Modificări

Conducătorul italian al Epirului și al insulei Cefalonia, Carlo Tocco, ocupase Clarenţa și câmpia Elisului, în partea de nord vest a peninsulei. Teodor, cel de-al doilea fiu al lui [[Manuel al II-lea]] li şi despot al Moreei în acel moment, avea să încheie cu Carlo Tocco un armistițiu, încălcat însă în 1426, când Tocco și-a reluat campania. Împăratul Ioan al VIII-lea a hotărât să scape Moreea de această pacoste. În 1427, a plecat din Constantinopol ca să rezolve el însuși problema. L-a luat cu sine pe fratele lui, Constantin, și, de asemenea, pe [[Gheorghe Sphrantzes]], un nobil bizantin de la care ne-au rămas cele mai amănunţite şi demne de crezare relatări referitoare la ultimele zile ale imperiului bizantin. Atunci a intrat Sphrantzes oficial în slujba lui Constantin. Au ajuns la Mistra pe 26 decembrie și s-au îndreptat direct spre Clarenţa, ca s-o împresoare de pe uscat și dinspre mare. Într-o ambuscadă navală, aproape de insulele Echinade, corăbiile lui Carlo Tocco au fost scufundate, iar el s-a recunoscut înfrânt. A acceptat să renunțe la recentele cuceriri, dar i-a venit în minte un plan pentru a salva ceea ce mai rămăsese din demnitatea sa. A propus ca tânăra lui nepoată, Maddalena, să fie luată în căsătorie de fratele împăratului, Constantin, aducându-i acestuia ca zestre Clarenţa și Elis. A fost o învoială amicală, convenabilă pentru ambele părți. La 1 mai 1428, Clarenţa a fost predată, iar la 1 iulie, Constantin s-a căsătorit cu Maddalena Tocco, în cadrul unei ceremonii lângă Patras. Ea și-a luat numele grecesc de ''Teodora''.

Împăratul [[Ioan al VIII-lea]]] fusese căsătorit de trei ori, dar din aceste căsătorii nu a rezultat nici un moștenitor la tron care să poată fi desemnat ca împărat asociat (co-imperator). S-a bănuit că, atunci când va veni timpul, unul dintre frații săi îi va succede. Preferința lui Ioan se îndrepta către Constantin, lucru pe care despotul Teodor (fratele său mai mare) îl cunoștea, nemulțumindu-l. Constantin se putea înțelege cu fratele său mai mic, Toma, dar relațiile personale cu Teodor erau dificile, din cauza invidiei acestuia. În august 1435, împăratul l-a chemat pe Constantin la Constantinopol. Gheorghe Sphrantzes l-a însoțit. Se prea poate ca Teodor să-și fi închipuit că se aranja problema succesiunii la tron. În martie 1436, a sosit și el la Constantinopol. Împăratul n-a fost în stare șă-și determine frații să poarte o discuție, cu atât mai puțin să se înțeleagă. Ei s-au întors separat în Moreea. Erau dispuși să lupte până la capăt. Către sfârșitul anului 1436, au venit din capitală doi mijlocitori, ca să-i liniștească și să prevină un război civil. Dar abia a treia misiune, condusă de viitorul patriarh Grigorie Mammas, i-a trezit la realitate. S-a căzut de acord cu mutarea lui Constantin la Constantinopol, în timp ce frații săi, Teodor și Toma, urmau să rămână, ca despoți în Moreea. Împăratul avea nevoie de el încă o dată ca regent, pentru că pleca, pentru scurt timp, în Italia. Constantin a ajuns în Constantinopol la 24 septembrie 1437. Nu se spusese nimic despre numirea sa ca împărat asociat, dar desemnarea sa ca regent pt a doua oară arăta cu claritate faptul că era considerat moștenitorul tronului. Ioan al VIII-lea a plecat pe mare, spre Italia, la sfârșitul lui noiembrie. Scopul călătoriei sale era prezența la conciliul pe care papa Eugeniu al IV-lea îl convocase la Ferrara (conciliul de la Basel) ca să realizeze unirea Bisericilor Greacă și Latină. Papalitatea socotise întotdeauna că creștinii din Occident nu puteau merge să salveze Bizanțul de turci până când Biserica bizantină nu-și recunoștea greșelile și nu accepta supunerea față de Roma; de abia dupa aceea putea fi propovăduită și organizată o cruciadă pentru ajutorarea Constantinopolului și contracararea planurilor turcești. După lungi tratative, papa Eugeniu îi convinsese pe Ioan al VIII-lea și pe ierarhii Bisericii sale să discute chestiunea în cadrul unui conciliu la Ferrara.