5.288 de modificări
Modificări
ortografie
#cea de a doua perioadă începe în anul 815 și ia sfârșit în anul 843 d.Hr., când binecredincioasa împărăteasă [[Teodora (împărăteasa)|Teodora]] a pus capăt definitiv ofensivei iconoclaste.
[[Iconoclasm|Iconoclaștii]] erau susținuți atât din interiorul, cât și din afara Bisericii. Din afara Bisericii, o anumită influență par a fi avut ideile [[iudaism|iudaice]] și ale [[islam|musulmanilor]] despre reprezentarea lui Dumnezeu. Astfel, este important să amintim că, imediat înainte de prima răbufnire iconoclastă, califul musulman Yezid poruncise îndepărtarea tuturor icoanelor de pe teritoriile stăpânite de el. Înăuntrul Bisericii existase dintotdeauna o perspectivă mai "puritană" care considera orice reprezentare ca sursă latentă de idolatrie. Iconoclaștii "nu au reușit să înțeleagă pe deplin sensul Întrupării" atunci când au refuzat icoanele. Căzând în dualism, ei considerau că întreaga materie era un lucru josnic, considerând că ceea ce este spiritual trebuie să fie nematerial; astfel, ei își doreau o religie eliberată de orice contact cu materia. Dar o astfel de perspectivă se îndepărtează de la înțelesul profund al Întrupării, întrucânt întrucât nu lasă loc umanității lui Hristos sau pentru faptul că El avea un trup; această eroare îi lega implicit de celelalte controverse cu privire la Persoana lui Hristos, abordate la precedentele [[Sinoade Ecumenice]]. Iconoclaștii uitau că atât trupul, cât și [[suflet]]ul au nevoie de [[mântuire]] și de [[îndumnezeire]].
Poziția [[iconodul]]ă a avut câștig de cauză, în cele din urmă, în mod paradoxal prin intermediul operei Sfântului [[Ioan Damaschin]] (759-826), care trăia într-o zonă controlată de musulmani. El răspundea la acuzațiile iconoclaștilor astfel:
:''Cu privire la învinovățirea de idolatrie: icoanele nu sunt idoli, ci simboluri, astfel că, atunci când cineva venerează o icoană, nu se face vinovat de idolatrie. El nu se adoră simbolul, ci doar îl venerează. O astfel de închinare nu e adresată lemnului sau culorii sau pietrei, ci persoanei zugrăvite. Astfel, este arătată o oarecare cinstire lucrurilor materiale, dar adorare Îi datorăm doar lui Dumnezeu''.
:''Noi nu facem ascultare față de natura lemnului, ci aducem cinstire și închinare Aceluia Care a fost răstignit pe Cruce... Atunci când cele două lemne se împreunează în chipul Crucii, cinstesc chipul acestora din cauza lui Hristos care a fost răstognit răstignit pe Cruce; dar dacă cele două lemne sunt separate, le arunc pe foc și le ard'''. '''—Sf. Ioan Damaschin'''
== Decizia Sinodului ==
