Modificări

În vremea când era un [[pustnic|sihastru]] trăind în Peninsula Sinai, Sfântul Ioan era cunoscut pentru [[smerenia]] și [[ascultarea]] sa, precum și pentru [[înţelepciunea]] și [[discernământ]]ul său (obținute printr-o îndelungată experiență spirituală). Avea o reputație de foarte bun cunoscător în ceea ce privește modul în care trebuie dusă o viață duhovnicească. Sfântul [[Ioan din Rait|Ioan]], [[egumen]] al Mănăstirii Rait, i-a cerut într-o zi Sfântului Ioan Scărarul (cunoscut și ca Ioan din Sinai) să scrie lucrurile pe care le cunoștea într-o carte. La început, Sfântul Ioan Scărarul ezita ezită să-și asume o astfel de sarcină, dar în cele din urmă a ascultat rugămintea egumenului din Rait și a început să scrie ''Scara'' (mai târziu numită ''Scara sfintelor nevoințe ale desăvârșirii''). Sfântul Ioan a primit numele de "Scărarul" (Climax sau Climacus, adică "al Scării") datorită lucrării sale. Scrierea''Scării'' a fost comparată mai târziu în [[monahism]] cu primirea Legii pe muntele Sinai de către Sfântul [[Profet|prooroc]] [[Moise]].

Această lucrare a fost folosită mai întâi de monahi. Până în zilele noastre, aceștia o citesc în special în timpul [[Postul Mare|Postului Mare]]. Este una din scrierile recomandate în perioadele de [[post]] și pentru cei care mai sunt "în lume", însă numai cu precauție și sub sfătuirea unui Părinte duhovnicesc<ref>Un exemplu de citire a Scării pentru cei din lume este lucrarea Părintelui John Mack, ''O tîlcuire pentru cei din lume a „Scãrii” „Scării” Sfîntului Ioan Scãrarul''Scărarul, Editura Teognost, 2002, ISBN: 973-85376-4-9 </ref>. Această lucrare și-a lăsat amprenta asupra vieților multor sfinți precum Sf. [[Teodor Studitul]], Sf. [[Serghie de Radonej]], Sf. [[Iosif de Volokolamsk]], Sf. [[Petru Damaschinul]], Sf. [[Teofan Zăvorâtul]] și mulți alți părinți duhovnicești.

Scopul tratatului este de a fi un ghid în urmarea unei vieți închinate întru totul lui Dumnezeu. Metafora scării, asemănătoare cu cea din viziunea Patriarhului Iacov, este folosită pentru a descrie modul în care cineva poate urca spre Împărăția CerurulorCerurilor, începând cu renunțarea la lume și sfârșind în Rai, împreună cu Domnul. Lucrarea este împărțită în treizeci de capitole, fiecare ocupându-se de un păcat sau de o virtute anume. Inițial, capitolele erau numite ''logoi'', dar astăzi sunt mai cunoscute ca "trepte". Conținutul, ca și în cazul Legilor primite de Moise, nu cuprinde în primul rând reguli, reglementări de tot felul, ci mai ales observații asupra practicilor existente. Adesea, limbajul folosit este metaforic, pentru a ilustra mai bine natura păcatului sau a virtuții. În ansamblu, tratatul urmează o linie pogresivăprogresivă, pornind de la renunțarea la lume către sfârșitul care este viața trăită întru iubirea lui Dumnezeu.

'''Leastviţa''' este denumirea sub care a circulat în Ţările Române până în perioada modernă scrierea Sfântului [[Ioan Scărarul]], ''Scara dumnezeiescului urcuş'', mai cu seamă în urma traducerii făcute de Sfântul Varlaam, traducerea cu cea mai largă răspandire răspândire şi având impactul cel mai puternic în epocă.

În Ţările Române, lucrarea ce a fost cunoscută sub denumirea de ''Leastviţa'' a avut o mare răspândire şi un impact deosebit, motivul scrierii fiind zugravit zugrăvit pe pereţii mănastirilor mănăstirilor [[Suceviţa]] si şi [[Râşca]]. De asemenea este prezent în sculptura stâlpilor de la case sau în ouăle încondeiate. În secolul al XX-lea' Constantin Brâncuşi foloseşte motivul ''Leastviţei'' pentru [[Coloana Infinitului]] de la Târgu Jiu. Motivul rămâne actual, numeroşi artişti plastici şi meşteri populari continuă să-l foloseascafolosească.

Pătrundera Pătrunderea scrierii în Ţările Române s-a făcut prin manuscrisele greceşti, dar cel mai probabil prin traducerile slavone. Manuscrisele în limba slavonă s-au pastrat păstrat din secoluul secolul al XV-lea. De aici provine şi denumirea de "Leastviţa" sau "Lestviţa". Unii cercetători sunt de părere ca că "Scara" a pătruns prin manuscrisele greceşti mult mai devreme şi de aici a fost tradusă direct în limba românaromână. Aceasta se explică prin receptivitatea culturii româneşti faţa de modelul bizantin. Popularitatea ei trebuie să fi fost mare, de vreme ce Î. P. S. Mitropolit Corneanu afirmă că "episcopi şi călugaricălugări, voievozi şi înalţi demnitari, târgoveti târgoveţi şi săteni, bărbaţi şi femei, toţi au citit cu acelaşi nesaţ stepenele (treptele) suitoare către cer ale Lestviţei". Familii de creştini păstrau în casele lor ''Leastviţa'' alături de Sfânta Scriptură sau Cartea de rugăciuni. În ''Învăţaturile Învăţăturile lui Neagoe Basarab către fiul sau său Teodosie'' întâlnim de în nenumărate rânduri referiri la Cuviosul Ioan ScararulScărarul.

Prima traducere cunoscută a ''ScariiScării'' in în limba româna română aparţine Mitropolitului Varlaam(?-1657), canonizat de B. O. R. în anul 2007, la 350 de ani de la moartea sa, , făcută pe când era călugăr la mănăstirea Secu(1602-1613). Varlaam traduce într-o limbă vie, aceea care se vorbea pe vremea lui în nordul Moldovei şi nu urmează servil topica originalului:

Deşi nu s-a tipărit, a avut o largă circulaţie în copii manuscrise. Reprezintă un moment de cotitură, căci dă un puternic avânt isihasmului românnescromânesc, făcandufăcându-l de aici înainte accesibil şi laicilor. Deşi s-a crezut iniţial că Varlaam a tradus după un manscris manuscris slavon, s-a demonstrat că sursa a constituit-o manuscrisul neogrec al lui Maximos Margunios.

===Importanţa ''Leastviţei'' în renaşterea ''Isihasmului'' isihasmului în Ţările Române===

Deşi ''[[Isihasmul]]'' pătrunde în Ţările Române înca încă din secolul al XIV-lea, a avut o răspandire răspândire mai mult în rândul monahilor şi sihaştrilor. Mitropolitul Tit Simedrea arata ca arată că spiritualitatea filocalică patrunde pătrunde mult mai devreme, prin călugării români ce s-au nevoit la [[Muntele Athos]]. Mitropolitul scoate la iveală faptul că în jurul Cuviosului [[Grigorie Sinaitul]] s-au nevoit şi călugari călugări români.

Dar numai prin traducerea Mitropolitului Varlaam, ''Leastviţa'' devine accesibila accesibilă în limba romana română şi astfel cunoscută de cât mai mulţi cititori. De altfel , traducerea s-a facut făcut dintr-o necesitate. În secolul al XVII-lea, puţini mai cunoşteau limba slavonă, cu atât mai puţin limba greacă. Prin aceasta această traducere, ''isihasmul'' românesc se răspândeşte în popor, dovadă fiind folosirea motivului ''Leastviţei'' la încondeierea ouălor sau la sculparea sculptarea stâlpilor de la case.

===Importanta Importanţa ''Leastviţei'' in în particularizarea ''Rugăciunii lui Iisus''===Popularitatea pe care Cuviosul Ioan Scararul Scărarul a cunoscut-o in în Ţările Române i-a facut făcut pe unii să creadă că ''Rugăciunea lui Iisus'' ar fi circulat aici, mai mult ca în altă parte, sub forma monologică (monologhistos), conform recomandarii recomandării Cuviosului din Cuvântul al XXVIII:

''"Nu te porni la vorbărie, ca nu cumva prin căutarea cuvintelor să ţi se împraştie împrăştie mintea. Un cuvânt al vameşului a făcut pe Dumnezeu îndurator îndurător şi un cuvânt spus cu credinţă a mântuit pe tâlhar. Multă vorbărie în rugăciune pricinuieşte minţii năluciri şi împraştiereîmprăştiere. Iar un singur cuvânt (Iisus) o adună"''. Rugaciunea monologica Rugăciunea monologică este puţin răspândită, e de părere Kallistos Ware:''"Formula verbala verbală poate fi scurtată. . . sau chiar numai "Iisuse", deşi această ultimă formulă e mai puţin răspândita"''.

Se pare că forma monologica monologică ar constitui idealul în rugaciunea rugăciunea lui Iisus, conform viziunii Cuviosului ''[[Calist Catafygiotul]]'' care este de părere că ''"atunci când mintea este împărită împărţită între multe, sau cel puţin între două, nu vede pe Cel ce e simplu Unul"''. Dupa După Cuviosul ''Calist Angelicude'' acest ideal nu poate fi atins decât de cei care au inaintat înaintat în dragoste pentru Hristos:

''"Rugaciunea Rugăciunea aceasta facută făcută cu luare aminte, fără gândul la ceva prin cuvintele:Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu", înalţă mintea în chip nematerial şi cu totul negrăit spre însuşi Domnul cel pomenit, iar prin :"miluieşte-mă pe mine" o face să se întoarcă la ea însăşi, nesuferind să nu se roage pentru sine. Dar cel ce a înaitat înaintat în dragoste, se indreaptă îndreaptă prin experienţă numai spre Domnul, pentru că a luat încredinţare despre lucrul al doilea(despre iertare)"''.<ref>Calist Catafygiotul'',Despre viaţa contemplativă'',in în ''Filocalia sfintelor nevoinţe ale desăvârşirii'',vol. VIII</ref>

Lucrarea lui Varlaam se distinge printr-un suflu umanist. Este o lucrare de atitudine orientată în direcţia sprijinirii luptei pentru păstrarea integritaţii integrităţii spirituale şi teritoriale, pentru păstrarea valorilor Ortodoxiei în faţa expansiunii islamului sau a influenţelor catolice şi protestante. După Liliana Botez, traducerea ''Leastviţei'' a fost făcuta de Varlaam după o lungă chibzuinţa şi a avut un scop bine definit, făcand făcând parte din planul defensiv al mitropolitului în faţa presiunilor reformator-calvine, a celor unionist-catolice, precum şi împotriva jugului otoman.<ref>Liliana Botez,Varlaam,''Scara'' în ''Crestomaţie de literatură româna veche'''''</ref> Mai târziu, când presiunile reformator-calvine se vor înteţi, Varlaam va trece la radactarea redactarea unei lucrări ofensive. Astfel, ca reacţie împotriva planului de calvinizare a românilor din Ardeal de catre către principele Rakoczi I, va redacta în anul 1645, lucrarea polemică antireformă ''"Răspuns împotriva catihismusului calvinesc''".

Două secole mai târziu, asemenea lui Varlaam, Teofan Zăvorâtul va face acelaşi lucru înrîntr-un monent moment de cumpană cumpănă al Ortodoxiei ruse, când aceasta era supusă presiunilor reformator-unioniste şi protestante. Dând dovadă de o viziune extraordinară, eremitul Teofan şi monahii de la manastirea mănăstirea Optina vor traduce într-o limba limbă rusă vie şi accesibilă pe Cuviosul Ioan Scărarul împreună cu alţi Sfinţi părinţi ai ''Filocaliei'', publicând lucrarea în cinci volume , în anul 1877. Efectele au fost de neimaginat. Ia naştere mişcarea slavofilă de intoarcere întoarcere a Ortodoxiei ruse către ea însaşiînsăşi, îşi fac apariţia pelerinii ruşi, nebunii pentru Hristos, care mai târziu vor face obiectul unui subcapitol al hagiografiei populare ruseşti.

Traducerea făcută de Varlaam a reprezentat un moment de cotitură în Ortodoxia românească şi a fost de actualitate cel puţin un secol. De abia în 1766, la mănăstirea Putna, va fi facută făcută o nouă traducere din slavonă de catre către Vartolomeu Măzăreanu, o traducere care a încercat să ţina ţină pasul cu evoluţia limbii române. O alta altă traducere o gasim găsim într-un manuscris din secolul al XVIII-lea, facută făcută la mănăstirea Căldăruşani după un model slav. Au existat şi traduceri. Toate acestea au fost sub nivelul traducerii lui Varlaam, denaturând originalul grecesc. O interesanta interesantă traducere după un original grecesc o realizează spre sfarşitul sfârşitul secolului al XVIII-lea iluministul Samuil Micu Clain(1745-1806). O incercare încercare de a traduce, pe cât se poate de fidelă este cea a învaţatului învăţatului ieromonah Macarie de la Cernica, care o termină în anul 1782, fără să o poată tiparitipări.

*''Scara Sfântului Ioan Scărarul şi învăţaturile învăţăturile lui Ava Dorotei'', în ''Filocalia sau Culegere din scrierile Sfinţilor Părinţi care arată cum se poate omul curaţi, lumina şi desăvârşi'', Ed. Institutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă, Bucureşti, 1980.