Birocrați, interwiki, renameuser, Administratori
18.649 de modificări
Modificări
fără descrierea modificării
Dincolo de vechimea milenară a acestei aşezări, şi dincolo de atestările sale biblice vechi-testamentare, Schitopolisul din perioada bizantină (creștină) avea specificul că era încă puternic elenizat (elenizarea cetăţii începuse în a doua jumătate a sec. II î.Hr.), și filonul creştin din zonă era susţinut cu putere de memoria vie a Sfântului [[Ioan Botezătorul]] şi de un [[monahism]] viu. [[Moaşte]]le Sfântului Ioan Botezătorul, descoperite în zonă, erau adăpostite într-o biserică închinată lui, atestată în veacul al VI-lea<ref> Pierre Maraval, ''Lieux saints et pèlerinages d’Orient'', Éd. du Cerf, Paris, 2011, p. 286.</ref>, astfel încât Schitopolisul se afla pe traseul unora dintre închinătorii veniţi, unii de foarte departe, la Sfintele Locuri<ref>Agapie Corbu, op.cit.</ref>.
Monahismul din ţinuturile Schitopolisului are origini egiptene, de vreme ce primii monahi de aici despre care avem informaţii scrise sunt fugari veniţi din Egipt după dezlănţuirea, la anul 400, a prigoanei contra monahilor de către patriarhul Teofil al Alexandriei, acelaşi sumbru personaj care va juca rolul principal în depunerea şi exilarea Sfântului [[Ioan Gură de Aur]]. Printre cei aproape 80 de monahi refugiaţi în Schitopolis se aflau şi vestiţii [[pustnic]]i „Fraţii Lungi“ (patru frați de sânge), între care cei mai cunoscuți erau Dioscor şi Ammoniu, doi dintre aşa-zişii „Fraţi Lungi“, prieteni şi protejaţi ai Sfântului Ioan Gură de Aur. Ei aparţineau monahilor cultivaţi ce vieţuiau în [[Sketis]], denumiţi „origenişti“ de la o vreme, continuatori ai liniei duhovniceşti contemplative, aşa cum reiese că a fost trasată de Sfântul [[Antonie cel Mare]] în epistolele sale. Chiar dacă unii dintre aceşti monahi egipteni, după cum ne spune Sozomen<ref>Sozomen, ''Istoria bisericească'', 8, 13.</ref>, vor pleca după un an la Constantinopol, cei rămaşi au făcut ca sămânţa monahismului egiptean neptic şi cultivat să încolţească în pământul Schitopolisului, iar înclinaţia spre o teologie cultă şi deschisă culturii să însoţească mereu, ca o umbră, viaţa bisericească din capitala provinciei Palestina II<ref>Agapie Corbu, op.cit.</ref>. Astfel, istoricul Sozomen spune că mulți monahi trăiau în oraș sau în împrejurimile lui, având ca rucodelie facerea de frângii și coșuri din frunzele de palmier din pădurile din împrejurimi<ref>Sozomen, "Hist. ecclés.", VIII, 13</ref>.
După aşezarea primilor monahi, în jurul anului 400, o etapă importantă în evoluţia monahismului schitopolitan o reprezintă venirea ca episcop al cetăţii, prin 466, a lui Cosma, unul dintre primii ucenici ai lui Eftimie. După ce fusese diacon al bisericii Învierii, iar mai apoi stavrofilax, Cosma a devenit ulterior unul din horepiscopii patriarhului Iuvenalie. Lui i se datorează, în bună măsură, introducerea şi susţinerea în cetatea Schitopolisului a tradiţiilor monahale din pustia Iudeii, lucru care îl va fi atras aici în anul 500 pe Sfântul [[Sava cel Sfințit]]<ref>Viața Sfântului Sava, c. 33</ref>. Şederea până în anul 507 a marelui Cuvios în ţinutul Schitopolisului va lăsa urme care, pe lângă mănăstirea întemeiată de ucenicii săi, vor întraripa inimile localnicilor evlavioşi cu idealurile sfinţeniei întruchipate de el. În următoarele sale vizite, din 518 şi 531, Sfântul Sava găseşte în cetatea şi împrejurimile Schitopolisului o viaţă monahală bine înrădăcinată, precum şi o mănăstire organizată pe lângă casa episcopului. Toate acestea arată că „dimensiunea monahală şi pustnicească a creştinismului a penetrat Biserica Schitopolisului şi a exercitat o influenţă asupra populaţiei locale. Inscripţiile descoperite în cetate şi referinţele literare înfăţişează portretul unei Biserici care creşte şi se dezvoltă. A fost întemeiată printre populaţia de limbă aramaică, condusă de un episcopat educat în cultura elenistă, iar apoi, treptat, a ajuns să fie dominată de latura pustnicească a creştinismului, răspândită de monahi.“<ref> J. Binns, ''Ascetics and Ambassadors of Christ. The monasteries of Palestine, 314-631'', Oxford, 2002, p. 147</ref>
În secolul al VI-lea existau la Schitopolis patru biserici, închinate sfinților: [[Apostolul Toma]], [[Ioan Botezătorul]], Procopie mucenicul (8 iulie) și Vasile mucenicul (5 iulie și 28 iunie).
==Personalități creștine din Schitopolis==
Printre personalitățile creștine ilustre din Schitopolis se numără<ref>După: http://en.wikisource.org/wiki/Catholic_Encyclopedia_%281913%29/Scythopolis</ref>:
*Sfântul mucenic Procopie (prăznuit la [[8 iulie]]), care aparținea clerului cetății, după cercertările hagiologului <ref>H. Delehaye, "Les Légendes hagiographiques", Paris, 1905, 144-6</ref>;
*Asterius, comentator al Psalmilor în secolul al IV-lea și citat cu laude de sfântul Ieronim; *Iosif, evreu de la școala talmudică din Tiberias convertit la creștinism, a trăit mai mulți ani la Schitopolis<ref>http://nominis.cef.fr/contenus/saint/12643/Saint-Joseph-de-Palestine.html</ref>
*Sfântul [[Chiril din Schitopolis]], monah și istoric al monahismului în Palestina vremii sale.
*sfinţii părinţi Afrodisie, Leontie, Antonie, Mel, Valerian şi Macrovie şi a mulţimii celor ce împreună cu ei au mărturisit în Schitopoli, în Palestina (prăznuiți la [[4 mai]])*Sfântul Vasile și sfinţii şaptezeci de Mucenici din Schitopolis (prăznuiți la [[28 iunie ]] și [[5 iulie]])*Sfânta muceniță Marato fecioara (prăznuită la [[12 noiembrie]]) În secolul al VI-lea existau la Schitopolis patru biserici, închinate sfinților Toma, Ioan Botezătorul, Procopie mucenicul (8 iulie) și Vasile mucenicul (5 iulie și 28 iunie). Many monks lived in the town and its environs, occupied in making baskets and fans from the palms in the neighboring forests (Sozomen, "Hist. ecclés.", VIII, 13); with them the four Tall Brothers took refuge when expelled from Egypt by the patriarch Theophilus for so called origenist ideas.
==Surse==