Pentru aceasta, pâră mare au pornit împotriva lui, "numindu-l mare (vraci) şi vrăjitor şi spunând împăratului că Fanurie a ucis pe fiica lui cu vrăjile ca apoi să se prefacă că a înviat-o, ca astfel poporul să-L numească pe el împărat. Împăratul auzind s-a umplut de mânie şi strigând pe toţi sfetnicii lui şi pe cei necredincioşi, care toţi erau împotriva lui Fanurie, au hotărât să-i taie capul, dar fiind convins că e aşa de mare vrăjitor, a chemat pe toţi călăii cetăţii, şi a tras la sorti sorți pe trei, dintre cei mai aprigi, care nu-şi mâncau pâinea lor până nu-şi muiau mâinile în sânge.

După tăierea primului călău, din cer s-a pogorât o cunună de trandafir care s-a aşezat pe capul lui tăiat, umplându-se tot pământul de mireasmă, iar din trupul lui, (deşi cu puţin înainte vărsase sânge nevinovat, dar pentru credinţa lui şi întoarcerea lui la Hristos), a izvorât mir. Asemeni s-a întâmplat şi cu ceilalţi doi călăi. Trupurile lor au fost îngropate pe un maidan şi oricine cădea în tâlhării şi își întorceau ochii către locurile acestea, era scăpat.