperite în urma săpăturilor arheologice din 1953-1954, tot atunci fiind scoase la iveală şi și urmele fostei "''palănci a lui Sinan PaşaPașa''".Mănăstirea Radu Vodă a fost reactivată în 1999, iar în 2002 s-a pus piatra de temelie a noului Seminar "Mitropolitul Nifon", care este astăzi o clădire modernă, după ultimele standarde din domeniu. Tot în 2002 mănăstirea a primit în dar din insula Eghina o părticică din moaştele moaștele Sfântului Nectarie, care se află într-o raclă din argint aşezată așezată sub un frumos baldachin, de atunci fiind al doilea ocrotitor al Mănăstirii Radu Vodă. Numeroşi Numeroși oameni care au venit să se închine la racla cu sfintele sale moaşte moaște au fost vindecaţi vindecați de cancer sau de alte boli incurabile, iar mărturiile lor scrise se află în arhiva mănăstirii.

*[http://www.manastiriortodoxe.ro/ Arhiepiscopia BucureştilorBucureștilor- Mănăstirea Radu Vodă]