5.289 de modificări
Modificări
Iona
,→Viaţa: legături interne
==Viaţa==
Ioana a fost fecior al lui Amati din Get, din Cariatmaus, aproape de Azot cetatea elinilor de lângă mare. Şi fiind aruncat din corabie şi înghiţit de [[chit]], a mers la [[Ninive]] de a propovăduit; şi întorcându-se n-a rămas în pământul sau, ci luând pe mamă-sa a locuit în Asur, cetatea celor de alt neam. Pentru că zicea: "Aşa îmi voi ridica ruşinea mea, de vreme ce am minţit, [[prooroc]]ind asupra Ninivei cetăţii celei mari". Acesta este feciorul văduvei, pe care l-a înviat [[proorocul Ilie]]; căci mustra atunci Ilie pe Ahav, şi chemând foamete pe pământ a fugit şi mergând la Sarepta Sidonului, a aflat pe acea văduvă cu fiul ei. Şi a locuit la dânsa, căci nu putea să locuiască cu cei netăiaţi împrejur; şi a binecuvântat-o pe dânsa pentru primirea ei de oaspeţi. Acesteia i-a înviat feciorul care-i murise. Şi sculându-se Iona după foamete a mers la pământul lui Iuda, şi a îngropat pe mamă-sa care murise, aproape de Balanul Deborei, şi a locuit în pământul Senaar, şi a murit acolo şi a fost îngropat în peştera lui Cenezeu, care fusese judecător unui trib, pe când nu era împărăţie. Şi a dat semn în [[Ierusalim]] şi în tot pământul, când vor vedea piatra urlând cu jale cu viers subţire, şi gândac din lemn grăind către [[Dumnezeu]], atunci se va apropia mântuirea. Atunci vor vedea Ierusalimul stricat până în temelie, şi vor veni către dânsul toate limbile ca să se închine Domnului. Şi vor clădi pietrele lui spre apusul soarelui. Şi acolo va fi închinăciunea Unsului, căci Ierusalimul s-a dat spre pustiirea fiarelor sălbatice. Şi atunci va veni sfârşitul a toată suflarea.
==Profeţia lui Iona==