Modificări

|nume=Mănăstirea BistriţaBistrița

|stareţ=Mihaela Tamaş Tamaș |mărime aprox=35 [[călugăr|călugăriţecălugărițe]]|localizare= {{flag|Romania}} satul BistriţaBistrița, comuna CosteştiCostești, judeţul <br>județul Vâlcea

|}}'''Mănăstirea BistriţaBistrița''' este o mănăstire ortodoxă din România situată în apropierea satului BistriţaBistrița, comuna CosteştiCostești, judeţul județul Vâlcea, aflată în [[arhiepiscop]]ia Râmnicului. Este o [[ctitor]]ie a boierilor CraioveştiCraiovești, datând din jurul anului 1490, având [[hram]]ul [[Adormirea Maicii Domnului]].<br>Este vestită şi și prin faptul că aici s-a înfiinţat înființat prima tiparniţă tiparniță din Ţara Românească, unde s-a tipărit de către [[călugăr]]ul Macarie, în 1508, ''[[Liturghier]]ul'' (în [[limba slavonă]], prima carte tipărită pe pământ românesc.<br>La Mănăstirea Bistriţa Bistrița se află [[moaştemoaște]]le Sf. Cuvios [[Grigorie Decapolitul]].

Prima atestare documentară a mănăstirii este un act datat în 16 martie 1494 al lui Vlad Călugărul, voievod al Ţării RomâneştiRomânești.

Mănăstirea a fost distrusă din temelii de către Mihnea Vodă ''cel Rău'' la 1509. Într-un document al vremii se specifică faptul că Mihnea Vodă, care lupta împotriva Craioveștilor, „''şi și mănăstirea lor, carea o făcuse ei pre râul BistriţiiBistriții, din temelie o au risipit''”.

A fost refăcută în timpul [[Sfânt]]ului voievod [[Neagoe Basarab]], între 1515 - 1519, tot de către boierii Craiovești (după unii istorici, Neagoe Basarab fiind chiar fiu al marelui vornic Pârvu Craiovescu şi și al soţiei soției acestuia, Neaga<ref>Alexandru D. Xenopol, ''Istoria românilor din Dacia Traiană'', Ed. Cartea Românească, BucureştiBucurești, 1925</ref>).

[[MoaşteMoaște]]le Sf. [[Grigorie Decapolitul]] care fuseseră păstrate mai bine de şase șase veacuri într-o mănăstire din [[Constantinopol]], întemeiată de către ucenicul său [[Iosif Imnograful]], au fost mutate după [[Căderea Constantinopolului|căderea Constantinopolului]] din anul 1453. Tradiţia Tradiția spune ca racla cu sfintele moaşte moaște a fost dusă de către [[Monahism|monahii]] care o păzeau, în Serbia, spre a le feri de profanare din partea turcilor. Din acest loc le-a cumpărat, în ultimii ani ai secolului al XV-lea, Banul Barbu Craiovescu, care le-a adus la Mănăstirea Bistriţa Bistrița din Oltenia, ctitorită de el şi fraţii și frații săi. Legenda spune că moaştele moaștele sfântului au fost cumpărate de Barbu Craiovescu de la un turc, pe aur. Turcul bănuia că va lua o sumă importantă, echivalentă cu greutatea moaştelormoaștelor. Însă dragostea Banului Barbu faţă față de moaşte moaște a avut un alt deznodământ: aşezate așezate pe un taler al balanţeibalanței, moaştele moaștele într-adevăr cântăresc greu, dar când Barbu Craiovescu pune galbenii, balanţa balanța se echilibrează la o sumă mică. Acest lucru face ca turcul să exclame: „''Vezi, vezi, cum creştin creștin la creştin creștin trage''”. Barbu însuşi însuși s-a călugarit la Mănăstirea BistriţaBistrița, spre sfârşitul vieţii sfârșitul vieții sale, sub numele de Pahomie. În anul 1656 voievodul [[Constantin Şerban]] a donat o raclă de argint în care să fie așezate aceste sfinte moaște.

[[Constantin Brâncoveanu]] a donat şi și el mănăstirii un [[clopot]] cu o greutate de circa 800 kg, obiect de o mare valoare istorică, un policandru ornat cu ouă de struţstruț, lucrat la Viena, și [[icoană|icoana]] [[făcătorul de minuni|făcătoare de minuni]] a [[Ioachim şi și Ana|Sfintei Ana]]. Tot în timpul lui, biserica mănăstirii a fost restaurată şi și s-a efectuat o pictură nouă, adăugându-se [[pridvor]]ul dinspre apus.

În 1820 a fost reparat şi și zugrăvit întregul complex monahal, prin strădania Marelui Ban Grigore Brâncoveanu.

Sfântul lăcaș a fost puternic deteriorat în urma cutremurului din anul 1838, astfel încât mănăstirea a trebuit să fie complet rezidită între anii 1846-1855, în timpul domniei lui Gheorghe Bibescu şi și apoi a lui Barbu Ştirbei.

La 15 august 1855 a fost [[târnosire|sfinţităsfințită]] biserica cea mare a mănăstirii, cu [[hram]]ul [[Adormirea Maicii Domnului]]. Pictura noii biserici, construită în stil neogotic, a fost executată de renumitul pictor Gheorghe Tattarescu. [[Catapeteasma]] din lemn de tei, aurită, a fost realizată la Viena, adusă demontată în ţară şi țară și montată apoi în faţa fața [[altar]]ului sfântului lăcaşlăcaș.

==Arhitectonica Mănăstirii BistriţaBistrița==[[Imagine:ManastireaBistritaVL_(23).jpg|left|thumb|340 px|<center>Mănăstirea Bistriţa Bistrița - [[naos]]ul</center>]]Biserica Mănăstirii Bistriţa şi Bistrița și întregul complex [[monah]]al au fost reconstruite de mai multe ori, astfel încât în prezent nu se mai păstrează aproape nimic din aspectul iniţial inițial al [[ctitor]]iei boierilor Craiovești, cu excepţia excepția bisericii bolniţeibolniței, aflată în afară incintei, construită de banul Barbu Craiovescu, în anii 1520–1521.

Astfel, o primă refacere a avut loc după distrugerea din temelii a mănăstirii (1508-1509) de către Mihnea Vodă ''cel Rău''. În urma revenirii din pribegia lor în Transilvania, Craioveştii Craioveștii au refăcut mănăstirea.

În anul 1683 mănăstirea a fost din nou reparată. Întregul complex monahal a fost complet reconstruit în 1856, dându-i-se forma pe care o are şi și astăzi.

==Mănăstirea Bistriţa Bistrița - focar de aleasă cultură==De-a lungul timpului, Mănăstirea Bistriţa Bistrița a fost şi și un adevărat focar pentru cultura românească.

Astfel, viitorul domn [[Neagoe Basarab]], nepotul boierilor Craiovești, a fost printre primii veniți pentru a căpăta „în tinerețea lui, cunostințe de limbă și de literatură”<ref>Nicolae Iorga, ''Istoria Bisericii Româneşti şi Românești și a vieţii vieții religioase a Românilor'', Tipografia "Neamul Românesc", Vălenii de Munte, 1908</ref>.

Încă din secolul al XVII-lea la Mănăstirea Bistriţa Bistrița funcționa o școală, atestată documentar într-un manuscris al grămăticului Constantin din satul Corbeasa-Vâlcea: „''să se știe că am șezut la mănăstirea Bistrița ca să învățăm carte''”. Tot aici, de-a lungul timpului, au fost transcrise (copiate) numeroase cărți și hrisoave.

În 1620 [[ieromonah]]ul Mihail Moxa scrie aici ''Cronograful Țării Românești'', o primă „istorie universală” scrisă pe meleagurile româneştiromânești; acest manuscris a fost descoperit la Mănăstirea Bistriţa Bistrița în anul 1845.

Tot aici a scris Matei al Mirelor (un [[teolog]] erudit născut în Egipt, care a studiat la [[Constantinopol]] și Moscova, refugiat la Mănăstirea Bistriţa Bistrița în iarna anilor 1610 - 1611) o lucrare despre viața Sf. [[Grigorie Decapolitul]]. Lucrarea are şi și o prefață importantă pentru istoricii români, ea prezentând o cronică a războaielor lui [[Radu Șerban]], urmaşul urmașul lui [[Mihai Viteazul]].

==Mănăstirea Bistriţa Bistrița în prezent==

În anul 1984, prin străduința Preasfințitului Gherasim, [[episcop]]ul Episcopiei Vâlcei, Argeșului și Oltului, Mănăstirea Bistriţa Bistrița a fost reînființată, ca mănăstire de [[călugăr]]ițe. Au fost refăcute clădirile și, sub pretextul inființării unui muzeu al tipografiei şi și al unui centru de conservare şi și restaurare a bunurilor de patrimoniu (icoane şi cărţiși cărți), încet, încet, sfântul lăcaş lăcaș a fost repopulat.

După anul 1989, [[monah|viața monahală]] a căpătat noi valențe la Mănăstirea BistriţaBistrița. Din anul 1999, [[stareţstareț|stăreția mănăstirii]] a luat sub conducerea ei și [[Mănăstirea Arnota]], prin transformarea acesteia din mănăstire de călugări în mănăstire de maici.

Din 2003, în incinta Mănăstirii Bistriţa Bistrița s-a deschis şi și un Muzeu al tiparului şi cărţii bisericeşti și cărții bisericești vâlcene.

Mănăstirea Bistriţa Bistrița este inclusă în ''Lista monumentelor istorice din România'', având codul de clasificare VL-II-a-A-09666.

*[http://www.arhiram.ro/manastiri/manastirea-bistrita Arhiepiscopia Râmnicului - Mânăstirea BistriţaBistrița]

[[Categorie:Mănăstiri din România|BistriţaBistrița]]