5.288 de modificări
Modificări
fără descrierea modificării
{{spiritualitate}}
'''Rugăciunea lui Iisus''', numită şi '''Rugăciunea inimii''' sau '''Rugăciunea minţii''', este o [[rugăciune]] scurtă, simplă care a fost folosită, predată şi comentată pe scară largă de-a lungul veacurilor de [[Creştinismul creştinismul răsăritean]]. Forma exactă a rugăciunii s-a modificat adeseori între forma cea mai scurtă, cum este "Doamne, miluieşte-mă" şi forma extinsă: "Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul."
Formele cele mai folosite la [[Muntele Athos]] sunt "Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine" şi "Doamne, Iisuse Hristoase, miluieşte-mă" . Rugăciunea aceasta este folosită îndeosebi în practica spirituală cunoscută sub numele de [[isihasm]].
Pentru ortodocşi este una dintre cele mai profunde şi mistice rugăciuni, dar ea este şi foarte practică, deoarece prin scurtimea şi repetarea ei ordonează mintea şi o ţine mai uşor în rugăciune; este adesea repetată atât de mult cât poate fiecare ca parte componentă a exerciţiului [[ascetism|ascetic]] personal. Există unele texte [[Biserica Romano-Catolică|Romano-Catolice]] despre acest subiect, dar folosirea ei nu a atins niciodată cinstea, popularitatea şi înţelesurile de care se bucură în Biserica Răsăritului. Există însă o variantă mult mai elaborată, cunoscută unor romano-catolici sub acelaşi nume: "O, Iisuse al meu, iartă-ne nouă păcatele, mântuieşte-ne de focul iadului, şi du-ne sufletele în rai, în special ale celor care au mai multă nevoie de mila Ta".
Cel mai bine este explicată rugăciunea aceasta prin parabola [[Vameşul parabola vameşului şi Fariseul|Vameşului şi Fariseuluifariseului]]; în care [[farisei|fariseu]]l demonstrează cum nu trebuie făcută rugăciunea, exclamând: "Îţi mulţumesc Doamne că nu sunt ca vameşul acesta.", în timp ce vameşul, în [[smerenia]] sa, se roagă corect: "Dumnezeule, ai milă de mine, păcătosul" (sau: "Dumnezeule, milostiv fii mie, păcătosului" - [[Evanghelia după Luca|Luca]] 18:10-14). Şi aşa cum este scris în [[Evanghelie|Evanghelii]], [[Apostolul Petru|Petru]] a strigat în timp ce se scufunda în apa mării: "Doamne, scapă-mă" [[Evanghelia după Matei|Matei]] 14:30 [http://www.bibliaortodoxa.ro/carte.php?id=55&cap=14]).
În [[tradiţie|tradiţia]] ortodoxă rugăciunea este spusă repetat, la început cu voce, mai târziu cu voce joasă sau în minte, adesea cu ajutorul unui [[şirag de mătănii]]. Poate fi însoţită de [[metanie|metanii]] şi de [[semnul crucii]]. În această formă este utilizată ca mijloc de dobândire a [[căinţăpocăinţă|căinţei]] şi ca mijloc de dobândire a [[smereniesmerenia|smereniei]]i; de aceea adeseori este adăugat cuvântul "păcătosul" deoarece atunci când omul stă la rugăciune în faţa lui Dumnezeu nu este alt [[păcat|păcătos]] în afara celui care se roagă.
[[Monahism|Monahii]] au adesea secvenţe lungi de rugăciune, spunând-o de mii de ori (minute sau ore în şir) noaptea ca parte componentă a programului lor, şi cu ajutorul unui părinte duhovnicesc experimentat ca îndrumător; ultimul scop al practicantului este să-şi "interiorizeze" rugăciunea, astfel încât această să fie neîncetată, împlinind astfel cuvântul Sfântului [[Apostolul Pavel|Pavel]] din scrisoarea către Tesalonicieni: "rugaţi-vă neîncetat" ([[Tesalonicieni I]] 1Tesalonicieni 5:17). Folosirea Rugăciunii lui Iisus în acest fel este subiectul unei cărţi ruseşti clasice: ''[[Pelerinul Rus]]''. Pentru mulţi practicanţi, după o vreme, rugăciunea lui Iisus "coboară în inimă", astfel încât aceasta nu mai necesită un efort conştient, ci curge de la sine.
== Vezi şi ==
