Deschide meniul principal

OrthodoxWiki β

Modificări

Clement al Alexandriei

1.575 de octeți adăugați, 5 august 2014 20:23
Surse și note
==Viaţa==
Clement s-a născut în Egipt (''Stromata'', i. 1), dacă ne luăm după numele său; mai degrabă, Alexandria a fost [[Eparhie|episcopia]] sa. [[Epifanie Scolasticul]] spune în secolul al VI-lea că Atena este locul de naştere al lui Clement iar acest lucru este susţinut de acurateţea cu care vorbea limba greacă clasică. Se pare că părinţii săi erau păgâni înstăriţi, cu o oarecare prestanţă pe scara socială. Calitatea educaţiei sale este evidenţiată prin faptul că el citează în mod constant din poeţii şi filozofii greci. Clement a călătorit prin Grecia, Italia, Palestina şi Egipt. El a devenit colegul lui Pantenus, liderul [[Şcoala Catehetică din Alexandria|Şcolii Catehetice din Alexandria]] şi probabil cel care l-a convertit pe Clement la [[creştinism]] şi căruia, până la urmă, i-a succedat la conducerea celebrei şcoli. Cel mai cunoscut discipol al său a fost [[Origen]] (care a fost condamnat la [[Sinodul V Ecumenic]]. În timpul [[Persecuţii împotriva creştinilor|persecuţiilor lui Septimius Severus]] (202 sau 203) Clement şi Alexandru, [[episcop]] de Flaviada, au căutat refugiu în Capadocia iar după aceea în [[Ierusalim]], de unde a dus o scrisoare în [[Antiohia]] în 211. După acestea, Clement a murit cândva în următorii cinci ani fără să se reîntoarcă în Egipt.
==Activitatea literară, teologică și filosofică==
Trilogia sa, din care principalele părţi păstrate se interconectează prin scop şi mod de tratare, este formată din ''Protrepticus'' ("Poveţe către greci"), ''Paedagogus'' ("Învăţător") şi ''Stromata'' (''Stromatele'' - "Diverse"). În aceasta, pentru prima dată, Clement încearcă pentru credincioşi să aşeze Creştinismul în formele tradiţionale ale literaturii seculare. ''Protrepticus'' constă dintr-o introducere care îl invită pe cititor să asculte nu legendele mitice ale zeilor ci "cântecul cel nou" al [[Iisus Hristos|Logosului]] (care este Hristos), începătorul tuturor lucrurilor şi creatorul lumii. El denunţă nebunia idolatriei şi misteriilor păgâne, neruşinarea practicilor pederaste ale grecilor şi ororile sacrificiilor păgâne. Clement argumentează că pe când poeţii şi filozofii greci doar presupun adevărul, profeţii arată calea directă spre [[Soteriologie|mântuire]]; iar acum Logosul divin vorbeşte prin propria sa persoană pentru a trezii tot ceea ce este bun în sufletul omului şi pentru a-l conduce spre nemurire. Aşezând astfel o fundaţie în privinţa [[Cunoaştere|cunoaşterii]] adevărului dumnezeiesc, el trece în ''Paedagogus'' la descrierea [[Etică|eticii]] creştine. Structura lucrării sale nu îl împiedică să preia mari părţi de material din stoicul Musonius Rufus, maestrul lui Epictetus; dar pentru Clement, pedagogul real este Logosul încarnat.
Prima carte tratează despre bazele religioase ale [[Morală|moralei]] creştine, iar a doua şi a treia despre cazuri individuale de conduită. Cât despre Epictetus, [[virtuţi]]le adevărate se arată ele înseşi în dovezile externe printr-un mod de viaţă natural, simplu şi moderat. ''Stromata'' merge mai departe şi vorbeşte despre perfecțiunea vieţii creştine prin introducerea în cunoaşterea deplină. Prima dintre aceste lucrări se adresează neconvertiţilor, a doua celor proaspăt convertiţi iar a treia se adresează credincioşilor vechi. Pe baza [[Sfânta Scriptură|Scripturii]] şi [[Sfânta Tradiţie|Tradiţiei]], Clement încearcă să facă o prezentare a credinţei creştine care să răspundă la toate întrebările puse de cei învăţaţi. Clement îşi intitulează această lucrare ''Stromateis'', adică "peticire", deoarece tratează o foarte mare diversitate de subiecte. El intenţiona să facă o singură carte pe această temă; fără să atingă toate subiectele pe care şi le-a propus, cel puţin şapte cărţi au ieşit de aici. Absenţa anumitor subiecte promise categoric îi fac pe savanţi să se întrebe dacă nu cumva a scris şi o a opta carte, aşa cum precizează [[Eusebiu de Cezareea|Eusebiu]] (VI. xiii. 1) şi ''Florilegia'', fiind făcute numeroase încercări de a identifica această a opta carte în tratate scurte sau fragmentare care sunt conţinute în fragmentele păstrate. În orice caz, "fragmentele" şi "selecţiile" care împreună cu un tratat de metodă logică sunt desemnate ca fiind a opta carte într-un manuscris singular din secolul al XI-lea numit ''Stromata'', nu fac parte din lucrarea ''Hypotyposes'' despre care se ştie că este scrisă de Clement. Această lucrare conţine comentarii scurte la paragrafe selectate din întreaga Biblie, aşa cum se poate vedea în fragmentele păstrate de Oecumenius şi în versiunea latină a comentariului la epistolele soborniceşti făcute la solicitarea unui anume Cassiodorus.
În afară de trilogia de mare întindere, o altă lucrare importantă păstrată a lui Clement este tratatul "Cine este bogatul care se va mântui?" care se bazează pe [[Evanghelia după Marcu|Marcu]] 10, 17-31. Acest comentariu prezintă principiul că nu posedarea de bunuri trebuie condamnată ci abuzul de ele sau întrebuințarea lor greșită.
==Acuzaţii de erezie==
După spusele lui Clement, deşi dumnezeirea lui Hristos lucrează la crearea lumii, Fiul Însuşi este neschimbător, suficient sieşi şi incapabil de suferinţă. După spusele lui Clement, acestea sunt calităţile caracteristice ale esenţei divine. Deşi Logosul este cel mai aproape de Tatăl, ale cărui puteri le reia în El Însuşi, pentru Clement atât Fiul cât şi Duhul sunt "prima putere creată şi primul creat"; ele formează cea mai înaltă treaptă pe scara fiinţelor inteligente; de asemenea, Clement distinge între Fiul-Logos şi Logos care este neschimbător şi imanent în Dumnezeu. Din cauza acestor declaraţii, mai târziu [[Fotie]] îl va acuza că "l-a degradat pe Fiul la nivelul unei creaturi." Separat de lume ca principiu al creaţiei, Logosul încă este în ea ca principiu călăuzitor. Astfel, o viaţă naturală este o viaţă în conformitate cu voinţa Logosului. De asemenea, Clement a fost acuzat de [[dochetism]] în învăţăturile sale despre [[Întrupare]]. După spusele sale, trupul lui Hristos nu avea nevoi omeneşti, aşa cum reiese din următoarele pasaje din ''Stromateis'' care îi refuzăîn refuză în mod clar lui Hristos umanitatea deplin:
:''Cât Îl priveşte pe Mântuitor, totuşi, este ridicol să presupui că acest trup cerea, ca trup, ajutorul necesar pentru întreţinerea sa. Pentru că El mânca nu de dragul trupului, care îşi avea continuitatea cu o putere sfântă, ci pentru a nu-i smintii pe alţii''
:''în prezenţa Sa se putea întâmpla să gândeşti altfel despre El, la fel cum după ceva timp cineva a bănuia că El apărea pur şi simplu ca o fantomă. El era în general liniştit; şi nici un fel de sentiment nu Îl tulbura, indiferent dacă era un sentiment plăcut sau de durere''{{ref|2}}
În schimb, Hristosul lui Clement este un doctor supranatural; El nu este supus trupului omenesc plin de durere. Vindecarea pe care El o oferă este transmiterea ''gnozei'' mântuitoare, care conduce oamenii de la păgânism către credinţă şi de la credinţă către cea mai înaltă stare de înţelepciune. Această filozofie a adevărului conţine în ea însăşi eliberarea de păcat şi realizarea virtuţilor. Aşa cum orice păcat îşi are originea în ignoranţă, tot aşa cunoaşterea lui Dumnezeu şi îndumnezeirea este urmată de prosperitate. Clement accentuează în combaterea gnosticilor libertatea oricui de a face bine (lucru pentru care el însuşi a fost numit semi-pelagian).
De asemenea, mulţi au minimalizat influenţa lui Clement asupra Bisericii: "Clement nu a avut o influenţă notabilă asupra cursului teologiei în afara influenţei sale personale asupra tânărului Origen"{{ref|1}}.
 
==Locul său în Tradiţia creştină==
 
Deşi recunoscut şi respectat ca [[teolog]], Clement din Alexandria nu apare în [[sinaxar]]ele ortodoxe. Acesta a scris în perioada pre-[[Sinodul I Ecumenic|niceeană]], într-o vreme când scriitorii creştini au făcut numeroase încercări de a da o formulare sistematică a credinţei creştine, nu toate reuşite, în ciuda strădaniilor sincere ale autorilor.
 
Nu se ştie dacă a fost vreodată [[proslăvire|canonizat]], însă acesta este cazul majorităţii sfinţilor creştini din primele veacuri, când nu existau proceduri de canonizare bine stabilite.
 
De aceea, în timp ce majoritatea autorilor ortodocşi îl cunosc pe Clement Alexandrinul ca teolog, unii îl numesc şi sfânt. În alte tradiţii creştine el este cinstit explicit ca sfânt, ca de exemplu în [[Biserica din Alexandria (coptă)|Biserica coptă a Alexandriei]] (nu apare însă nici aici în sinaxar), în [[Biserica Romano-Catolică]] (cu pomenirea pe [[4 decembrie]]) şi în cea anglicană ([[5 decembrie]]).
==Citat==
:''Cuvântul lui Dumnezeu s-a făcut om pentru ca tu să poţi învăţa de la Om cum se poate ca omul să devină Dumnezeu.''
 
,,Dumnezeu este Absolutul transcendent până în acel punct în care Logosul se găseşte deasupra unuia şi a monadei” (Pedagogul cartea I, cap.8).
 
 
,,O minune plină de taină, Unul este Tatăl-Universului, Unul este Cuvântul Universului, Unul este Duhul cel Sfânt, Unul şi acelaşi pretutindeni” (Pedagogul cartea I, cap.3).
 
 
,,noaptea şi ziua până în cea din ultimă zi trebuie să aduci laudă şi mulţumire Unicului Tată şi Fiu, Fiului şi Tatălui, Fiului împreună cu Tatăl moştenitor”.
==Legături externe==
*en: [http://www.piney.com/MuClement.html#P2694_785619 "Exhortation to the Heathens", by Clement of Alexandria]*en: [http://www.earlychristianwritings.com/text/clement-stromata-book1.html "The Stromata, or Miscellanies", by Clement of Alexandria]*en: [http://www.newadvent.org/fathers/0209.htm "The Paedagogus", by Clement of Alexandria]*en: [http://www.coptic.net/articles/ClementOfAlexandria.txt Clement of Alexandria (CoptNet article)]*en: [http://www.stathanasius.miss.on.coptorthodox.ca/Menu/Patrology/SchoolOfAlexandria/DeansClement.htm The Deans of the School of Alexandria - St. Clement]*en: [http://www.earlychurch.org.uk/clementalex.php Clement of Alexandria @ EarlyChurch.org.uk]*en: [http://www.earlychristianwritings.com/clement.html Online Text for Clement of Alexandria]*en: [http://www.ccel.org/fathers2/ANF-02/anf02-49.htm Clement of Alexandria - Ante-Nicene Fathers, Vol. II (CCEL)]*en: [http://www.ntcanon.org/Clement.shtml Clement of Alexandria and Development of the Canon of the New Testament]
==Surse și note==
*{{Notă|2}} From Jurgens, William A., ''The Faith of the Early Fathers, Volume 1.''Collegeville, MN:The Liturgical Press, pg. 184. Copyright 1970, The Order of Saint Benedict, Inc., Collegeville, MN. Printed in the United States of America. ISBN 0-8146-0432-3.
[[Categorie:Scriitori bisericeştibisericești]]
[[Categorie:Teologi]]
[[en:Clement of Alexandria]]
2.314 modificări