Modificări

Astfel, Eparhia de Vicina dispare şi ia fiinţă o nouă mitropolie românească, cunoscută sub numele de [[Mitropolia Ungrovlahiei]], Sfântul Ierarh Iachint devenind astfel primul Mitropolit mitropolit al Ţării Româneşti.

Ca păstor şi părinte sufletesc al tuturor românilor dintre Dunăre şi Carpaţi, '''mitropolitul Iachint''' a avut grijă să [[hirotonie|hirotonească ]] [[preot|preoţi ]] pentru toate satele, să zidească biserici în oraşe şi sate, să întemeieze noi aşezări mănăstireşti şi să ţină în strânsă legătură duhovnicească Biserica Ţării Româneşti cu [[Biserica Ortodoxă a Constantinopolului|Patriarhia din ConstantinopolConstantinopolului]],purtând totodată de grijă şi pentru credincioşii ortodocşi din părţile vecine, îndeosebi din [[Transilvania]], cărora le trimitea preoţi şi călugări misionari.

Acest ierarh, ajutat de domnul ţării, [[Vladislav I Vlaicu]], a încurajat şi susţinut mult monahismul românesc.El a adus în ţară pe Sfântul [[Nicodim de la Tismana]], care venea din [[Muntele Athos]], pentru a organiza câteva mânăstiri-lavre după model atonit. El a trimis numeroşi călugări „vlahi" „vlahi” la [[Mănăstirea Cutlumuş (Muntele Athos)]], unde au ajuns [[călugăr]]i vestiţi. Iar în ţară a organizat mai multe mănăstiri la Tismana, Curtea de Argeş, Câmpulung-Muscel, Cozia, Snagov, Târgovişte, Bolintinul din Deal şi din Vale, Tânganu, Cotmeana şi altele.

Ultimii ani din viaţă i-au fost grei din cauza bolilor şi a supărărilor provocate de unii răuvoitori,neputând eputând participa la Sinodul Patriarhal din 1370 al cărui membru era de drept.Într-o scrisoare adresată patriarhului Constantinopolului,'''Sfântul Sf. Ierarh Iachint''' se justifica spunând : "„''O slăbiciune grozavă m-a cuprins şi sufăr cele multe''" ”... "„''sufăr şi sunt jignit tocmai la bătrâneţile mele''"”,la acuzele aduse cum că ar fi "„''profanator si şi dispreţuitor al Bisericii lui Dumnezeu''"”.