Modificări

Marea Schismă din 1054 a marcat o ruptură fără precedent între Biserica apuseană și cea răsăriteană, fiind resimțită ca un eveniment dureros de către majoritatea creștinilor. Foarte mulți credincioși sperau însă într-o reunire a Bisericilor și într-o comuniune asemenea celei din timpurile patristice. „''Nu cred că greșelile latinilor sunt așa de multe și atât de grave, încât să poată motiva o schismă între Biserici''”, spunea Teofilact al Bulgariei (+ 1108), iar egumenul cunoscutei mănăstiri italiene de la Monte Casino, Bruno de Segni spunea pe la 1150: „''Credem cu tărie că în ciuda tuturor diferențelor de tradiție și de obiceiuri, între Biserici poate exista o singură familie legată indisolubil de capul ei, Hristos, după care prin credința în El formează și Biserica un singur trup''”<refname="Rămureanu">Rămureanu, I., Șesan, M., Bodogae, T., ''Istoria Bisericească Universală'', vol. II, București, 1993</ref>.

La doi ani după începutul primei cruciade, papa Urban al II-lea a convoacat convocat un sinod la Bari (1098), unde, în urma pledoariei lui Anselm de Canterbury în favoarea lui ''[[Filioque]]'', s-a hotărât excomunicarea împotriva celor care ar fi negat această dogmăformulare dogmatică. <ref name="Rămureanu"/> Acest fapt a ridicat noi obstacole în calea unei reconcilieri a Bisericilor.