Sfântul [[Ioan Botezătorul]] a fost ultimul dintre [[prooroc]]i, înainte-mergător şi botezător al Domnului nostru [[Iisus Hristos]], „cel mai mare dintre cei născuţi dintre femei” (Mt 11.11, Lc 7.28), aşa cum îi spune Mântuitorul. Iisus mai afirmă că el nu este nici o „trestie clătinată de vânt”, nici un „om îmbrăcat în haine moi” (Mt 11.7-8), indicând astfel caracterul neclintit și auster al profetului.
==Naşterea==
Naşterea Sfântului Ioan a fost ea însăşi o minune. Părinţii Sfântului Ioan, preotul şi proorocul [[Zaharia]] şi [[Elisabeta]] , din neamul lui [[Aaron]], au ajuns la bătrâneţe fără să aibă copii, lucru ruşinos în rândul poporului evreu în acea vreme. Amândoi s-au rugat fierbinte lui Dumnezeu multă vreme ca să le dăruiască un copil. Într-o zi, pe când Zaharia slujea în templu, un înger i-a vestit că soţia lui urma să nască un copil. Zaharia s-a îndoit de spusele îngerului, căci datorită vârstei înaintate nu credea să mai poată avea copii. Drept pedeapsă pentru necredinţa lui, Zaharia a rămas mut până când s-a săvârşit ceremonia tăierii-împrejur, cu punerea numelui pruncului.
Elisabeta era mătuşă sau verişoară a [[Maica Domnului|Maicii Domnului]]. Şi ei i s-a vestit în chip minunat că avea să nască un copil şi a primit vestea cu bucurie, însă a ascuns-o vreme de cinci luni.
Pruncul pe care îl purta s-a arătat a fi profet încă din pântecele maicii lui. După [[Bunavestire]], Fecioara Maria, purtându-L în pântece pe Mântuitorul Iisus Hristos, a vizitat-o pe Elisabeta. Când cele două femei s-au întâlnit, Ioan a săltat de bucurie în pântecele maicii lui, iar mama lui s-a umplut şi ea de Duhul Sfânt şi a binecuvântat-o pe Maica Domnului şi pe Prunc. ([[Evanghelia după Luca|Luca]], cap. 1)
La opt zile după naşterea fiului lui Zaharia şi al Elisabetei, cu prilejul ceremoniei tăierii-împrejur a pruncului, în cursul căreia se făcea şi punerea numelui acestuia, Elisabeta a declarat, în ciuda opoziţiei rudelor şi prietenilor, că numele pruncului ei trebuia să fie Ioan. Întrebându-l şi pe Zaharia, care era încă mut, acesta a cerut şi el, în scris, ca numele copilului să fie Ioan. Din acel moment şi-a recăpătat darul vorbirii şi la rândul său a început să profeţească despre fiul său ca înaintemergător al lui Mesia.
Când, după naşterea Domnului Iisus, regele Irod a poruncit uciderea pruncilor de până la doi ani, Sf. Elisabeta şi pruncul ei s-au refugiat, potrivit [[Protoevanghelia lui Iacov|Protoevangheliei lui Iacov]], pe dealurile din jurul Ierusalimului. Urmăriţi cu insistenţă de soldaţi, întrucât se ştia despre naşterea miraculoasă a lui Ioan, Elisabeta s-a rugat fierbinte lui Dumnezeu să o apere, iar pământul s-a deschis şi i-a adăpostit, mamă şi prunc, până la trecerea primejdiei.
==Viaţa==
Sfântul Ioan, Înainte-mergătorul şi Botezătorul Domnului a primit de la însuşi Domnul Hristos mărturia că el era cel mai mare dintre toţi oamenii născuţi din femeie şi cel dintâi între Prooroci. Pe când încă se afla în pântecele maicii sale, sfânta Elisabeta, el Când a tresărit ajuns aproape de bucurie în preajma lui [[Iisus Hristos|Mesia]] pe care îl purta în ea Prea Sfântă [[Maica Domnului]], venită în vizită la verişoara ei ([[Evanghelia după Luca|Luca]] 1, 39-54). La maturitate, el, "de care lumea nu era vrednică" (cf. Evrei 11, 38)vârsta adultă, Ioan s-a retras în pustiu, acoperit cu ducând o viaţă aspră, de post şi rugăciune. Purta o haină aspră, din păr de cămilă ( în semn de pocăinţă) şi încins încinsă cu o curea de piele (aceasta semnificând care, potrivit exegeţilor, simbolizează stăpânirea tuturor pornirilor trupeşti). Regăsind, ca un nou [[Adam]], starea de armonie a firii noastre create pentru a se dedica numai lui [[Dumnezeu]], el se Se hrănea cu lăcuste conservate în şi miere sălbatică, şi îşi ţinea petrecea vremea în rugăciune şi contemplare mintea netulburată . Sfântul Ioan, Înainte-mergătorul şi Botezătorul Domnului avea să primească de [[griji]]le acestei lumila însuşi Domnul Hristos mărturia că el era cel mai mare dintre toţi oamenii născuţi din femeie şi cel dintâi între Prooroci.
===Botezul lui Ioan===
Aproximativ în anul 29 d. Hr., în vremea domniei împăratului Tiberiu (14-37 d.Hr.), Ioan s-a dus, la porunca lui Dumnezeu, în regiunea Iordanului şi şi-a început propovăduirea, chemând oamenii la [[pocăinţă]] şi vestind apropiata venire a lui Mesia. Pe cei care veneau la el în număr din ce în ce mai mare, atraşi de viaţa sa sfântă şi de puterea cuvintelor sale, îi boteza prin afundarea în apa Iordanului, în semn de curăţire a [[păcat]]elor şi de lepădare de ele şi spre a-i pregăti pentru venirea lui Mesia, Mântuitorul. (Luca 3, 1-28)
Îi îndemna pe toţi să îşi părăsească păcatele, fără deosebire de condiţia lor socială. Le cerea celor care veneau la el să se boteze să nu o facă doar de formă, ci să facă şi „roade vrednice de pocăinţă”. Le arăta că faptul că descindeau din patriarhul [[Avraam]] nu era suficient pentru a le aduce mântuirea. Îndemna la milostenie şi la o viaţă dreaptă şi propovăduia venirea apropiată a lui Mesia.
Întrebat fiind dacă nu era el însuşi Mesia, Sf. Ioan arată despre sine însuşi că este doar înaintemergătorul Domnului, „glasul celui ce strigă în pustie”, făcând aluzie la un fragment din profeţiile lui [[Isaia]]:
:''Un glas strigă: "În pustiu gătiţi calea Domnului, drepte faceţi în loc neumblat cărările Dumnezeului nostru. Toată valea să se umple şi tot muntele şi dealul să se plece; şi să fie cele strâmbe, drepte şi cele colţuroase, căi netede. Şi se va arăta slava Domnului şi tot trupul o va vedea căci gura Domnului a grăit".''<br>(Isaia 40, 3-5).
Le precizează că botezul lui era unul pregătitor şi că Cel care avea să vină era mai mare decât el: „Eu vă botez cu apă, dar vine Cel ce este mai tare decât mine... [care] vă va boteza cu Duh Sfânt şi cu foc”.
În anul 15 al domniei cezarului Tiberiu (anul 29)===Întâlnirea cu Mântuitorul===Pentru viaţa lui îngerească, Sf. Ioan, când s-a auzit Cuvântul lui Dumnezeu în pustie, sînvrednicit să-L vadă pe Mântuitorul a dus Cărui cale o pregătise şi să Îl boteze în regiunea IordanuluiIordan, pentru a predica fiind atunci şi martorul descoperirii Sfintei Treimi (de acest moment se face pomenire la [[pocăinţăEpifania|pocăinţaTeofanie]] către mulţimile care veneau la el, atrase de viaţa sa [[înger6 ianuarie]]ească). Atunci când, după ce restul poporului se botezase, Iisus înaintează şi El îi boteza în apele spre apa Iordanului în semn de curăţire de [[păcat]]ele lorca să fie botezat, Ioan Îl recunoaşte drept Mesia – „Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatele lumii” – şi pentru a-i pregăti mărturiseşte că el ar fi avut mai degrabă nevoie să îl primească pe Mântuitorulfie botezat de Iisus, iar nu invers, el îi îndruma să facă mai curând roade vrednice pentru că Iisus nu avea nevoie de pocăinţă. Primeşte însă cu smerenie să Îl boteze pe Domnul la cererea Acestuia, decât să moment în care vede cerurile deschizându-se laude că sunt fiii şi aude mărturia dumnezeiască: „Tu eşti Fiul Meu cel iubit, întru Tine am binevoit”, şi pe Duhul Sfânt în chip de porumbel pogorându-Se deasupra lui [[Avraam]]Iisus. Reluând cuvintele proorocului [[Isaia]], el le spunea :
:''Un glas strigă: "În pustiu gătiţi calea Domnului, drepte faceţi în loc neumblat cărările Dumnezeului nostru. Toată valea Şi mai târziu avea să se umple -şi tot muntele păstreze aceeaşi atitudine smerită faţă de Mântuitorul. Când ucenicii săi îl întreabă mai târziu despre Iisus, el reafirmă cele spuse despre Mântuitorul şi dealul să se plece; descrie pe sine doar ca „prietenul mirelui [Hristos], care stă şi să fie cele strâmbeascultă pe mire, drepte [şi cele colţuroase] se bucură cu bucurie de glasul lui”, adăugând: „Acela trebuie să crească, căi netedeiar eu să mă micşorez”. Şi se va arăta slava Domnului şi tot trupul o va vedea căci gura Domnului a grăit".''<br>([[Isaia]] 40Ioan 3, 329-530).
Pentru că poporul se întreba dacă nu cumva era el Mântuitorul aşteptat Probabil pentru a-i convinge pe ucenicii săi despre adevărul mărturiei lui şi pentru a le arăta drumul de atâtea generaţiiurmat mai departe, Ioan le spune: „Eu vă botez cu apă, dar vine altul mai mare decât mineaflat deja în închisoare, îi trimite la Iisus pe doi dintre ucenicii săi ca să-L întrebe dacă El vă va boteza cu foc şi cu Duh Sfânt”era Mesia, Cel care trebuia să vină, iar atunci Domnul le cere să îi vestească lui Ioan despre minunile Sale (Luca 7, 17-24).
Curăţenia sa şi dragostea sa pentru sfinţenie erau într-atât de mari încât Hristos însuşi mărturiseşte despre Ioan că a fost socotit vrednicprooroc „şi mai mult decât prooroc”, nu doar de a-l vedea pe Mântuitor„cel mai mare dintre cei născuţi din femei”, mărturisitor al cărui Înainte-mergător a fost să fieadevărului, ci chiar „făclia care arde şi luminează” de lumina căruia oamenii au vrut să Îl boteze în Iordan se bucure o clipă („ca să se plinească dreptatea”Ioan 5, 35) şi , cu cuvintele lui Isaia, înger trimis înaintea feţei Domnului ca să fie martorul descoperirii Sfintei Treimi cu acest prilej -I pregătească calea (de acest moment se face pomenire la [[Epifania|Teofanie]]Luca 7, [[6 ianuarie]]24-35).
===Reproşurile adresate lui Irod===
Sfântul Ioan, care se ruga şi medita mereu la Cuvântul lui Dumnezeu şi îşi trăia viaţa în curăţie, dobândise nu doar darul smereniei, ci şi pe cel al proorociei. Îi mustra pe cei păcătoşi, de orice condiţie ar fi fost, cu cuvinte aspre.
Sfântul Astfel, între cei care veneau la Ioan medita fără încetare pentru a-i asculta cuvintele se afla şi [[Irod Antipas]], tetrarhul Galileei, care la Cuvântul început îl respecta ca pe un om drept şi sfânt şi asculta sfaturile lui Dumnezeu , dar se şi le considera pe toate ale acestei lumi ca fără valoare faţă temea de Legea dumnezeiascăel, a cărei desăvârşită întruchipare pentru că era viaţa safoarte respectat de popor. De aceea Însa sfântul Ioan nu se s-a [[teama|temeatemut]] să adreseze reproşuri aspre mustrări nici lui [[Irod Antipas]], tetrarhul Galileii, om lipsit de ruşine şi dezmăţat care, contrar Legii, . Acesta se [[căsătorie|căsătorise]] cu [[Irodiada]], soţia fratelui său, Filip, pe când acesta din urmă era încă în viaţă şi avusese cu ea o fată, [[Salomeea]]. Profetul îi vorbea în numele iar proorocul l-a avertizat că încălca legea lui Dumnezeu : "Nu îţi este îngăduit procedând astfel şi i-a cerut să ai ca soţie pe femeia fratelui tău"o părăsească. De aceea Irodiada nutrea o [[uciderea|ură]] puternică împotriva lui Ioan şi voia să îl [[uciderea|omoare]]; era însă împiedicată de Irodnu a îndrăznit iniţial, care îl proteja pe Ioande teama poporului, ca bărbat drept şi sfântsă ia măsuri împotriva lui, dar mai ales pentru că se temea ulterior l-a aruncat în închisoare; şi de poporacolo însă proorocul îi spunea acelaşi lucru. Pentru acest motiv şi-a atras ura Irodiadei, lucru care îl cinstea ca pe un trimis al lui Dumnezeumai târziu avea să îi aducă şi moartea.
===Uciderea lui Ioan===
[[Imagine:Ioan Botezătorul 4 800px-Odilienberg-Kreuzgang3.jpg|thumb|300px|left|Tăierea capului Sf. Ioan Botezătorul; frescă medievală]]
În cele din urmă Irodiada cea perfidă îşi atinse scopul şi făcu astfel încât Profetul să fie dus la închisoare în fortăreaţa din Macheronte.
Când fu aniversarea zilei Temându-se de reputaţia de prooroc de care se bucura Sfântul Ioan şi pentru a evita cumva ca mustrările pe care i le adresa proorocul să mai ajungă la urechile publicului (şi probabil la insistenţele Irodiadei), Irod Antipa l-a aruncat în închisoare. O vreme a fost probabil tratat mai bine, întrucât li se îngăduia ucenicilor săi să-l vadă şi să vorbească cu el, acesta primind astfel ştiri din afară (Matei 11, 2). Ostilitatea Irodiadei faţă de prooroc însă era în creştere. La banchetul dat pentru a sărbători ziua de naştere a regelui, în apropierea Paştilor, Irod Antipas îi invită pe notabilii regatului său la un mare ospăţdupă masă, fiica Irodiadei, în timpul căruia toţi se dedară [[lăcomia|îmbuibării]] şi [[lăcomia|beţiei]]. Salomeea dansa cu voluptate în faţa mesenilor acestui banchet al slavei deşarte, a dansat înaintea lui Irod şi ea plăcu privirii [[desfrânarea|desfrânate]] a tatălui său care invitaţilor săi. Ghiftuit de mâncare şi ameţit de băutură şi de dansul fetei, îi jură promite drept mulţumire acesteia să îi dea ca recompensă dăruiască orice i-ar cere, chiar de-ar fi jumătate din regatul săucerut. La sfatul mamei sale, tânăra ceru care aştepta prilejul ca să poată cere moartea lui Ioan, Salomeea îi fie adus imediat pe un platou cere capul lui Ioan Botezătorul. Regele se simţi încurcat, dar din cauza jurământului săuNeîndrăznind să dea înapoi, ca să nu fie ruşinat înaintea invitaţilor şi pentru a nu-şi pierde onoarea în faţa invitaţilorcă jurase că avea să îi îndeplinească dorinţa, se decise să îl Irod porunceşte [[uciderea|omoare]] pe Cel Drept. Sentinţa fu pe loc executată, un soldat îi tăie capul Sfântului Ioan în închisoare şi îl aduse imediat, încă sângerând, . Capul său e adus pe un platouşi înmânat fetei, în sala de ospăţ; acesta parcă adresa în tăcere reproşul său faţă de slăbiciunea criminală a regeluicare îl dă mai departe Irodiadei. Salomeea prezentă mamei sale trofeul(Matei 14, cu aerul de a spune : „Mănâncă, o, mamă, trupul celui care a trăit ca unul fără trup1-12; Marcu 6, şi bea sângele lui. Această limbă care nu înceta să ne facă reproşuri va tăcea de14-acum pentru totdeauna”.29)
==După moarte=Rostul morţii===
Ucenicii Sfântului veniră Moartea sângeroasă a lui Ioan de atunci a fost probabil îngăduită de [[Dumnezeu]] pentru ca Înaintemergătorul lui Hristos din această lume să îi ia trupul vestească venirea Izbăvitorului şi merseră să îl în împărăţia morţilor, mai înainte ca Hristos, prin patima şi moartea Sa pe [[înmormântare|îngroapeCruce]] în Sevastia apoi se duseră , să îl înştiinţeze pe Iisus. Abia mult mai târziu Moaştele Sfântului Înaintemergător fură regăsite în mod miraculos, pentru biruiască puterea morţii şi a răspândi [[hariad]]ul asupra credincioşilor care li se închinăului şi să aducă învierea şi mântuirea.
==Rostul morţii=După moarte===După moartea acestuia, ucenicii Sfântului Ioan i-au luat trupul şi l-au îngropat în Sevastia, dându-i apoi de ştire şi lui Iisus. Moaştele sale au fost regăsite mult mai târziu, în chip miraculos, iar acum fragmente din acestea se găsesc în mai multe locuri din lume.
Acest act sângeros pare să fi fost îngăduit ===Moştenirea lăsată de [[Dumnezeu]] pentru că, după ce a fost Înaintemergătorul lui Hristos pe pământ, Sfântul Sf. Ioan Botezătorul să fie de asemenea în împărăţia morţilor şi să meargă să înştiinţeze pe morţii cei drepţi de speranţa în [[mântuire]], venirea apropiată a lui Mesia care trebuia să spargă, prin [[Cruce]], porţile şi închizătorile [[iad]]ului.===
==Moştenirea lăsată Sfântul Ioan Înaintemergătorul este pentru toţi creştinii cel mai mare dintre prooroci, întruchipare a vieţii duhovniceşti. Viaţa lui este ea însăşi ea însăşi un model pentru toţi creştinii: trăitor în nevoinţă şi în rugăciune, grăitor şi apărător al [[dreptatea|dreptăţii]], propovăduind ascultarea faţă de Ioan==Legea lui Dumnezeu şi curăţirea de orice [[păcat]]e.
Prin viaţa precum şi prin moartea sa, Înaintemergătorul rămâne de asemenea pentru toţi creştinii un Profet şi un stăpânitor al vieţii spirituale. Prin comportamentul său ireproşabil, el îi învaţă să lupte până la moarte împotriva [[păcat]]ului, nu numai pentru respectul [[dreptatea|dreptăţii]] şi ascultarea Legii lui Dumnezeu dar şi pentru Întruchipare a înainta în [[virtuţi|virtutesmerenie]] şi curăţia inimii. Orice conştiinţă cizelată prin meditarea asupra Legii lui Dumnezeu se aseamănăi , decicurăţiei, cu Înaintemergătorul iubitor şi croieşte "căile Domnului" propovăduitor al pocăinţei, „înger în sufletul care se [[pocăinţă|căieşte]]trup”, pentru a-i da cunoaşterea [[mântuire|mântuirii]] (cf. Luca 1:76)el este considerat în mod deosebit drept arhetipul vieţii monahale.
==Sfintele Moaşte==
*Muzeul Benaki, Atena
*Muzeul Topkapi, Istanbul
*Moscheea UmayyazilorUmmayazilor, din Damasc, Siria
*Mănăstirea Cetinje, Muntenegru
*Mănăstirea Sf. Ioan Botezătorul - Lipniţa, jud. Constanţa
*[[23 septembrie]] - Zămislirea sfântului Ioan Botezătorul
*[[7 ianuarie]] - Soborul sfântului Sfântului prooroc, înaintemergătorului Înaintemergătorului şi botezătorului Botezătorului Ioan (a doua zi după Teofanie, [[6 ianuarie]])
*[[24 februarie]] - Întâia şi a doua aflare a Capului Înaintemergătorului şi Botezătorului Ioan
*[[25 mai]] - A treia aflare a capului Sf. Ioan Botezătorul
[[Condac]], glasul 1:
:Se veseleşte luminat marele Zaharia, cu Elisabeta, soţia sa cea întru tot mărită, după vrednicie zămislind pe Ioan Înaintemergătorul, pe care Arhanghelul l-a binevestit bucurându-se. Iar noi oamenii după datorie îl cinstim, ca pe un tăinuitor al darului.
'''La Soborul Înaintemergătorului Domnului (7 ianuarie):'''
