14.992 de modificări
Modificări
→Implicarea în deciziile Sinodului al VII-lea ecumenic: completări
[[Imperiul Roman de Răsărit]] era zguduit de [[Iconoclasm|criza iconoclastă]], care începuse încă din timpul împăratului Leon al III-lea ''Isaurianul'' (717-741). Acesta dăduse, în anul 726, un edict împotriva sfintelor [[Icoană|icoane]]; un alt edict, și mai dur, din anul 730, prevedea nu doar distrugerea sfintelor icoane, ci şi a sfintelor [[moaşte]]. Creștinii [[iconodul]]i s-au opus cu tărie acestor edicte; cei mai iluștri [[teolog]]i și [[episcop]]i dintre aceștia au fost Sf. [[Ioan Damaschin]], Sf. [[Teodor Studitul]], Patriarhul [[Gherman I al Constantinopolului]] şi Papa [[Grigorie al III-lea al Romei]].
La inițiativa Drept-credincioasei împărătese [[Irina Împărăteasa|Irina]] (care era iconodulă) a fost convocat un [[Sinod Ecumenic]], ale cărui lucrări s-au desfășurat la Niceea între [[24 septembrie]] şi [[13 octombrie]] 787 (motiv pentru care mai este cunoscut și sub numele de „Al doilea Sinod Ecumenic de la Niceea”). La sinod au participat circa 350 de episcopi ortodocşi(în final numărul acestora crescând până la 367), lucrările fiind prezidate de Sf. [[Tarasie al Constantinopolului|Tarasie]] [[Mărturisitor]]ul.
Respectând tradiția episcopilor Romei de a nu participa în persoană la sinoadele ecumenice, Adrian I și-a trimis reprezentanți la Niceea. Conform mandatului primit, aceștia au susținut condamnarea [[iconoclasm]]ului ca fiind o [[erezie]] şi restabilirea cultului sfintelor icoane.În final, sinodul a condamnat iconoclasmul ca fiind o [[erezie]] şi a restabilit cultul sfintelor icoane. Papa Adrian I a avut însă mari probleme în a face respectate hotărârile celui de-al doilea Sinod Ecumenic de la Niceea în [[eparhie|eparhiile apusene]] care se aflau sub autoritatea sa. Carol cel Mare, din motive în primul rând politice (rivalitatea cu [[Imperiul Roman de Răsărit]]), nu era de acord în totalitate cu deciziile sinodale din 787, instigându-i la nerespectarea acestor decizii pe episcopii din teritoriile ocupate de franci. La obiecțiile lui Carol cel Mare, exprimate în ''Libri Carolini'', Adrian a răspuns cu o scrisoare demnă și prolixă (''grandis et verbosa epistola'') prin care își argumenta poziția sa iconodulă și cerea cu fermitate respectarea deciziilor luate la Sinodul Ecumenic din 787.<ref>Edward Gibbon, ''History of the Decline and Fall of the Roman Empire'', Vol. 5, Kessinger Publishing, 2004, p. 37. ISBN 1-4191-2419-6</ref>
==Relaţiile cu Patriarhia Ecumenică a Constantinopolului==
